< Daniel 10 >
1 În anul al treilea al lui Cirus, împăratul Persiei, un lucru i-a fost revelat lui Daniel, celui ce i s-a pus numele Belteșațar; și lucrul [era] adevărat, dar timpul rânduit [a fost] lung și el a înțeles lucrul și a avut înțelegerea viziunii.
In the third year of Cyrus, king of Persia, was a revelation made to Daniel, who was also called Belteshazzar; and the revelation is true, and relateth to long warfare. And he gave heed to the revelation, and had understanding of the vision.
2 În acele zile eu, Daniel, am jelit trei săptămâni întregi.
In those days, I Daniel was mourning three full weeks.
3 Nu am mâncat pâine plăcută, nici nu a intrat carne sau vin în gura [mea], nici nu m-am uns deloc, până când nu au trecut trei săptămâni întregi.
I ate no pleasant bread, neither came flesh nor wine into my mouth, till three whole weeks were ended.
4 Și în a douăzeci și patra zi a primei luni, când eram lângă marele râu, care [este] Hidechel;
And in the four and twentieth day of the first month, as I was by the side of the great river Hiddekel,
5 Atunci mi-am ridicat ochii și am privit și, iată, un anumit om îmbrăcat în in, a cărui coapse [erau] încinse cu aur pur din Ufaz;
I lifted up my eyes and looked, and behold, a certain man, clothed in linen garments, and his loins girded with gold of Uphaz.
6 Trupul lui de asemenea [era] ca berilul și fața lui ca înfățișarea fulgerului și ochii lui ca lămpi de foc și brațele și picioarele lui de culoarea aramei lustruite și vocea cuvintelor lui ca vocea unei mulțimi.
His body was like chrysolite, and his face had the appearance of lightning, and his eyes were as torches of fire, and his arms and his feet like the appearance of polished brass, and the sound of his words was as the shout of a multitude.
7 Și doar eu, Daniel, am văzut viziunea, fiindcă oamenii care erau cu mine nu au văzut viziunea; dar un mare tremur a căzut peste ei, încât au fugit să se ascundă.
And I Daniel alone saw the vision and the men who were with me saw not the vision; but a great terror fell upon them, and they fled to hide themselves.
8 De aceea am fost lăsat singur și am văzut această mare viziune și nu a rămas tărie în mine, căci frumusețea mea s-a schimbat în mine în putrezire și nu am păstrat tărie [în mine].
Therefore I was left alone, and saw this great vision; and there remained no strength in me, and my color was changed upon me into a deadly paleness, and I retained no strength.
9 Totuși am auzit vocea cuvintelor lui; și când am auzit vocea cuvintelor lui, atunci am fost într-un somn adânc pe fața mea și fața mea spre pământ.
And I heard the sound of his words; and as I heard the sound of his words, I fell senseless upon my face, and my face toward the ground.
10 Și, iată, o mână m-a atins, care m-a așezat pe genunchii mei și [pe] palmele mâinilor mele.
And behold, a hand touched me, and lifted me upon my knees and the palms of my hands.
11 Și el mi-a spus: Daniele, bărbat foarte mult iubit, înțelege cuvintele pe care ți le vorbesc și stai drept în picioare, căci la tine sunt acum trimis. Și după ce mi-a spus acest cuvânt, am stat în picioare tremurând.
And he said to me, Daniel, much-beloved man, give heed to the words which I speak to thee, and stand upright! for to thee am I now sent. And when he said this to me, I stood up trembling.
12 Atunci el mi-a spus: Nu te teme, Daniele: fiindcă din prima zi când ți-ai pus inima să înțelegi și să te disciplinezi înaintea Dumnezeului tău, cuvintele tale au fost auzite, iar eu am venit datorită cuvintelor tale.
Then said he to me, Fear not, Daniel! for from the first day that thou didst set thy mind to understand, and to chasten thyself before thy God, thy words were heard, and I am come on account of thy words.
13 Dar prințul împărăției Persiei mi s-a împotrivit douăzeci și una de zile, dar, iată, Mihail, unul dintre mai marii prinților, a venit să mă ajute; și am rămas acolo cu împărații Persiei.
But the prince of the kingdom of Persia stood up against me one and twenty days; but lo, Michael, one of the chief princes, came to help me; and I was left there victorious with the kings of Persia.
14 Am venit acum să te fac să înțelegi ce se va întâmpla poporului tău în zilele de pe urmă: căci totuși viziunea [este] pentru [multe] zile.
Now I am come to teach thee what shall befall thy people in the latter days; for the vision yet relates to distant days.
15 Și după ce mi-a vorbit astfel de cuvinte, mi-am așezat fața spre pământ și am amuțit.
And when he had spoken these words to me, I set my face toward the ground, and was dumb.
16 Și, iată, [unul] ca asemănarea fiilor oamenilor mi-a atins buzele; atunci mi-am deschis gura și am vorbit și i-am spus celui ce stătea înaintea mea: Domnul meu, prin viziune întristările mele s-au întors asupra mea și nu am păstrat tărie [în mine].
And behold, one having the appearance of the sons of men touched my lips; then I opened my mouth and spake, and said to him that stood before me, O my lord, by the vision my pain came upon me, and I have no strength left.
17 Și cum poate servitorul domnului meu să vorbească cu domnul meu? Deoarece cât despre mine, dintr-odată nu a rămas tărie în mine, nici nu mai este suflare în mine.
And how can the servant of this my lord talk with this my lord? And now there remaineth no strength in me, neither is breath left in me.
18 Atunci a venit din nou și m-a atins [unul] ca înfățișarea unui om și m-a întărit,
Then one having the appearance of a man again touched me and strengthened me,
19 Și a spus: Bărbate foarte mult iubit, nu te teme, pace ție, fii tare, da, fii tare. Și după ce mi-a vorbit, am fost întărit și am spus: Să vorbească domnul meu, fiindcă m-ai întărit.
and said, Fear not, much-beloved man! peace be to thee! be strong, yea, be strong! And while he was speaking with me, I was strengthened, and said, Let my lord speak; for thou hast strengthened me.
20 Atunci el a spus: Știi de ce am venit la tine? Și acum mă voi întoarce să lupt cu prințul Persiei; și când voi pleca, iată, prințul Greciei va veni.
Then he said, Knowest thou wherefore I have come to thee? And now will I return to fight with the prince of Persia, and I will go forth, and behold, the prince of Greece will come.
21 Dar îți voi arăta ceea ce este notat în scriptura adevărului; și niciunul nu rămâne tare alături de mine în aceste lucruri, decât Mihail, prințul tău.
But I will show thee what is written in the book of truth. No one putteth forth his strength with me against them but Michael, your prince.