Eclesiastul 1
1 Cuvintele Predicatorului, fiul lui David, împărat în Ierusalim.
Misli Propovjednika, Davidova sina, kralja u Jeruzalemu.
2 Deșertăciunea deșertăciunilor, spune Predicatorul: deșertăciunea deșertăciunilor; totul este deșertăciune.
Ispraznost nad ispraznošću, veli Propovjednik, ispraznost nad ispraznošću, sve je ispraznost!
3 Ce folos are un om din toată munca lui pe care o face sub soare?
Kakva je korist čovjeku od svega truda njegova kojim se trudi pod suncem?
4 O generație trece și altă generație vine, dar pământul rămâne pentru totdeauna.
Jedan naraštaj odlazi, drugi dolazi, a zemlja uvijek ostaje.
5 Soarele de asemenea răsare și soarele apune și se grăbește spre locul său de unde a răsărit.
Sunce izlazi, sunce zalazi i onda hiti svojem mjestu odakle izlazi.
6 Vântul merge spre sud și se întoarce spre nord; se învârtește continuu, și vântul se întoarce din nou conform rotirilor sale.
Vjetar puše na jug i okreće se na sjever, kovitla sad ovamo sad onamo i vraća se u novom vrtlogu.
7 Toate râurile curg în mare, totuși marea nu se umple; la locul de unde râurile vin, într-acolo se întorc din nou.
Sve rijeke teku u more i more se ne prepunja; odakle teku rijeke, onamo se vraćaju da ponovo počnu svoj tok.
8 Toate lucrurile sunt în osteneală; omul nu o poate rosti; ochiul nu se satură a vedea, nici urechea nu se umple cu auzire.
Sve je mučno. Nitko ne može reći da se oči nisu do sita nagledale i uši dovoljno naslušale.
9 Ce a fost, aceea va mai fi; și ce s-a făcut, se va mai face; și nu este nimic nou sub soare.
Što je bilo, opet će biti, i što se činilo, opet će se činiti, i nema ništa novo pod suncem.
10 Este ceva despre care s-ar putea spune: Vezi, acesta este nou? Era deja în vechimea care a fost înainte de noi.
Ima li išta o čemu bi se moglo reći: “Gle, ovo je novo!” Sve je već davno prije nas postojalo.
11 Nu este amintire a lucrurilor dinainte; nici nu va fi vreo amintire a lucrurilor ce vor veni la cei ce vor veni după.
Samo, od prošlosti ne ostade ni spomena, kao što ni u budućnosti neće biti sjećanja na ono što će poslije doći.
12 Eu, Predicatorul, am fost împărat peste Israel în Ierusalim.
Ja, Propovjednik, bijah kralj nad Izraelom u Jeruzalemu.
13 Și mi-am pus inima să caut și să cercetez prin înțelepciune toate câte sunt făcute sub cer; această osteneală grea a dat-o Dumnezeu fiilor oamenilor ca să fie umiliți prin ea.
I trudih se da mudrošću istražim i dokučim sve što biva pod nebom; o, kako mučnu zadaću zadade Bog sinovima ljudskim.
14 Eu am văzut toate lucrările făcute sub soare; și, iată, totul este deșertăciune și chinuire a duhului.
Vidjeh sve što se čini pod suncem: kakve li ispraznosti i puste tlapnje!
15 Ce este strâmb nu poate fi îndreptat, și ce lipsește nu poate fi numărat.
Što je krivo, ne može se ispraviti; čega nema, izbrojiti se ne može.
16 Am vorbit îndeaproape cu inima mea, spunând: Iată, am ajuns mare și am obținut mai multă înțelepciune decât toți cei ce au fost înainte de mine în Ierusalim; da, inima mea a văzut înțelepciune și cunoaștere din abundență.
Rekoh onda sam sebi: “Gle, stekao sam veću mudrost nego bilo tko od mojih prethodnika u Jeruzalemu. Duh moj sabrao je golemu mudrost i znanje.”
17 Și mi-am pus inima să cunosc înțelepciunea și să cunosc nebunia și prostia; am priceput că aceasta de asemenea este chinuire a duhului.
Mudrost pomnjivo proučih, a tako i glupost i ludost, ali sam spoznao da je to pusta tlapnja.
18 Căci în multă înțelepciune este multă mâhnire, și cel ce mărește cunoașterea mărește întristarea.
Mnogo mudrosti - mnogo jada; što više znanja, to više boli.
