< 2 Regii 15 >

1 În anul al douăzeci și șaptelea al lui Ieroboam, împăratul lui Israel, a început Azaria, fiul lui Amația, împăratul lui Iuda, să domnească.
I Kong Jeroboam af Israels syvogtyvende Regeringsår blev Azarja, Amazjas Søn, Konge over Juda.
2 El era în vârstă de șaisprezece ani când a început să domnească și a domnit cincizeci și doi de ani în Ierusalim. Și numele mamei lui era Iecolia a Ierusalimului.
Han var seksten År gammel, da han blev Konge, og han herskede to og halvtredsindstyve År i Jerusalem. Hans Moder hed Jekolja og var fra Jerusalem.
3 Și el a făcut ceea ce era drept înaintea ochilor DOMNULUI, conform cu tot ceea ce tatăl său, Amația, făcuse;
Han gjorde, hvad der var ret i HERRENs Øjne, ganske som hans Fader Amazja.
4 În afară de aceea că înălțimile nu au fost îndepărtate; poporul încă sacrifica și ardea tămâie pe înălțimi.
Kun forsvandt Offerhøjeneikke, men Folket blev ved med at ofre og tænde Offerild på Højene,
5 Și DOMNUL a lovit pe împărat, astfel încât a fost lepros până în ziua morții lui și a locuit într-o casă separată. Și Iotam, fiul împăratului, era peste casă, judecând poporul țării.
Men HERREN ramte Kongen, så han blev spedalsk til sin Dødedag; og han fik Lov at blive boende i sit Hus, medens Kongens Søn Jotam rådede i Paladset og dømte Folket i Landet.
6 Și restul faptelor lui Azaria și tot ce a făcut, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraților lui Iuda?
Hvad der ellers er at fortælle om Azarja, alt, hvad han udførte, står jo optegnet i Judas Kongers Krønike.
7 Astfel, Azaria a adormit cu părinții săi; și l-au îngropat cu părinții săi în cetatea lui David; și Iotam, fiul său, a domnit în locul său.
Så jagde han sig til Hvile hos sine Fædre, og man jordede ham hos hans Fædre i Davidsbyen; og hans Søn Jotam blev Konge i hans Sted.
8 În anul al treizeci și optulea al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a domnit Zaharia, fiul lui Ieroboam, peste Israel, în Samaria, șase luni.
I Kong Azarja af Judas otte og tredivte Regeringsår blev Zekarja, Jeroboams Søn, Konge over Israel, og han herskede seks Måneder i Samaria.
9 Și a făcut ce este rău înaintea ochilor DOMNULUI, precum făcuseră părinții lui; el nu s-a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care a făcut pe Israel să păcătuiască.
Han gjorde, hvad der var ondt i HERRENs Øjne, ligesom hans Fædre, og han veg ikke fra de Synder, Jeroboam Nebats Søn, havde forledt Israel til.
10 Și Șalum, fiul lui Iabeș, a uneltit împotriva lui și l-a lovit în fața poporului și l-a ucis și a domnit în locul său.
Men Sjallum, Jabesjs Søn, stiftede en Sammensværgelse modham, huggede ham ned og dræbte ham i Jibleam og blev Konge i hans Sted.
11 Și restul faptelor lui Zaharia, iată, ele sunt scrise în cartea cronicilor împăraților lui Israel.
Hvad der ellers er at fortælle om Zekarja, står optegnet i Israels Kongers Krønike.
12 Acesta a fost cuvântul DOMNULUI pe care l-a vorbit lui Iehu, spunând: Fiii tăi vor ședea pe tronul lui Israel până la a patra generație. Și astfel s-a întâmplat.
Således opfyldtes det Ord HERREN havde talet til Jehu, da han sagde: "Dine Sønner skal sidde på Israels Trone indtil fjerde Led." Således gik det.
13 Șalum, fiul lui Iabeș, a început să domnească în anul al treizeci și nouălea al lui Ozia, împăratul lui Iuda; și a domnit o lună întreagă în Samaria.
I Kong Uzzija af Judas ni og tredivte Regeringsår blev Sjallum, Jabesjs Søn, Konge, og han herskede en Måneds Tid i Samaria.
14 Fiindcă Menahem, fiul lui Gadi, s-a urcat de la Tirța și a venit la Samaria și l-a lovit pe Șalum, fiul lui Iabeș, în Samaria, și l-a ucis și a domnit în locul său.
