< Deuteronomul 34 >
1 Şi Moise s-a urcat din câmpiile Moabului pe muntele Nebo, pe vârful muntelui Pisga, care este în dreptul Ierihonului. Şi DOMNUL i-a arătat toată ţara lui Galaad până la Dan,
모세가 모압 평지에서 느보산에 올라 여리고 맞은편 비스가산 꼭대기에 이르매 여호와께서 길르앗 온 땅을 단까지 보이시고
2 Şi tot Neftali şi ţara lui Efraim şi Manase şi toată ţara lui Iuda, până la marea cea mai îndepărtată,
또 온 납달리와 에브라임과 므낫세의 땅과 서해까지의 유다 온 땅과
3 Şi sudul şi câmpia văii Ierihonului, cetatea palmierilor, până la Ţoar.
남방과 종려의 성읍 여리고 골짜기 평지를 소알까지 보이시고
4 Şi DOMNUL i-a spus: Aceasta este ţara pe care am jurat-o lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacob, spunând: O voi da seminţei tale, te-am făcut să o vezi cu ochii tăi, dar tu nu vei trece în ea.
여호와께서 그에게 이르시되 이는 내가 아브라함과 이삭과 야곱에게 맹세하여 그 후손에게 주리라 한 땅이라 내가 네 눈으로 보게 하였거니와 너는 그리로 건너가지 못하리라 하시매
5 Şi Moise, servitorul DOMNULUI, a murit acolo în ţara Moabului, conform cuvântului DOMNULUI.
이에 여호와의 종 모세가 여호와의 말씀대로 모압 땅에서 죽어
6 Şi el l-a înmormântat într-o vale în ţara Moabului, faţă în faţă cu Bet-Peor şi nimeni nu ştie mormântul lui până în ziua aceasta.
벧브올 맞은편 모압 땅에 있는 골짜기에 장사되었고 오늘까지 그 묘를 아는 자 없으니라
7 Şi Moise era în vârstă de o sută două zeci de ani când a murit, ochiul său nu se întunecase, nici vigoarea lui nu îl părăsise.
모세의 죽을 때 나이 일백 이십세나 그 눈이 흐리지 아니하였고 기력이 쇠하지 아니하였더라
8 Şi copiii lui Israel l-au plâns pe Moise treizeci de zile în câmpiile Moabului; şi zilele plânsului şi jelirii pentru Moise s-au sfârşit.
이스라엘 자손이 모압 평지에서 애곡하는 기한이 맞도록 모세를 위하여 삼십일을 애곡하니라
9 Şi Iosua, fiul lui Nun, era plin de duhul înţelepciunii, pentru că Moise îşi pusese mâinile peste el, şi copiii lui Israel i-au dat ascultare şi au făcut precum poruncise DOMNUL lui Moise.
모세가 눈의 아들 여호수아에게 안수하였으므로 그에게 지혜의 신이 충만하니 이스라엘 자손이 여호와께서 모세에게 명하신 대로 여호수아의 말을 순종하였더라
10 Şi nu s-a mai ridicat profet în Israel ca Moise, pe care să îl fi cunoscut DOMNUL faţă către faţă,
그 후에는 이스라엘에 모세와 같은 선지자가 일어나지 못하였나니 모세는 여호와께서 대면하여 아시던 자요
11 În toate semnele şi minunile pe care DOMNUL l-a trimis să le facă în ţara Egiptului lui Faraon şi tuturor servitorilor lui şi întregii lui ţări,
여호와께서 그를 애굽 땅에 보내사 바로와 그 모든 신하와 그 온 땅에 모든 이적과 기사와
12 Şi cu toată acea mână puternică şi în toate lucrurile mari şi în toată groaza mare pe care Moise le-a arătat înaintea ochilor întregului Israel.
모든 큰 권능과 위엄을 행하게 하시매 온 이스라엘 목전에서 그것을 행한 자더라