< Deuteronomul 15 >

1 La sfârşitul fiecăror şapte ani să faci o scutire.
“每逢七年末一年,你要施行豁免。
2 Şi astfel să fie scutirea: Fiecare creditor, care împrumută ceva aproapelui său, să îl scutească; să nu îl stoarcă de la aproapele lui sau de la fratele lui, pentru că aceasta este numită scutirea DOMNULUI.
豁免的定例乃是这样:凡债主要把所借给邻舍的豁免了;不可向邻舍和弟兄追讨,因为耶和华的豁免年已经宣告了。
3 De la locuitorul temporar poţi să îl storci, dar mâna ta să scutească ceea ce este al tău la fratele tău;
若借给外邦人,你可以向他追讨;但借给你弟兄,无论是什么,你要松手豁免了。
4 Numai când nu va fi la tine niciun sărac, pentru că DOMNUL te va binecuvânta mult în ţara, pe care ţi-o dă DOMNUL Dumnezeul tău ca moştenire, ca să o stăpâneşti,
你若留意听从耶和华—你 神的话,谨守遵行我今日所吩咐你这一切的命令,就必在你们中间没有穷人了(在耶和华—你 神所赐你为业的地上,耶和华必大大赐福与你。)
5 Numai dacă vei da ascultare cu atenţie la vocea DOMNULUI Dumnezeul tău, ca să iei seama să împlineşti toate aceste porunci pe care ţi le poruncesc astăzi.
6 Pentru că DOMNUL Dumnezeul tău te va binecuvânta, precum ţi-a promis şi vei da cu împrumut multor naţiuni, dar tu nu vei lua cu împrumut; şi tu vei stăpâni peste multe naţiuni, dar ele nu vor stăpâni peste tine.
因为耶和华—你的 神必照他所应许你的赐福与你。你必借给许多国民,却不致向他们借贷;你必管辖许多国民,他们却不能管辖你。
7 Dacă este printre voi un sărac, unul dintre fraţii tăi înăuntrul oricăreia dintre porţile tale din ţara ta, pe care ţi-o dă DOMNUL Dumnezeul tău, să nu îţi împietreşti inima nici să nu îţi închizi mâna spre fratele tău sărac,
“在耶和华—你 神所赐你的地上,无论哪一座城里,你弟兄中若有一个穷人,你不可忍着心、揝着手不帮补你穷乏的弟兄。
8 Ci să îţi deschizi larg mâna spre el şi să îl împrumuţi, într-adevăr, suficient pentru nevoia lui, în care duce lipsă.
总要向他松开手,照他所缺乏的借给他,补他的不足。
9 Ia seama să nu fie un gând în inima ta stricată, spunând: Se apropie anul al şaptelea, anul scutirii; şi ochiul tău să fie rău împotriva fratelui tău sărac şi să nu îi dai nimic, iar el să strige împotriva ta către DOMNUL şi să îţi fie păcat.
你要谨慎,不可心里起恶念,说:‘第七年的豁免年快到了’,你便恶眼看你穷乏的弟兄,什么都不给他,以致他因你求告耶和华,罪便归于你了。
10 Să îi dai, într-adevăr, şi inima ta să nu fie mâhnită când îi dai, căci pentru lucrul acesta te va binecuvânta DOMNUL Dumnezeul tău în toate lucrările tale şi peste tot ce îţi vei pune mâna.
你总要给他,给他的时候心里不可愁烦;因耶和华—你的 神必在你这一切所行的,并你手里所办的事上,赐福与你。
11 Pentru că săracii nu vor lipsi niciodată din ţara ta, de aceea îţi poruncesc, spunând: Să îţi deschizi mâna larg faţă de fratele tău, faţă de săracul tău şi faţă de nevoiaşul tău din ţara ta.
原来那地上的穷人永不断绝;所以我吩咐你说:‘总要向你地上困苦穷乏的弟兄松开手。’”
12 Şi dacă fratele tău, un evreu sau o evreică, ţi se vinde ţie şi îţi serveşte şase ani, atunci în anul al şaptelea să îl laşi să plece liber de la tine.
“你弟兄中,若有一个希伯来男人或希伯来女人被卖给你,服事你六年,到第七年就要任他自由出去。
13 Şi, când îl laşi să plece liber de la tine, să nu îl laşi să plece cu mâna goală,
你任他自由的时候,不可使他空手而去,
14 Să îl aprovizionezi cu dărnicie din turma ta şi din aria ta şi din teascul tău, din tot ce te-a binecuvântat DOMNUL Dumnezeul tău, să îi dai.
要从你羊群、禾场、酒榨之中多多地给他;耶和华—你的 神怎样赐福与你,你也要照样给他。
15 Şi să îţi aminteşti că ai fost rob în ţara Egiptului şi că DOMNUL Dumnezeul tău te-a răscumpărat; de aceea îţi poruncesc acest lucru astăzi.
要记念你在埃及地作过奴仆,耶和华—你的 神将你救赎;因此,我今日吩咐你这件事。
16 Şi să fie astfel, dacă el îţi spune: Nu voi ieşi de la tine, fiindcă te iubeşte pe tine şi casa ta, pentru că îi este bine cu tine;
他若对你说:‘我不愿意离开你’,是因他爱你和你的家,且因在你那里很好,
17 Atunci să iei o sulă şi să o împungi prin urechea lui la uşă şi să îţi fie servitor pentru totdeauna. Şi la fel să faci şi servitoarei tale.
你就要拿锥子将他的耳朵在门上刺透,他便永为你的奴仆了。你待婢女也要这样。
18 Să nu îţi pară greu, când îl laşi să plece liber de la tine, pentru că, servindu-ţi şase ani, ţi-a fost dublul muncii unui servitor plătit; şi DOMNUL Dumnezeul tău te va binecuvânta în tot ce faci.
你任他自由的时候,不可以为难事,因他服事你六年,较比雇工的工价多加一倍了。耶和华—你的 神就必在你所做的一切事上赐福与你。”
19 Să sfinţeşti pentru DOMNUL Dumnezeul tău pe toţi întâii-născuţi de parte bărbătească din cireada ta şi din turma ta, să nu faci nicio lucrare cu întâiul-născut al taurului tău, nici să nu tunzi pe întâiul-născut al oii tale.
“你牛群羊群中头生的,凡是公的,都要分别为圣,归耶和华—你的 神。牛群中头生的,不可用它耕地;羊群中头生的,不可剪毛。
20 Să îl mănânci înaintea DOMNULUI Dumnezeul tău an după an, tu şi casa ta, în locul pe care îl va alege DOMNUL.
这头生的,你和你的家属,每年要在耶和华所选择的地方,在耶和华—你 神面前吃。
21 Iar dacă este vreun cusur în el, dacă este şchiop sau orb sau are orice cusur rău, să nu îl sacrifici DOMNULUI Dumnezeul tău.
这头生的若有什么残疾,就如瘸腿的、瞎眼的,无论有什么恶残疾,都不可献给耶和华—你的 神;
22 Să îl mănânci înăuntrul porţilor tale, cel necurat şi cel curat deopotrivă, ca şi din căprioară şi din cerb.
可以在你城里吃;洁净人与不洁净人都可以吃,就如吃羚羊与鹿一般。
23 Numai să nu mănânci sângele lui; să îl verşi pe pământ, ca apa.
只是不可吃它的血;要倒在地上,如同倒水一样。”

< Deuteronomul 15 >