< 2 Cronici 5 >
1 Astfel toată munca pe care Solomon a făcut-o pentru casa DOMNULUI a fost terminată; și Solomon a adus toate lucrurile pe care David, tatăl său, le dedicase; și argintul și aurul și toate uneltele, le-a pus printre tezaurele casei lui Dumnezeu.
2 Atunci Solomon a adunat pe bătrânii lui Israel și pe toți capii triburilor, pe mai marii părinților copiilor lui Israel, la Ierusalim, să aducă chivotul legământului DOMNULUI din cetatea lui David, care este Sion.
3 De aceea toți bărbații lui Israel s-au adunat la împărat în sărbătoarea care era în luna a șaptea.
4 Și toți bătrânii lui Israel au venit, și leviții au luat chivotul.
5 Și au adus chivotul și tabernacolul întâlnirii și vasele sfinte care erau în tabernacol; pe acestea, preoții și leviții le-au adus.
6 De asemenea împăratul Solomon și toată adunarea lui Israel care s-a adunat la el înaintea chivotului, au sacrificat oi și boi, care nu puteau fi numărați din cauza numărului lor.
7 Și preoții au adus chivotul legământului DOMNULUI la locul lui, la oracolul casei, în locul preasfânt, sub aripile heruvimilor,
8 Căci heruvimii își întindeau aripile peste locul chivotului și heruvimii acopereau chivotul și drugii lui pe deasupra.
9 Și au tras drugii chivotului, încât capetele drugilor se vedeau afară din chivot înaintea oracolului, dar nu se vedeau din afară. Și astfel este până astăzi.
10 Nu era nimic în chivot în afară de cele două table pe care Moise le-a pus înăuntru, la Horeb, când DOMNUL a făcut un legământ cu copiii lui Israel, când ei au ieșit din Egipt.
11 Și s-a întâmplat, când preoții ieșiseră din locul preasfânt (căci toți preoții care erau prezenți erau sfințiți și nu au așteptat atunci la rând;
12 De asemenea leviții care erau cântăreți, cu toți ai lui Asaf, ai lui Heman, ai lui Iedutun, cu fiii lor și frații lor, fiind înveșmântați în in alb, având chimvale și psalterioane și harpe, au stat în picioare în partea de est a altarului și cu ei o sută douăzeci de preoți care sunau din trâmbițe; )
13 Da, s-a întâmplat că, în timp ce trâmbițașii și cântăreții erau ca unul, făcând să se audă un singur sunet de laudă și mulțumire DOMNULUI, și când și-au înălțat vocea cu trâmbițe și chimvale și instrumente de muzică și au lăudat pe DOMNUL, spunând: Fiindcă este bun, că a lui milă dăinuiește pentru totdeauna: atunci casa, casa DOMNULUI, s-a umplut cu un nor;
14 Astfel încât preoții nu puteau sta să servească din cauza norului, fiindcă gloria DOMNULUI umpluse casa lui Dumnezeu.