< 2 Regii 15 >

1 În anul al douăzeci și șaptelea al lui Ieroboam, împăratul lui Israel, a început Azaria, fiul lui Amația, împăratul lui Iuda, să domnească.
Le Yeroboam Evelia, Israel fia ƒe fiaɖuɖu ƒe ƒe blaeve-vɔ-adrelia me la, Azaria, Yuda fia Amazia ƒe viŋutsu dze fiaɖuɖu gɔme.
2 El era în vârstă de șaisprezece ani când a început să domnească și a domnit cincizeci și doi de ani în Ierusalim. Și numele mamei lui era Iecolia a Ierusalimului.
Exɔ ƒe wuiade esi wòzu fia eye wòɖu dzi le Yerusalem ƒe blaatɔ̃ vɔ eve. Dadaa ŋkɔe nye Yekolia tso Yerusalem.
3 Și el a făcut ceea ce era drept înaintea ochilor DOMNULUI, conform cu tot ceea ce tatăl său, Amația, făcuse;
Azaria nye fia nyui aɖe eye Yehowa kpɔ ŋudzedze le eŋu abe ale si wòkpɔe le fofoa, Amazia, ŋu ene
4 În afară de aceea că înălțimile nu au fost îndepărtate; poporul încă sacrifica și ardea tămâie pe înălțimi.
gake, Megbã nuxeƒewo le toawo dzi o, ale ameawo gasaa vɔ eye wogadoa dzudzɔ ʋeʋĩ le afi ma kokoko.
5 Și DOMNUL a lovit pe împărat, astfel încât a fost lepros până în ziua morții lui și a locuit într-o casă separată. Și Iotam, fiul împăratului, era peste casă, judecând poporul țării.
Le esia ta la, Yehowa na wòdze kpodɔ va se ɖe eƒe kugbe. Woɖe kpɔ eya ɖeka da ɖe aƒe aɖe me ale via Yotam wɔ dɔ ɖe eteƒe abe fiateƒenɔla ene.
6 Și restul faptelor lui Azaria și tot ce a făcut, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraților lui Iuda?
Woŋlɔ Fia Azaria ƒe ŋutinya mamlɛa kple nu siwo katã wòwɔ la ɖe Yuda fiawo ƒe ŋutinyagbalẽ me.
7 Astfel, Azaria a adormit cu părinții săi; și l-au îngropat cu părinții săi în cetatea lui David; și Iotam, fiul său, a domnit în locul său.
Esi Azaria ku la, woɖii ɖe tɔgbuiawo gbɔ le David ƒe du la me eye via Yotam ɖu fia ɖe eteƒe.
8 În anul al treizeci și optulea al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a domnit Zaharia, fiul lui Ieroboam, peste Israel, în Samaria, șase luni.
Israel fia yeye lae nye Zekaria, fofoae nye Yeroboam Evelia. Eɖu fia ɣleti ade ko. Edze fiaɖuɖu gɔme le Yuda fia Azaria ƒe fiaɖuɖu ƒe ƒe blaetɔ̃-vɔ-enyilia me.
9 Și a făcut ce este rău înaintea ochilor DOMNULUI, precum făcuseră părinții lui; el nu s-a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care a făcut pe Israel să păcătuiască.
Ke Zekaria nye fia vɔ̃ɖi aɖe le Yehowa ŋkume, abe fofoawo ene. Ena Israel wɔ nu vɔ̃ to legbawo subɔsubɔ me abe Yeroboam Gbãtɔ, Nebat ƒe vi ene.
10 Și Șalum, fiul lui Iabeș, a uneltit împotriva lui și l-a lovit în fața poporului și l-a ucis și a domnit în locul său.
Salum, Yabes ƒe vi ɖo nugbe ɖe eŋu hewui le lbleam eye wòzu fia ɖe eteƒe.
11 Și restul faptelor lui Zaharia, iată, ele sunt scrise în cartea cronicilor împăraților lui Israel.
Woŋlɔ Zekaria ƒe ŋutinya mamlɛa ɖe Israel fiawo ƒe ŋutinyagbalẽ me.
12 Acesta a fost cuvântul DOMNULUI pe care l-a vorbit lui Iehu, spunând: Fiii tăi vor ședea pe tronul lui Israel până la a patra generație. Și astfel s-a întâmplat.
Ale nya si Yehowa gblɔ na Yehu be, “Wò dzidzimeviwo aɖu fia va se ɖe dzidzime enelia dzi” la va eme.
13 Șalum, fiul lui Iabeș, a început să domnească în anul al treizeci și nouălea al lui Ozia, împăratul lui Iuda; și a domnit o lună întreagă în Samaria.
Israel fia yeye lae nye Salum. Fofoae nye Yabes. Eɖu fia ɣleti ɖeka pɛ ko. Yuda fia Azaria, ame si wogayɔna be Uzia la nɔ eƒe fiaɖuɖu ƒe ƒe blaetɔ̃-vɔ-asiekɛlia me.
14 Fiindcă Menahem, fiul lui Gadi, s-a urcat de la Tirța și a venit la Samaria și l-a lovit pe Șalum, fiul lui Iabeș, în Samaria, și l-a ucis și a domnit în locul său.
