< Daniel 8 >

1 În anul al treilea al domniei împăratului Belșațar o viziune mi-a apărut mie, Daniel, după cea care mi-a apărut la început.
伯沙撒王在位第三年,有异象现与我—但以理,是在先前所见的异象之后。
2 Și am văzut în viziune; și s-a întâmplat, când am văzut, că eu [eram] la Susa [în] palat, care [este] în provincia Elam; și am văzut în viziune și eram lângă râul Ulai.
我见了异象的时候,我以为在以拦省书珊城中;我见异象又如在乌莱河边。
3 Atunci mi-am ridicat ochii și am văzut și, iată, un berbece, care avea [două] coarne, stătea în picioare în fața râului; și cele [două] coarne [erau] înalte; dar unul [era] mai înalt ca celălalt și cel mai înalt a ieșit ultimul.
我举目观看,见有双角的公绵羊站在河边,两角都高。这角高过那角,更高的是后长的。
4 Am văzut berbecele împungând spre vest și spre nord și spre sud; încât nicio fiară nu putea sta înaintea lui, nici [nu era vreunul] să elibereze din mâna lui; iar el a făcut conform voii lui și a devenit mare.
我见那公绵羊往西、往北、往南抵触。兽在它面前都站立不住,也没有能救护脱离它手的;但它任意而行,自高自大。
5 Și pe când priveam cu atenție, iată, un țap a ieșit dinspre vest peste fața întregului pământ și nu a atins pământul; și țapul [avea] un corn însemnat între ochii lui.
我正思想的时候,见有一只公山羊从西而来,遍行全地,脚不沾尘。这山羊两眼当中有一非常的角。
6 Și a venit la berbecele care avea [două] coarne, pe care l-am văzut stând în picioare în fața râului și a fugit spre el în furia puterii lui.
它往我所看见、站在河边有双角的公绵羊那里去,大发忿怒,向它直闯。
7 Și l-am văzut apropriindu-se de berbece și a fost împins de amărăciune împotriva lui și a lovit berbecele și i-a rupt cele două coarne ale lui; și nu era putere în berbece să stea în picioare înaintea lui, ci l-a trântit la pământ și l-a călcat în picioare; și nu era nimeni să scape berbecele din mâna lui.
我见公山羊就近公绵羊,向它发烈怒,抵触它,折断它的两角。绵羊在它面前站立不住;它将绵羊触倒在地,用脚践踏,没有能救绵羊脱离它手的。
8 De aceea țapul a crescut foarte mare; și când a fost puternic, marele corn a fost rupt; și în locul lui au ieșit patru [coarne] însemnate spre cele patru vânturi ale cerului.
这山羊极其自高自大,正强盛的时候,那大角折断了,又在角根上向天的四方长出四个非常的角来。
9 Și din unul dintre ele a ieșit un corn mic, care a crescut foarte mare, spre sud și spre est și spre [țara] plăcută.
四角之中有一角长出一个小角,向南、向东、向荣美之地,渐渐成为强大。
10 Și a crescut mare până la oștirea cerului; și a aruncat [câtva] din oaste și din stele la pământ și le-a călcat în picioare.
它渐渐强大,高及天象,将些天象和星宿抛落在地,用脚践踏。
11 Da, s-a preamărit chiar până la prințul oștirii și prin el [sacrificiul] zilnic a fost luat și locul sanctuarului său a fost dărâmat.
并且它自高自大,以为高及天象之君;除掉常献给君的燔祭,毁坏君的圣所。
12 Și o oaste [i-]a fost dată împotriva [sacrificiului] zilnic, din cauza fărădelegii și a aruncat adevărul la pământ; și a lucrat și a prosperat.
因罪过的缘故,有军旅和常献的燔祭交付它。它将真理抛在地上,任意而行,无不顺利。
13 Atunci am auzit un sfânt vorbind și un alt sfânt a spus acelui [sfânt] care a vorbit: Cât de lungă [va fi] viziunea [referitoare] la [sacrificiul] zilnic și fărădelegea pustiirii, pentru a da și sanctuarul și oștirea să fie călcate în picioare?
