< Deuteronomul 10 >

1 În timpul acela DOMNUL mi-a spus: Ciopleşte-ţi două table de piatră ca cele dintâi şi urcă-te la mine pe munte şi fă-ţi un chivot de lemn.
かの時ヱホバ我に言たまひけるは汝石の板二枚を前のごとくに斫て作りまた木の櫃一箇を作りて山に登り來れ
2 Şi eu voi scrie pe table cuvintele care erau pe primele table pe care le-ai spart, iar tu să le pui în chivot.
汝が碎きしかの前の板に載たる言を我その板に書さん汝これをその櫃に蔵むべし
3 Şi am făcut un chivot din lemn de salcâm şi am cioplit două table de piatră ca cele dintâi şi am urcat pe munte, având cele două table în mâna mea.
我すなはち合歓木をもて櫃一箇を作りまた石の板二枚を前のごとくに斫て作りその板二枚を手に執て山に登りしかば
4 Şi a scris pe table, conform cu prima scriere, cele zece porunci, pe care le-a vorbit DOMNUL către voi pe munte, din mijlocul focului, în ziua adunării, şi DOMNUL mi le-a dat.
ヱホバかの集會の日に山において火の中より汝らに告たるその十誡を前に書したるごとくその板に書し而してヱホバこれを我に授けたまへり
5 Şi m-am întors şi am coborât de pe munte şi am pus tablele în chivotul pe care l-am făcut; şi ele sunt acolo, precum mi-a poruncit DOMNUL.
是に於て我身を轉らして山より下りその板を我が造りしかの櫃に蔵めたり今なほその中にありヱホバの我に命じたまへる如し
6 Şi copiii lui Israel au început călătoria de la Beerotul copiilor lui Iaacan la Mosera; acolo a murit Aaron şi acolo a fost îngropat; şi Eleazar, fiul său, a servit în locul său în serviciul preotului.
斯てイスラエルの子孫はヤカン人の井より出たちてモセラにいたれりアロン其處に死て其處に葬られその子エレアザルこれに代りて祭司となれり
7 De aici au început călătoria la Gudgoda; şi de la Gudgoda la Iotbat, o ţară cu râuri de apă.
又其處より出たちてグデゴダにいたりグデゴダより出たちてヨテバにいたれりこの地には水の流多かりき
8 În timpul acela DOMNUL a separat tribul lui Levi, să poarte chivotul legământului DOMNULUI, să stea înaintea DOMNULUI ca să îi servească şi să binecuvânteze în numele lui, până în această zi.
かの時ヱホバ、レビの支派を區分てヱホバの契約の櫃を舁しめヱホバの前に立てこれに事へしめ又ヱホバの名をもて祝することを爲せたまへり其事今日にいたる
9 De aceea Levi nu are nici parte nici moştenire cu fraţii săi; DOMNUL este moştenirea lui, conform cu ce i-a promis DOMNUL Dumnezeul tău.
是をもてレビはその兄弟等の中に分なくまた產業なし惟ヱホバその產業たり汝の神ヱホバの彼に言たまへる如し
10 Şi am stat pe munte, ca şi prima dată, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi DOMNUL mi-a dat ascultare şi atunci, şi DOMNUL nu a voit să te nimicească.
我は前の日數のごとく四十日四十夜山に居しがヱホバその時にもまた我に聽たまへりヱホバ汝を滅すことを好みたまはざりき
11 Şi DOMNUL mi-a spus: Ridică-te, începe-ţi călătoria înaintea poporului, ca să intre şi să stăpânească ţara, pe care am jurat-o părinţilor lor că le-o voi da.
斯てヱホバ我に言たまひけるは汝起あがり民に先だちて進み行き彼らをして我が之に與へんとその先祖に誓ひたる地に入てこれを獲せしめよ
12 Şi acum, Israele, ce cere DOMNUL Dumnezeul tău de la tine, decât să te temi de DOMNUL Dumnezeul tău, să umbli în toate căile lui şi să îl iubeşti şi să serveşti DOMNULUI Dumnezeul tău cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău,
イスラエルよ今汝の神ヱホバの汝に要めたまふ事は何ぞや惟是のみ即ち汝がその神ヱホバを畏れその一切の道に歩み之を愛し心を盡し精神を盡して汝の神ヱホバに事へ
13 Să păzeşti poruncile DOMNULUI şi statutele lui, pe care ţi le poruncesc astăzi, pentru binele tău?
又我が今日汝らに命ずるヱホバの誡命と法度とを守りて身に福祉を得るの事のみ
14 Iată, cerul şi cerul cerurilor sunt ale DOMNULUI Dumnezeul tău, pământul de asemenea, cu tot ce este pe el!
夫天と諸天の天および地とその中にある者は皆汝の神ヱホバに屬す
15 Totuşi DOMNUL a avut desfătare în părinţii tăi ca să îi iubească şi a ales sămânţa lor după ei, adică pe voi, mai mult decât toate popoarele, ca în această zi.
然るにヱホバただ汝の先祖等を悦こびて之を愛しその後の子孫たる汝らを萬の民の中より選びたまへり今日のごとし
16 Circumcideţi de aceea prepuţul inimii voastre şi nu mai fiţi îndărătnici.
然ば汝ら心に割禮を行へ重て項を強くする勿れ
17 Pentru că DOMNUL Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi DOMNUL domnilor, un Dumnezeu mare, puternic şi înfricoşător, care nu părtineşte după înfăţişare, nici nu ia răsplată,
汝の神ヱホバは神の神主の主大にしてかつ權能ある畏るべき神にましまし人を偏り視ずまた賄賂を受ず
18 El face judecată celui fără tată şi văduvei şi iubeşte pe străin, dându-i hrană şi îmbrăcăminte.
孤兒と寡婦のために審判を行ひまた旅客を愛してこれに食物と衣服を與へたまふ
19 Iubiţi de aceea pe străin, pentru că aţi fost străini în ţara Egiptului.
汝ら旅客を愛すべし其は汝らもエジプトの國に旅客たりし事あればなり
20 Să te temi de DOMNUL Dumnezeul tău, lui să îi serveşti şi de el să te alipeşti şi să juri pe numele lui.
汝の神ヱホバを畏れ之に事へこれに附從がひその名を指て誓ふことをすべし
21 El este lauda ta şi el este Dumnezeul tău, care a făcut pentru tine aceste lucruri mari şi înfricoşătoare pe care ţi le-au văzut ochii.
彼は汝の讃べき者また汝の神にして汝が目に見たる此等の大なる畏るべき事業をなしたまへり
22 Părinţii tăi au coborât în Egipt cu şaptezeci de persoane; şi acum DOMNUL Dumnezeul tău te-a făcut o mulţime ca stelele cerului.
汝の先祖等は僅か七十人にてエジプトに下りたりしに今汝の神ヱホバ汝をして天空の星のごとくに多くならしめたまへり

< Deuteronomul 10 >