Da drog Menahem, Gadis Søn, op fra Tirza til Samaria, og der huggede han Sjallum, Jabesjs Søn, ned og dræbte ham og blev Konge i hans Sted.
15 Și restul faptelor lui Șalum și uneltirea lui, iată, ele sunt scrise în cartea cronicilor împăraților lui Israel.
Hvad der ellers er at fortælle om Sjallum og den Sammensværgelse, han stiftede, står optegnet i Israels Kongers Krønike.
16 Atunci Menahem a lovit Tifsahul și pe toți cei care erau în el și ținuturile lui de la Tirța; deoarece ei nu i-au deschis, de aceea l-a lovit, și pe toate femeile din ținut, care erau însărcinate, le-a spintecat.
Fra Tirza hærgede Menahem ved den Tid Tappua og alt, hvad der var deri, og hele dets Område, fordi de ikke havde åbnet Portene for ham; derfor hærgede han det og lod Livet rive op på alle frugtsommelige Kvinder der.
17 În anul al treizeci și nouălea al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să domnească Menahem, fiul lui Gadi, peste Israel; și a domnit zece ani în Samaria.
I Kong Azarja af Judas ni og tredivte Regeringsår blev Menahem, Gadis Søn, Konge over Israel, og han herskede ti År i Samaria.
18 Și el a făcut ce este rău înaintea ochilor DOMNULUI; nu s-a depărtat în toate zilele lui de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care a făcut pe Israel să păcătuiască.
Han gjorde, hvad der var ondt i HERRENs Øjne, og veg ikke fra nogen af de Synder, Jeroboam, Nebats Søn, havde forledt Israel til. I hans Dage
19 Și Pul, împăratul Asiriei, a venit asupra țării: și Menahem i-a dat lui Pul o mie de talanți de argint, ca mâna lui să fie cu el pentru a întări împărăția în mâna sa.
faldt Kong Pul af Assyrien ind i Landet. Men Menahem gav Pul 1000 Talenter Sølv, for at han skulde støtfe ham og sikre ham Magten;
20 Și Menahem a luat banii din Israel, de la toți cei puternici în bogăție, de la fiecare bărbat cincizeci de șekeli de argint, pentru a da împăratului Asiriei. Astfel împăratul Asiriei s-a întors și nu a stat acolo în țară.
Menahem inddrev disse Penge hos Israel, hos alle de velhavende, halvtredsindstyve Sekel Sølv hos hver, for at udbetale dem til Assyrerkongen. Så vendte Assyrerkongen hjem og blev ikke længer der i Landet.
21 Și restul faptelor lui Menahem și tot ce a făcut, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraților lui Israel?
Hvad der ellers er at fortælle om Menahem, alt, hvad han udførte, står jo optegnet i Israels Kongers Krønike.
22 Și Menahem a adormit cu părinții săi; și Pecahia, fiul său, a domnit în locul său.
Så lagde Menahem sig til Hvile hos sine Fædre, og hans Søn Pekaja blev Konge i hans Sted.
23 În anul al cincizecilea al lui Azaria, împăratul lui Iuda, Pecahia, fiul lui Menahem, a început să domnească peste Israel, în Samaria, și a domnit doi ani.
I Kong Azarja af Judas halvtredsindstyvende Regeringsår blev Pekaja, Menahems Søn, Konge over Israel, og han herskede to År i Samaria.
24 Și a făcut ce este rău înaintea ochilor DOMNULUI; nu s-a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care a făcut pe Israel să păcătuiască.
Han gjorde, hvad der var ondt i HERRENs Øjne, og veg ikke fra de Synder, Jeroboam, Nebats Søn, havde forledt Israel til.
25 Dar Pecah, fiul lui Remalia, o căpetenie a sa, a uneltit împotriva sa și l-a lovit în Samaria, în palatul casei împărătești, cu Argob și Arie și cu el cincizeci de bărbați dintre galaadiți; și l-a ucis și a domnit în locul său.
Men hans Høvedsmand Peka, Remaljas Søn, stiftede en Sammensværgelse mod ham, og fulgt af halvtredsindstyve gileaditiske Mænd huggede han ham ned i Samada i Kongeborgen..., og efter at have dræbt ham blev han Konge i hans Sted.
