< Daniel 6 >

1 I-a plăcut lui Darius să pună peste împărăție o sută douăzeci de prinți, care să fie peste întreaga împărăție;
다리오가 자기의 심원대로 방백 일백 이십 명을 세워 전국을 통치하게 하고
2 Și peste aceștia, trei președinți, dintre care Daniel [era] primul; ca prinții să le dea socoteală, iar împăratul să nu aibă pagubă.
또 그들 위에 총리 셋을 두었으니 다니엘이 그 중에 하나이라 이는 방백들로 총리에게 자기의 직무를 보고하게 하여 왕에게 손해가 없게 하려함이었더라
3 Atunci acest Daniel a fost preferat peste președinți și prinți, deoarece un duh ales [era] în el; și împăratul s-a gândit să îl pună peste întreg domeniul.
다니엘은 마음이 민첩하여 총리들과 방백들 위에 뛰어나므로 왕이 그를 세워 전국을 다스리게 하고자 한지라
4 Atunci președinții și prinții au căutat să găsească ocazie împotriva lui Daniel referitor la împărăție; dar nu au putut afla nici ocazie, nici vină; întrucât [era] credincios, nu s-a aflat în el nici eroare nici greșeală.
이에 총리들과 방백들이 국사에 대하여 다니엘을 고소할 틈을 얻고자 하였으나 능히 아무 틈, 아무 허물을 얻지 못하였으니 이는 그가 충성되어 아무 그릇함도 없고 아무 허물도 없음이었더라
5 Atunci acești oameni au spus: Nu vom găsi vreo ocazie împotriva acestui Daniel, decât dacă [o] găsim împotriva lui referitor la legea Dumnezeului său.
그 사람들이 가로되 이 다니엘은 그 하나님의 율법에 대하여 그 틈을 얻지 못하면 그를 고소할 수 없으리라 하고
6 Atunci acești președinți și prinți s-au adunat la împărat și i-au spus astfel: Împărate Darius, să trăiești veșnic.
이에 총리들과 방백들이 모여 왕에게 나아가서 그에게 말하되 다리오 왕이여 만세수를 하옵소서
7 Toți președinții împărăției, guvernatorii și prinții, sfătuitorii și căpeteniile, s-au sfătuit împreună pentru a întemeia un edict împărătesc și pentru a face o hotărâre fermă, ca oricine va face o cerere vreunui Dumnezeu sau om, pentru treizeci de zile, altuia decât ție, împărate, să fie aruncat în groapa leilor.
나라의 모든 총리와 수령과 방백과 모사와 관원이 의논하고 왕에게 한 율법을 세우며 한 금령을 정하실 것을 구하려 하였는데 왕이여 그것은 곧 이제부터 삼십일 동안에 누구든지 왕 외에 어느신에게나 사람에게 무엇을 구하면 사자굴에 던져 넣기로 한 것이니이다
8 Acum împărate, întemeiază hotărârea și semnează înscrisul, ca să nu fie schimbat, conform legii mezilor și perșilor, care nu se schimbă.
그런즉 원컨대 금령을 세우시고 그 조서에 어인을 찍어서 메대와 바사의 변개치 아니하는 규례를 따라 그것을 다시 고치지 못하게 하옵소서 하매
9 Astfel împăratul Darius a semnat scrierea și hotărârea.
이에 다리오 왕이 조서에 어인을 찍어 금령을 내니라
10 Și când Daniel a cunoscut că înscrisul a fost semnat, a intrat în casa lui; și ferestrele lui fiind deschise în camera lui spre Ierusalim, a îngenuncheat pe genunchii săi de trei ori pe zi și s-a rugat și a adus mulțumiri înaintea Dumnezeului său, cum a făcut mai înainte.
