< Deuteronomul 3 >
1 Atunci ne-am întors şi ne-am urcat pe calea spre Basan; şi Og, împăratul Basanului, a ieşit împotriva noastră, el şi tot poporul său, la bătălie la Edrei.
And we turned, and went up the way to Bashan; and 'Og the king of Bashan came out against us, he and all his people, to the battle at Edre'i.
2 Şi DOMNUL mi-a spus: Nu te teme de el, pentru că îl voi da în mâna ta, pe el şi pe tot poporul lui şi ţara lui; şi să îi faci precum i-ai făcut lui Sihon, împăratul amoriţilor, care locuia la Hesbon.
And the Lord said unto me, Fear him not; for into thy hand have I given him, and all his people, and his land; and thou shalt do unto him as thou hast done unto Sichon, the king of the Emorites, who dwelt at Cheshbon.
3 Astfel că DOMNUL Dumnezeul nostru a dat în mâinile noastre şi pe Og, împăratul Basanului, şi pe tot poporul lui, şi l-am lovit, până nu i-a rămas niciunul.
And the Lord our God gave into our hands also 'Og the king of Bashan, and all his people; and we smote him until none was left to him who escaped.
4 Şi în acel timp i-am luat toate cetăţile, nu a fost cetate pe care nu am luat-o de la ei, şaizeci de cetăţi, toată regiunea Argobului, împărăţia lui Og, în Basan.
And we conquered all his cities at that time, there was not a city which we took not from them, sixty cities, all the region of Argob, the kingdom of 'Og in Bashan.
5 Toate aceste cetăţi erau întărite cu ziduri înalte, porţi şi zăvoare, în afară de cetăţile neîmprejmuite, foarte multe.
all these were fortified cities, with high walls, gates, and bars; besides the unwalled towns, which were a great many.
6 Şi le-am nimicit în întregime, precum am făcut lui Sihon, împăratul Hesbonului, nimicind în întregime pe bărbaţi, pe femei şi pe copii, din fiecare cetate.
And we devoted them, as we had done unto Sichon the king of Cheshbon, devoting every inhabited city, the women, and the little ones.
7 Dar toate vitele şi prada cetăţilor, le-am luat ca pradă pentru noi.
But all the cattle, and the spoil of the cities, we took as booty to ourselves.
8 Şi în acel timp am luat ţara, care era dincoace de Iordan, din mâna celor doi împăraţi ai amoriţilor, de la râul Arnon până la muntele Hermon;
And we took at that time out of the hand of the two kings of the Emorites the land which is on this side of the Jordan, from the river of Arnon unto mount Chermon;
9 (Hermonul, Sidonienii îl numesc Sirion, iar amoriţii îl numesc Senir);
(The Sidonians call Chermon Siryon; and the Emorites call it Senir; )
10 Toate cetăţile din câmpie şi tot Galaadul şi tot Basanul, până la Salca şi Edrei, cetăţi ale împărăţiei lui Og în Basan.
All the cities of the plain, and all Gil'ad, and all Bashan, unto Salchah and Edrei, the cities of the kingdom of 'Og in Bashan.
11 Fiindcă numai Og, împăratul Basanului, a rămas din rămăşiţa uriaşilor; iată, patul său era un pat de fier; nu este el în Raba copiilor lui Amon? Nouă coţi era lungimea lui şi patru coţi lăţimea lui, după cotul unui om.
For only 'Og the king of Bashan had been left of the remnant of the Rephaim; behold, his bedstead was a bedstead of iron; lo! it is in Rabbah of the children of 'Ammon: nine cubits is its length, and four cubits its breadth, after the arm of a man.
12 Şi această ţară, pe care am stăpânit-o în acel timp, de la Aroer, care este lângă râul Arnon, şi jumătatea muntelui Galaad şi cetăţile lui, le-am dat rubeniţilor şi gadiţilor.
And of this land, of which we took possession at that time, from 'Aro'er, which is by the river Arnon, and half mount Gil'ad, and the cities thereof, I gave unto the Reubenites and to the Gadites.
13 Şi restul Galaadului şi tot Basanul, fiind împărăţia lui Og, le-am dat jumătăţii tribului lui Manase; toată regiunea Argobului, cu tot Basanul, care era numită ţara uriaşilor.
And the rest of Gil'ad, and all Bashan, the kingdom of 'Og, I gave unto the half tribe of Menasseh: all the region of Argob, with all Bashan, this is called the land of Rephaim.
14 Iair, fiul lui Manase, a luat tot ţinutul Argobului până la graniţele lui Gheşuri şi lui Maacati; şi i-a numit după numele său: Basan Havot-Iair, până în ziua aceasta.
Yair the son of Menasseh took all the region of Argob up to the border of the Geshurites and the Ma-'achathites; and he called them the [land of] Bashan, after his own name, the villages of Yair, unto this day.
