< 2 Regii 11 >

1 Și când Atalia, mama lui Ahazia, a văzut că fiul ei a murit, s-a ridicat și a nimicit toată sămânța împărătească. 2 Dar Ioșeba, fiica împăratului Ioram, sora lui Ahazia, a luat pe Ioas, fiul lui Ahazia, și l-a furat din mijlocul fiilor uciși ai împăratului; și l-au ascuns dinaintea Ataliei, pe el și pe doica lui în camera de culcare, astfel încât el nu a fost ucis. 3 Și el a fost ascuns cu ea în casa DOMNULUI șase ani. Și Atalia a domnit peste țară. 4 Și, în al șaptelea an Iehoiada a trimis și a luat pe conducătorii peste o sută, cu căpeteniile gărzii și i-a adus la el în casa DOMNULUI și a făcut un legământ cu ei și i-a pus să jure în casa DOMNULUI și le-a arătat pe fiul împăratului. 5 Și le-a poruncit, spunând: Acesta este lucrul pe care să îl faceți: O treime din voi care intră în sabat să facă de gardă la casa împărătească; 6 Și o treime să fie la poarta Sur; și o treime la poarta din spatele gărzii; astfel să faceți de gardă la casă, pentru apărarea ei. 7 Și cele două părți dintre voi toți care ies în sabat, ei să facă de gardă la casa DOMNULUI lângă împărat. 8 Și să înconjurați pe împărat de jur împrejur, fiecare bărbat cu armele sale în mână; și cel care se apropie de rânduri să fie omorât; și voi să fiți cu împăratul când iese și când intră. 9 Și căpeteniile peste o sută au făcut conform cu toate lucrurile pe care preotul Iehoiada le poruncise; și ei și-au luat fiecare oamenii lui care urmau să intre în sabat, cu cei care urmau să iasă în sabat și au venit la preotul Iehoiada. 10 Și preotul le-a dat căpeteniilor peste o sută sulițele și scuturile împăratului David, care erau în templul DOMNULUI. 11 Și garda a stat în picioare, fiecare bărbat cu armele sale în mână, de jur împrejurul împăratului, de la colțul drept al templului până la colțul stâng al templului, de-a lungul altarului și al templului. 12 Și el a scos pe fiul împăratului și i-a pus coroana și i-a dat mărturia; și l-au făcut împărat și l-au uns; și au bătut din palme și au zis: Trăiască împăratul. 13 Și când Atalia a auzit zgomotul gărzii și al poporului, a venit la popor în templul DOMNULUI. 14 Și când s-a uitat, iată, împăratul stătea în picioare lângă stâlp, precum era obiceiul, și prinții și trâmbițașii lângă împărat și tot poporul țării se bucura și suna din trâmbițe; și Atalia și-a sfâșiat hainele și a strigat: Trădare, trădare. 15 Dar preotul Iehoiada a poruncit căpeteniilor peste o sută și ofițerilor oștirii și le-a spus: Scoateți-o din rânduri; și pe cel care o urmează să îl ucideți cu sabia. Pentru că preotul spusese: Să nu fie ucisă în casa DOMNULUI. 16 Și au pus mâinile pe ea; și ea a mers pe calea pe care intră caii în casa împăratului; și acolo a fost ucisă. 17 Și Iehoiada a făcut un legământ între DOMNUL și împărat și popor, că vor fi poporul DOMNULUI; de asemenea între împărat și popor. 18 Și tot poporul țării a intrat în casa lui Baal și au dărâmat-o; altarele lui și chipurile lui le-au spart în bucăți și l-au ucis pe Matan, preotul lui Baal, înaintea altarelor. Și preotul a rânduit ofițeri peste casa DOMNULUI. 19 Și a luat pe conducătorii peste o sută și pe căpetenii și garda și tot poporul țării; și l-au coborât pe împărat de la casa DOMNULUI și au venit pe calea porții gărzii casei împăratului. Și el a șezut pe tronul împăraților. 20 Și tot poporul țării s-a bucurat și cetatea era liniștită; și pe Atalia o uciseseră cu sabia lângă casa împăratului. 21 Ioas era în vârstă de șapte ani când a început să domnească.

< 2 Regii 11 >