Le Salum ƒe fiaɖuɖu ɣleti ɖeka megbe la, Menahem, Gadi ƒe vi tso Tirza va Samaria eye wòwui. Ale Menahem zu fia ɖe eteƒe.
15 Și restul faptelor lui Șalum și uneltirea lui, iată, ele sunt scrise în cartea cronicilor împăraților lui Israel.
Woŋlɔ nya bubuwo tso Fia Salum kple eƒe nugbeɖoɖowo ŋu ɖe Israel fiawo ƒe ŋutinyagbalẽ me.
16 Atunci Menahem a lovit Tifsahul și pe toți cei care erau în el și ținuturile lui de la Tirța; deoarece ei nu i-au deschis, de aceea l-a lovit, și pe toate femeile din ținut, care erau însărcinate, le-a spintecat.
Fia Menahem gbã Tapua du kple kɔƒe siwo ƒo xlãe elabena ameawo gbe be yewomaxɔe abe woƒe fia ene o. Ewu ameawo katã eye wòdze ƒodo le funɔwo nu.
17 În anul al treizeci și nouălea al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să domnească Menahem, fiul lui Gadi, peste Israel; și a domnit zece ani în Samaria.
Israel fia yeye lae nye Menahem, Gadi ƒe vi. Eɖu fia ƒe ewo le Samaria. Edze fiaɖuɖu gɔme le Yuda fia, Azaria ƒe fiaɖuɖu ƒe ƒe blaetɔ̃-vɔ-asiekɛlia me.
18 Și el a făcut ce este rău înaintea ochilor DOMNULUI; nu s-a depărtat în toate zilele lui de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care a făcut pe Israel să păcătuiască.
Menahem nye fia vɔ̃ɖi aɖe le Yehowa ŋkume. Esubɔ legbawo abe ale si Yeroboam Gbãtɔ wɔ xoxoxo la ene eye wòhe Israel de nu vɔ̃ me.
19 Și Pul, împăratul Asiriei, a venit asupra țării: și Menahem i-a dat lui Pul o mie de talanți de argint, ca mâna lui să fie cu el pentru a întări împărăția în mâna sa.
Pul, Asiria fia ho aʋa ɖe Israel ŋu eye Menahem tsɔ klosaloga kilogram akpe blaetɔ̃ vɔ ade nɛ be wòakpe ɖe ye ŋu fiaɖuƒe la nanɔ ye si.
20 Și Menahem a luat banii din Israel, de la toți cei puternici în bogăție, de la fiecare bărbat cincizeci de șekeli de argint, pentru a da împăratului Asiriei. Astfel împăratul Asiriei s-a întors și nu a stat acolo în țară.
Menahem xɔ ga sia le Israelviwo si sesẽtɔe. Ele na hotsuitɔ ɖe sia ɖe be wòana klosaloga kilogram afã be woatsɔ ana Asiria fia. Ale Asiria fia dzudzɔ aʋa la hoho ɖe eŋu eye wòdzo le anyigba la dzi.
21 Și restul faptelor lui Menahem și tot ce a făcut, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraților lui Israel?
Woŋlɔ Fia Menahem ƒe ŋutinya mamlɛa ɖe Israel fiawo ƒe ŋutinyagbalẽ me.
22 Și Menahem a adormit cu părinții săi; și Pecahia, fiul său, a domnit în locul său.
Esi wòku la, via Pekahia zu fia ɖe eteƒe.
23 În anul al cincizecilea al lui Azaria, împăratul lui Iuda, Pecahia, fiul lui Menahem, a început să domnească peste Israel, în Samaria, și a domnit doi ani.
Israel fia yeye lae nye Pekahia, fofoae nye Menahem. Eɖu fia ƒe eve le Samaria. Esime Yuda fia Azaria ɖu fia ƒe blaatɔ̃ la, Pekahia dze fiaɖuɖu gɔme.
24 Și a făcut ce este rău înaintea ochilor DOMNULUI; nu s-a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care a făcut pe Israel să păcătuiască.
Pekahia nye fia vɔ̃di aɖe le Yehowa ŋkume. Eyi legbasubɔsubɔ si gɔme Fia Yeroboam Gbãtɔ, Nebat ƒe vi, dze la dzi eye wòkplɔ Israel to nu vɔ̃ mɔ ma dzi.
25 Dar Pecah, fiul lui Remalia, o căpetenie a sa, a uneltit împotriva sa și l-a lovit în Samaria, în palatul casei împărătești, cu Argob și Arie și cu el cincizeci de bărbați dintre galaadiți; și l-a ucis și a domnit în locul său.
Peka, Remalia ƒe vi, aʋafiawo dometɔ ɖeka wɔ babla kple Gileadtɔ blaatɔ̃ ɖe eŋu eye wowui le fiasã la me le Samaria. Wowu Argɔb kple Arieh kpe ɖe eŋu. Ale Peka zu fia yeye la.
26 Și restul faptelor lui Pecahia și tot ce a făcut, iată, ele sunt scrise în cartea cronicilor împăraților lui Israel.
