< 2 Corinteni 1 >
1 Pavel, apostol al lui Isus Cristos prin voia lui Dumnezeu, și fratele Timotei, bisericii lui Dumnezeu care este în Corint, cu toți sfinții care sunt în toată Ahaia;
मैं, पौलुस, परमेश्वरे दिया इच्छा ला यीशु मसीह दा प्रेरित है, कने साड़ा मसीह भाई तीमुथियुस मेरे सोगी है। मैं ऐ चिठ्ठी कुरिन्थुस शेहर च परमेश्वरे दिया कलीसिया जो, कने अखाया प्रदेशे दे सारे परमेश्वरे दे लोकां जो लिखा दा है।
2 Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul Isus Cristos.
मैं प्राथना करदा की साड़ा पिता परमेश्वर कने प्रभु यीशु मसीह तुहांजो पर अनुग्रह करे कने तुहांजो शांति दे।
3 Binecuvântat fie Dumnezeu, adică Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl îndurărilor și Dumnezeul întregii mângâieri,
साड़े प्रभु यीशु मसीह दे पिता कने परमेश्वरे दा धन्यबाद हो, जड़ा सांझो पर दया कने सांझो हमेशा तसल्ली दिन्दा है।
4 Care ne mângâie în tot necazul nostru, ca noi să fim în stare să mângâiem pe cei care sunt în orice necaz, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu.
सै सांझो साड़े सारे दुखां च तसल्ली दिन्दा है; ताकि असां दुज्जयां दे दुखां च उना जो इयां ही तसल्ली देई सकन जियां परमेश्वर सांझो दुखां च तसल्ली दिन्दा है।
5 Pentru că așa cum suferințele lui Cristos abundă în noi, tot astfel și mângâierea noastră abundă prin Cristos.
जितणा जादा असां यीशु मसीह तांई दुख सेहन करदे न, परमेश्वर मसीह दे जरिये उतणी ही जादा तसल्ली सांझो दिन्दा है।
6 Și dacă suntem chinuiți este pentru mângâierea și salvarea voastră, care este lucrătoare în răbdarea acelorași suferințe pe care și noi le suferim; iar dacă suntem mângâiați, este pentru mângâierea și salvarea voastră.
असां दुख सेहन करदे न, ताकि परमेश्वर तुहांजो तसल्ली दे कने तुहाड़ा उद्धार करे। क्योंकि परमेश्वरे सांझो तसल्ली दिन्दा है इस तांई उनी तुहांजो भी तसल्ली देणी क्योंकि तुसां बड़े सबर सोगी साड़े सांई दुख सेहन किते।
7 Și speranța noastră despre voi este neclintită, știind că așa cum sunteți părtași ai suferințelor, tot așa [veți fi] și ai mângâierii.
कने साड़ी आस तुहाड़े बारे च पक्की है, क्योंकि असां जाणदे न, की जियां तुसां साड़े दुखां च साथी थे, तियां ही तुसां साड़िया तसल्लिया च साथी होणा, जड़ी परमेश्वरे सांझो देणी।
8 Fiindcă nu vă voim neștiutori, fraților, despre necazul care a venit peste noi în Asia, că am fost apăsați peste măsură, peste puterea noastră, încât am pierdut chiar speranța de viață;
हे मसीह भाईयो, मैं चांदा की तुसां साड़िया उना मुसीबतां दे बारे च जाणा, जड़ियां आसिया प्रदेश च सांझो होईयां। असां ऐसे बोझे ला दबुई गियो थे, जड़ा साड़े सेहणे ला बाहर था, असां तां जिणे दी पूरी उम्मीद ही छडी दितियो थी।
9 Dar aveam sentința morții în noi înșine, ca să nu ne încredem în noi înșine, ci în Dumnezeu care învie morții;
असां तां अपणे मने च ऐ सोची लिया था, की असां मरणे बाले न। ऐ इस तांई होया की असां अपणे आपे पर नी पर परमेश्वरे पर भरोसा रखन, जड़ा मरयां जो जिन्दा करदा है।
10 Care ne-a scăpat dintr-o moarte atât de mare și ne scapă; în care ne încredem că ne va și scăpa;
परमेश्वरे ही सांझो इतणिया बडिया मुसीबता ला बचाया, कने बचाणा भी; कने सांझो ऐ आस है की उनी अग्गे भी बचांदे रेंणा है।
11 Și voi, ajutând împreună prin rugăciune pentru noi, ca pentru darul dăruit nouă prin multe persoane, mulțumiri să fie aduse de mulți pentru noi.
जियां तुसां साड़े तांई प्राथना करिरी साड़ी सहायता करदे न, तियां ही मते लोकां दियां प्राथना ला सांझो परमेश्वरे दियां आशीषां मीलियां न, उदिया बजा ला साड़िया तरफा ला परमेश्वरे दा धन्यबाद करनयो।
12 Fiindcă bucuria noastră este aceasta: mărturia conștiinței noastre, că am avut comportarea noastră în lume, și mai abundent față de voi, în simplitate și sinceritate dumnezeiască, nu cu înțelepciune carnală, ci prin harul lui Dumnezeu.
