< Faptele 2 >
1 Și când se împlinea ziua cincizecimii, erau toți într-un gând la un loc.
2 Și dintr-o dată a venit un sunet din cer ca al unui vânt vijelios, puternic și a umplut toată casa unde ședeau ei.
3 Și le-au apărut limbi despicate ca de foc și s-au așezat peste fiecare dintre ei.
4 Și toți au fost umpluți cu Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, cum le dădea Duhul să vorbească clar.
5 Și erau acolo, locuind în Ierusalim, iudei, bărbați pioși, din fiecare națiune de sub cer.
6 Și când aceasta s-a făcut auzită departe, mulțimea s-a adunat și era confuză, pentru că fiecare om îi auzea vorbind în propria lui limbă.
7 Și toți erau uimiți și se minunau, spunându-și unii altora: Iată, nu sunt toți aceștia care vorbesc galileeni?
8 Și cum [îi] auzim noi, fiecare în propria noastră limbă, în care am fost născuți?
9 Parți și mezi și elamiți și locuitori din Mesopotamia și Iudeea și Capadochia, Pontus și Asia,
10 Și de asemenea Frigia și Pamfilia, Egipt și părțile Libiei înspre Cirene și străini din Roma, iudei și prozeliți,
11 Cretani și arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrările minunate ale lui Dumnezeu.
12 Și toți erau uimiți și nedumeriți, spunându-și unii altora: Ce înseamnă aceasta?
13 Iar alții, bătându-și joc, spuneau: Sunt plini de vin nou.
14 Dar Petru, stând în picioare cu cei unsprezece, și-a înălțat vocea și le-a spus: Voi bărbați din Iudeea și toți care locuiți la Ierusalim, fie-vă cunoscută aceasta și ascultați cuvintele mele:
15 Fiindcă aceștia nu sunt beți, cum presupuneți voi, fiindcă este ora a treia a zilei.
16 Ci aceasta este ceea ce a fost spus prin profetul Ioel:
17 Și se va întâmpla în zilele de pe urmă, spune Dumnezeu: Voi turna din Duhul meu peste toată făptura; și fiii voștri și fiicele voastre vor profeți și tinerii voștri vor vedea viziuni și bătrânii voștri vor visa visuri;
18 Și de asemenea peste robii mei și peste roabele mele voi turna în acele zile din Duhul meu; și vor profeți;
19 Și voi arăta minuni în cer deasupra și semne în pământ dedesubt; sânge și foc și negură de fum;
20 Soarele va fi transformat în întuneric și luna în sânge, înainte să vină ziua aceea mare și însemnată a Domnului.
21 Și se va întâmpla că oricine va chema numele Domnului va fi salvat.
22 Voi bărbați din Israel, ascultați aceste cuvinte: Isus din Nazaret, bărbat adeverit de Dumnezeu printre voi prin miracole și minuni și semne, pe care Dumnezeu le-a făcut prin el în mijlocul vostru, precum voi înșivă știți;
23 Pe el, fiind dat prin sfatul hotărât și cunoașterea dinainte a lui Dumnezeu, voi l-ați prins și prin mâini nelegiuite l-ați crucificat și ucis;
24 El pe care Dumnezeu l-a înviat, dezlegându-[i] durerile morții, pentru că nu era posibil ca el să fie ținut de ea.
25 Fiindcă David vorbește despre el: Eu dinainte l-am văzut pe Domnul întotdeauna înaintea feței mele, fiindcă el este la dreapta mea, ca să nu fiu clătinat;
26 Din această cauză mi s-a bucurat inima și limba mi s-a veselit; peste acestea și carnea mea se va odihni în speranță;
27 Pentru că nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu îl vei da pe Sfântul tău să vadă putrezirea. (Hadēs )
28 Tu mi-ai făcut cunoscute căile vieții; mă vei umple de bucurie cu înfățișarea ta.
29 Bărbați și frați, lăsați-mă să vă vorbesc pe față despre patriarhul David, că el este deopotrivă mort și îngropat și mormântul lui este cu noi până în această zi.
30 De aceea, fiind profet și știind că Dumnezeu i-a jurat cu jurământ, că din rodul coapselor sale, conform cărnii, îl va ridica pe Cristos să șadă pe tronul său;
31 El, prevăzând, a vorbit despre învierea lui Cristos, că sufletul lui nu a fost lăsat în iad, nici carnea lui nu a văzut putrezirea. (Hadēs )
32 Pe acest Isus l-a înviat Dumnezeu, pentru care noi toți suntem martori.
33 De aceea fiind înălțat prin mâna dreaptă a lui Dumnezeu și primind de la Tatăl promisiunea Duhului Sfânt, a revărsat aceasta ce vedeți și auziți voi acum.
34 Fiindcă David nu s-a urcat la ceruri; dar el însuși spune: DOMNUL a spus Domnului meu: Șezi la dreapta mea,
35 Până îi voi face pe dușmanii tăi sprijinul piciorului tău.
36 De aceea toată casa lui Israel să știe cu siguranță, că Dumnezeu l-a făcut pe acest Isus pe care voi l-ați crucificat, deopotrivă Domn și Cristos.
37 Și când au auzit, au fost străpunși în inimile lor și i-au spus lui Petru și celorlalți apostoli: Bărbați și frați, ce să facem?
38 Iar Petru le-a spus: Pocăiți-vă și fiecare dintre voi să fie botezat în numele lui Isus Cristos pentru iertarea păcatelor, și veți primi darul Duhului Sfânt.
39 Fiindcă a voastră este promisiunea și a copiilor voștri și a tuturor care sunt departe, atâția câți Domnul Dumnezeul nostru va chema.
40 Și cu multe alte cuvinte [le]-a adeverit și [i]-a îndemnat, spunând: Salvați-vă din această generație perversă.
41 Atunci cei ce au primit cu bucurie cuvântul lui au fost botezați; și în aceeași zi le-au fost adăugate aproape trei mii de suflete.
42 Și continuau stăruitor în doctrina apostolilor și în părtășie și în frângerea pâinii și în rugăciuni.
43 Și frică a venit peste fiecare suflet; și multe minuni și semne au fost făcute prin apostoli.
44 Și toți care au crezut erau în același loc și aveau toate lucrurile în comun;
45 Și își vindeau proprietățile și bunurile și le împărțeau tuturor, așa cum avea fiecare nevoie.
46 Și, continuând în fiecare zi într-un gând în templu și frângând pâine din casă în casă, își mâncau mâncarea cu veselie și simplitate a inimii,
47 Lăudând pe Dumnezeu și având favoare înaintea întregului popor. Și Domnul îi adăuga bisericii în fiecare zi pe cei ce erau salvați.