< 2 Regii 1 >
1 Și după moartea lui Ahab, Moab s-a răzvrătit împotriva lui Israel.
2 Și Ahazia a căzut printre zăbrele în camera lui de sus care era în Samaria și s-a îmbolnăvit; și a trimis mesageri și le-a spus: Duceți-vă, întrebați pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, dacă mă voi reface din această boală.
3 Dar îngerul DOMNULUI i-a spus lui Ilie tișbitul: Ridică-te, urcă-te să întâmpini pe mesagerii împăratului Samariei și spune-le: Nu pentru că nu este Dumnezeu în Israel, mergeți voi să întrebați pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului?
4 Și acum, astfel spune DOMNUL: Nu vei coborî din acel pat în care te-ai urcat, ci vei muri negreșit. Și Ilie a plecat.
5 Și când mesagerii s-au întors la el, el le-a spus: De ce v-ați întors acum?
6 Iar ei i-au zis: Un om s-a urcat să ne întâmpine și ne-a spus: Mergeți, întoarceți-vă la împăratul care v-a trimis și spuneți-i: Astfel spune DOMNUL: Nu pentru că nu este Dumnezeu în Israel, mergeți voi să întrebați pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului? De aceea nu vei coborî din patul în care te-ai urcat, ci vei muri negreșit.
7 Și el le-a spus: Ce fel de om era cel care s-a urcat să vă întâmpine și v-a zis aceste cuvinte?
8 Iar ei i-au răspuns: Era un om păros și încins cu un brâu de piele la coapse. Iar el a zis: Este Ilie tișbitul.
9 Atunci împăratul a trimis la el o căpetenie peste cincizeci, cu cei cincizeci ai săi. Și acesta s-a urcat la el; și, iată, el ședea pe vârful unui deal. Și el i-a spus: Tu, om al lui Dumnezeu, împăratul a zis: Coboară.
10 Și Ilie a răspuns și a zis căpeteniei peste cincizeci: Dacă eu sunt un om al lui Dumnezeu, atunci să coboare foc din cer și să te mistuie pe tine și pe cei cincizeci ai tăi. Și a coborât foc din cer și i-a mistuit pe el și pe cei cincizeci ai lui.
11 Din nou el a trimis de asemenea la el pe o altă căpetenie peste cincizeci cu cei cincizeci ai săi. Și el a răspuns și i-a zis: Om al lui Dumnezeu, astfel a spus împăratul: Coboară repede.
12 Și Ilie a răspuns și i-a zis: Dacă eu sunt un om al lui Dumnezeu, să coboare foc din cer și să te mistuie pe tine și pe cei cincizeci ai tăi. Și focul lui Dumnezeu a coborât din cer și i-a mistuit pe el și pe cei cincizeci ai lui.
13 Și el a trimis din nou o căpetenie peste a treia ceată de cincizeci cu cei cincizeci ai săi. Și a treia căpetenie peste cincizeci s-a urcat și a venit și a căzut pe genunchi înaintea lui Ilie și l-a implorat și i-a spus: Om al lui Dumnezeu, te rog, să fie prețioasă înaintea ochilor tăi viața mea și viața acestor cincizeci de servitori ai tăi.
14 Iată, a coborât foc din cer și a mistuit pe cele două căpetenii dintâi peste cincizeci cu cei cincizeci ai lor; de aceea să fie prețioasă acum viața mea înaintea ochilor tăi.
15 Și îngerul DOMNULUI i-a spus lui Ilie: Coboară cu el, nu te teme de el. Și el s-a ridicat și a coborât cu el la împărat.
16 Și el i-a zis: Astfel spune DOMNUL: Pentru că ai trimis mesageri să întrebe pe Baal-Zebub, dumnezeul Ecronului, nu este aceasta pentru că nu este Dumnezeu în Israel pentru a întreba din cuvântul lui? De aceea tu nu vei coborî din patul în care te-ai urcat, ci vei muri negreșit.
17 Astfel el a murit conform cuvântului DOMNULUI pe care Ilie i-l spusese. Și Ioram a domnit în locul lui în al doilea an al lui Ioram, fiul lui Iosafat, împăratul lui Iuda; deoarece nu avea fiu.
18 Și restul faptelor lui Ahazia pe care le-a făcut, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraților lui Israel?