Eclesiastul 4
1 Astfel m-am întors și am luat în considerare toate oprimările făcute sub soare; și iată, lacrimile celor oprimați și nu au avut mângâietor; și de partea opresorilor lor era putere; dar ei nu au avut mângâietor.
I turned myself to other things, and I saw the false accusations which are carried out under the sun, and the tears of the innocent, and that there was no one to console them; and that they were not able to withstand their violence, being destitute of all help.
2 De aceea am lăudat pe morții care sunt deja morți, mai mult decât pe viii care sunt încă vii.
And so, I praised the dead more than the living.
3 Da, mai bine decât amândoi este cel care încă nu este, care încă nu a văzut lucrarea rea făcută sub soare.
And happier than both of these, I judged him to be, who has not yet been born, and who has not yet seen the evils which are done under the sun.
4 Din nou, am luat în considerare toată osteneala și fiecare lucrare dreaptă, pentru aceasta un om este invidiat de aproapele său. Aceasta este de asemenea deșertăciune și chinuire a duhului.
Again, I was contemplating all the labors of men. And I took notice that their endeavors are open to the envy of their neighbor. And so, in this, too, there is emptiness and superfluous anxiety.
5 Prostul își încrucișează mâinile și își mănâncă propria carne.
The foolish man folds his hands together, and he consumes his own flesh, saying:
6 Mai bine este o mână plină, cu liniște, decât amândouă mâinile pline, dar cu osteneală și chinuire a duhului.
“A handful with rest is better than both hands filled with labors and with affliction of the soul.”
7 Atunci m-am întors și am văzut deșertăciune sub soare.
While considering this, I also discovered another vanity under the sun.
8 Este unul singur și nu este un al doilea; da, el nu are nici copil, nici frate, totuși nu este sfârșit la toată munca lui, nici nu se satură ochiul lui cu bogății, nici nu spune: Pentru cine muncesc eu și îmi văduvesc sufletul de bine? Aceasta este de asemenea deșertăciune, da, este osteneală grea.
He is one, and he does not have a second: no son, no brother. And yet he does not cease to labor, nor are his eyes satisfied with wealth, nor does he reflect, saying: “For whom do I labor and cheat my soul of good things?” In this, too, is emptiness and a most burdensome affliction.
9 Doi sunt mai buni decât unul, pentru că au o bună răsplată pentru munca lor.
Therefore, it is better for two to be together, than for one to be alone. For they have the advantage of their companionship.
10 Căci dacă ar cădea se ridică unul pe altul; dar vai celui ce este singur când cade, pentru că el nu are pe un altul să îl ridice.
If one falls, he shall be supported by the other. Woe to one who is alone. For when he falls, he has no one to lift him up.
11 Din nou, dacă doi se culcă împreună, le este cald; dar cum poate unul singur să se încălzească?
And if two are sleeping, they warm one another. How can one person alone be warmed?
12 Și dacă cineva îl învinge pe unul, doi i se vor împotrivi; și o frânghie împletită în trei nu se rupe repede.
And if a man can prevail against one, two may withstand him, and a threefold cord is broken with difficulty.
13 Mai bine este un copil sărac și înțelept decât un împărat bătrân și prost, care refuză să se mai lase avertizat.
Better is a boy, poor and wise, than a king, old and foolish, who does not know to look ahead for the sake of posterity.
14 Căci din închisoare el iese să domnească; după cum la fel cel născut în împărăția sa devine sărac.
For sometimes, one goes forth from prison and chains, to a kingdom, while another, born to kingly power, is consumed by need.
15 Am luat în considerare pe toți cei vii care umblă sub soare, împreună cu al doilea copil care se va ridica în locul lui.
I saw all the living who are walking under the sun, and I saw the next generation, who shall rise up in their places.
16 Fără sfârșit este tot poporul și toți ce au fost înaintea lor; de asemenea cei ce vor veni mai pe urmă nu se vor bucura de el. Cu adevărat și aceasta este deșertăciune și chinuire a duhului.
The number of people, out of all who existed before these, is boundless. And those who will exist afterwards shall not rejoice in them. But this, too, is emptiness and an affliction of the spirit.
