< Deuteronomul 15 >

1 La sfârşitul fiecăror şapte ani să faci o scutire.
매 칠년 끝에 면제하라
2 Şi astfel să fie scutirea: Fiecare creditor, care împrumută ceva aproapelui său, să îl scutească; să nu îl stoarcă de la aproapele lui sau de la fratele lui, pentru că aceasta este numită scutirea DOMNULUI.
면제의 규례는 이러하니라 무릇 그 이웃에게 꾸어준 채주는 그것을 면제하고 그 이웃에게나 그 형제에게 독촉하지 말지니 이 해는 여호와의 면제년이라 칭함이니라
3 De la locuitorul temporar poţi să îl storci, dar mâna ta să scutească ceea ce este al tău la fratele tău;
이방인에게는 네가 독촉하려니와 네 형제에게 꾸인 것은 네 손에서 면제하라
4 Numai când nu va fi la tine niciun sărac, pentru că DOMNUL te va binecuvânta mult în ţara, pe care ţi-o dă DOMNUL Dumnezeul tău ca moştenire, ca să o stăpâneşti,
네가 만일 네 하나님 여호와의 말씀만 듣고 내가 오늘날 네게 명하는 그 명령을 다 지켜 행하면 네 하나님 여호와께서 네게 유업으로 주신 땅에서 네가 정녕 복을 받으리니 너희 중에 가난한 자가 없으리라
5 Numai dacă vei da ascultare cu atenţie la vocea DOMNULUI Dumnezeul tău, ca să iei seama să împlineşti toate aceste porunci pe care ţi le poruncesc astăzi.
(4절과 같음)
6 Pentru că DOMNUL Dumnezeul tău te va binecuvânta, precum ţi-a promis şi vei da cu împrumut multor naţiuni, dar tu nu vei lua cu împrumut; şi tu vei stăpâni peste multe naţiuni, dar ele nu vor stăpâni peste tine.
네 하나님 여호와께서 네게 허락하신 대로 네게 복을 주시리니 네가 여러 나라에 꾸어 줄지라도 너는 꾸지 아니하겠고 네가 여러 나라를 치리할지라도 너는 치리함을 받지 아니하리라
7 Dacă este printre voi un sărac, unul dintre fraţii tăi înăuntrul oricăreia dintre porţile tale din ţara ta, pe care ţi-o dă DOMNUL Dumnezeul tău, să nu îţi împietreşti inima nici să nu îţi închizi mâna spre fratele tău sărac,
네 하나님 여호와께서 네게 주신 땅 어느 성읍에서든지 가난한 형제가 너와 함께 거하거든 그 가난한 형제에게 네 마음을 강퍅히 하지 말며 네 손을 움켜 쥐지 말고
8 Ci să îţi deschizi larg mâna spre el şi să îl împrumuţi, într-adevăr, suficient pentru nevoia lui, în care duce lipsă.
반드시 네 손을 그에게 펴서 그 요구하는 대로 쓸 것을 넉넉히 꾸어주라
9 Ia seama să nu fie un gând în inima ta stricată, spunând: Se apropie anul al şaptelea, anul scutirii; şi ochiul tău să fie rău împotriva fratelui tău sărac şi să nu îi dai nimic, iar el să strige împotriva ta către DOMNUL şi să îţi fie păcat.
삼가 너는 마음에 악념을 품지 말라 곧 이르기를 제 칠년 면제년이 가까왔다 하고 네 궁핍한 형제에게 악한 눈을 들고 아무 것도 주지 아니하면 그가 너를 여호와께 호소하리니 네가 죄를 얻을 것이라
10 Să îi dai, într-adevăr, şi inima ta să nu fie mâhnită când îi dai, căci pentru lucrul acesta te va binecuvânta DOMNUL Dumnezeul tău în toate lucrările tale şi peste tot ce îţi vei pune mâna.
너는 반드시 그에게 구제할 것이요 구제할 때에는 아끼는 마음을 품지 말 것이니라 이로 인하여 네 하나님 여호와께서 네 범사와 네 손으로 하는바에 네게 복을 주시리라!
11 Pentru că săracii nu vor lipsi niciodată din ţara ta, de aceea îţi poruncesc, spunând: Să îţi deschizi mâna larg faţă de fratele tău, faţă de săracul tău şi faţă de nevoiaşul tău din ţara ta.
