< Eclesiastul 11 >
1 Aruncă-ți pâinea pe ape, căci o vei găsi după multe zile.
2 Dă o porție la șapte și de asemenea la opt, pentru că nu știi ce rău va fi pe pământ.
3 Dacă norii sunt plini de ploaie, ei se golesc pe pământ; și dacă pomul cade spre sud, sau spre nord, în locul în care pomul cade, acolo va fi.
4 Cel ce dă atenție vântului nu va semăna și cel ce se uită la nori nu va secera.
5 Așa cum nu știi care este calea duhului, nici cum cresc oasele în pântecele celei însărcinate, tot așa nu știi lucrările lui Dumnezeu care le face pe toate.
6 Dimineața seamănă-ți sămânța și seara nu îți opri mâna, căci nu știi dacă va prospera fie aceasta sau aceea, sau dacă amândouă vor fi deopotrivă bune.
7 Într-adevăr lumina este dulce și este un lucru plăcut pentru ochi să privească soarele;
8 Dar dacă un om trăiește mulți ani și se bucură în toți aceștia, totuși să își amintească zilele de întuneric, căci vor fi multe. Tot ce vine este deșertăciune.
9 Bucură-te, tinere, în tinerețea ta și lasă-ți inima să te înveselească în zilele tinereții tale și umblă în căile inimii tale și în vederea ochilor tăi; dar să știi că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va aduce la judecată.
10 De aceea îndepărtează întristarea din inima ta și pune deoparte răul din carnea ta, căci copilăria și tinerețea sunt deșertăciune.