< 2 Regii 24 >

1 În zilele lui, Nebucadnețar, împăratul Babilonului, s-a urcat la Ierusalim, și Ioiachim a devenit servitorul lui trei ani; apoi s-a întors și s-a răzvrătit împotriva lui.
उसके दिनों में बाबेल के राजा नबूकदनेस्सर ने चढ़ाई की और यहोयाकीम तीन वर्ष तक उसके अधीन रहा; तब उसने फिरकर उससे विद्रोह किया।
2 Și DOMNUL a trimis împotriva lui cetele caldeenilor și cetele sirienilor și cetele moabiților și cetele copiilor lui Amon și i-a trimis împotriva lui Iuda ca să îl nimicească, după cuvântul DOMNULUI, pe care îl vorbise prin servitorii săi, profeții.
तब यहोवा ने उसके विरुद्ध और यहूदा को नाश करने के लिये कसदियों, अरामियों, मोआबियों और अम्मोनियों के दल भेजे, यह यहोवा के उस वचन के अनुसार हुआ, जो उसने अपने दास भविष्यद्वक्ताओं के द्वारा कहा था।
3 Într-adevăr, la porunca DOMNULUI a venit aceasta împotriva lui Iuda, pentru a-i îndepărta dinaintea feței sale, pentru păcatele lui Manase, conform cu toate câte el a făcut;
निःसन्देह यह यहूदा पर यहोवा की आज्ञा से हुआ, ताकि वह उनको अपने सामने से दूर करे। यह मनश्शे के सब पापों के कारण हुआ।
4 Și de asemenea pentru sângele nevinovat pe care îl vărsase, pentru că umpluse Ierusalimul de sânge nevinovat; și DOMNUL a refuzat să ierte.
और निर्दोष के उस खून के कारण जो उसने किया था; क्योंकि उसने यरूशलेम को निर्दोषों के खून से भर दिया था, जिसको यहोवा ने क्षमा करना न चाहा।
5 Și restul faptelor lui Ioiachim și tot ce a făcut, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraților lui Iuda?
यहोयाकीम के और सब काम जो उसने किए, वह क्या यहूदा के राजाओं के इतिहास की पुस्तक में नहीं लिखे हैं?
6 Astfel, Ioiachim a adormit cu părinții săi; și Ioiachin, fiul său, a domnit în locul său.
अन्त में यहोयाकीम मरकर अपने पुरखाओं के संग जा मिला और उसका पुत्र यहोयाकीन उसके स्थान पर राजा हुआ।
7 Și împăratul Egiptului nu a mai ieșit din țara sa, pentru că împăratul Babilonului luase de la râul Egiptului până la râul Eufrat tot ce aparținea împăratului Egiptului.
और मिस्र का राजा अपने देश से बाहर फिर कभी न आया, क्योंकि बाबेल के राजा ने मिस्र के नाले से लेकर फरात महानद तक जितना देश मिस्र के राजा का था, सब को अपने वश में कर लिया था।
8 Ioiachin era în vârstă de optsprezece ani când a început să domnească și a domnit în Ierusalim trei luni. Și numele mamei lui era Nehușta, fiica lui Elnatan al Ierusalimului.
जब यहोयाकीन राज्य करने लगा, तब वह अठारह वर्ष का था, और तीन महीने तक यरूशलेम में राज्य करता रहा; और उसकी माता का नाम नहुश्ता था, जो यरूशलेम के एलनातान की बेटी थी।
9 Și el a făcut ce este rău înaintea ochilor DOMNULUI, conform cu toate câte tatăl său făcuse.
उसने ठीक अपने पिता के समान वह किया, जो यहोवा की दृष्टि में बुरा है।
10 În acel timp servitorii lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, s-au urcat împotriva Ierusalimului și cetatea a fost asediată.
१०उसके दिनों में बाबेल के राजा नबूकदनेस्सर के कर्मचारियों ने यरूशलेम पर चढ़ाई करके नगर को घेर लिया।
11 Și Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit împotriva cetății și servitorii lui au asediat-o.