26 Și restul faptelor lui Pecahia și tot ce a făcut, iată, ele sunt scrise în cartea cronicilor împăraților lui Israel.
Hvad der ellers er at fortælle om Pekaja, alt, hvad han udførte, står optegnet i Israels Kongers Krønike.
27 În anul al cincizeci și doilea al lui Azaria, împăratul lui Iuda, Pecah, fiul lui Remalia, a început să domnească peste Israel, în Samaria, și a domnit douăzeci de ani.
I Kong Azarja af Judas to og halvtredsindstyvende Regeringsår blev Peka, Remaljas Søn, Konge over Israel, og han herskede tyve År i Samaria.
28 Și a făcut ce este rău în ochii DOMNULUI; nu s-a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care a făcut pe Israel să păcătuiască.
Han gjorde, hvad der var ondt i HERRENs Øjne, og veg ikke fra de Synder, Jeroboam, Nebats Søn, havde forledt Israel til.
29 În zilele lui Pecah, împăratul lui Israel, a venit Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, și a luat Iionul și Abel-Bet-Maaca și Ianoahul și Chedeșul și Hațorul și Galaadul și Galileea, toată țara lui Neftali, și i-a dus captivi în Asiria.
I Kong Peka af Israels Dage kom Assyrerkongen Tiglat-Pileser og indtog Ijjon, Abel-Bet-Ma'aka, Ianoa, Kedesj, Hazor, Gilead og Galilæa, hele Naftalis Land, og førte Indbyggerne bort til Assyrien.
30 Și Osea, fiul lui Ela, a uneltit împotriva lui Pecah, fiul lui Remalia, și l-a lovit și l-a ucis și a domnit în locul său, în anul al douăzecilea al lui Iotam, fiul lui Ozia.
Men Hosea, Elas' Søn, stiftede en Sammensværgelse mod Peka, Remaljas Søn, huggede ham ned og dræbteham; og han blev Konge i hans Sted i Jotams, Uzzijas Søns, tyvende Regeringsår.
31 Și restul faptelor lui Pecah și tot ce a făcut, iată, ele sunt scrise în cartea cronicilor împăraților lui Israel.
Hvad der ellers er at fortælle om Peka, alt, hvad han udførte, står optegnet i Israels Kongers Krønike.
32 În anul al doilea al lui Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, a început Iotam, fiul lui Ozia, împăratul lui Iuda, să domnească.
I Remaljas Søns, Kong Peka af Israels, andet Regeringsår blev Jotam, Azarjas Søn, Konge over Juda.
33 El era în vârstă de douăzeci și cinci de ani când a început să domnească și a domnit șaisprezece ani în Ierusalim. Și numele mamei lui era Ierușa, fiica lui Țadoc.
Han var fem og tyve År gammel, da han blev Konge, og han herskede seksten År i Jerusalem. Hans Moder hed Jerusja og var en Datter af Zadok.
34 Și el a făcut ceea ce era drept înaintea ochilor DOMNULUI; a făcut conform cu tot ceea ce tatăl său, Ozia, făcuse.
Han gjorde, hvad der var ret i HERRENs Øjne, ganske som hans Fader Uzzija.
35 Totuși, înălțimile nu au fost îndepărtate; poporul încă sacrifica și ardea tămâie pe înălțimi. El a zidit poarta de sus a casei DOMNULUI.
Kun forsvandt Offerhøjene ikke, men Folket blev ved med at ofre og tænde Offerild på Højene. Det var ham, der lod Øvreporten i HERRENs Hus opføre.
36 Și restul faptelor lui Iotam și tot ce a făcut, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraților lui Iuda?
Hvad der ellers er at fortælle om Jotam, alt, hvad han udførte, står jo optegnet i Judas Kongers Krønike.
37 În acele zile, DOMNUL a început să trimită asupra lui Iuda pe Rețin, împăratul Siriei, și pe Pecah, fiul lui Remalia.
På den Tid begyndte HERREN at lade Kong Rezin af Aram og Peka, Remaljas Søn, angribe Juda.
38 Și Iotam a adormit cu părinții săi și a fost îngropat cu părinții săi în cetatea lui David, tatăl său; și Ahaz, fiul său, a domnit în locul său.
Så lagde Jotam sig til Hvile hos sine Fædre, og han blev jordet hos sine Fædre i sin Fader Davids By; og hans Søn Akaz blev Konge i hans Sted.

< 2 Regii 15 >