< Deuteronomul 18 >

1 Preoţii, leviţii şi tot tribul lui Levi nu vor avea nici parte, nici moştenire în Israel, ei să mănânce ofrandele prin foc ale DOMNULUI care sunt şi moştenirea lui.
“祭司利未人和利未全支派必在以色列中无分无业;他们所吃用的就是献给耶和华的火祭和一切所捐的。
2 De aceea nu vor avea moştenire între fraţii lor, DOMNUL este moştenirea lor, precum le-a spus.
他们在弟兄中必没有产业;耶和华是他们的产业,正如耶和华所应许他们的。
3 Şi acesta să fie dreptul preoţilor de la popor, de la cei care oferă un sacrificiu, fie bou fie oaie; să dea preotului spata şi amândouă fălcile şi pântecele.
祭司从百姓所当得的分乃是这样:凡献牛或羊为祭的,要把前腿和两腮并脾胃给祭司。
4 Primele roade de asemenea din grânele tale, din vinul tău şi din untdelemnul tău şi primele din tunsul oilor tale, să le dai lui.
初收的五谷、新酒和油,并初剪的羊毛,也要给他;
5 Pentru că pe el l-a ales DOMNUL Dumnezeul tău dintre toate triburile tale să stea în picioare să servească în numele DOMNULUI, el şi fiii săi pentru totdeauna.
因为耶和华—你的 神从你各支派中将他拣选出来,使他和他子孙永远奉耶和华的名侍立,事奉。
6 Şi dacă vine un levit din oricare din porţile tale din tot Israelul, unde a locuit temporar şi vine cu toată dorinţa minţii lui în locul pe care îl va alege DOMNUL,
“利未人无论寄居在以色列中的哪一座城,若从那里出来,一心愿意到耶和华所选择的地方,
7 Atunci să servească în numele DOMNULUI Dumnezeul său, precum fac toţi fraţii săi leviţi, care stau în picioare acolo înaintea DOMNULUI.
就要奉耶和华—他 神的名事奉,像他众弟兄利未人侍立在耶和华面前事奉一样。
8 Ei să aibă porţii de mâncat deopotrivă, pe lângă ceea ce vine din vânzarea averii sale părinteşti.
除了他卖祖父产业所得的以外,还要得一分祭物与他们同吃。”
9 După ce vei fi intrat în ţara pe care ţi-o dă DOMNUL Dumnezeul tău, să nu te înveţi să faci după urâciunile acelor naţiuni.
“你到了耶和华—你 神所赐之地,那些国民所行可憎恶的事,你不可学着行。
10 Să nu se găsească printre voi cineva care să facă pe fiul său sau pe fiica sa, să treacă prin foc, sau care foloseşte ghicire, sau prezicător al viitorului sau fermecător sau vrăjitoare,
你们中间不可有人使儿女经火,也不可有占卜的、观兆的、用法术的、行邪术的、
11 Sau descântător, sau unul care consultă demonii, sau vrăjitor, sau unul care cheamă morţii.
用迷术的、交鬼的、行巫术的、过阴的。
12 Pentru că toţi cei care fac aceste lucruri sunt o urâciune înaintea DOMNULUI şi pentru aceste urâciuni îi alungă DOMNUL Dumnezeul tău dinaintea ta.
凡行这些事的都为耶和华所憎恶;因那些国民行这可憎恶的事,所以耶和华—你的 神将他们从你面前赶出。
13 Tu să fii desăvârşit cu DOMNUL Dumnezeul tău.
你要在耶和华—你的 神面前作完全人。”
14 Pentru că aceste naţiuni, pe care le vei stăpâni, au dat ascultare la prezicători ai viitorului şi la ghicitori, dar cât despre tine, DOMNUL Dumnezeul tău nu ţi-a permis să faci astfel.
“因你所要赶出的那些国民都听信观兆的和占卜的,至于你,耶和华—你的 神从来不许你这样行。
15 DOMNUL Dumnezeul tău îţi va ridica un Profet din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, asemenea mie, lui să îi daţi ascultare;
耶和华—你的 神要从你们弟兄中间给你兴起一位先知,像我,你们要听从他。
16 Conform cu tot ce ai dorit de la DOMNUL Dumnezeul tău în Horeb, în ziua adunării, spunând: Să nu mai aud vocea DOMNULUI Dumnezeul meu, nici să nu mai văd focul acesta mare, ca să nu mor.
正如你在何烈山大会的日子求耶和华—你 神一切的话,说:‘求你不再叫我听见耶和华—我 神的声音,也不再叫我看见这大火,免得我死亡。’
17 Şi DOMNUL mi-a spus: Bine au vorbit ce au vorbit.
耶和华就对我说:‘他们所说的是。
18 Le voi ridica un Profet dintre fraţii lor, asemenea ţie şi voi pune cuvintele mele în gura lui; şi el le va vorbi tot ce îi voi porunci.
我必在他们弟兄中间给他们兴起一位先知,像你。我要将当说的话传给他;他要将我一切所吩咐的都传给他们。
19 Şi se va întâmpla, că oricui nu va da ascultare cuvintelor mele, pe care le va spune el în numele meu, îi voi cere socoteală.
谁不听他奉我名所说的话,我必讨谁的罪。
20 Dar profetul care s-ar îngâmfa să vorbească în numele meu un cuvânt, pe care nu l-am poruncit să îl vorbească sau care va vorbi în numele altor dumnezei, acel profet să moară.
若有先知擅敢托我的名说我所未曾吩咐他说的话,或是奉别神的名说话,那先知就必治死。’
21 Şi dacă spui în inima ta: Cum vom cunoaşte cuvântul pe care nu l-a spus DOMNUL?
你心里若说:‘耶和华所未曾吩咐的话,我们怎能知道呢?’
22 Când un profet vorbeşte în numele DOMNULUI şi lucrul nu se împlineşte, nici nu se întâmplă, acela este cuvântul pe care nu l-a vorbit DOMNUL; ci profetul l-a vorbit cu îngâmfare, să nu te temi de el.
先知托耶和华的名说话,所说的若不成就,也无效验,这就是耶和华所未曾吩咐的,是那先知擅自说的,你不要怕他。”

< Deuteronomul 18 >