< 2 Regii 14 >

1 În anul al doilea al lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel, a domnit Amația, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda.
La seconde année de Joas, fils de Joakhaz, roi d’Israël, Amatsia, fils de Joas, roi de Juda, commença de régner.
2 El era în vârstă de douăzeci și cinci de ani când a început să domnească și a domnit douăzeci și nouă de ani în Ierusalim. Și numele mamei lui era Ioadan a Ierusalimului.
Il était âgé de 25 ans lorsqu’il commença de régner; et il régna 29 ans à Jérusalem; et le nom de sa mère était Jehoaddan, de Jérusalem.
3 Și el a făcut ceea ce era drept înaintea ochilor DOMNULUI, totuși nu ca David, tatăl său; a făcut conform cu toate lucrurile pe care Ioas, tatăl său, le-a făcut.
Et il fit ce qui est droit aux yeux de l’Éternel, non pas toutefois comme David, son père; il fit selon tout ce que son père, Joas, avait fait;
4 Totuși înălțimile nu au fost îndepărtate, căci încă poporul sacrifica și ardea tămâie pe înălțimi.
seulement, les hauts lieux ne furent pas ôtés: le peuple sacrifiait encore et faisait fumer de l’encens sur les hauts lieux.
5 Și s-a întâmplat, cum s-a întărit împărăția în mâna lui, că a ucis pe servitorii lui care îl uciseseră pe tatăl său, împăratul.
Et il arriva que, quand la royauté fut affermie dans sa main, il fit mourir ses serviteurs qui avaient frappé le roi, son père.
6 Dar pe copiii ucigașilor nu i-a ucis; conform cu ce este scris în cartea legii lui Moise, în care DOMNUL a poruncit, spunând: Părinții să nu fie dați la moarte pentru copii, nici copiii să nu fie dați la moarte pentru părinți; ci fiecare om să fie dat la moarte pentru propriul său păcat.
Mais les fils de ceux qui l’avaient frappé, il ne les mit pas à mort, selon ce qui est écrit dans le livre de la loi de Moïse, où l’Éternel a commandé, disant: Les pères ne seront pas mis à mort pour les fils, et les fils ne seront pas mis à mort pour les pères, mais chacun sera mis à mort pour son péché.
7 El a lovit zece mii din Edom în valea sării, și a luat Sela cu război și i-a pus numele Iocteel până în această zi.
Il frappa 10 000 [hommes] d’Édom dans la vallée du Sel; et il prit Séla, dans la guerre, et l’appela du nom de Joktheël, [qu’elle porte] jusqu’à ce jour.
8 Atunci Amația a trimis mesageri la Ioas, fiul lui Ioahaz, fiul lui Iehu, împăratul lui Israel, spunând: Vino să ne privim unul pe altul în față.
Alors Amatsia envoya des messagers à Joas, fils de Joakhaz, fils de Jéhu, roi d’Israël, disant: Viens, voyons-nous face à face.
9 Și Ioas, împăratul lui Israel, a trimis la Amația, împăratul lui Iuda, spunând: Ciulinul care este în Liban a trimis la cedrul care era în Liban, spunând: Dă pe fiica ta de soție fiului meu; și a trecut o fiară sălbatică, ce este în Liban, și a călcat în picioare ciulinul.
Et Joas, roi d’Israël, envoya vers Amatsia, roi de Juda, disant: L’épine qui est au Liban a envoyé au cèdre qui est au Liban, disant: Donne ta fille pour femme à mon fils. Et une bête des champs qui est au Liban a passé, et a foulé l’épine.
10 În adevăr, tu ai lovit pe Edom și inima ta te-a înălțat; fălește-te cu aceasta și rămâi acasă, fiindcă de ce să te amesteci spre vătămarea ta, ca să cazi, tu, și Iuda cu tine?
Tu as bien frappé Édom, et ton cœur s’est élevé. Glorifie-toi, et reste dans ta maison; pourquoi te mettrais-tu aux prises avec le malheur, et tomberais-tu, toi, et Juda avec toi?
11 Dar Amația a refuzat să asculte. De aceea, Ioas, împăratul lui Israel, s-a urcat; și el și Amația, împăratul lui Iuda, s-au privit unul pe altul în față la Bet-Șemeș, care aparține de Iuda.
Et Amatsia n’écouta pas; et Joas, roi d’Israël, monta; et ils se virent face à face, lui et Amatsia, roi de Juda, à Beth-Shémesh, qui est à Juda.
12 Și Iuda a fost pus la ce este mai rău înaintea lui Israel și au fugit fiecare om la corturile lor.
Et Juda fut battu devant Israël; et ils s’enfuirent, chacun dans sa tente.
13 Și Ioas, împăratul lui Israel, l-a luat pe Amația, împăratul lui Iuda, fiul lui Ioas, fiul lui Ahazia, la Bet-Șemeș și a venit la Ierusalim și a dărâmat zidul Ierusalimului de la poarta lui Efraim până la poarta colțului, patru sute de coți.
