< 2 Petru 1 >
1 Simon Petru, rob și apostol al lui Isus Cristos, celor ce au obținut împreună cu noi o credință la fel de prețioasă prin dreptatea Dumnezeului și Salvatorului nostru Isus Cristos,
イエス・キリストの僕また使徒なるシメオン・ペテロ、書を我らの神および救主イエス・キリストの義によりて、我らと同じ貴き信仰を受けたる者に贈る。
2 Har și pace să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului nostru Isus.
願はくは神および我らの主イエスを知るによりて、恩惠と平安と汝らに増さんことを。
3 Așa cum dumnezeiasca lui putere ne-a dăruit toate lucrurile pentru viață și evlavie, prin cunoașterea celui ce ne-a chemat la glorie și virtute,
キリストの神たる能力は、生命と敬虔とに係る凡てのものを我らに賜へり。是おのれの榮光と徳とをもて召し給へる者を我ら知るに因りてなり。
4 Prin care ne sunt dăruite cele mai mari și prețioase promisiuni, ca prin acestea să deveniți părtași naturii dumnezeiești, ați scăpat de putreziciunea care este în lume prin poftă.
その榮光と徳とによりて我らに貴き大なる約束を賜へり、これは汝らが世に在る慾の滅亡をのがれ、神の性質に與る者とならん爲なり。
5 Și în afară de aceasta, dându-vă toată silința, adăugați credinței voastre virtutea; și la virtute, cunoașterea;
この故に勵み勉めて汝らの信仰に徳を加へ、徳に知識を、
6 Și la cunoaștere, înfrânarea; și la înfrânare, răbdarea; și la răbdare, evlavia;
知識に節制を、節制に忍耐を、忍耐に敬虔を、
7 Și la evlavie, bunătatea frățească; și la bunătate frățească, dragostea creștină.
敬虔に兄弟の愛を、兄弟の愛に博愛を加へよ。
8 Căci dacă acestea sunt în voi și abundă, [vă] fac să nu fiți nici inactivi, nici neroditori în cunoașterea Domnului nostru Isus Cristos.
此 等のもの汝らの衷にありて彌増すときは、汝 等われらの主イエス・キリストを知るに怠ることなく、實を結ばぬこと無きに至らん。
9 Dar celui ce îi lipsesc acestea este orb și nu poate vedea departe și a uitat că a fost curățat de vechile lui păcate.
此 等のものの無きは盲人にして遠く見ること能はず、己が舊き罪を潔められしことを忘れたるなり。
10 De aceea, fraților, mai degrabă străduiți-vă să faceți neclintită chemarea și alegerea voastră, căci dacă faceți acestea, niciodată nu veți cădea,
この故に兄弟よ、ますます勵みて汝らの召されたること、選ばれたることを堅うせよ。若し此 等のことを行はば躓くことなからん。
11 Fiindcă astfel din abundență vă va fi dată intrare în împărăția veșnică a Domnului și Salvatorului nostru Isus Cristos. (aiōnios )
かくて汝らは我らの主なる救主イエス・キリストの永遠の國に入る恩惠を豐に與へられん。 (aiōnios )
12 De aceea nu voi neglija să vă amintesc totdeauna despre acestea, deși le știți și sunteți întemeiați în adevărul prezent cu [voi].
されば汝らは此 等のことを知り、既に受けたる眞理に堅うせられたれど、我つねに此 等のことを思ひ出させんとするなり。
13 Dar consider drept, cât timp sunt în acest tabernacol, să vă stârnesc prin aducerea aminte,
我は尚この幕屋に居るあいだ、汝らに思ひ出させて勵ますを正當なりと思ふ。
14 Știind că în curând trebuie să pun deoparte acest tabernacol al meu, așa cum mi-a arătat Domnul nostru Isus Cristos.
そは我らの主イエス・キリストの我に示し給へるごとく、我わが幕屋を脱ぎ去ることの速かなるを知ればなり。
15 Mai mult, mă voi strădui ca voi să fiți în stare după moartea mea să vă amintiți acestea de fiecare dată.
我また汝 等をして我が世を去らん後にも、常に此 等のことを思ひ出させんと勉むべし。
16 Fiindcă nu am urmat fabulații iscusit plănuite când v-am făcut cunoscută puterea și venirea Domnului nostru Isus Cristos, ci am fost martori oculari ai maiestății sale.
我らは我らの主イエス・キリストの能力と來りたまふ事とを汝らに告ぐるに、巧なる作話を用ひざりき、我らは親しくその稜威を見し者なり。
17 Fiindcă a primit de la Dumnezeu Tatăl onoare și glorie când a venit la el o astfel de voce din maiestuoasa glorie: Acesta este Fiul meu preaiubit, în care îmi găsesc toată plăcerea.
いとも貴き榮光の中より聲 出でて『こは我が愛しむ子なり、我これを悦ぶ』と言ひ給へるとき、主は父なる神より尊貴と榮光とを受け給へり。
18 Și această voce, care a venit din cer, noi am auzit pe când eram împreună cu el pe muntele sfânt.
我らも彼と偕に聖なる山に在りしとき、天より出づる此の聲をきけり。
19 Și avem un mai sigur cuvânt al profeției, la care bine faceți că luați seama, ca la o lumină ce strălucește într-un loc întunecat până ce se luminează de ziuă, și steaua dimineții răsare în inimile voastre;
かくて我らが有てる預言の言は堅うせられたり。汝 等この言を暗き處にかがやく燈火として、夜明け、明星の汝らの心の中にいづるまで顧みるは善し。
20 Știind întâi aceasta, că nicio profeție a scripturii nu se interpretează singură.
なんじら先づ知れ、聖書の預言は、すべて己がままに釋くべきものにあらぬを。
21 Fiindcă profeția nu a venit în vechime prin voia omului, ci oameni sfinți ai lui Dumnezeu au vorbit purtați de Duhul Sfânt.
預言は人の心より出でしにあらず、人々 聖 靈に動かされ、神によりて語れるものなればなり。