< Deuteronomul 7 >

1 Când te va aduce DOMNUL Dumnezeul tău în ţara în care intri să o stăpâneşti şi va fi dat afară dinaintea ta multe naţiuni: pe hetiţi şi pe ghirgasiţi şi pe amoriţi şi pe canaaniţi şi pe fereziţi şi pe heviţi şi pe iebusiţi, şapte naţiuni mai mari şi mai tari decât tine;
Když pak tebe uvede Hospodin Bůh tvůj do země, do kteréž ty již vcházíš, abys vládl jí, a vypléní národy mnohé od tváři tvé, Hetea, Gergezea, Amorea, Kananea, Ferezea, Hevea a Jebuzea, sedm národů větších a silnějších, nežli jsi ty,
2 Şi când le va preda DOMNUL Dumnezeul tău înaintea ta, să le loveşti şi să le nimiceşti în întregime, să nu faci legământ cu ele, nici să nu ai milă de ele,
A dá je Hospodin Bůh tvůj tobě, abys je pobil: jako proklaté vypléníš je, nevejdeš s nimi v smlouvu, aniž slituješ se nad nimi.
3 Nici să nu te încuscreşti cu ele; să nu dai pe fiica ta fiului său, nici să nu iei pe fiica lui pentru fiul tău.
Nikoli nespřízníš se s nimi; dcery své nedáš synu jejich, a dcery jejich nevezmeš synu svému.
4 Pentru că ele ar întoarce pe fiul tău de la a mă urma, ca să servească altor dumnezei, astfel mânia DOMNULUI se va aprinde împotriva voastră şi te-ar nimici deodată.
Neboť by odvedla syna tvého od následování mne, a sloužili by bohům cizím, pročež popudila by se prchlivost Hospodinova na vás, a zahladila by tě rychle.
5 Ci astfel să vă purtaţi cu ei: să le distrugeţi altarele şi să le sfărâmaţi idolii şi să le tăiaţi dumbrăvile şi să le ardeţi cu foc chipurile cioplite.
Ale raději toto jim učiňte: Oltáře jejich zbořte, modly jejich stroskotejte, háje také posekejte, a rytiny jejich ohněm spalte.
6 Pentru că tu eşti un popor sfânt pentru DOMNUL Dumnezeul tău; DOMNUL Dumnezeul tău te-a ales să îi fii un popor special, peste toate popoarele care sunt pe faţa pământului.
Nebo ty lid svatý jsi Hospodinu Bohu svému; tebe vyvolil Hospodin Bůh tvůj, abys jemu byl lidem zvláštním, mimo všecky národy, kteříž jsou na zemi.
7 DOMNUL nu şi-a pus dragostea peste voi, nici nu v-a ales, pentru că eraţi mai mulţi la număr decât orice alt popor, pentru că voi aţi fost cel mai mic dintre toate popoarele,
Ne proto, že by vás více bylo nad jiné národy, připojil se k vám Hospodin, a vyvolil vás, (nebo menší vás počet byl nežli jiných národů, )
8 Ci pentru că DOMNUL v-a iubit şi pentru că el voieşte să ţină jurământul pe care l-a jurat părinţilor voştri, de aceea v-a scos DOMNUL cu mână tare şi v-a răscumpărat din casa robilor, din mâna lui Faraon, împăratul Egiptului.
Ale proto, že miloval vás Hospodin, a splniti chtěl přísahu, kterouž přisáhl otcům vašim, vyvedl vás v ruce silné, a vysvobodil vás z domu služby, z ruky Faraona, krále Egyptského.
9 Să ştii de aceea că DOMNUL Dumnezeul tău, el este Dumnezeu, Dumnezeul cel credincios, care ţine legământul şi mila până la o mie de generaţii faţă de cei care îl iubesc şi păzesc poruncile lui;
I zvíš, že Hospodin Bůh tvůj jest Bůh, Bůh silný a pravdomluvný, ostříhající smlouvy a milosrdenství těm, kteříž ho milují a ostříhají přikázaní jeho, až do tisícího kolena,
10 Şi răsplăteşte în faţă celor care îl urăsc, spre a-i nimici; el nu dă nicio amânare celui care îl urăşte, el îi va răsplăti în faţă.
Odplacující tomu, kterýž ho nenávidí, v tvář jeho, tak aby zahladil jej. Nebudeť prodlévati; kdož ho nenávidí, v tvář jeho odplatí jemu.
11 Să ţii de aceea poruncile şi statutele şi judecăţile, pe care ţi le poruncesc astăzi, pentru a le împlini.
Protož ostříhej přikázaní a ustanovení i soudů, kteréž já tobě dnes přikazuji, abys je činil.
12 De aceea se va întâmpla, dacă daţi ascultare acestor judecăţi şi le ţineţi şi le împliniţi, că DOMNUL Dumnezeul tău va ţine faţă de tine legământul şi mila pe care le-a jurat părinţilor tăi,
I budeť to, že když poslouchati budete soudů těchto a ostříhati i činiti je, také Hospodin Bůh tvůj ostříhati bude tobě smlouvy a milosrdenství, kteréž s přísahou zaslíbil otcům tvým.
13 Şi te va iubi şi te va binecuvânta şi te va înmulţi, de asemenea, va binecuvânta rodul pântecelui tău şi rodul ţării tale, grânele tale şi vinul tău şi untdelemnul tău, fătul vacii tale şi turmele oilor tale, în ţara pe care a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da.
