< Deuteronomul 3 >
1 Atunci ne-am întors şi ne-am urcat pe calea spre Basan; şi Og, împăratul Basanului, a ieşit împotriva noastră, el şi tot poporul său, la bătălie la Edrei.
“以后,我们转回,向巴珊去。巴珊王噩和他的众民都出来,在以得来与我们交战。
2 Şi DOMNUL mi-a spus: Nu te teme de el, pentru că îl voi da în mâna ta, pe el şi pe tot poporul lui şi ţara lui; şi să îi faci precum i-ai făcut lui Sihon, împăratul amoriţilor, care locuia la Hesbon.
耶和华对我说:‘不要怕他!因我已将他和他的众民,并他的地,都交在你手中;你要待他像从前待住希实本的亚摩利王西宏一样。’
3 Astfel că DOMNUL Dumnezeul nostru a dat în mâinile noastre şi pe Og, împăratul Basanului, şi pe tot poporul lui, şi l-am lovit, până nu i-a rămas niciunul.
于是耶和华—我们的 神也将巴珊王噩和他的众民都交在我们手中;我们杀了他们,没有留下一个。
4 Şi în acel timp i-am luat toate cetăţile, nu a fost cetate pe care nu am luat-o de la ei, şaizeci de cetăţi, toată regiunea Argobului, împărăţia lui Og, în Basan.
那时,我们夺了他所有的城,共有六十座,没有一座城不被我们所夺。这为亚珥歌伯的全境,就是巴珊地噩王的国。
5 Toate aceste cetăţi erau întărite cu ziduri înalte, porţi şi zăvoare, în afară de cetăţile neîmprejmuite, foarte multe.
这些城都有坚固的高墙,有门有闩。此外还有许多无城墙的乡村。
6 Şi le-am nimicit în întregime, precum am făcut lui Sihon, împăratul Hesbonului, nimicind în întregime pe bărbaţi, pe femei şi pe copii, din fiecare cetate.
我们将这些都毁灭了,像从前待希实本王西宏一样,把有人烟的各城,连女人带孩子,尽都毁灭;
7 Dar toate vitele şi prada cetăţilor, le-am luat ca pradă pentru noi.
惟有一切牲畜和城中的财物都取为自己的掠物。
8 Şi în acel timp am luat ţara, care era dincoace de Iordan, din mâna celor doi împăraţi ai amoriţilor, de la râul Arnon până la muntele Hermon;
那时,我们从约旦河东两个亚摩利王的手将亚嫩谷直到黑门山之地夺过来(
9 (Hermonul, Sidonienii îl numesc Sirion, iar amoriţii îl numesc Senir);
这黑门山,西顿人称为西连,亚摩利人称为示尼珥),
10 Toate cetăţile din câmpie şi tot Galaadul şi tot Basanul, până la Salca şi Edrei, cetăţi ale împărăţiei lui Og în Basan.
就是夺了平原的各城、基列全地、巴珊全地,直到撒迦和以得来,都是巴珊王噩国内的城邑。(
11 Fiindcă numai Og, împăratul Basanului, a rămas din rămăşiţa uriaşilor; iată, patul său era un pat de fier; nu este el în Raba copiilor lui Amon? Nouă coţi era lungimea lui şi patru coţi lăţimea lui, după cotul unui om.
利乏音人所剩下的只有巴珊王噩。他的床是铁的,长九肘,宽四肘,都是以人肘为度。现今岂不是在亚扪人的拉巴吗?)”
12 Şi această ţară, pe care am stăpânit-o în acel timp, de la Aroer, care este lângă râul Arnon, şi jumătatea muntelui Galaad şi cetăţile lui, le-am dat rubeniţilor şi gadiţilor.
“那时,我们得了这地。从亚嫩谷边的亚罗珥起,我将基列山地的一半,并其中的城邑,都给了吕便人和迦得人。
13 Şi restul Galaadului şi tot Basanul, fiind împărăţia lui Og, le-am dat jumătăţii tribului lui Manase; toată regiunea Argobului, cu tot Basanul, care era numită ţara uriaşilor.
其余的基列地和巴珊全地,就是噩王的国,我给了玛拿西半支派。亚珥歌伯全地乃是巴珊全地;这叫做利乏音人之地。
14 Iair, fiul lui Manase, a luat tot ţinutul Argobului până la graniţele lui Gheşuri şi lui Maacati; şi i-a numit după numele său: Basan Havot-Iair, până în ziua aceasta.