Woŋlɔ Fia Pekahia ƒe ŋutinya mamlɛa ɖe Israel fiawo ƒe ŋutinyagbalẽ me.
27 În anul al cincizeci și doilea al lui Azaria, împăratul lui Iuda, Pecah, fiul lui Remalia, a început să domnească peste Israel, în Samaria, și a domnit douăzeci de ani.
Israel fia yeye lae nye Peka, Remalia ƒe vi. Eɖu fia ƒe blaeve le Samaria le esime Fia Azaria ɖu fia ƒe blaatɔ̃ vɔ eve xoxo le Yuda.
28 Și a făcut ce este rău în ochii DOMNULUI; nu s-a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care a făcut pe Israel să păcătuiască.
Peka hã nye fia vɔ̃ɖi aɖe le Yehowa ŋkume; eya hã wɔ nu vɔ̃ si Yeroboam Gbãtɔ, Nebat ƒe vi, ame si kplɔ Israel blibo la de legbasubɔsubɔ me la wɔ.
29 În zilele lui Pecah, împăratul lui Israel, a venit Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, și a luat Iionul și Abel-Bet-Maaca și Ianoahul și Chedeșul și Hațorul și Galaadul și Galileea, toată țara lui Neftali, și i-a dus captivi în Asiria.
Eƒe fiaɖuɣi mee Asiria fia, Tiglat Pilser, ame si wogayɔna be Pul la ho aʋa ɖe Israel ŋu. Du siwo dzi wòɖu la woe nye Iyɔn, Abel Bet Maka, Yanoa, Kedes kple Hazor. Exɔ Gilead kple Galilea hã hekpe ɖe Naftalinyigba blibo la ŋu. Eɖe aboyo amewo yi Asiria.
30 Și Osea, fiul lui Ela, a uneltit împotriva lui Pecah, fiul lui Remalia, și l-a lovit și l-a ucis și a domnit în locul său, în anul al douăzecilea al lui Iotam, fiul lui Ozia.
Hosea, Ela ƒe vi ɖo nugbe ɖe Peka ŋu eye wòwui, ale Hosea zu fia yeye la. Israel fia yeye lae nye Hosea. Eɖu fia le Israel le esime Yotam, Uzia ƒe vi ɖu fia ƒe blaeve le Yuda.
31 Și restul faptelor lui Pecah și tot ce a făcut, iată, ele sunt scrise în cartea cronicilor împăraților lui Israel.
Woŋlɔ Peka ƒe ŋutinya mamlɛa ɖe Israel fiawo ƒe ŋutinyagbalẽ me.
32 În anul al doilea al lui Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, a început Iotam, fiul lui Ozia, împăratul lui Iuda, să domnească.
Le Peka, Remalia ƒe viŋutsu ƒe fiaɖuɖu ƒe ƒe evelia le Israel me la, Yotam, Uzia ƒe vi, dze fiaɖuɖu gɔme le Yuda.
33 El era în vârstă de douăzeci și cinci de ani când a început să domnească și a domnit șaisprezece ani în Ierusalim. Și numele mamei lui era Ierușa, fiica lui Țadoc.
Exɔ ƒe blaeve vɔ atɔ̃ esi wòɖu fia eye wòɖu fia ƒe wuiade le Yerusalem. Dadae ŋkɔe nye Yerusa, Zadok ƒe vinyɔnu.
34 Și el a făcut ceea ce era drept înaintea ochilor DOMNULUI; a făcut conform cu tot ceea ce tatăl său, Ozia, făcuse.
Ewɔ nu dzɔdzɔe le Yehowa ŋkume, abe ale si fofoa, Uzia, wɔ ene.
35 Totuși, înălțimile nu au fost îndepărtate; poporul încă sacrifica și ardea tămâie pe înălțimi. El a zidit poarta de sus a casei DOMNULUI.
Megbã nuxeƒewo le toawo dzi o, ale ameawo gasaa vɔ eye wogadoa dzudzɔ ʋeʋĩ le afi ma kokoko. Yotam gbugbɔ Yehowa ƒe gbedoxɔ ƒe Dzigbegbo la tu.
36 Și restul faptelor lui Iotam și tot ce a făcut, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraților lui Iuda?
Woŋlɔ Yotam ƒe ŋutinya mamlɛa ɖe Yuda fiawo ƒe ŋutinyagbalẽ me.
37 În acele zile, DOMNUL a început să trimită asupra lui Iuda pe Rețin, împăratul Siriei, și pe Pecah, fiul lui Remalia.
Le ŋkeke mawo me la, Yehowa na Siria fia Rezin kple Israel fia Peka ho aʋa ɖe Yuda ŋuti.
38 Și Iotam a adormit cu părinții săi și a fost îngropat cu părinții săi în cetatea lui David, tatăl său; și Ahaz, fiul său, a domnit în locul său.
Esi Yotam ku la, woɖii ɖe tɔgbuiawo dome le fofoa de si nye David ƒe du la me. Yotam ƒe vi Ahaz zu fia yeye la.

< 2 Regii 15 >