< 2 Regii 18 >
1 Și s-a întâmplat, în anul al treilea al lui Osea, fiul lui Ela, împăratul lui Israel, că Ezechia, fiul lui Ahaz, împăratul lui Iuda, a început să domnească.
이스라엘 왕 엘라의 아들 호세아 삼년에 유다 왕 아하스의 아들 히스기야가 왕이 되니
2 El era în vârstă de douăzeci și cinci de ani când a început să domnească; și a domnit douăzeci și nouă de ani în Ierusalim. Numele mamei lui era Abi, fiica lui Zaharia.
위에 나아갈 때에 나이 이십오 세라 예루살렘에서 이십구 년을 치리하니라 그 모친의 이름은 아비라 스가리야의 딸이더라
3 Și el a făcut ce era drept înaintea ochilor DOMNULUI, conform cu toate câte David, tatăl său, făcuse.
히스기야가 그 조상 다윗의 모든 행위와 같이 여호와 보시기에 정직히 행하여
4 El a îndepărtat înălțimile și a sfărâmat idolii și a tăiat dumbrăvile și a spart în bucăți șarpele de aramă, pe care Moise îl făcuse; deoarece până în acele zile copiii lui Israel ardeau tămâie pentru el; și l-a numit Nehuștan.
여러 산당을 제하며 주상을 깨뜨리며 아세라 목상을 찍으며 모세가 만들었던 놋뱀을 이스라엘 자손이 이때까지 향하여 분향하므로 그것을 부수고 느후스단이라 일컬었더라
5 El s-a încrezut în DOMNUL Dumnezeul lui Israel; astfel încât după el nu a fost nimeni asemenea lui printre toți împărații lui Iuda, nici vreunul care fusese înainte de el.
히스기야가 이스라엘 하나님 여호와를 의지하였는데 그의 전후 유다 여러 왕 중에 그러한 자가 없었으니
6 Fiindcă el s-a alipit de DOMNUL și nu s-a depărtat de la a-l urma, ci a păzit poruncile lui, pe care DOMNUL le poruncise lui Moise.
곧 저가 여호와께 연합하여 떠나지 아니하고 여호와께서 모세에게 명하신 계명을 지켰더라
7 Și DOMNUL a fost cu el; și el prospera oriunde ieșea; și s-a răzvrătit împotriva împăratului Asiriei și nu i-a servit.
여호와께서 저와 함께 하시매 저가 어디로 가든지 형통하였더라 저가 앗수르 왕을 배척하고 섬기지 아니하였고
8 El i-a lovit pe filisteni, până la Gaza și granițele ei, de la turnul paznicilor până la cetatea întărită.
블레셋 사람을 쳐서 가사와 그 사방에 이르고 망대에서부터 견고한 성까지 이르렀더라
9 Și s-a întâmplat, în al patrulea an al împăratului Ezechia, care era al șaptelea an al lui Osea, fiul lui Ela, împăratul lui Israel, că Salmanasar, împăratul Asiriei, s-a urcat împotriva Samariei și a asediat-o.
히스기야 왕 사년 곧 이스라엘 왕 엘라의 아들 호세아 칠년에 앗수르 왕 살만에셀이 사마리아로 올라와서 에워쌌더라
10 Și la sfârșitul a trei ani a luat-o; în al șaselea an al lui Ezechia, care este al nouălea an al lui Osea, împăratul lui Israel, Samaria a fost luată.
삼 년 후에 그 성이 함락되니 곧 히스기야의 육년이요 이스라엘 왕 호세아의 구년이라 사마리아가 함락되매
11 Și împăratul Asiriei l-a dus pe Israel în Asiria și i-a pus în Halah și în Habor lângă râul Gozan și în cetățile mezilor;
앗수르 왕이 이스라엘을 사로잡아 앗수르에 이르러 할라와 고산 하볼 하숫가와 메대 사람의 여러 성읍에 두었으니
12 Pentru că nu au ascultat de vocea DOMNULUI Dumnezeul lor ci au călcat legământul său și tot ceea ce Moise servitorul DOMNULUI poruncise; și au refuzat să le asculte și să le facă.
이는 저희가 그 하나님 여호와의 말씀을 준행치 아니하고 그 언약을 배반하고 여호와의 종 모세의 모든 명한 것을 거스려 듣지도 아니하며 행치도 아니하였음이더라
13 Și, în al paisprezecelea an al împăratului Ezechia, Sanherib, împăratul Asiriei, s-a urcat împotriva tuturor cetăților întărite ale lui Iuda și le-a luat.
히스기야 왕 십사년에 앗수르 왕 산헤립이 올라와서 유다 모든 견고한 성읍들을 쳐서 취하매
14 Și Ezechia, împăratul lui Iuda, a trimis la împăratul Asiriei în Lachis, spunând: Te-am ofensat; întoarce-te de la mine; ceea ce tu pui asupra mea voi purta. Și împăratul Asiriei i-a rânduit lui Ezechia, împăratul lui Iuda, trei sute de talanți de argint și treizeci de talanți de aur.