玛拿西的子孙睚珥占了亚珥歌伯全境,直到基述人和玛迦人的交界,就按自己的名称这巴珊地为哈倭特·睚珥,直到今日。
15 Şi am dat Galaadul lui Machir.
我又将基列给了玛吉。
16 Şi rubeniţilor şi gadiţilor le-am dat de la Galaad până la râul Arnon, jumătatea văii şi graniţa până la râul Iaboc, care este graniţa copiilor lui Amon;
从基列到亚嫩谷,以谷中为界,直到亚扪人交界的雅博河,我给了吕便人和迦得人,
17 Câmpia de asemenea şi Iordanul şi ţinutul lui, de la Chineret până la marea câmpiei, adică marea sărată, sub Asdot-Pisga spre est.
又将亚拉巴和靠近约旦河之地,从基尼烈直到亚拉巴海,就是盐海,并毗斯迦山根东边之地,都给了他们。
18 Şi v-am poruncit în timpul acela, spunând: DOMNUL Dumnezeul vostru v-a dat ţara aceasta ca să o stăpâniţi; să treceţi înarmaţi înaintea fraţilor voştri, copiii lui Israel, toţi care sunt potriviţi pentru război.
“那时,我吩咐你们说:‘耶和华—你们的 神已将这地赐给你们为业;你们所有的勇士都要带着兵器,在你们的弟兄以色列人前面过去。
19 Dar soţiile voastre şi micuţii voştri şi vitele voastre, (fiindcă ştiu că aveţi multe vite), să rămână în cetăţile voastre pe care vi le-am dat;
但你们的妻子、孩子、牲畜(我知道你们有许多的牲畜)可以住在我所赐给你们的各城里。
20 Până când DOMNUL va fi dat odihnă fraţilor voştri, ca şi vouă, şi până când vor stăpâni şi ei ţara pe care le-a dat-o DOMNUL Dumnezeul vostru dincolo de Iordan; şi apoi să vă întoarceţi fiecare la stăpânirea lui pe care v-am dat-o.
等到你们弟兄在约旦河那边,也得耶和华—你们 神所赐给他们的地,又使他们得享平安,与你们一样,你们才可以回到我所赐给你们为业之地。’
21 Şi am poruncit lui Iosua în timpul acela, spunând: Ochii tăi au văzut tot ce DOMNUL Dumnezeul vostru a făcut acestor doi împăraţi, astfel va face DOMNUL tuturor împărăţiilor prin care treci.
那时我吩咐约书亚说:‘你亲眼看见了耶和华—你 神向这二王所行的;耶和华也必向你所要去的各国照样行。
22 Să nu vă temeţi de ei, pentru că DOMNUL Dumnezeul vostru va lupta pentru voi.
你不要怕他们,因那为你争战的是耶和华—你的 神。’”
23 Şi am implorat pe DOMNUL în acel timp, spunând:
“那时,我恳求耶和华说:
24 Doamne Dumnezeule, tu ai început să arăţi servitorului tău măreţia ta şi mâna ta cea tare, pentru că ce Dumnezeu este în cer sau pe pământ care să poată face conform cu lucrările tale şi conform puterii tale?
‘主耶和华啊,你已将你的大力大能显给仆人看。在天上,在地下,有什么神能像你行事、像你有大能的作为呢?
25 Lasă-mă, te rog, să trec şi să văd ţara cea bună care este dincolo de Iordan, acel munte frumos şi Libanul.
求你容我过去,看约旦河那边的美地,就是那佳美的山地和黎巴嫩。’
26 Dar DOMNUL era furios pe mine din cauza voastră şi nu m-a ascultat; şi DOMNUL mi-a spus: Îţi ajunge atât; nu mai vorbi cu mine despre acest lucru.
但耶和华因你们的缘故向我发怒,不应允我,对我说:‘罢了!你不要向我再提这事。
27 Urcă-te pe vârful Pisga şi ridică-ţi ochii spre vest şi spre nord şi spre sud şi spre est şi priveşte-o cu ochii tăi, fiindcă nu vei trece acest Iordan.
你且上毗斯迦山顶去,向东、西、南、北举目观望,因为你必不能过这约旦河。
28 Ci porunceşte lui Iosua şi încurajează-l şi întăreşte-l; fiindcă el va trece înaintea acestui popor şi îi va face să moştenească ţara pe care o vei vedea.
你却要嘱咐约书亚,勉励他,使他胆壮;因为他必在这百姓前面过去,使他们承受你所要观看之地。’
29 Astfel noi am locuit în valea din dreptul Bet-Peorului.
于是我们住在伯·毗珥对面的谷中。”