< Deuteronomul 21 >
1 Dacă în ţara, pe care ţi-o dă DOMNUL Dumnezeul tău să o stăpâneşti, se va găsi un om ucis, zăcând în câmp, şi nu se ştie cine l-a ucis,
2 Atunci bătrânii tăi şi judecătorii tăi să iasă şi să măsoare până la cetăţile care sunt împrejurul celui ucis,
3 Şi va fi astfel, din cetatea care este lângă cel ucis, bătrânii cetăţii aceleia să ia o viţea, cu care nu s-a lucrat şi care nu a tras la jug;
4 Şi bătrânii cetăţii aceleia să coboare viţeaua într-o vale nelucrată, în care nici nu s-a recoltat nici nu s-a semănat, şi să frângă gâtul viţelei acolo în vale,
5 Şi preoţii, fiii lui Levi, să se apropie, pentru că pe ei i-a ales DOMNUL Dumnezeul tău să îi servească şi să binecuvânteze în numele DOMNULUI; şi prin cuvântul lor să fie încercată orice ceartă şi orice lovitură,
6 Şi toţi bătrânii cetăţii aceleia, care este lângă cel ucis, să îşi spele mâinile deasupra viţelei decapitate în vale,
7 Şi să răspundă şi să zică: Mâinile noastre nu au vărsat acest sânge, nici ochii noştri nu au văzut.
8 Fii milostiv, Doamne, faţă de poporul tău Israel, pe care l-ai răscumpărat, şi nu pune sânge nevinovat în contul poporului tău Israel. Şi sângele li se va ierta.
9 Astfel să îndepărtezi sângele nevinovat din mijlocul tău, când vei face ce este drept înaintea ochilor DOMNULUI.
10 Când vei ieşi la război împotriva duşmanilor tăi şi DOMNUL Dumnezeul tău îi va da în mâinile tale şi îi vei lua captivi,
11 Şi între cei captivi vei vedea o femeie frumoasă şi vei avea dorinţă spre ea şi vei voi să ţi-o iei de soţie,
12 Atunci să o aduci la tine în casa ta şi să îşi radă capul şi să îşi taie unghiile;
13 Şi să îşi lepede hainele captivităţii ei de pe ea şi să rămână în casa ta şi să plângă pe tatăl ei şi pe mama ei o lună întreagă, şi după aceea să intri la ea şi să fii soţul ei şi ea să fie soţia ta.
14 Şi va fi astfel, dacă nu găseşti plăcere în ea, să îi dai drumul să meargă încotro voieşte; dar să nu o vinzi deloc pe bani; să nu faci comerţ cu ea, pentru că ai înjosit-o.
15 Dacă un bărbat are două soţii, una iubită şi alta neiubită, şi i-au născut copii, atât cea iubită cât şi cea neiubită, şi dacă fiul întâi-născut este al celei ce nu era iubită,
16 Atunci va fi astfel: în ziua când va da moştenire fiilor săi ceea ce are, nu va putea face întâi-născut pe fiul celei iubite înaintea fiului celei ce nu era iubită, care este cel întâi-născut;
17 Ci să recunoască de întâi-născut pe fiul celei ce nu era iubită, dându-i o parte dublă din tot ce are, pentru că el este începutul puterii sale; dreptul de întâi-născut este al lui.
18 Dacă un om are un fiu încăpățânat şi răzvrătit, care nu va asculta de vocea tatălui său, sau vocea mamei sale, şi când ei îl ceartă, nu le dă ascultare,
19 Atunci tatăl său şi mama sa să îl apuce şi să îl scoată la bătrânii cetăţii sale şi la poarta locului său.
20 Şi să spună bătrânilor cetăţii sale: Acest fiu al nostru este încăpățânat şi răzvrătit, nu ascultă de vocea noastră; este un lacom şi un beţiv.
21 Şi toţi oamenii cetăţii sale să îl ucidă cu pietre, ca să moară, astfel să îndepărtezi răul din mijlocul vostru şi tot Israelul să audă şi să se teamă.
22 Şi dacă un om a făcut un păcat demn de moarte, şi este ucis, şi îl spânzuri de lemn,
23 Trupul lui să nu rămână toată noaptea pe lemn, ci să îl înmormântezi chiar în acea zi; (pentru că cel spânzurat este blestemat de Dumnezeu) ca să nu fie pângărită ţara ta, pe care ţi-o dă DOMNUL Dumnezeul tău ca moştenire.