我听见有一位圣者说话,又有一位圣者问那说话的圣者说:“这除掉常献的燔祭和施行毁坏的罪过,将圣所与军旅践踏的异象,要到几时才应验呢?”
14 Și mi-a spus: Până la două mii trei sute de zile; atunci sanctuarul va fi curățat.
他对我说:“到二千三百日,圣所就必洁净。”
15 Și s-a întâmplat, când eu, Daniel, am văzut viziunea și am căutat înțelesul că iată, [cineva] a stat în picioare înaintea mea ca înfățișarea unui om.
我—但以理见了这异象,愿意明白其中的意思。忽有一位形状像人的站在我面前。
16 Și am auzit vocea unui om între [malurile] Ulaiului, care a strigat și a spus: Gabriel, fă pe acest [om] să înțeleagă viziunea.
我又听见乌莱河两岸中有人声呼叫说:“加百列啊,要使此人明白这异象。”
17 Astfel el s-a apropiat de [locul] unde am stat; și când a venit m-am înfricoșat și am căzut cu fața la pământ; dar el mi-a spus: Înțelege, fiu al omului, că viziunea [este] pentru timpul sfârșitului.
他便来到我所站的地方。他一来,我就惊慌俯伏在地;他对我说:“人子啊,你要明白,因为这是关乎末后的异象。”
18 Și în timp ce vorbea cu mine, eram într-un somn adânc cu fața mea spre pământ; dar el m-a atins și m-a ridicat să stau drept în picioare.
他与我说话的时候,我面伏在地沉睡;他就摸我,扶我站起来,
19 Și a spus: Iată, te voi face să cunoști ce va fi la sfârșitul indignării, căci la timpul rânduit [va fi] sfârșitul.
说:“我要指示你恼怒临完必有的事,因为这是关乎末后的定期。
20 Berbecele pe care l-ai văzut având [două] coarne [sunt] împărații Mediei și Persiei.
你所看见双角的公绵羊,就是米底亚和波斯王。
21 Și țapul păros [este] împăratul Greciei; și marele corn dintre ochii lui [este] primul împărat.
那公山羊就是希腊王;两眼当中的大角就是头一王。
22 Și acesta fiind rupt, patru s-au ridicat în locul lui, patru împărății se vor ridica din națiune, dar nu în puterea lui.
至于那折断了的角,在其根上又长出四角,这四角就是四国,必从这国里兴起来,只是权势都不及他。
23 Și în timpul de pe urmă al împărăției lor, după ce călcătorii [de lege] vor ajunge la plinătate, se va ridica un împărat cu o înfățișare aspră care înțelege vorbe adânci.
这四国末时,犯法的人罪恶满盈,必有一王兴起,面貌凶恶,能用双关的诈语。
24 Și puterea lui va fi mare, dar nu prin propria lui putere; și va distruge [în chip] uimitor; și va prospera și va lucra și va nimici poporul cel puternic și sfânt.
他的权柄必大,却不是因自己的能力;他必行非常的毁灭,事情顺利,任意而行;又必毁灭有能力的和圣民。
25 Și prin politica sa de asemenea va face viclenia să prospere în mâna sa; și [se] va preamări în inima sa și prin pace va nimici pe mulți; el de asemenea se va ridica împotriva Prințului prinților; dar va fi frânt fără mână.
他用权术成就手中的诡计,心里自高自大,在人坦然无备的时候,毁灭多人;又要站起来攻击万君之君,至终却非因人手而灭亡。
26 Și viziunea serii și dimineții ce s-a spus [este] adevărată; de aceea închide viziunea; căci [va fi așa] pentru multe zile.
所说二千三百日的异象是真的,但你要将这异象封住,因为关乎后来许多的日子。”
27 Și eu, Daniel, am leșinat și am fost bolnav [câteva] zile; după aceea m-am ridicat și am făcut afacerile împăratului; și mă minunam de viziune, dar nu a priceput-[o] nimeni.
于是我—但以理昏迷不醒,病了数日,然后起来办理王的事务。我因这异象惊奇,却无人能明白其中的意思。

< Daniel 8 >