다니엘이 이 조서에 어인이 찍힌 것을 알고도 자기 집에 돌아가서는 그 방의 예루살렘으로 향하여 열린 창에서 전에 행하던 대로 하루 세 번씩 무릎을 꿇고 기도하며 그 하나님께 감사하였더라
11 Atunci acești bărbați s-au adunat și l-au găsit pe Daniel rugându-se și făcând cerere înaintea Dumnezeului său.
그 무리들이 모여서 다니엘이 자기 하나님 앞에 기도하며 간구하는 것을 발견하고
12 Atunci s-au apropiat și au vorbit înaintea împăratului referitor la hotărârea împăratului: Nu ai semnat o hotărâre, ca fiecare om care va face [o cerere] vreunui Dumnezeu sau om timp de treizeci de zile, altuia decât ție, împărate, va fi aruncat în groapa leilor? Împăratul a răspuns și a zis: Lucrul [este] adevărat, conform legii mezilor și perșilor, care nu se schimbă.
이에 그들이 나아가서 왕의 금령에 대하여 왕께 아뢰되 왕이여 왕이 이미 금령에 어인을 찍어서 이제부터 삼십 일 동안에 누구든지 왕 외에 어느 신에게나 사람에게 구하면 사자굴에 던져 넣기로 하지 아니하였나이까 왕이 대답하여 가로되 이 일이 적실하니 메대와 바사의 변개치 아니하는 규례대로 된 것이니라
13 Iar ei au răspuns și au zis înaintea împăratului: Acel Daniel, [care] este dintre copiii captivității lui Iuda, nu te ia în considerare, împărate, nici hotărârea pe care ai semnat-o, ci își face cererea de trei ori pe zi.
그들이 왕 앞에서 대답하여 가로되 왕이여 사로잡혀 온 유다 자손 중에 그 다니엘이 왕과 왕의 어인이 찍힌 금령을 돌아보지 아니하고 하루 세 번씩 기도하나이다
14 Atunci împăratul, când a auzit [aceste] cuvinte, a fost foarte nemulțumit de el însuși și [și]-a îndreptat inima spre Daniel pentru a-l elibera; și a ostenit până la apusul soarelui să îl elibereze.
왕이 이 말을 듣고 그로 인하여 심히 근심하여 다니엘을 구원하려고 마음을 쓰며 그를 건져 내려고 힘을 다하여 해가 질 때까지 이르매
15 Atunci acești oameni s-au adunat la împărat și au spus împăratului: Să știi, împărate, că legea mezilor și perșilor [este]: Că nicio hotărâre sau edict pe care împăratul îl întemeiază nu poate fi schimbat.
그 무리들이 또 모여 왕에게로 나아와서 왕께 말씀하되 왕이여 메대와 바사의 규례를 아시거니와 왕의 세우신 금령과 법도는 변개하지 못할 것이니이다
16 Atunci împăratul a poruncit și l-au adus pe Daniel și [l-]au aruncat în groapa leilor. Împăratul a vorbit și i-a spus lui Daniel: Dumnezeul tău pe care îl servești continuu, el te va elibera.
이에 왕이 명하매 다니엘을 끌어다가 사자굴에 던져 넣는지라 왕이 다니엘에게 일러 가로되 너의 항상 섬기는 네 하나님이 너를 구원하시리라 하니라
17 Și o piatră a fost adusă și așezată pe gura gropii; și împăratul a sigilat-o cu propriul sigiliu și cu sigiliul domnilor lui; ca hotărârea, referitoare la Daniel, să nu fie schimbată.
이에 돌을 굴려다가 굴 아구를 막으매 왕이 어인과 귀인들의 인을 쳐서 봉하였으니 이는 다니엘 처치한 것을 변개함이 없게 하려 함이었더라
18 Atunci împăratul s-a întors la palatul său și a petrecut noaptea postind, nici nu au fost aduse instrumente de muzică înaintea lui și somnul i-a fugit.
왕이 궁에 돌아가서는 밤이 맞도록 금식하고 그 앞에 기악을 그치고 침수를 폐하니라
19 Atunci împăratul s-a sculat dimineața foarte devreme și a mers în grabă la groapa leilor.
이튿날에 왕이 새벽에 일어나 급히 사자굴로 가서
20 Și când s-a apropiat de groapă, a strigat la Daniel cu voce plângătoare [și] împăratul a vorbit și i-a spus lui Daniel: Daniele, servitor al Dumnezeului cel viu, a fost Dumnezeul tău, pe care îl servești continuu, în stare să te scape de lei?