११जब बाबेल के राजा नबूकदनेस्सर के कर्मचारी नगर को घेरे हुए थे, तब वह आप वहाँ आ गया।
12 Și Ioiachin, împăratul lui Iuda, a ieșit la împăratul Babilonului, el și mama lui și servitorii lui și prinții lui și ofițerii lui; și împăratul Babilonului l-a luat în anul al optulea al domniei sale.
१२तब यहूदा का राजा यहोयाकीन अपनी माता और कर्मचारियों, हाकिमों और खोजों को संग लेकर बाबेल के राजा के पास गया, और बाबेल के राजा ने अपने राज्य के आठवें वर्ष में उनको पकड़ लिया।
13 Și a dus de acolo toate tezaurele casei DOMNULUI și tezaurele casei împăratului și a tăiat în bucăți toate vasele de aur pe care Solomon împăratul, lui Israel, le făcuse în templul DOMNULUI, precum DOMNUL spusese.
१३तब उसने यहोवा के भवन में और राजभवन में रखा हुआ पूरा धन वहाँ से निकाल लिया और सोने के जो पात्र इस्राएल के राजा सुलैमान ने बनाकर यहोवा के मन्दिर में रखे थे, उन सभी को उसने टुकड़े-टुकड़े कर डाला, जैसा कि यहोवा ने कहा था।
14 Și a dus tot Ierusalimul și pe toți prinții și pe toți războinicii viteji, zece mii de captivi, și pe toți meșteșugarii și fierarii; nimeni nu a rămas în afară de partea cea mai săracă din poporul țării.
१४फिर वह पूरे यरूशलेम को अर्थात् सब हाकिमों और सब धनवानों को जो मिलकर दस हजार थे, और सब कारीगरों और लोहारों को बन्दी बनाकर ले गया, यहाँ तक कि साधारण लोगों में से कंगालों को छोड़ और कोई न रह गया।
15 Și l-a dus pe Ioiachin la Babilon și pe mama împăratului și pe soțiile împăratului și pe ofițerii lui și pe cei puternici ai țării, pe aceia i-a dus în captivitate din Ierusalim la Babilon.
१५वह यहोयाकीन को बाबेल में ले गया और उसकी माता और स्त्रियों और खोजों को और देश के बड़े लोगों को वह बन्दी बनाकर यरूशलेम से बाबेल को ले गया।
16 Și pe toți bărbații viteji, șapte mii, și pe meșteșugari și pe fierari, o mie, pe toți cei care erau puternici și apți pentru război, și pe ei împăratul Babilonului i-a adus captivi la Babilon.
१६और सब धनवान जो सात हजार थे, और कारीगर और लोहार जो मिलकर एक हजार थे, और वे सब वीर और युद्ध के योग्य थे, उन्हें बाबेल का राजा बन्दी बनाकर बाबेल को ले गया।
17 Și împăratul Babilonului l-a făcut împărat, în locul lui, pe Matania, fratele tatălui său, și i-a schimbat numele în Zedechia.
१७बाबेल के राजा ने उसके स्थान पर उसके चाचा मत्तन्याह को राजा नियुक्त किया और उसका नाम बदलकर सिदकिय्याह रखा।
18 Zedechia era în vârstă de douăzeci și unu de ani când a început să domnească și a domnit unsprezece ani la Ierusalim. Și numele mamei lui era Hamutal, fiica lui Ieremia din Libna.
१८जब सिदकिय्याह राज्य करने लगा, तब वह इक्कीस वर्ष का था, और यरूशलेम में ग्यारह वर्ष तक राज्य करता रहा; उसकी माता का नाम हमूतल था, जो लिब्नावासी यिर्मयाह की बेटी थी।
19 Și el a făcut ce este rău înaintea ochilor DOMNULUI, conform cu toate câte Ioiachim făcuse.
१९उसने ठीक यहोयाकीम की लीक पर चलकर वही किया जो यहोवा की दृष्टि में बुरा है।
20 Căci prin mânia DOMNULUI s-a întâmplat în Ierusalim și în Iuda, până când el i-a aruncat din prezența sa, că Zedechia s-a răzvrătit împotriva împăratului Babilonului.
२०क्योंकि यहोवा के कोप के कारण यरूशलेम और यहूदा की ऐसी दशा हुई, कि अन्त में उसने उनको अपने सामने से दूर किया।

< 2 Regii 24 >