15 Şi am dat Galaadul lui Machir.
And unto Machir I gave Gil'ad.
16 Şi rubeniţilor şi gadiţilor le-am dat de la Galaad până la râul Arnon, jumătatea văii şi graniţa până la râul Iaboc, care este graniţa copiilor lui Amon;
And unto the Reubenites and unto the Gadites I gave from Gil'ad even unto the brook Arnon, the land within the river and that adjoining, even unto the brook Yabbok, the border of the children of 'Ammon;
17 Câmpia de asemenea şi Iordanul şi ţinutul lui, de la Chineret până la marea câmpiei, adică marea sărată, sub Asdot-Pisga spre est.
The plain also, and the Jordan, and the adjoining land, from Kinnereth even unto the sea of the plain, the Salt Sea, under the declivities of Pisgah, eastward.
18 Şi v-am poruncit în timpul acela, spunând: DOMNUL Dumnezeul vostru v-a dat ţara aceasta ca să o stăpâniţi; să treceţi înarmaţi înaintea fraţilor voştri, copiii lui Israel, toţi care sunt potriviţi pentru război.
And I commanded you at that time, saying, The Lord your God hath given you this land to possess it: armed shall ye pass over before your brethren the children of Israel, all that are fit to bear arms.
19 Dar soţiile voastre şi micuţii voştri şi vitele voastre, (fiindcă ştiu că aveţi multe vite), să rămână în cetăţile voastre pe care vi le-am dat;
But your wives, and your little ones, and your cattle, (I know that ye have much cattle, ) shall abide in your cities which I have given you;
20 Până când DOMNUL va fi dat odihnă fraţilor voştri, ca şi vouă, şi până când vor stăpâni şi ei ţara pe care le-a dat-o DOMNUL Dumnezeul vostru dincolo de Iordan; şi apoi să vă întoarceţi fiecare la stăpânirea lui pe care v-am dat-o.
Until that the Lord have given rest unto your brethren, as well as unto you, and they also have taken possession of the land which the Lord your God giveth them beyond the Jordan: then shall ye return every man unto his possession which I have given you.
21 Şi am poruncit lui Iosua în timpul acela, spunând: Ochii tăi au văzut tot ce DOMNUL Dumnezeul vostru a făcut acestor doi împăraţi, astfel va face DOMNUL tuturor împărăţiilor prin care treci.
And Joshua also I commanded at that time, saying, Thy own eyes have seen all that the Lord your God hath done unto these two kings: thus will the Lord do unto all the kingdoms whither thou passest.
22 Să nu vă temeţi de ei, pentru că DOMNUL Dumnezeul vostru va lupta pentru voi.
Ye shall not fear them; for the Lord your God it is who fighteth for you.
23 Şi am implorat pe DOMNUL în acel timp, spunând:
And I besought the Lord at that time, saying,
24 Doamne Dumnezeule, tu ai început să arăţi servitorului tău măreţia ta şi mâna ta cea tare, pentru că ce Dumnezeu este în cer sau pe pământ care să poată face conform cu lucrările tale şi conform puterii tale?
O Lord Eternal, thou hast begun to show thy servant thy greatness, and thy mighty hand; for what God is there in heaven or on earth, that can do aught like thy works, and like thy mighty deeds?
25 Lasă-mă, te rog, să trec şi să văd ţara cea bună care este dincolo de Iordan, acel munte frumos şi Libanul.
Let me go over, I pray thee, that I may see the good land which is on the other side of the Jordan, this goodly mountain, and the Lebanon.
26 Dar DOMNUL era furios pe mine din cauza voastră şi nu m-a ascultat; şi DOMNUL mi-a spus: Îţi ajunge atât; nu mai vorbi cu mine despre acest lucru.
But the Lord was wroth with me for your sakes, and he would not hear me: and the Lord said unto me, Let it suffice thee; do not continue to speak unto me any more of this matter.
27 Urcă-te pe vârful Pisga şi ridică-ţi ochii spre vest şi spre nord şi spre sud şi spre est şi priveşte-o cu ochii tăi, fiindcă nu vei trece acest Iordan.
Get thee up unto the top of Pisgah, and lift up thy eyes, westward, and northward, and southward, and eastward, and behold it with thy eyes; for thou shalt not pass over this Jordan.
28 Ci porunceşte lui Iosua şi încurajează-l şi întăreşte-l; fiindcă el va trece înaintea acestui popor şi îi va face să moştenească ţara pe care o vei vedea.
And do thou charge Joshua, and strengthen him, and encourage him; for he shall go over before this people, and he shall divide out to them the land which thou shalt see.
29 Astfel noi am locuit în valea din dreptul Bet-Peorului.
And we abode in the valley opposite Beth-peor.