< 2 Regii 19 >
1 Și s-a întâmplat, când împăratul Ezechia a auzit aceasta, că și-a sfâșiat hainele și s-a acoperit cu pânză de sac și a intrat în casa DOMNULUI.
And it came to pass, when King Hezekiah heard, that he rent his clothes, —and covered himself with sackcloth, and entered the house of Yahweh;
2 Și a trimis pe Eliachim, care era peste casă și pe Șebna, scribul, și pe bătrânii preoților, acoperiți cu pânză de sac, la profetul Isaia, fiul lui Amoț.
and sent Eliakim who was over the household, and Shebna the scribe, and the elders of the priests, covered with sackcloth, —unto Isaiah the prophet, son of Amoz;
3 Și ei i-au zis: Astfel spune Ezechia: Această zi este o zi de necaz și de mustrare și de blasfemie; deoarece copiii au ajuns la naștere și nu este putere pentru a naște.
and they said unto him—Thus, saith Hezekiah, A day of trouble, and rebuke, and reviling, is this day, —for children are come to the birth, and, strength, is there none to bring forth!
4 Poate că DOMNUL Dumnezeul tău va auzi toate cuvintele lui Rabșache, pe care l-a trimis împăratul Asiriei, stăpânul său, să ocărască pe Dumnezeul cel viu; și va mustra cuvintele pe care DOMNUL Dumnezeul tău le-a auzit; de aceea înalță rugăciunea ta pentru rămășița care a rămas.
It may be that Yahweh thy God will hear all the words of Rab-shakeh, whom the king of Assyria his lord hath sent, to reproach a Living God, and will rebuke the words, which Yahweh thy God hath heard, —Wherefore lift thou up a prayer, for the remnant that remaineth.
5 Astfel servitorii împăratului Ezechia au venit la Isaia.
So the servants of King Hezekiah came unto Isaiah.
6 Și Isaia le-a zis: Astfel să spuneți stăpânului vostru: Astfel spune DOMNUL: Nu te teme de cuvintele pe care le-ai auzit, cu care servitorii împăratului Asiriei m-au blasfemiat.
And Isaiah said unto them, Thus, shall ye, say, unto your lord, —Thus, saith Yahweh—Be not thou afraid, because of the words which thou hast heard, wherewith the servants of the king of Assyria have reviled, me:
7 Iată, voi trimite o pufnire peste el și va auzi un zvon și se va întoarce în țara sa; și îl voi face să cadă prin sabie în țara sa.
Behold me! about to let go against him, a blast, and, when he heareth the report, then will he return to his own country, —and I will cause him to fall by the sword, in his own land.
8 Astfel, Rabșache s-a întors și l-a găsit pe împăratul Asiriei războindu-se împotriva Libnei, pentru că auzise că plecase din Lachis.
So Rab-shakeh returned, and found the king of Assyria warring against Libnah, —for he had heard that he had broken up from Lachish.
9 Și după ce a auzit spunându-se despre Tirhaca, împăratul Etiopiei: Iată, el a ieșit să lupte împotriva ta; el a trimis din nou mesageri la Ezechia, zicând:
And when he heard say of Tirhakah, king of Ethiopia, saying, Lo! he hath come forth to fight with thee, —then he again sent messengers unto Hezekiah, saying—
10 Astfel să vorbiți lui Ezechia, împăratul lui Iuda, spunând: Să nu te înșele Dumnezeul tău în care te încrezi, zicând: Ierusalimul nu va fi dat în mâna împăratului Asiriei.
Thus, shall ye, speak, unto Hezekiah king of Judah, saying—Let not thy God in whom thou art trusting beguile thee, saying, —Jerusalem shall not be given over, into the hand of the king of Assyria.
11 Iată, ai auzit ce au făcut împărații Asiriei tuturor țărilor, distrugându-le complet; și vei fi tu scăpat?
Lo! thou thyself, hast heard, what the kings of Assyria have done to all the lands, in devoting them to destruction, —and shalt, thou, be delivered?
12 I-au scăpat dumnezeii națiunilor pe cei pe care i-au nimicit părinții mei, precum: Gozanul și Haranul și Rețeful și pe copiii Edenului care erau în Telasar?
Did the gods of the nations, deliver them, whom my fathers destroyed, Gozan, and Haran, —and Rezeph, and the sons of Eden, who were in Telassar?
