< 2 Regii 25 >
1 Și s-a întâmplat, în anul al nouălea al domniei sale, în luna a zecea, în a zecea zi a lunii, că Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit, el și toată oștirea lui, împotriva Ierusalimului și și-au înălțat corturile împotriva lui; și au zidit forturi împotriva lui de jur împrejur.
१सिद्कीयाने बाबेलाच्या राजाविरुध्द बंड केले आणि त्याच्या आज्ञा पाळण्याचे त्याने नाकारले. त्यामुळे बाबेलचा राजा नबुखद्नेस्सर आपल्या सैन्यासह यरूशलेमेवर चाल करून गेला. सिद्कीयाच्या कारकिर्दीचे ते नववे वर्ष, दहावा महिना, दहावा दिवस होता. नबुखद्नेस्सरच्या सैन्याने यरूशलेमेला वेढा देऊन लोकांचे येणे जाणे रोखले. मग त्याने नगराभोवती कचऱ्याचे अडसर निर्माण केले.
2 Și cetatea a fost asediată, până în anul al unsprezecelea al împăratului Zedechia.
२सिद्कीया राजाच्या कारकिर्दीचे अकरावे वर्ष उजाडेपर्यंत या नगराला वेढा चालू राहिला.
3 Și în a noua zi a lunii a patra, foametea stăpânea în cetate și nu era pâine pentru poporul țării.
३दुष्काळाने परिस्थिती बिकट झाली होती. चौथ्या महिन्याच्या नवव्या दिवसापर्यंत नगरातील सामान्य मनुष्याची अन्नान्नदशा झाली.
4 Și cetatea a fost spartă și toți bărbații de război au fugit noaptea pe calea porții dintre cele două ziduri, care era lângă grădina împăratului; (și caldeenii erau împotriva cetății de jur împrejur) și împăratul a mers pe calea câmpiei.
४मग नगराच्या तटाला एक खिंड पाडण्यात आली; दोन्ही तटांच्यामध्ये जी वेस राजाच्या बागेजवळ होती त्या वाटेने सर्व योद्धे रातोरात पळून गेले; नगरास खास्द्यांचा वेढा पडलाच होता; इकडे राजाने अराबाचा रस्ता धरला.
5 Și armata caldeenilor l-a urmărit pe împărat și l-a ajuns în câmpiile Ierihonului; și toată armata lui s-a împrăștiat de la el.
५खास्दी सैन्याने राजाचा पाठलाग केला आणि त्यांना यरीहोजवळ गाठले. तेव्हा सिद्कीयाचे सैन्य त्यास एकटा सोडून पळून गेले.
6 Astfel, ei l-au luat pe împărat și l-au dus la împăratul Babilonului la Ribla; și au dat o sentință asupra lui.
६बाबेल देशाच्या लोकांनी राजा सिद्कीयाला धरुन रिब्ला येथे आपल्या राजाकडे नेले. या लोकांनी सिद्कीयाला जबर शासन करण्याचे ठरवले.
7 Și i-au ucis pe fiii lui Zedechia înaintea ochilor lui și i-au scos ochii lui Zedechia și l-au legat cu lanțuri de aramă și l-au dus la Babilon.
७त्यांनी सिद्कीयाच्या मुलांना त्याच्या नजरेसमोर जिवे मारले. नंतर सिद्कीयाचे डोळे काढले आणि त्यास जेरबंद करून बाबेलला नेले.
8 Și în luna a cincea, în a șaptea zi a lunii, care este anul al nouăsprezecelea al împăratului Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit Nebuzaradan, căpetenia gărzii, un servitor al împăratului Babilonului, la Ierusalim;
८बाबेलचा राजा नबुखद्नेस्सर याच्या कारकिर्दीच्या एकोणिसाव्या वर्षी, पाचव्या महिन्यात सातव्या दिवशी नबूजरदान यरूशलेमेवर चाल करून आला. नबुजरदान हा राजाच्या उत्तम, निवडक सैन्याचा नायक होता.
9 Și a ars casa DOMNULUI și casa împăratului și toate casele din Ierusalim și fiecare casă a fiecărui om de vază le-a ars cu foc.
९या नबुजरदानने परमेश्वराचे मंदिर, राजवाडा आणि यरूशलेममधील सर्व घरे जाळून टाकली. मोठमोठे वाडेही त्याने उद्ध्वस्त केले.
10 Și toată armata caldeenilor, care era cu căpetenia gărzii, a dărâmat zidurile Ierusalimului de jur împrejur.
१०मग खास्दी सैन्याने यरूशलेमची तटबंदी पाडली.
11 Și pe restul poporului care era rămas în cetate și pe fugarii care căzuseră în mâinile împăratului Babilonului, împreună cu rămășița mulțimii, Nebuzaradan, căpetenia gărzii, i-a dus.
