< 2 Regii 16 >
1 În anul al șaptesprezecelea al lui Pecah, fiul lui Remalia, a început să domnească Ahaz, fiul lui Iotam, împăratul lui Iuda.
और रमलियाह के बेटे फ़िक़ह के सत्तरहवें बरस से शाह — ए — यहूदाह यूताम का बेटा आख़ज़ सल्तनत करने लगा।
2 Ahaz era în vârstă de douăzeci de ani când a început să domnească și a domnit șaisprezece ani în Ierusalim și nu a făcut ceea ce era drept înaintea ochilor DOMNULUI Dumnezeul său, precum David, tatăl său.
जब आख़ज़ सल्तनत करने लगा तो बीस बरस का था, और उसने सोलह बरस येरूशलेम में बादशाही की। और उसने वह काम न किया जो ख़ुदावन्द उसके ख़ुदा की नज़र में सही है, जैसा उसके बाप दाऊद ने किया था।
3 Ci a umblat în calea împăraților lui Israel, da, și a trecut pe fiul său prin foc, conform urâciunilor păgânilor, pe care DOMNUL îi alungase dinaintea copiilor lui Israel.
बल्कि वह इस्राईल के बादशाहों के रास्ते पर चला और उसने उन क़ौमों के नफ़रती दस्तूर के मुताबिक़, जिनको ख़ुदावन्द ने बनी — इस्राईल के सामने से ख़ारिज कर दिया था, अपने बेटे को भी आग में चलवाया।
4 Și el a sacrificat și a ars tămâie pe înălțimi și pe dealuri și sub fiecare copac verde.
और ऊँचे मक़ामों और टीलों पर और हर एक हरे दरख़्त के नीचे उसने क़ुर्बानी की और ख़ुशबू जलाया।
5 Atunci Rețin, împăratul Siriei, și Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, s-au urcat la Ierusalim pentru a se război; și au asediat pe Ahaz, dar nu au putut să îl învingă.
तब शाह — ए — अराम रज़ीन और शाह — ए — इस्राईल रमलियाह के बेटे फ़िक़ह ने लड़ने को येरूशलेम पर चढ़ाई की, और उन्होंने आख़ज़ को घेर लिया लेकिन उस पर ग़ालिब न आ सके।
6 În timpul acela Rețin, împăratul Siriei, a luat înapoi Elatul pentru Siria și i-a alungat pe iudeii din Elat; și sirienii au venit la Elat și au locuit acolo până în această zi.
उस वक़्त शाह — ए — अराम रज़ीन ने ऐलात को फ़तह करके फिर अराम में शामिल कर लिया, और यहूदियों को ऐलात से निकाल दिया; और अरामी ऐलात में आकर वहाँ बस गए जैसा आज तक है।
7 Astfel, Ahaz a trimis mesageri la Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, spunând: Eu sunt servitorul tău și fiul tău, urcă și salvează-mă din mâna împăratului Siriei și din mâna împăratului lui Israel, care s-au ridicat împotriva mea.
इसलिए आख़ज़ ने शाह — ए — असूर तिगलत पिलासर के पास क़ासिद रवाना किए और कहला भेजा, “मैं तेरा ख़ादिम और बेटा हूँ, इसलिए तू आ और मुझ को शाह — ए — अराम के हाथ से और शाह — ए — इस्राईल के हाथ से जो मुझ पर चढ़ आए हैं, रिहाई दे।”
8 Și Ahaz a luat argintul și aurul care s-a găsit în casa DOMNULUI și în tezaurele casei împăratului și le-a trimis ca dar împăratului Asiriei.
और आख़ज़ ने उस चाँदी और सोने को जो ख़ुदावन्द के घर में और शाही महल के ख़ज़ानों में मिला, लेकर शाह — ए — असूर के लिए नज़राना भेजा।
9 Și împăratul Asiriei i-a dat ascultare, căci împăratul Asiriei s-a urcat împotriva Damascului și l-a luat și i-a dus pe locuitorii lui captivi la Chir și l-a ucis pe Rețin.
और शाह — ए — असूर ने उसकी बात मानी, चुनॉचे शाह — ए — असूर ने दमिश्क़ पर लश्करकशी की और उसे ले लिया, और वहाँ के लोगों को क़ैद करके क़ीर में ले गया और रज़ीन को क़त्ल किया।
10 Și împăratul Ahaz a mers la Damasc să îl întâlnească Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, și a văzut un altar care era la Damasc; și împăratul Ahaz a trimis preotului Urie forma altarului și modelul lui, conform cu toată măiestria lui.
और आख़ज़ बादशाह, शाह — ए — असूर तिगलत पिलासर की मुलाक़ात के लिए दमिश्क़ को गया, और उस मज़बह को देखा जो दमिश्क़ में था; और आख़ज़ बादशाह ने उस मज़बह का नक़्शा और उसकी सारी सन'अत का नमूना ऊरिय्याह काहिन के पास भेजा।
11 Și preotul Urie a zidit un altar conform cu toate câte împăratul Ahaz trimisese din Damasc; astfel preotul Urie l-a făcut până a venit împăratul Ahaz de la Damasc.
