< 2 Corinteni 11 >

1 Aș dori să îmi răbdați o mică nebunie; și, într-adevăr, răbdați-mă. 2 Fiindcă sunt gelos pe voi cu o gelozie dumnezeiască, fiindcă v-am logodit cu un singur soț, ca să vă înfățișez lui Cristos ca pe o fecioară castă. 3 Dar mă tem ca nu cumva în vreun fel, așa cum șarpele a înșelat-o pe Eva prin viclenia lui, tot așa mințile voastre să fie corupte de la simplitatea care este în Cristos. 4 Căci dacă cel ce vine predică pe un alt Isus, pe care noi nu l-am predicat, sau dacă primiți un duh diferit, pe care nu l-ați primit, sau o evanghelie diferită, pe care nu ați acceptat-o, ați putea să îl răbdați bine. 5 Fiindcă presupun că nu am fost cu nimic mai prejos decât apostolii cei mai mari dintre cei mai mari. 6 Dar chiar dacă eu sunt necioplit în vorbire, totuși nu în cunoaștere; ci în toate suntem cunoscuți pe deplin printre voi. 7 Sau am făcut un păcat umilindu-mă pe mine însumi ca voi să fiți înălțați, pentru că v-am predicat evanghelia lui Dumnezeu în dar? 8 Am jefuit alte biserici, luând de la ele plăți, ca să vă fac vouă serviciu. 9 Și când eram prezent cu voi și fiind în nevoie, nu am îngreunat pe nimeni, fiindcă ce îmi lipsea au suplinit frații care au venit din Macedonia, și în toate m-am păzit să vă fiu o greutate și la fel mă voi păzi. 10 Așa cum adevărul lui Cristos este în mine, niciun om nu mă va opri de la această fală în ținuturile Ahaiei. 11 De ce? Pentru că nu vă iubesc? Dumnezeu știe. 12 Iar ceea ce fac, aceea voi face, ca să tai orice ocazie celor ce doresc ocazie; pentru ca în cele în care se laudă, să fie găsiți ca și noi. 13 Fiindcă aceștia sunt falși apostoli, lucrători înșelători, prefăcându-se în apostoli ai lui Cristos. 14 Și nu este de mirare, fiindcă însuși Satan se preface într-un înger al luminii. 15 De aceea nu este mare lucru dacă și servitorii lui se prefac a fi servitori ai dreptății, al căror sfârșit va fi conform cu faptele lor. 16 Spun din nou: Să nu mă creadă cineva a fi prost; iar dacă nu, măcar primiți-mă ca pe un prost, ca să mă fălesc puțin. 17 Ceea ce vorbesc, nu vorbesc după Domnul, ci parcă ar fi în nebunie, în această încredere a falei. 18 Văzând că mulți se laudă conform cărnii, mă voi lăuda și eu. 19 Fiindcă suportați cu plăcere pe cei proști, voi fiind înțelepți. 20 Fiindcă suportați dacă cineva vă duce în sclavie, dacă cineva vă mănâncă, dacă cineva ia de la voi, dacă cineva se înalță pe sine însuși, dacă cineva vă lovește peste față. 21 Vorbesc referitor la ocară, ca și cum am fi fost slabi. Dar oricine este cutezător în ceva, (vorbesc nebunește) sunt și eu cutezător. 22 Sunt ei evrei? Și eu sunt. Sunt ei Israeliți? Și eu sunt. Sunt ei sămânța lui Avraam? Și eu. 23 Sunt ei servitori ai lui Cristos? (Vorbesc ca un prost) eu, mai mult; în munci mai mult; în biciuiri peste măsură, mai des în închisori, deseori în moarte. 24 De cinci ori am primit de la iudei patruzeci de lovituri fără una; 25 De trei ori am fost bătut cu nuiele, odată am fost împroșcat cu pietre, de trei ori am naufragiat, o noapte și o zi am fost în adâncul mării. 26 Deseori în călătorii, în pericole pe ape, în pericole din partea tâlharilor, în pericole din partea compatrioților, în pericole din partea păgânilor, în pericole în cetate, în pericole în pustie, în pericole pe mare, în pericole între frați falși. 27 În osteneală și durere, deseori în vegheri, în foame și sete, deseori în posturi, în frig și goliciune. 28 Pe lângă cele ce sunt de afară, ceea ce vine peste mine zilnic, grija pentru toate bisericile. 29 Cine este slab și eu nu sunt slab? Cine este poticnit și eu nu ard? 30 Dacă este necesar să mă laud, mă voi lăuda cu cele despre neputințele mele. 31 Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care este binecuvântat pentru totdeauna, știe că nu mint. (aiōn g165) 32 În Damasc, guvernatorul împăratului Areta veghea cetatea damascienilor cu o garnizoană, doritor să mă prindă, 33 Și am fost coborât printr-o fereastră, într-o coșniță, pe zid, și am scăpat din mâinile lui.

< 2 Corinteni 11 >