Eclesiastul 1
1 Cuvintele Predicatorului, fiul lui David, împărat în Ierusalim.
Книга Пропові́дника, сина Давидового, царя в Єрусалимі.
2 Deșertăciunea deșertăciunilor, spune Predicatorul: deșertăciunea deșertăciunilor; totul este deșertăciune.
Наймарні́ша марно́та, сказав Пропові́дник, наймарні́ша марно́та, — марно́та усе!
3 Ce folos are un om din toată munca lui pe care o face sub soare?
Яка ко́ристь люди́ні в усім її тру́ді, який вона робить під сонцем?
4 O generație trece și altă generație vine, dar pământul rămâne pentru totdeauna.
Поколі́ння відхо́дить, й поколі́ння приходить, а земля вікові́чно стоїть!
5 Soarele de asemenea răsare și soarele apune și se grăbește spre locul său de unde a răsărit.
І со́нечко схо́дить, і сонце заходить, і поспішає до місця свого́, де схо́дить воно.
6 Vântul merge spre sud și se întoarce spre nord; se învârtește continuu, și vântul se întoarce din nou conform rotirilor sale.
Віє вітер на пі́вдень, і на північ верта́ється, кру́титься, крутиться він та й іде, і на круг свій верта́ється вітер.
7 Toate râurile curg în mare, totuși marea nu se umple; la locul de unde râurile vin, într-acolo se întorc din nou.
Всі пото́ки до моря пливуть, але море — воно не напо́внюється: до місця, ізві́дки пливуть, ті потоки вони поверта́ються, щоб зно́ву плисти́!
8 Toate lucrurile sunt în osteneală; omul nu o poate rosti; ochiul nu se satură a vedea, nici urechea nu se umple cu auzire.
Повні тру́ду всі ре́чі, — люди́на сказати всього́ не потра́пить! Не наси́титься ба́ченням око, і не напо́вниться слу́ханням ухо.
9 Ce a fost, aceea va mai fi; și ce s-a făcut, se va mai face; și nu este nimic nou sub soare.
Що було́, воно й бу́де, і що робилося, бу́де робитись воно, — і немає нічо́го ново́го під сонцем!
10 Este ceva despre care s-ar putea spune: Vezi, acesta este nou? Era deja în vechimea care a fost înainte de noi.
Буває таке, що про нього говорять: „Дивись, — це нове́!“Та воно вже було́ від вікі́в, що були́ перед нами!
11 Nu este amintire a lucrurilor dinainte; nici nu va fi vreo amintire a lucrurilor ce vor veni la cei ce vor veni după.
Нема згадки про перше, а тако́ж про насту́пне, що бу́де, — про них згадки не бу́де між тими, що бу́дуть пото́му.
12 Eu, Predicatorul, am fost împărat peste Israel în Ierusalim.
Я, Проповідник, був царем над Ізраїлем в Єрусалимі.
13 Și mi-am pus inima să caut și să cercetez prin înțelepciune toate câte sunt făcute sub cer; această osteneală grea a dat-o Dumnezeu fiilor oamenilor ca să fie umiliți prin ea.
І поклав я на серце своє, щоб шукати й дослі́джувати мудрістю все, що робилось під небом. Це праця тяжка́, яку дав Бог для лю́дських синів, щоб мозо́литись нею.
14 Eu am văzut toate lucrările făcute sub soare; și, iată, totul este deșertăciune și chinuire a duhului.
Я бачив усі справи, що чини́лись під сонцем: й ось усе це — марно́та та ло́влення вітру!
15 Ce este strâmb nu poate fi îndreptat, și ce lipsește nu poate fi numărat.
Покри́вленого не напра́виш, а неісну́ючого не полі́чиш!
16 Am vorbit îndeaproape cu inima mea, spunând: Iată, am ajuns mare și am obținut mai multă înțelepciune decât toți cei ce au fost înainte de mine în Ierusalim; da, inima mea a văzut înțelepciune și cunoaștere din abundență.
Говорив я був з серцем своїм та казав: Ось я велику премудрість набув, Найбільшу за всіх, що до ме́не над Єрусалимом були́. І бачило серце моє всяку мудрість і знання.
17 Și mi-am pus inima să cunosc înțelepciunea și să cunosc nebunia și prostia; am priceput că aceasta de asemenea este chinuire a duhului.
І поклав я на серце своє, щоб пізнати премудрість, і пізнати безу́мство й глупо́ту, — і збагну́в я, що й це все — то ло́влення вітру!
18 Căci în multă înțelepciune este multă mâhnire, și cel ce mărește cunoașterea mărește întristarea.
Бо при мно́гості мудрости мно́житься й кло́піт, хто ж пізна́ння побільшує, той побільшує й біль!