और ऊरियाह काहिन ने ठीक उसी नमूने के मुताबिक़ जिसे आख़ज़ ने दमिश्क़ से भेजा था, एक मज़बह बनाया। और आख़ज़ बादशाह के दमिश्क़ से लौटने तक ऊरिय्याह काहिन ने उसे तैयार कर दिया।
12 Și când împăratul a venit de la Damasc, împăratul a văzut altarul; și împăratul s-a apropiat de altar și a oferit pe el.
जब बादशाह दमिश्क़ से लौट आया तो बादशाह ने मज़बह को देखा, और बादशाह मज़बह के पास गया और उस पर क़ुर्बानी पेश की।
13 Și a ars ofranda sa arsă și darul său de mâncare și a turnat darul său de băutură și a stropit sângele ofrandelor sale de pace pe altar.
उसने उस मज़बह पर अपनी सोख़्तनी क़ुर्बानी और अपनी नज़्र की क़ुर्बानी जलाई, और अपना तपावन तपाया और अपनी सलामती के ज़बीहों का ख़ून उसी मज़बह पर छिड़का।
14 Și a adus de asemenea altarul de aramă, care era înaintea DOMNULUI, din fața casei, dintre altar și casa DOMNULUI, și l-a pus pe partea de nord a altarului.
और उसने पीतल का वह मज़बह जो ख़ुदावन्द के आगे था, हैकल के सामने से या'नी अपने मज़बह और ख़ुदावन्द की हैकल के बीच में से, उठवाकर उसे अपने मज़बह के उत्तर की तरफ़ रखवा दिया।
15 Și împăratul Ahaz a poruncit preotului Urie, spunând: Pe altarul cel mare să arzi ofranda arsă de dimineață și darul de mâncare de seară și sacrificiul ars al împăratului și darul său de mâncare, cu ofranda arsă a întregului popor al țării și darul său de mâncare și darurile sale de băutură; și să stropești pe el tot sângele ofrandei arse și tot sângele sacrificiului; și altarul de aramă să fie pentru mine pentru a cere sfat prin el.
और आख़ज़ बादशाह ने ऊरिय्याह काहिन को हुक्म दिया, “बड़े मज़बह पर सुबह की सोख़्तनी कु़र्बानी, और शाम की नज़्र की कु़र्बानी, और बादशाह की सोख़्तनी कु़र्बानी, और उसकी नज़्र की कु़र्बानी, और ममलुकत के सब लोगों की सोख़्तनी कु़र्बानी, और उनकी नज़्र की कु़बानी, और उनका तपावन चढ़ाया कर, और सोख़्तनी क़ुर्बानी का सारा खू़न, और ज़बीहे का सारा ख़ून उस पर छिड़क कर; और पीतल का वह मज़बह मेरे सवाल करने के लिए रहेगा।”
16 Astfel a făcut preotul Urie conform cu toate câte împăratul Ahaz i-a poruncit.
इसलिए जो कुछ आख़ज़ बादशाह ने फ़रमाया, ऊरिय्याह काहिन ने वह सब किया।
17 Și împăratul Ahaz a tăiat marginile bazelor și a îndepărtat lighenele de pe ele și a luat jos marea de pe boii de aramă care erau dedesubtul ei și a pus-o pe un pavaj de pietre.
और आख़ज़ बादशाह ने कुर्सियों के किनारों को काट डाला, और उनके ऊपर के हौज़ को उनसे जुदा कर दिया; और उस बड़े हौज़ को पीतल के बैलों पर से जो उसके नीचे थे उतार कर पत्थरों के फ़र्श पर रख दिया।
18 Și porticul pentru sabat, pe care îl construiseră în casă, și intrarea împăratului de afară, le-a abătut de la casa DOMNULUI din cauza împăratului Asiriei.
और उसने उस रास्ते को जिस पर छत थी, और जिसे उन्होंने सबत के दिन के लिए हैकल के अन्दर बनाया था, और बादशाह के आने के रास्ते को जो बाहर था, शाह — ए — असूर की वजह से ख़ुदावन्द के घर में शामिल कर दिया'।
19 Și restul faptelor lui Ahaz pe care le-a făcut, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraților lui Iuda?
और आख़ज़ के बाक़ी काम और सब कुछ जो उसने किया, इसलिए क्या वह यहूदाह के बादशाहों की तवारीख़ की किताब में लिखा नहीं?
20 Și Ahaz a adormit cu părinții săi și a fost îngropat cu părinții săi în cetatea lui David; și Ezechia, fiul său, a domnit în locul său.
और आख़ज़ अपने बाप दादा के साथ सो गया, और दाऊद के शहर में अपने बाप — दादा के साथ दफ़न हुआ; और उसका बेटा हिज़क़ियाह उसकी जगह बादशाह हुआ।