다니엘의 든 굴에 가까이 이르러는 슬피 소리질러 다니엘에게 물어 가로되 사시는 하나님의 종 다니엘아 너의 항상 섬기는 네 하나님이 사자에게서 너를 구원하시기에 능하셨느냐
21 Atunci Daniel a spus împăratului: Împărate, să trăiești veșnic.
다니엘이 왕에게 고하되 왕이여 원컨대 왕은 만세수를 하옵소서
22 Dumnezeul meu a trimis pe îngerul său și a închis gurile leilor ca să nu mă vatăme, întrucât s-a găsit nevinovăție în mine înaintea lui; și de asemenea înaintea ta, împărate, nu am făcut vătămare.
나의 하나님이 이미 그 천사를 보내어 사자들의 입을 봉하셨으므로 사자들이 나를 상해치 아니하였사오니 이는 나의 무죄함이 그 앞에 명백함이오며 또 왕이여 나는 왕의 앞에도 해를 끼치지 아니하였나이다
23 Atunci împăratul s-a bucurat peste măsură pentru el și le-a poruncit să îl scoată pe Daniel din groapă. Astfel Daniel a fost scos din groapă și niciun fel de vătămare nu s-a găsit asupra lui, deoarece el a crezut în Dumnezeul său.
왕이 심히 기뻐서 명하여 다니엘을 굴에서 올리라 하매 그들이 다니엘을 굴에서 올린즉 그 몸이 조금도 상하지 아니하였으니 이는 그가 자기 하나님을 의뢰함이었더라
24 Și împăratul a poruncit și au adus pe acei oameni care l-au acuzat pe Daniel și [i-]au aruncat în groapa leilor, pe ei, pe copiii lor și pe soțiile lor; și leii i-au apucat și le-au frânt toate oasele în bucăți înainte ca ei să ajungă la fundul gropii.
왕이 명을 내려 다니엘을 참소한 사람들을 끌어오게 하고 그들을 그 처자들과 함께 사자굴에 던져 넣게 하였더니 그들이 굴 밑에 닿기 전에 사자가 곧 그들을 움켜서 그 뼈까지도 부숴뜨렸더라
25 Atunci împăratul Darius a scris tuturor popoarelor, națiunilor și limbilor care locuiesc pe tot pământul: Pacea să vă fie înmulțită.
이에 다리오 왕이 온 땅에 있는 모든 백성과 나라들과 각 방언하는 자들에게 조서를 내려 가로되 원컨대 많은 평강이 너희에게 있을지어다
26 Eu dau o hotărâre: Ca în fiecare domnie a împărăției mele oamenii să tremure și să se teamă înaintea Dumnezeului lui Daniel; căci el [este] Dumnezeul cel viu și neclintit pentru totdeauna și împărăția sa nu va fi distrusă și domnia lui [va fi] până la sfârșit.
내가 이제 조서를 내리노라 내 나라 관할 아래 있는 사람들은 다 다니엘의 하나님 앞에서 떨며 두려워할지니 그는 사시는 하나님이시요 영원히 변치 않으실 자시며 그 나라는 망하지 아니할 것이요 그 권세는 무궁할 것이며
27 El eliberează și salvează și lucrează semne și minuni în cer și pe pământ, el care a eliberat pe Daniel din puterea leilor.
그는 구원도 하시며 건져내기도 하시며 하늘에서든지 땅에서든지이적과 기사를 행하시는 자로서 다니엘을 구원하여 사자의 입에서 벗어나게 하셨음이니라 하였더라
28 Și acest Daniel a prosperat sub domnia lui Darius și sub domnia lui Cirus persanul.
이 다니엘이 다리오 왕의 시대와 바사 사람 고레스 왕의 시대에 형통하였더라

< Daniel 6 >