Et Joas, roi d’Israël, prit Amatsia, roi de Juda, fils de Joas, fils d’Achazia, à Beth-Shémesh; et il vint à Jérusalem, et abattit la muraille de Jérusalem depuis la porte d’Éphraïm jusqu’à la porte du coin, 400 coudées,
14 Și a luat tot aurul și argintul și toate vasele care s-au găsit în casa DOMNULUI și în tezaurele casei împăratului și ostateci și s-a întors în Samaria.
et prit tout l’or et l’argent et tous les ustensiles qui furent trouvés dans la maison de l’Éternel et dans les trésors de la maison du roi, et des otages; et il s’en retourna à Samarie.
15 Și restul faptelor lui Ioas pe care le-a făcut și puterea lui și cum s-a luptat cu Amația, împăratul lui Iuda, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraților lui Israel?
Et le reste des actes de Joas, ce qu’il fit, et sa puissance, et comment il fit la guerre contre Amatsia, roi de Juda, cela n’est-il pas écrit dans le livre des chroniques des rois d’Israël?
16 Și Ioas a adormit cu părinții săi și a fost îngropat în Samaria cu împărații lui Israel; și Ieroboam, fiul său, a domnit în locul său.
Et Joas s’endormit avec ses pères, et fut enterré à Samarie avec les rois d’Israël; et Jéroboam, son fils, régna à sa place.
17 Și Amația, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a trăit după moartea lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel, cincisprezece ani.
Et Amatsia, fils de Joas, roi de Juda, vécut 15 ans après la mort de Joas, fils de Joakhaz, roi d’Israël.
18 Și restul faptelor lui Amația, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraților lui Iuda?
Et le reste des actes d’Amatsia, cela n’est-il pas écrit dans le livre des chroniques des rois de Juda?
19 Și ei au uneltit împotriva lui în Ierusalim; și el a fugit la Lachis; dar ei au trimis după el la Lachis și l-au ucis acolo.
Et on fit une conspiration contre lui à Jérusalem, et il s’enfuit à Lakis; et on envoya après lui à Lakis, et là on le mit à mort.
20 Și l-au adus pe cai; și a fost îngropat la Ierusalim cu părinții săi în cetatea lui David.
Et on le transporta sur des chevaux, et il fut enterré à Jérusalem auprès de ses pères, dans la ville de David.
21 Și tot poporul lui Iuda l-a luat pe Azaria, care era în vârstă de șaisprezece ani și l-a făcut împărat în locul tatălui său, Amația.
Et tout le peuple de Juda prit Azaria, qui était âgé de 16 ans, et ils le firent roi à la place de son père Amatsia.
22 El a zidit Elatul și l-a înapoiat lui Iuda, după ce împăratul a adormit cu părinții săi.
Ce fut lui qui bâtit Élath, et la recouvra pour Juda, après que le roi se fut endormi avec ses pères.
23 În anul al cincisprezecelea al lui Amația, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel, a început să domnească în Samaria; și a domnit patruzeci și unu de ani.
La quinzième année d’Amatsia, fils de Joas, roi de Juda, Jéroboam, fils de Joas, roi d’Israël, commença de régner à Samarie; [il régna] 41 ans.
24 Și el a făcut ce este rău înaintea ochilor DOMNULUI; nu s-a depărtat de toate păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care a făcut pe Israel să păcătuiască.
Et il fit ce qui est mauvais aux yeux de l’Éternel; il ne se détourna d’aucun des péchés de Jéroboam, fils de Nebath, par lesquels il avait fait pécher Israël.
25 El a înapoiat ținutul lui Israel de la intrarea Hamatului până la marea câmpiei, conform cuvântului DOMNULUI Dumnezeul lui Israel, pe care îl vorbise prin mâna servitorului său Iona, fiul lui Amitai, profetul, care era din Gat-Hefer.
Il rétablit la frontière d’Israël, depuis l’entrée de Hamath jusqu’à la mer de la plaine, selon la parole de l’Éternel, le Dieu d’Israël, qu’il avait dite par son serviteur Jonas, le prophète, fils d’Amitthaï, qui était de Gath-Hépher.
26 Pentru că DOMNUL a văzut nenorocirea lui Israel, că aceasta era foarte amară, căci nu era nimeni închis, nici rămas, nici vreun ajutor pentru Israel.
Car l’Éternel vit que l’affliction d’Israël était très amère, et qu’il n’y avait plus personne, homme lié ou homme libre, et qu’il n’y avait personne qui secoure Israël;
27 Și DOMNUL nu spusese că va șterge numele lui Israel de sub cer; ci i-a salvat prin mâna lui Ieroboam, fiul lui Ioas.
et l’Éternel n’avait pas dit qu’il effacerait le nom d’Israël de dessous les cieux; et il les sauva par la main de Jéroboam, fils de Joas.
28 Și restul faptelor lui Ieroboam și tot ce a făcut și puterea lui, cum s-a războit și cum a luat înapoi Damascul și Hamatul, care aparțineau lui Iuda, pentru Israel, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraților lui Israel?
Et le reste des actes de Jéroboam, et tout ce qu’il fit, et sa puissance, comment il fit la guerre, et comment il recouvra pour Israël ce qui, de Damas et de Hamath, avait été à Juda, cela n’est-il pas écrit dans le livre des chroniques des rois d’Israël?
29 Și Ieroboam a adormit cu părinții săi, cu împărații lui Israel; și Zaharia, fiul său, a domnit în locul lui.
Et Jéroboam s’endormit avec ses pères, avec les rois d’Israël; et Zacharie, son fils, régna à sa place.

< 2 Regii 14 >