< Amos 1 >
1 Cuvintele lui Amos, care era dintre stăpânii de oi din Tecoa, pe care le-a văzut, referitor la Israel, în zilele lui Ozia, împăratul lui Iuda, și în zilele lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel, cu doi ani înaintea cutremurului.
亞毛斯的言論:亞毛斯原是特科亞的一個牧人,在猶大王烏齊亞時代和以色列王耶曷阿士的兒子雅洛貝罕時代,地震前二年,見了關於以色列的神視。
2 Și a spus: DOMNUL va răcni din Sion și își va înălța vocea din Ierusalim; și locuințele păstorilor vor jeli și vârful Carmelului se va ofili.
他說:「上主由熙雍一怒吼,從耶路撒冷一出聲,牧場即淒涼,加爾默耳山頂即乾枯。」
3 Astfel spune DOMNUL: Pentru trei fărădelegi ale Damascului și pentru patru, nu voi întoarce pedeapsa lui, pentru că au treierat Galaadul cu unelte de vânturat, de fier;
上主這樣說:「為了大馬士革再三再四犯罪,我不收回成命,因為他們用鐵棍壓榨了基肋阿得。
4 Dar voi trimite un foc în casa lui Hazael, care va mistui palatele lui Ben-Hadad.
我必把火投於阿匝耳家,燒毀本哈達得的王宮。
5 Voi frânge de asemenea zăvorul Damascului și voi stârpi locuitorul din câmpia Aven; și din casa Edenului pe cel care ține sceptrul; și poporul Siriei va merge în captivitate la Chir, spune DOMNUL.
我必打斷大馬士革的門閂,消滅彼卡特阿文的居民和貝特厄登的掌權者;阿蘭人民必被擄往克爾──上主說。
6 Astfel spune DOMNUL: Pentru trei fărădelegi ale Gazei și pentru patru, nu voi întoarce pedeapsa lui, pentru că au dus în captivitate pe toți captivii, ca să îi dea Edomului;
上主這樣說:「為了迦薩再三再四犯罪,我不收回成命,因為他們將戰俘全部擄去,賣給厄東。
7 Dar voi trimite un foc pe zidul Gazei care îi va mistui palatele;
我必把火投在迦薩城牆上,燒盡她的王宮。
8 Și voi stârpi pe locuitorul din Asdod; și din Ascalon, pe cel care ține sceptrul și îmi voi întoarce mâna împotriva Ecronului; și rămășița filistenilor va pieri, spune Domnul DUMNEZEU.
我必消滅阿市多得的固民和阿市刻隆的掌權者,伸手打攻擊厄刻龍,培肋舍特的殘餘必要滅亡」──吾主上主說。
9 Astfel spune DOMNUL: Pentru trei fărădelegi ale Tirului și pentru patru, nu voi întoarce pedeapsa lui, pentru că au dat Edomului pe toți captivii și nu și-au amintit legământul frățesc;
上主這樣說:「為了提洛再三再四犯罪,我不收回成命,因他們將戰俘全都賣給了厄東,毫不念兄弟的盟約。
10 De aceea voi trimite un foc pe zidul Tirului, care îi va mistui palatele.
我必把火投在提洛的城牆上,燒盡她的王宮。」
11 Astfel spune DOMNUL: Pentru trei fărădelegi ale Edomului și pentru patru, nu voi întoarce pedeapsa lui, pentru că a urmărit pe fratele său cu sabia și a lepădat toată mila și mânia lui a sfâșiat neîncetat și și-a ținut mânia pentru totdeauna;
上主這樣說:「為了厄東再三再四犯罪,我不收回成命,因為他們持刀追擊自己的兄弟,毫無憐憫,常存怒氣,永懷憤怒。
12 Dar voi trimite un foc asupra Temanului, care va mistui palatele Boțrei.
我必把火投於特曼,燒盡波責辣的王宮。」
13 Astfel spune DOMNUL: Pentru trei fărădelegi ale copiilor lui Amon și pentru patru, nu voi întoarce pedeapsa lor, pentru că au spintecat femeile însărcinate din Galaad, ca să își lărgească granița;
上主這樣說:「為了阿孟子民再三再四犯罪,我不收回成命,因為他們剖開基肋阿得的孕婦,為擴展的疆土。
14 Dar voi aprinde un foc în zidul Rabei și acesta îi va mistui palatele, cu strigare în ziua de bătălie, cu furtună în ziua vârtejului de vânt;
在作戰之日的吶喊中,在風雨的狂暴中,我必在辣巴的城牆上放火,燒盡她的王宮。
15 Și împăratul lor va merge în captivitate, el și prinții lui împreună, spune DOMNUL.
他們的君王和君王的官吏必一起被擄去」──上主說。