A bude tě milovati, i požehná tobě a rozmnoží tebe. Nebo požehná plodu života tvého a úrodám země tvé, obilí tvému, vínu tvému a oleji tvému, plodu skotů tvých i stádům bravů tvých v zemi, kterouž s přísahou zaslíbil otcům tvým, že ji tobě dá.
14 Vei fi binecuvântat mult peste toate popoarele, nu va fi printre voi parte bărbătească şi parte femeiască stearpă, nici printre vitele tale.
Požehnaný budeš nad všecky národy; nebude u tebe neplodný aneb neplodná, ani mezi hovady tvými.
15 Şi DOMNUL va îndepărta de la tine orice boală şi nu va pune peste tine niciuna dintre bolile rele ale Egiptului, pe care le cunoşti, ci le va pune peste toţi cei care te urăsc.
Vzdálí také od tebe Hospodin všeliký neduh, a všecky zlé nemoci Egyptské, kteréž znáš; nevzloží jich na tebe, ale vzloží je na všecky, kteříž tě nenávidí.
16 Şi să nimiceşti toate popoarele pe care ţi le va da DOMNUL Dumnezeul tău; ochiul tău să nu aibă milă de ele, nici să nu serveşti dumnezeilor lor, pentru că aceasta va fi o cursă pentru tine.
A shladíš všecky národy, kteréž Hospodin Bůh tvůj dá tobě. Neslituje se nad nimi oko tvé, aniž sloužiti budeš bohům jejich, nebo to bylo by tobě osídlem.
17 Dacă vei spune în inima ta: Aceste naţiuni sunt mai mari decât mine, cum le voi putea alunga?
Řekl-li bys v srdci svém: Větší jsou národové tito nežli já, kterak budu moci vyhnati je?
18 Să nu te temi de ele, ci să îţi aduci bine aminte ce a făcut DOMNUL Dumnezeul tău lui Faraon şi întregului Egipt;
Neboj se jich, ale pilně pamatuj na to, co učinil Hospodin Bůh tvůj Faraonovi a všechněm Egyptským,
19 De ispitirile cele mari pe care ochii tăi le-au văzut şi de miracolele şi minunile şi mâna cea tare şi braţul cel întins, cu care te-a scos DOMNUL Dumnezeul tău; astfel va face DOMNUL Dumnezeul tău tuturor popoarelor de care te temi.
Na pokušení veliká, kteráž viděly oči tvé, i znamení a zázraky, a ruku silnou a rámě vztažené, v kterémž vyvedl tě Hospodin Bůh tvůj. Takť učiní Hospodin Bůh tvůj všechněm národům, kterýchž bys se obával.
20 Mai mult, DOMNUL Dumnezeul tău va trimite şi viespea împotriva lor, până vor pieri cei care au rămas şi cei care se ascund dinaintea ta vor fi nimiciţi.
Nadto sršně pošle Hospodin Bůh tvůj na ně, dokudž by nezhynuli, kteříž by pozůstali, a kteříž by se skryli před tebou.
21 Nu te înspăimânta de ei, pentru că DOMNUL Dumnezeul tău este printre voi un Dumnezeu mare şi înfricoşător.
Nelekejž se strachu jejich, nebo Hospodin Bůh tvůj jest u prostřed tebe, Bůh silný, veliký a hrozný.
22 Şi DOMNUL Dumnezeul tău va înlătura aceste naţiuni dinaintea ta, încetul cu încetul; nu vei putea să le nimiceşti deodată, ca nu cumva să se înmulţească fiarele câmpului peste tine.
I vypléní Hospodin Bůh tvůj národy ty od tváři tvé pomalu; nebudeš moci pojednou jich shladiti, aby se nerozmnožila proti tobě zvěř polní.
23 Dar DOMNUL Dumnezeul tău le va da înaintea ta şi le va nimici cu nimicire mare până vor fi nimicite.
A však dá je Hospodin Bůh tvůj tobě, a setře je setřením velikým, dokudž nebudou vyhlazeni.
24 Şi va da pe împăraţii lor în mâna ta şi tu să nimiceşti numele lor de sub cer, nimeni nu va putea sta înaintea ta până îi vei fi nimicit.
Vydá i krále jejich v ruce tvé, a vyhladíš jméno jejich pod nebem; neostojíť žádný před tebou, až je i vyhladíš.
25 Să ardeţi în foc chipurile cioplite ale dumnezeilor lor; să nu doreşti aurul şi argintul care este pe ele, nici să nu îl iei la tine, ca nu cumva să fii prins în cursă prin ele, pentru că aceasta este o urâciune înaintea DOMNULUI Dumnezeul tău.
Ryté bohy jejich ohněm popálíš; nepožádáš stříbra a zlata, kteréž jest na nich, aniž ho sobě vezmeš, aby nebylo tobě osídlem, nebo ohavnost jest Hospodinu Bohu tvému.
26 Nici să nu aduci o urâciune în casa ta, ca nu cumva să fii şi tu blestemat ca ea, ci să o urăşti cu totul şi să o deteşti cu totul, pentru că este un lucru blestemat.
Aniž vneseš ohavnosti do domu svého, abys nebyl proklatý, jako i ona; všelijak v ohyzdnosti a v ohavnosti budeš míti ji, nebo proklatá jest.

< Deuteronomul 7 >