Eclesiastul 4
1 Astfel m-am întors și am luat în considerare toate oprimările făcute sub soare; și iată, lacrimile celor oprimați și nu au avut mângâietor; și de partea opresorilor lor era putere; dar ei nu au avut mângâietor.
Then again, I, considered all the oppressive deeds which were done under the sun, —and lo! the tears of the oppressed, and they have no comforter, and, on the side of their oppressing, is power, and they have no comforter.
2 De aceea am lăudat pe morții care sunt deja morți, mai mult decât pe viii care sunt încă vii.
So, I, pronounced happy the dead, who were, already, dead, —more than the living, who were living, still;
3 Da, mai bine decât amândoi este cel care încă nu este, care încă nu a văzut lucrarea rea făcută sub soare.
and, as better than both, him who had not yet come into being, —who had not seen the vexatious work, which was done under the sun.
4 Din nou, am luat în considerare toată osteneala și fiecare lucrare dreaptă, pentru aceasta un om este invidiat de aproapele său. Aceasta este de asemenea deșertăciune și chinuire a duhului.
Then saw, I, all the toil and all the skill of the work, that, for this, a man was envied of his neighbour, —even this, was vanity, and a feeding on wind.
5 Prostul își încrucișează mâinile și își mănâncă propria carne.
The dullard, claspeth his hands, and consumeth his own flesh.
6 Mai bine este o mână plină, cu liniște, decât amândouă mâinile pline, dar cu osteneală și chinuire a duhului.
Better a handful—with quietness, —than both hands, full—with toil, and feeding on wind.
7 Atunci m-am întors și am văzut deșertăciune sub soare.
Then again, I, looked at a vain thing under the sun: —
8 Este unul singur și nu este un al doilea; da, el nu are nici copil, nici frate, totuși nu este sfârșit la toată munca lui, nici nu se satură ochiul lui cu bogății, nici nu spune: Pentru cine muncesc eu și îmi văduvesc sufletul de bine? Aceasta este de asemenea deșertăciune, da, este osteneală grea.
Here is one, without a second, even son or brother, he hath none, yet is there no end to all his toil, even his eye, is not satisfied with riches, —neither [saith he] For whom, am I toiling, and letting my soul want good? Even this, was vanity, yea a vexatious employment, it was!
9 Doi sunt mai buni decât unul, pentru că au o bună răsplată pentru munca lor.
Better are two, than one, —in that they have a good reward for their toil.
10 Căci dacă ar cădea se ridică unul pe altul; dar vai celui ce este singur când cade, pentru că el nu are pe un altul să îl ridice.
For, if the one should fall, [the other] would raise up his companion, —but alas! for him who is alone when he falleth, with no second to raise him up!
11 Din nou, dacă doi se culcă împreună, le este cald; dar cum poate unul singur să se încălzească?
Moreover, if two lie together, then have they warmth, —but how can, one, have warmth?
12 Și dacă cineva îl învinge pe unul, doi i se vor împotrivi; și o frânghie împletită în trei nu se rupe repede.
And, though an enemy should prevail against one, two, might make a stand before him, —and, a threefold cord, cannot soon be broken.
13 Mai bine este un copil sărac și înțelept decât un împărat bătrân și prost, care refuză să se mai lase avertizat.
Better a boy poor and wise, —than a king, old and stupid, who knoweth not how to take warning any longer.
14 Căci din închisoare el iese să domnească; după cum la fel cel născut în împărăția sa devine sărac.
For, out of prison, came he forth to reign, yea, even in his own kingdom, was he born poor.
15 Am luat în considerare pe toți cei vii care umblă sub soare, împreună cu al doilea copil care se va ridica în locul lui.
I saw all the living, who were going hither and thither under the sun, —[that they were] with the boy who was to be the second, who was to stand in the other’s place: —
16 Fără sfârșit este tot poporul și toți ce au fost înaintea lor; de asemenea cei ce vor veni mai pe urmă nu se vor bucura de el. Cu adevărat și aceasta este deșertăciune și chinuire a duhului.
There was no end to all the people, to all before whom he came, yet, they who should come later, would not rejoice in him, —surely, even this, was vanity, and a feeding on wind.
