< Deuteronomul 10 >
1 În timpul acela DOMNUL mi-a spus: Ciopleşte-ţi două table de piatră ca cele dintâi şi urcă-te la mine pe munte şi fă-ţi un chivot de lemn.
그 때에 여호와께서 내게 이르시기를 너는 처음과 같은 두 돌판을 다듬어 가지고 산에 올라 내게로 나아오고 또 나무궤 하나를 만들라
2 Şi eu voi scrie pe table cuvintele care erau pe primele table pe care le-ai spart, iar tu să le pui în chivot.
네가 깨뜨린 처음 판에 쓴 말을 내가 그 판에 쓰리니 너는 그것을 그 궤에 넣으라 하시기로
3 Şi am făcut un chivot din lemn de salcâm şi am cioplit două table de piatră ca cele dintâi şi am urcat pe munte, având cele două table în mâna mea.
내가 싯딤나무로 궤를 만들고 처음것과 같은 돌판 둘을 다듬어 손에 들고 산에 오르매
4 Şi a scris pe table, conform cu prima scriere, cele zece porunci, pe care le-a vorbit DOMNUL către voi pe munte, din mijlocul focului, în ziua adunării, şi DOMNUL mi le-a dat.
여호와께서 그 총회 날에 산 위 불 가운데서 너희에게 이르신 십계명을 처음과 같이 그 판에 쓰시고 그것을 내게 주시기로
5 Şi m-am întors şi am coborât de pe munte şi am pus tablele în chivotul pe care l-am făcut; şi ele sunt acolo, precum mi-a poruncit DOMNUL.
내가 돌이켜 산에서 내려와서 여호와께서 내게 명하신 대로 그 판을 내가 만든 궤에 넣었더니 지금까지 있느니라
6 Şi copiii lui Israel au început călătoria de la Beerotul copiilor lui Iaacan la Mosera; acolo a murit Aaron şi acolo a fost îngropat; şi Eleazar, fiul său, a servit în locul său în serviciul preotului.
(이스라엘 자손이 브에롯 브네야아간에서 발행하여 모세라에 이르러서는 아론이 거기서 죽고 거기 장사되었고 그 아들 엘르아살이 그를 이어 제사장의 직임을 행하였으며
7 De aici au început călătoria la Gudgoda; şi de la Gudgoda la Iotbat, o ţară cu râuri de apă.
또 거기서 발행하여 굿고다에 이르고 굿고다에서 발행하여 욧바다에 이른즉 그 땅에는 시내가 많았었으며
8 În timpul acela DOMNUL a separat tribul lui Levi, să poarte chivotul legământului DOMNULUI, să stea înaintea DOMNULUI ca să îi servească şi să binecuvânteze în numele lui, până în această zi.
그 때에 여호와께서 레위 지파를 구별하여 여호와의 언약 궤를 메이며 여호와 앞에 서서 그를 섬기며 또 여호와의 이름으로 축복하게 하셨고 그 일은 오늘날까지 이르느니라
9 De aceea Levi nu are nici parte nici moştenire cu fraţii săi; DOMNUL este moştenirea lui, conform cu ce i-a promis DOMNUL Dumnezeul tău.
그러므로 레위는 그 형제 중에 분깃이 없으며 기업이 없고 네 하나님 여호와께서 그에게 말씀하심 같이 여호와가 그의 기업이시니라)
10 Şi am stat pe munte, ca şi prima dată, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi DOMNUL mi-a dat ascultare şi atunci, şi DOMNUL nu a voit să te nimicească.
내가 처음과 같이 사십 주야를 산에서 유하였고 그 때에도 여호와께서 내 말을 들으사 너를 참아 멸하지 아니하시고
11 Şi DOMNUL mi-a spus: Ridică-te, începe-ţi călătoria înaintea poporului, ca să intre şi să stăpânească ţara, pe care am jurat-o părinţilor lor că le-o voi da.
여호와께서 내게 이르시되 일어나서 백성 앞서 진행하라 내가 그들에게 주리라고 그 열조에게 맹세한 땅에 그들이 들어가서 그것을 얻으리라 하셨느니라
12 Şi acum, Israele, ce cere DOMNUL Dumnezeul tău de la tine, decât să te temi de DOMNUL Dumnezeul tău, să umbli în toate căile lui şi să îl iubeşti şi să serveşti DOMNULUI Dumnezeul tău cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău,
이스라엘아 네 하나님 여호와께서 네게 요구하시는 것이 무엇이냐 곧 네 하나님 여호와를 경외하여 그 모든 도를 행하고 그를 사랑하며 마음을 다하고 성품을 다하여 네 하나님 여호와를 섬기고
13 Să păzeşti poruncile DOMNULUI şi statutele lui, pe care ţi le poruncesc astăzi, pentru binele tău?
내가 오늘날 네 행복을 위하여 네게 명하는 여호와의 명령과 규례를 지킬 것이 아니냐
14 Iată, cerul şi cerul cerurilor sunt ale DOMNULUI Dumnezeul tău, pământul de asemenea, cu tot ce este pe el!
하늘과 모든 하늘의 하늘과 땅과 그 위의 만물은 본래 네 하나님 여호와께 속한 것이로되
15 Totuşi DOMNUL a avut desfătare în părinţii tăi ca să îi iubească şi a ales sămânţa lor după ei, adică pe voi, mai mult decât toate popoarele, ca în această zi.
여호와께서 오직 네 열조를 기뻐하시고 그들을 사랑하사 그 후손 너희를 만민 중에서 택하셨음이 오늘날과 같으니라
16 Circumcideţi de aceea prepuţul inimii voastre şi nu mai fiţi îndărătnici.
그러므로 너희는 마음에 할례를 행하고 다시는 목을 곧게 하지말라
17 Pentru că DOMNUL Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi DOMNUL domnilor, un Dumnezeu mare, puternic şi înfricoşător, care nu părtineşte după înfăţişare, nici nu ia răsplată,
너희의 하나님 여호와는 신의 신이시며 주의 주시요 크고 능하시며 두려우신 하나님 이시라 사람을 외모로 보지 아니하시며 뇌물을 받지 아니하시고
18 El face judecată celui fără tată şi văduvei şi iubeşte pe străin, dându-i hrană şi îmbrăcăminte.
고아와 과부를 위하여 신원하시며 나그네를 사랑하사 그에게 식물과 의복을 주시나니
19 Iubiţi de aceea pe străin, pentru că aţi fost străini în ţara Egiptului.
너희는 나그네를 사랑하라 전에 너희도 애굽 땅에서 나그네 되었었음이니라
20 Să te temi de DOMNUL Dumnezeul tău, lui să îi serveşti şi de el să te alipeşti şi să juri pe numele lui.
네 하나님 여호와를 경외하여 그를 섬기며 그에게 친근히 하고 그 이름으로 맹세하라
21 El este lauda ta şi el este Dumnezeul tău, care a făcut pentru tine aceste lucruri mari şi înfricoşătoare pe care ţi le-au văzut ochii.
그는 네 찬송이시요 네 하나님이시라 네가 목도한바 이같이 크고 두려운 일을 너를 위하여 행하셨느니라
22 Părinţii tăi au coborât în Egipt cu şaptezeci de persoane; şi acum DOMNUL Dumnezeul tău te-a făcut o mulţime ca stelele cerului.
애굽에 내려간 네 열조가 겨우 칠십 인이었으나 이제는 네 하나님 여호와께서 너를 하늘의 별 같이 많게 하셨느니라