땅에는 언제든지 가난한 자가 그치지 아니하겠는고로 내가 네게 명하여 이르노니 너는 반드시 네 경내 네 형제의 곤란한 자와 궁핍한 자에게 네 손을 펼지니라!
12 Şi dacă fratele tău, un evreu sau o evreică, ţi se vinde ţie şi îţi serveşte şase ani, atunci în anul al şaptelea să îl laşi să plece liber de la tine.
네 동족 히브리 남자나 히브리 여자가 네게 팔렸다 하자 만일 육년을 너를 섬겼거든 제 칠년에 너는 그를 놓아 자유하게 할 것이요
13 Şi, când îl laşi să plece liber de la tine, să nu îl laşi să plece cu mâna goală,
그를 놓아 자유하게 할 때에는 공수로 가게 하지 말고
14 Să îl aprovizionezi cu dărnicie din turma ta şi din aria ta şi din teascul tău, din tot ce te-a binecuvântat DOMNUL Dumnezeul tău, să îi dai.
네 양 무리 중에서와 타작 마당에서와 포도주 틀에서 그에게 후히 줄지니 곧 네 하나님 여호와께서 네게 복을 주신대로 그에게 줄지니라
15 Şi să îţi aminteşti că ai fost rob în ţara Egiptului şi că DOMNUL Dumnezeul tău te-a răscumpărat; de aceea îţi poruncesc acest lucru astăzi.
너는 애굽 땅 종 되었던 것과 네 하나님 여호와께서 너를 속하셨음을 기억하라! 그를 인하여 내가 오늘날 이같이 네게 명하노라
16 Şi să fie astfel, dacă el îţi spune: Nu voi ieşi de la tine, fiindcă te iubeşte pe tine şi casa ta, pentru că îi este bine cu tine;
종이 만일 너와 네 집을 사랑하므로 너와 동거하기를 좋게 여겨 네게 향하여 내가 주인을 떠나지 아니하겠노라 하거든
17 Atunci să iei o sulă şi să o împungi prin urechea lui la uşă şi să îţi fie servitor pentru totdeauna. Şi la fel să faci şi servitoarei tale.
송곳을 취하여 그의 귀를 문에 대고 뚫으라 그리하면 그가 영영히 네 종이 되리라 네 여종에게도 일례로 할지니라
18 Să nu îţi pară greu, când îl laşi să plece liber de la tine, pentru că, servindu-ţi şase ani, ţi-a fost dublul muncii unui servitor plătit; şi DOMNUL Dumnezeul tău te va binecuvânta în tot ce faci.
그가 육년 동안에 품군의 삯의 배나 받을 만큼 너를 섬겼은즉 너는 그를 놓아 자유하게 하기를 어렵게 여기지 말라 그리하면 네 하나님 여호와께서 너의 범사에 네게 복을 주시리라!
19 Să sfinţeşti pentru DOMNUL Dumnezeul tău pe toţi întâii-născuţi de parte bărbătească din cireada ta şi din turma ta, să nu faci nicio lucrare cu întâiul-născut al taurului tău, nici să nu tunzi pe întâiul-născut al oii tale.
너는 우양의 처음 난 수컷은 구별하여 네 하나님 여호와께 드릴 것이니 네 소의 첫 새끼는 부리지 말고 네 양의 첫 새끼의 털은 깍지 말고
20 Să îl mănânci înaintea DOMNULUI Dumnezeul tău an după an, tu şi casa ta, în locul pe care îl va alege DOMNUL.
너와 네 가족이 매년에 여호와의 택하신 곳 네 하나님 여호와 앞에서 먹을지니라
21 Iar dacă este vreun cusur în el, dacă este şchiop sau orb sau are orice cusur rău, să nu îl sacrifici DOMNULUI Dumnezeul tău.
그러나 그 짐승이 흠이 있어서 절거나 눈이 멀었거나 무슨 흠이 있든지 네 하나님 여호와께 잡아 드리지 못할지니
22 Să îl mănânci înăuntrul porţilor tale, cel necurat şi cel curat deopotrivă, ca şi din căprioară şi din cerb.
네 성 중에서 먹되 부정한 자나 정한 자가 다 같이 먹기를 노루와 사슴을 먹음같이 할 것이요
23 Numai să nu mănânci sângele lui; să îl verşi pe pământ, ca apa.
오직 피는 먹지 말고 물 같이 땅에 쏟을 지니라

< Deuteronomul 15 >