유다 왕 히스기야가 라기스로 보내어 앗수르 왕에게 이르되 내가 범죄하였나이다 나를 떠나 돌아가소서 왕이 내게 지우시는 것을 내가 당하리이다 하였더니 앗수르 왕이 곧 은 삼백 달란트와 금 삼십 달란트를 정하여 유다 왕 히스기야로 내게 한지라
15 Și Ezechia i-a dat tot argintul care s-a găsit în casa DOMNULUI și în tezaurele casei împăratului.
히스기야가 이에 여호와의 전과 왕궁 곳간에 있는 은을 다 주었고
16 În acel timp Ezechia a tăiat aurul de pe ușile templului DOMNULUI și stâlpii pe care Ezechia, împăratul lui Iuda, îi placase, și l-a dat împăratului Asiriei.
또 그 때에 유다 왕 히스기야가 여호와의 전 문의 금과 자기가 모든 기둥에 입힌 금을 벗겨 모두 앗수르 왕에게 주었더라
17 Și împăratul Asiriei i-a trimis pe Tartan și pe Rab-Sarisa și pe Rabșache din Lachis la împăratul Ezechia cu o mare oștire împotriva Ierusalimului. Și ei s-au urcat și au venit la Ierusalim. Și după ce s-au urcat, au venit și au stat lângă apeductul iazului superior, care este pe drumul mare al câmpului înălbitorului.
앗수르 왕이 다르단과 랍사리스와 랍사게로 대군을 거느리고 라기스에서부터 예루살렘으로 가서 히스기야 왕을 치게 하매 저희가 예루살렘으로 올라가니라 저희가 올라가서 윗못 수도 곁 곧 세탁자의 밭에 있는 큰 길에 이르러 서니라
18 Și după ce l-au chemat pe împărat au ieșit la ei Eliachim, fiul lui Hilchia, care era peste casă, și Șebna scribul și Ioah, fiul lui Asaf, cronicarul.
저희가 왕을 부르매 힐기야의 아들 궁내대신 엘리야김과 서기관 셉나와 아삽의 아들 사관 요아가 저에게 나가니
19 Și Rabșache le-a zis: Spuneți-i acum lui Ezechia: Astfel spune marele împărat, împăratul Asiriei: Ce este această încredere în care te încrezi?
랍사게가 저희에게 이르되 너희는 히스기야에게 고하라 대왕 앗수르 왕의 말씀이 너의 의뢰하는 이 의뢰가 무엇이냐
20 Tu spui, (dar ele sunt doar vorbe deșarte): Eu am sfat și tărie pentru război. Și în cine te încrezi, de te-ai răzvrătit împotriva mea?
네가 싸울만한 계교와 용력이 있다고 한다마는 이는 입에 붙은 말뿐이라 네가 이제 누구를 의뢰하고 나를 반역하였느냐
21 Acum iată, tu te încrezi în toiagul acestei trestii frânte, în Egipt; pe care dacă un om se sprijină, îi va intra în mână și o va străpunge; astfel este Faraon, împăratul Egiptului, pentru toți cei care se încred în el.
이제 네가 저 상한 갈대 지팡이 애굽을 의뢰하도다 사람이 그것을 의지하면 그 손에 찔려 들어갈지라 애굽 왕 바로는 무릇 의뢰하는 자에게 이와 같으니라
22 Dar dacă îmi spuneți: Ne încredem în DOMNUL Dumnezeul nostru; nu este el acela, ale cărui înălțimi și ale cărui altare Ezechia le-a îndepărtat și a spus lui Iuda și Ierusalimului: Vă veți închina înaintea acestui altar în Ierusalim?
너희가 혹시 내게 이르기를 우리는 우리 하나님 여호와를 의뢰하노라 하리라마는 히스기야가 여호와의 산당과 제단을 제하고 유다와 예루살렘 사람에게 명하기를 예루살렘 이 단 앞에서만 숭배하라 하지 아니하였느냐 하셨나니
23 Și acum, te rog, dă garanții stăpânului meu, împăratul Asiriei, și îți voi da două mii de cai, dacă ești în stare din partea ta să pui călăreți pe ei.
이제 너는 내 주 앗수르 왕과 내기하라 네가 만일 그 말 탈 사람을 낼 수 있다면 나는 네게 말 이천 필을 주리라
24 Cum atunci vei abate fața unei căpetenii dintre cei mai mici servitori ai stăpânului meu și îți pui încrederea în Egipt pentru care și călăreți?
네가 어찌 내 주의 신복 중 지극히 작은 장관 하나인들 물리치며 애굽을 의뢰하고 그 병거와 기병을 얻을듯하냐
25 Am urcat eu acum, fără DOMNUL, împotriva acestui loc, pentru a-l distruge? DOMNUL mi-a spus: Urcă-te împotriva acestei țări și distruge-o.
내가 어찌 여호와의 뜻이 아니고야 이제 이곳을 멸하러 올라왔겠느냐 여호와께서 전에 내게 이르시기를 이 땅으로 올라와서 쳐서 멸하라 하셨느니라
26 Atunci Eliachim și Șebna și Ioah au spus lui Rabșache: Vorbește, te rog, servitorilor tăi în limba siriană, fiindcă o înțelegem; și nu ne vorbi în limba iudeilor în urechile poporului care este pe zid.