११नगरात अजून असलेले लोक बाबेलाच्या राज्याकडे फितून गेलेले लोक व उरलेले लोक यांना गारद्यांचा नायक नबूजरदानाने ताब्यात घेतले आणि त्यांच्यापैकी जे शरण यायला तयार होते त्यांच्यासह सर्वांना कैदी म्हणून नेले.
12 Dar căpetenia gărzii a lăsat dintre săracii țării să fie viticultori și agricultori.
१२अगदीच दरिद्री लोकांस तेवढे त्याने तेथेच राहू दिले. द्राक्षमळे आणि शेतीची देखभाल करण्यासाठी त्याने त्यांना तिथे ठेवले.
13 Și stâlpii de aramă care erau în casa DOMNULUI și postamentele și marea de aramă care era în casa DOMNULUI caldeenii le-au spart în bucăți și au dus arama lor la Babilon.
१३परमेश्वराच्या मंदिरातील सर्व पितळी पात्रांची खास्दी सैन्याने मोडतोड केली. पितळी खांब, ढकलगाड्या, मोठमोठी पितळी घंगाळी यांची मोडतोड करून ते पितळ त्यांनी बाबेलला नेले.
14 Și a luat oalele și lopețile și mucările și lingurile și toate vasele de aramă cu care se servea.
१४इतर पात्रे, फावडी, वाती कापण्याच्या कात्र्या, पळ्या, पितळी थाळ्या ही परमेश्वराच्या मंदिरातली सर्व उपकरणेही त्यांनी घेतली.
15 Și căpetenia gărzii a luat tăvile pentru cărbuni și bolurile și astfel de lucruri ce erau de aur, în aur și de argint, în argint.
१५अग्नीपात्रे, वाडगे, सोने-चांदीच्या लोभापायी सोन्यारुप्याची भांडीही नबुजरदानने हस्तगत केली.
16 Cei doi stâlpi, marea și postamentele pe care Solomon le făcuse pentru casa DOMNULUI; arama tuturor acestor vase era de necântărit.
१६अशाप्रकारे, नबुजरदानने बळकावलेल्या वस्तू दोन पितळी स्तंभ. एक मोठे पितळी घंगाळ परमेश्वराच्या मंदिरासाठी शलमोनने करवून घेतलेल्या ढकलगाड्या, यांत इतके पितळ होते की त्याचे वजन करणे शक्य नव्हते.
17 Înălțimea unui stâlp era de optsprezece coți și capitelul de pe el era aramă; și înălțimea capitelului era de trei coți; și lucrarea împletită și rodiile de pe capitel de jur împrejur, toate de aramă; și asemenea acestora avea al doilea stâlp cu lucrare împletită.
१७प्रत्येक स्तंभाची उंची सत्तावीस फूट त्यावरील कळस साडेचार फूट उंचीचे तेही पितळी असून त्यावर जाळीकाम आणि डाळिंबाची नक्षी होती, दोन्ही स्तंभ अगदी सारखेच होते.
18 Și căpetenia gărzii a luat pe Seraia, marele preot, și pe Țefania, al doilea preot, și pe cei trei păzitori ai ușii;
१८नबुजरदानने लोकांस मंदिरातून खाली नेले व मुख्य याजक सराया दुय्यम याजक सफन्या आणि तीन द्वारपाल
19 Și din cetate a luat un ofițer care era pus peste bărbații de război și cinci bărbați dintre cei care erau în prezența împăratului, care se aflau în cetate, și pe scribul principal al oștirii, care înrola poporul țării, și șaizeci de oameni ai poporului țării care se aflau în cetate;
१९आणि शहरातून एक सैन्याधिकारी अजूनही नगरात असलेले राजाचे पांच सल्लागार सैन्याधिकाऱ्याचा सचिव. हा जनगणना प्रमुख असून सैनिकांची निवड करत असे. शहरात सापडलेली साठ माणसेही त्याने घेतली.
20 Și Nebuzaradan, căpetenia gărzii, i-a luat pe aceștia și i-a adus la împăratul Babilonului la Ribla;
२०बाबेलातील रिब्ला येथे नबूजरदानाने या सर्वांना राजासमोर हजर केले.
21 Și împăratul Babilonului i-a lovit și i-a ucis la Ribla, în țara Hamatului. Astfel Iuda a fost dus din țara lui.
२१बाबेलाच्या राजाने त्या सर्वांची हमाथ देशातील रिब्ला येथे हत्या केली. अशाप्रकारे यहूदी यांना आपल्या भूमीतून बंदीवान म्हणून जावे लागले.