13 Unde este împăratul Hamatului, și împăratul Arpadului, și împăratul cetății Sefarvaimului, Henei și Ivei?
Where are the king of Hamath, and the king of Arpad, and the king of the city of Sepharvaim, —of Hena, and Ivvah?
14 Și Ezechia a primit scrisoarea din mâna mesagerilor și a citit-o; și Ezechia s-a urcat în casa DOMNULUI și a întins-o înaintea DOMNULUI.
And, when Hezekiah had received the letter at the hand of the messengers, and had read it, then went he up to the house of Yahweh, and Hezekiah spread it out before Yahweh.
15 Și Ezechia s-a rugat înaintea DOMNULUI și a spus: DOAMNE Dumnezeul lui Israel, tu care locuiești între heruvimi, tu, numai tu, ești Dumnezeul tuturor împărățiilor pământului; tu ai făcut cerul și pământul.
And Hezekiah prayed before Yahweh, and said, O Yahweh, God of Israel, inhabiting the cherubim, thou thyself, art GOD, alone, for all the kingdoms of the earth, —thou, didst make the heavens and the earth.
16 Doamne, pleacă-ți urechea și ascultă; deschide, Doamne, ochii tăi și vezi; și ascultă cuvintele lui Sanherib cu care l-a trimis să ocărască pe Dumnezeul cel viu.
Bow down, O Yahweh, thine ear, and hear, Open, O Yahweh, thine eyes, and see, —yea hear thou the words of Sennacherib, who hath sent—To reproach a Living God!
17 În adevăr, DOAMNE, împărații Asiriei au nimicit națiunile și țările lor,
Of a truth, O Yahweh, —the kings of Assyria have devoted to destruction the nations and their lands;
18 Și au aruncat pe dumnezeii lor în foc, pentru că ei nu erau dumnezei, ci lucrarea mâinilor oamenilor, lemn și piatră: de aceea i-au nimicit.
and have put their gods in the fire, —for, no-gods, were, they, but the work of the hands of men—wood and stone, and so they destroyed them.
19 Și acum, DOAMNE Dumnezeul nostru, te implor, salvează-ne din mâna lui, ca toate împărățiile pământului să știe că tu, numai tu, ești DOMNUL Dumnezeu.
Now, therefore, O Yahweh our God, save us we pray thee, out of his hand, that all the kingdoms of the earth may know, that, thou, Yahweh, art God, alone!
20 Atunci Isaia, fiul lui Amoț, a trimis la Ezechia, spunând: Astfel spune DOMNUL Dumnezeul lui Israel: Am auzit ce mi te-ai rugat referitor la Sanherib, împăratul Asiriei.
Then Isaiah son of Amoz sent unto Hezekiah, saying, —Thus, saith Yahweh, God of Israel, What thou hast prayed unto me concerning Sennacherib king of Assyria, I have heard.
21 Acesta este cuvântul pe care DOMNUL l-a spus referitor la el: Fecioara, fiica Sionului, te-a disprețuit și a râs de tine în batjocură; fiica Ierusalimului și-a scuturat capul spre tine.
This, is the word that Yahweh hath spoken concerning him, —The virgin daughter of Zion, laugheth thee to scorn, mocketh thee, The daughter of Jerusalem, after thee, doth wag her head.
22 Pe cine ai ocărât și ai blasfemiat tu? Și împotriva cui ți-ai înălțat tu vocea și ți-ai ridicat ochii în înalt? Împotriva Celui Sfânt al lui Israel.
Whom, hast thou reproached, and insulted? and, against whom, hast thou lifted high thy voice? yea thou hast proudly raised thine eyes, against the Holy One of Israel.
23 Prin mesagerii tăi tu ai ocărât pe DOMNUL și ai spus: Prin mulțimea carelor mele m-am urcat pe înălțimea munților, pe coastele Libanului, și voi tăia cedrii înalți ai acestuia și brazii săi cei aleși; și voi intra până la locuințele granițelor lui și în pădurea Carmelului său.
Through thy messengers, thou hast reproached My Lord, and hast said—With my multitude of chariots, have I ascended the height of the mountains, the recesses of Lebanon, —and have cut down its tallest cedars, its choicest firs, and have entered the shelter of its summit, its thick garden forests.
24 Am săpat și am băut ape străine și cu talpa picioarelor mele am secat toate râurile locurilor asediate.
I, have digged, and have drunk foreign waters, —and have dried up, with the soles of my feet, all the streams of besieged places.