क्योंकि असां अपणी अंतरात्मा दिया सच्चाईया पर घमंड करदे न। संसार च कने खासकर तुसां लोकां बिच साड़ी जिन्दगी पबित्र कने सच्ची थी, जड़ा परमेश्वरे दिया तरफा ला सांझो मिलया था। असां माणुआं दे ज्ञान पर भरोसा नी रखया है, पर परमेश्वरे दे अनुग्रह पर भरोसा रखया है।
13 Fiindcă nu vă scriem altele decât ce citiți sau recunoașteți; și mă încred că veți recunoaște chiar până la sfârșit,
असां हमेशा तुहांजो अपणी चिठियां च उना ही गल्लां जो लिखदे न जड़ियां तुसां पढ़ी कने मन्नी सकन। भले ही तुसां हुण इना गल्लां जो अच्छे ला नी समझदे, पर मिंजो आस है की प्रभु यीशु मसीह दे दुबारा मुड़ी ओणे दीकर तुसां इना गल्लां जो अच्छे ला समझणा कने मनणा ताकि उस रोज तुसां साड़े पर तियां ही घमंड करन, जियां असां तुहाड़े पर घमंड करदे न।
14 Așa cum ne-ați și recunoscut în parte, că suntem bucuria voastră, chiar așa cum și voi sunteți a noastră, în ziua Domnului Isus.
15 Și în această încredere voiam să vin înainte la voi, ca să aveți un al doilea beneficiu.
मिंजो इसा गल्ला दा भरोसा था की तुसां सांझो समझणा, इस तांई हुण मैं चांदा है की मैं सारयां ला पेहले तुहाड़े बाल ओंऐ ताकि तुहाड़े बाल दो बरी ओंणे ला तुहांजो दो गुणी आशीष मिल्ले।
16 Și să trec pe la voi spre Macedonia, și apoi să vin din nou din Macedonia la voi și să fiu condus de voi spre Iudeea.
मैं सोचा दा था की तुहाड़े बाले ला होईकरी मकिदुनिया प्रदेश जो जां, कने मकिदुनिया प्रदेश ला बापस मुड़दे फिरी तुहाड़े बाल ओंऐ, कने तुसां मिंजो यहूदिया प्रदेशे दीकर सफर करणे तांई समान देईकरी मेरी सहायता करनयो।
17 De aceea când voiam astfel, m-am purtat ușuratic? Sau cele ce le vreau, le vreau conform cărnii? Pentru ca la mine da să fie da, și nu să fie nu.
मेरी योजना ऐई थी। तां, क्या मैं बिना कुसी बजा दे ही अपणा बिचार बदली दिता? क्या मैं संसारिक माणुआं सांई योजना बणादां है? क्या मैं इक बकत च, हां कने बादे च ना बोलदा है?
18 Dar așa cum Dumnezeu este adevărat, cuvântul nostru către voi nu a fost da și nu.
परमेश्वरे पर भरोसा करी सकदे न, तियां ही तुसां भी सांझो पर भरोसा करी सकदे न, हालांकि असां तुहाड़े बाल ओंणे दा बायदा करा दे न।
19 Fiindcă Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, cel predicat printre voi de noi, adică prin mine și Silvan și Timotei, nu a fost da și nu, ci în el a fost da.
क्योंकि परमेश्वरे दा पुत्र यीशु मसीह जिदा प्रचार मैं, सिलवानुस कने तीमुथियुस दे जरिये तुहाड़े बिच होया, सै प्रभु यीशु मसीह सच्चा है, क्योंकि उदे च कदी हां कने कदी ना बाली कोई गल्ल नी है, उदे च सिर्फ हां ही है।
20 Fiindcă toate promisiunile lui Dumnezeu în el sunt Da, și în el Amin, spre gloria lui Dumnezeu prin noi.
क्योंकि पिता परमेश्वरे दे जितणे भी बायदे न, सै सारे बायदे मसीह च पुरे होंदे न कने इस तांई असां “आमीन” बोलदे, की साड़े जरिये पिता परमेश्वरे दी महिमा हो।
21 Și cel ce ne întemeiază împreună cu voi în Cristos și ne-a uns este Dumnezeu;
परमेश्वर ही है, जड़ा तुहाड़े सोगी सांझो मसीह च मजबूत करदा है। परमेश्वरे सांझो पर अपणी मोहर लाईकरी ब्याने दे रुपे च अपणी आत्मा साड़े मना च रखीकरी सांझो अपणे तांई चुणया।
22 Care ne-a și sigilat și a dat arvuna Duhului în inimile noastre.
23 Mai mult, eu invoc pe Dumnezeu ca martor peste sufletul meu, că pentru a vă cruța nu am venit până acum în Corint.
परमेश्वर मेरिया इसा सच्चाईया दा गबाह है की मैं हले दीकर कुरिन्थुस शेहर च इस तांई नी आया की, मैं तुहांजो दुख देणा नी चांदा था।
24 Nu că domnim peste credința voastră, ci suntem ajutoare la bucuria voastră, fiindcă voi prin credință stați în picioare.
इदा मतलब ऐ नी की, असां तुहाड़े भरोसे पर अपणा हक जतान, क्योंकि तुसां अपणे ही भरोसे च टिकयो न। असां तां तुहाड़िया खुशिया तांई तुहाड़े सोगी न।