힐기야의 아들 엘리야김과 셉나와 요아가 랍사게에게 이르되 우리가 알아듣겠사오니 청컨대 아람 방언으로 당신의 종들에게 말씀하시고 성 위에 있는 백성의 듣는데 유다 방언으로 우리에게 말씀하지 마옵소서
27 Dar Rabșache le-a spus: M-a trimis stăpânul meu la stăpânul tău și la tine, pentru a spune aceste cuvinte? Nu la oamenii care stau pe zid, ca să își mănânce propriile lor fecale și să își bea propria lor urină cu voi?
랍사게가 저에게 이르되 내 주께서 네 주와 네게만 이 말을 하라고 나를 보내신 것이냐 성 위에 앉은 사람들로도 너희와 함께 자기의 대변을 먹게 하고 자기의 소변을 마시게 하신 것이 아니냐 하고
28 Atunci Rabșache s-a ridicat în picioare și a strigat cu o voce tare în limba evreilor și a vorbit, spunând: Ascultați cuvântul marelui împărat, împăratul Asiriei;
랍사게가 드디어 일어서서 유다 방언으로 크게 소리질러 불러 가로되 너희는 대왕 앗수르 왕의 말씀을 들으라
29 Astfel spune împăratul: Să nu vă înșele Ezechia, fiindcă nu va fi în stare să vă scape din mâna lui;
왕의 말씀이 너희는 히스기야에게 속지 말라 저가 너희를 내 손에서 건져내지 못하리라
30 Nici nu lăsați pe Ezechia să vă facă să vă puneți încrederea în DOMNUL, spunând: DOMNUL ne va elibera într-adevăr și această cetate nu va fi dată în mâna împăratului Asiriei.
또한 히스기야가 너희로 여호와를 의뢰하라 함을 듣지 말라 저가 이르기를 여호와께서 정녕 우리를 건지실지라 이 성이 앗수르 왕의 손에 함락되지 않게 하시리라 할지라도
31 Nu dați ascultare lui Ezechia, fiindcă astfel spune împăratul Asiriei: Faceți pace cu mine aducându-mi un cadou și ieșiți la mine și veți mânca, fiecare din vița lui și fiecare din smochinul lui, și veți bea, fiecare din apele izvorului său,
너희는 히스기야의 말을 듣지 말라 앗수르 왕의 말씀이 너희는 내게 항복하고 내게로 나아오라 그리하고 너희는 각각 그 포도와 무화과를 먹고 또한 각각 자기의 우물의 물을 마시라
32 Până voi veni și vă voi lua într-o țară ca țara voastră, o țară a grânelor și a vinului, o țară a pâinii și a viilor, o țară a măslinilor de untdelemn și a mierii, ca să trăiți și să nu muriți; și nu dați ascultare lui Ezechia, când el vă convinge, spunând: DOMNUL ne va elibera.
내가 장차 와서 너희를 한 지방으로 옮기리니 그곳은 너희 본토와 같은 지방 곧 곡식과 포도주가 있는 지방이요 떡과 포도원이 있는 지방이요 기름 나는 감람과 꿀이 있는 지방이라 너희가 살고 죽지 아니하리라 히스기야가 너희를 면려하여 이르기를 여호와께서 우리를 건지시리라 하여도 듣지 말라
33 A scăpat vreodată, vreunul din dumnezeii națiunilor, țara lui din mâna împăratului Asiriei?
열국의 신들 중에 그 땅을 앗수르 왕의 손에서 건진 자가 있느냐
34 Unde sunt dumnezeii Hamatului și ai Arpadului? Unde sunt dumnezeii Sefarvaimului, ai Henei și ai Ivei? Au scăpat ei Samaria din mâna mea?
하맛과 아르밧의 신들이 어디 있으며 스발와임과 헤나와 아와의 신들이 어디 있느냐 그들이 사마리아를 내 손에서 건졌느냐
35 Cine sunt aceia dintre toți dumnezeii țărilor, care au scăpat țara lor din mâna mea, ca DOMNUL să scape Ierusalimul din mâna mea?
열국의 모든 신 중에 누가 그 땅을 내 손에서 건졌기에 여호와가 예루살렘을 내 손에서 능히 건지겠느냐 하셨느니라
36 Dar poporul a tăcut și nu i-a răspuns niciun cuvânt, fiindcă porunca împăratului era, zicând: Să nu îi răspundeți.
그러나 백성이 잠잠하고 한 말도 대답지 아니하니 이는 왕이 명하여 대답하지 말라 하였음이라
37 Atunci Eliachim, fiul lui Hilchia, care era peste casă, și Șebna, scribul, și Ioah, fiul lui Asaf, cronicarul, au venit la Ezechia cu hainele sfâșiate și i-au spus cuvintele lui Rabșache.
이에 힐기야의 아들 궁내대신 엘리야김과 서기관 셉나와 아삽의 아들 사관 요아가 그 옷을 찢고 히스기야에게 나아가서 랍사게의 말을 고하니라