25 Nu ai auzit tu, că de demult am făcut aceasta; și că din timpuri vechi am întocmit-o? Acum eu am împlinit-o, ca tu să prefaci cetăți întărite în mormane de ruine.
Hast thou not heard—that, long ago, that, is what I appointed, and, from days of old, devised it? Now, have I brought it to pass, that thou mightest serve to lay waste, in desolate ruins, fortified cities;
26 De aceea locuitorii lor au avut mică putere, au fost descurajați și încurcați, au fost ca iarba câmpului și ca planta verde, ca iarba de pe acoperișurile caselor și ca grâne prăjite înainte să fi crescut.
And, their inhabitants, being powerless, were overthrown and put to shame, —they became grass of the field, and young herbage, grass on housetops, and seed withered before it came up.
27 Dar eu cunosc locuința ta și ieșirea ta și intrarea ta și furia ta împotriva mea.
Howbeit, thine abode, and thy coming out and thy going in, I know, —and thy raging against me.
28 Deoarece furia ta împotriva mea și fala ta s-au ridicat la urechile mele, de aceea voi pune veriga mea în nasul tău și frâul meu în buzele tale și te voi întoarce pe calea pe care ai venit.
Because, thy raging against me, and thy contempt, have come up into mine ears, therefore will I put my ring in thy nose, and my bit in thy lips, and will turn thee back by the way by which thou camest.
29 Și acesta îți va fi semn: Veți mânca în acest an ceea ce crește de la sine; și în al doilea an ceea ce răsare din acestea, și în al treilea an să semănați și să secerați și să sădiți vii și să mâncați din rodul lor.
And, this unto thee, is the sign—Eating, this year, the growth of scattered seeds, and, in the second year, that which groweth after, —then, in the third year, sow ye and reap, plant ye vineyards, and eat the fruit thereof;
30 Și rămășița care a scăpat din casa lui Iuda va prinde din nou rădăcină în jos și va avea rod în sus.
Then shall the escaped of the house of Judah that remain, again—take root downward, and bear fruit upward;
31 Fiindcă din Ierusalim va ieși o rămășiță și din muntele Sionului cei care vor scăpa; zelul Domnului oștirilor va face aceasta.
For, out of Jerusalem, shall go forth a remnant, and that which hath escaped—out of Mount Zion, —the jealousy of Yahweh of hosts, will perform this.
32 De aceea astfel spune DOMNUL referitor la împăratul Asiriei: El nu va intra în această cetate, nici nu va trage vreo săgeată acolo, nici nu va veni înaintea ei cu scutul, nici nu va ridica întăritură împotriva ei.
Therefore—Thus, saith Yahweh, concerning the king of Assyria, He shall not enter this city, nor shoot there, an arrow, —nor attack it with shield, nor cast up against it, a mound;
33 Pe calea pe care a venit, pe aceeași se va întoarce și nu va intra în această cetate, spune DOMNUL.
By the way that he cometh in, by the same, shall he return, —and, into this city, shall he not enter, declareth Yahweh!
34 Fiindcă eu voi apăra această cetate pentru a o salva de dragul meu și de dragul servitorului meu, David.
Thus will I throw a covering over this city, to save it, —for mine own sake, and for the sake of David my servant.
35 Și s-a întâmplat, în acea noapte, că îngerul Domnului a ieșit și a lovit în tabăra asirienilor o sută optzeci și cinci de mii; și când s-au sculat devreme dimineața, iată, ei toți erau trupuri moarte.
And it came to pass, during that night, that the messenger of Yahweh went forth, and smote, in the camp of the Assyrians, a hundred and eighty-five thousand. And, when men arose early in the morning, lo! they were all, dead bodies!
36 Astfel Sanherib, împăratul Asiriei, a plecat și a mers și s-a întors și a locuit la Ninive.
So Sennacherib king of Assyria brake up, and went his way, and returned, —and remained in Nineveh.
37 Și s-a întâmplat, pe când el se închina în casa lui Nisroc, dumnezeul său, că Adramelec și Șarețer, fiii săi, l-au lovit cu sabia; și au scăpat în țara Armenia. Și Esar-Hadon, fiul său, a domnit în locul său.
And it came to pass, as he was bowing down in the house of Nisroch his god, that, Adrammelech and Sharezer [his sons], smote him with the sword, howbeit, they, escaped into the land of Ararat, —and Esarhaddon his son, reigned, in his stead.