22 Și cât despre poporul care rămăsese în țara lui Iuda, pe care Nebucadnețar, împăratul Babilonului, îl lăsase, peste ei l-a făcut pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Șafan, conducător.
२२बाबेलचा राजा नबुखद्नेस्सरने काही लोकांस यहूदातच राहू दिले. त्यामध्ये एकजण होता त्याचे नाव गदल्या. हा अहीकामचा मुलगा आणि अहीकाम शाफानचा. या गदल्याला नबुखद्नेस्सरने यहूदा प्रांतावर अधिकारी म्हणून नेमले.
23 Și după ce toate căpeteniile armatelor, ei și oamenii lor, au auzit că împăratul Babilonului îl făcuse pe Ghedalia guvernator, au venit la Ghedalia la Mițpa, Ismael, fiul lui Netania, și Iohanan, fiul lui Careah, și Seraia, fiul lui Tanhumet, netofatitul, și Iaazania, fiul unui maacatit, ei și oamenii lor.
२३नथन्याचा मुलगा इश्माएल, कारेहाचा मुलगा यहोहानान आणि नटोफाथी तन्हुमेथाचा मुलगा सराया व माकाथीचा मुलगा याजन्या हे सैन्यातील सरदार होते. त्यांनी बाबेलाच्या राजाने गदल्याला अधिकारी केल्याचे ऐकले म्हणून ते त्यास भेटायला मिस्पा येथे आले.
24 Și Ghedalia le-a jurat lor și oamenilor lor și le-a spus: Nu vă temeți să fiți servitorii caldeenilor; locuiți în țară și serviți împăratului Babilonului; și va fi bine cu voi.
२४गदल्याने त्या सर्वांना शपथ दिली आणि तो त्यांना म्हणाला, “खास्दी अधिकाऱ्यांचे भय बाळगू नका. या देशातच राहून बाबेलाच्या राजाची सेवा करा, म्हणजे तुमचे भले होईल.”
25 Dar s-a întâmplat, în luna a șaptea, că Ismael, fiul lui Netania, fiul lui Elișama, din sămânța împărătească, a venit, și zece oameni au venit cu el; și l-a lovit pe Ghedalia, încât acesta a murit; și a ucis pe iudeii și pe caldeenii care erau cu el la Mițpa.
२५अलीशामचा मुलगा नथन्या याचा मुलगा इश्माएल हा राजसंतानांपैकी होता. त्याने आणखी दहाजणांसमवेत सातव्या महिन्यात गदल्यावर हल्ला केला आणि सर्व यहूदी तसेच खास्दी यांना मिस्पा येथे ठार केले.
26 Și tot poporul, deopotrivă mic și mare, și căpeteniile armatelor, s-au ridicat și au venit în Egipt, pentru că se temeau de caldeeni.
२६मग सर्व सैन्याधिकारी आणि लोक मिसरला पळून गेले. खास्दी लोकांच्या धास्तीने कनिष्ठ पदावर असलेल्यापासून श्रेष्ठ पदावर असलेल्यांपर्यंत सर्व पळाले.
27 Și s-a întâmplat, în anul al treizeci și șaptelea al captivității lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, în a douăsprezecea lună, în a douăzeci și șaptea zi a lunii, că Evil-Merodac, împăratul Babilonului, în anul când el a început să domnească, a înălțat capul lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, din închisoare;
२७पुढे अबील मरोदख हा बाबेलचा राजा झाला. त्याने यहूदाचा राजा यहोयाखीन याची कैदेतून सुटका केली. यहोयाखीनाला तोपर्यंत तुरुंगात पडून सदतीस वर्षे झाली होती. अबील मरोदखने सत्तेवर आल्यावर बाराव्या महिन्याच्या सत्ताविसाव्या दिवशी हे सुटकेचे काम केले.
28 Și i-a vorbit binevoitor și a pus tronul său deasupra tronului împăraților care erau cu el în Babilon;
२८त्याच्याशी त्याने चांगले बोलून बाबेलात जे राजे त्याच्या बंदीत होते त्याने त्यांच्याहून त्यास दरबारात उच्चासन दिले.
29 Și i-a schimbat hainele de închisoare; iar el a mâncat continuu înaintea lui în toate zilele vieții lui.
२९अबील मरोदखने त्यास तुरुंगातले कपडे बदलायला लावले. पुढे आयुष्यभर यहोयाखीन अबील मरोदखच्या शेजारी मेजावर बसून जेवत असे.
30 Și porția lui de mâncare a fost o porție continuă dată lui de către împărat, o rație zilnică pentru fiecare zi, în toate zilele vieții lui.
३०अबील मरोदख राजाने त्यास पुढे त्याच्या आयुष्यभर रोज जेवण दिले.