< 2 Cronici 22 >

1 Și locuitorii Ierusalimului l-au făcut pe Ahazia, cel mai tânăr fiu al său, împărat în locul său, fiindcă ceata care a venit cu arabii în tabără au ucis pe toți cei mai în vârstă. Astfel a domnit Ahazia, fiul lui Ioram, împăratul lui Iuda.
エルサレムの民はヨラムの末の子アハジヤを彼の代りに王とした。かつてアラビヤびとと一緒に陣営に攻めてきた一隊の者が上の子たちをことごとく殺したので、ユダの王ヨラムの子アハジヤが王となったのである。
2 Ahazia a fost în vârstă de patruzeci și doi de ani când a început să domnească și a domnit un an în Ierusalim. Și numele mamei lui era Atalia, fiica lui Omri.
アハジヤは王となった時四十二歳で、エルサレムで一年の間世を治めた。その母はオムリの娘で名をアタリヤといった。
3 El de asemenea a umblat în căile casei lui Ahab, fiindcă mama lui i-a dat sfat să facă rău.
アハジヤもまたアハブの家の道に歩んだ。その母が彼の相談相手となって悪を行わせたからである。
4 De aceea, a făcut ce este rău înaintea ochilor DOMNULUI precum a făcut casa lui Ahab, fiindcă ei i-au dat sfat după moartea tatălui său, spre nimicirea lui.
彼はまたアハブの家がしたように主の目の前に悪を行った。すなわちその父が死んだ後、アハブの家の者がその相談役となったので、彼はついに自分を滅ぼすに至った。
5 A umblat de asemenea după sfatul lor și a mers cu Ioram, fiul lui Ahab, împăratul lui Israel, să se războiască împotriva lui Hazael, împăratul Siriei, la Ramot-Galaad, și sirienii l-au lovit pe Ioram.
アハジヤはまた彼らの勧めに従って、イスラエルの王アハブの子ヨラムと共にラモテ・ギレアデへ行き、スリヤの王ハザエルと戦ったが、スリヤびとはヨラムに傷を負わせた。
6 Și s-a întors să fie vindecat în Izreel din cauza rănilor care i-au fost făcute la Rama, când a luptat cu Hazael, împăratul Siriei. Și Azaria, fiul lui Ioram, împăratul lui Iuda, a coborât să îl vadă pe Ioram, fiul lui Ahab, la Izreel, pentru că era bolnav.
そこでヨラムはスリヤの王ハザエルと戦った時、ラマで負ったその傷をいやすためにエズレルに帰った。ユダの王ヨラムの子アハジヤはアハブの子ヨラムが病気なのでエズレルに下ってこれを見舞った。
7 Și nimicirea lui Ahazia, venind la Ioram, era de la Dumnezeu, deoarece când a venit, a ieșit cu Ioram împotriva lui Iehu, fiul lui Nimși, pe care DOMNUL l-a uns pentru a stârpi casa lui Ahab.
アハジヤがヨラムを見舞に行ったことによって滅びに至ったのは神によって定められたことである。すなわち彼がそこに着いた時、ヨラムと一緒に出て、ニムシの子エヒウを迎えた。エヒウは主がアハブの家を断ち滅ぼすために油を注がれた者である。
8 Și s-a întâmplat, pe când Iehu făcea judecată asupra casei lui Ahab și a găsit pe prinții lui Iuda și pe fiii fraților lui Ahazia, care au servit lui Ahazia, că i-a ucis.
エヒウはアハブの家を罰するにあたって、ユダのつかさたち、およびアハジヤの兄弟たちの子らがアハジヤに仕えているのを見たので、彼らをも殺した。
9 Și a căutat pe Ahazia și l-au prins (pentru că era ascuns în Samaria) și l-au adus la Iehu; și după ce l-au ucis, l-au îngropat, deoarece, au spus ei, este fiul lui Iosafat, care a căutat pe DOMNUL cu toată inima lui. Astfel casa lui Ahazia nu a mai avut putere să țină împărăția.
アハジヤはサマリヤに隠れていたが、エヒウが彼を捜し求めたので、人々は彼を捕え、エヒウのもとに引いてきて、彼を殺した。ただし「彼は心をつくして主を求めたヨシャパテの子である」と人々は言ったのでこれを葬った。こうしてアハジヤの家には国を統べ治めうる者がなくなった。
10 Dar când Atalia, mama lui Ahazia, a văzut că fiul ei era mort, s-a ridicat și a nimicit toată sămânța împărătească din casa lui Iuda.
アハジヤの母アタリヤは自分の子の死んだのを見て、立ってユダの家の王子をことごとく滅ぼしたが、
11 Dar Ioșabeat, fiica împăratului, a luat pe Ioas, fiul lui Ahazia, și l-a luat pe furiș dintre fiii împăratului care au fost uciși și l-a pus pe el și pe dădaca lui într-o cameră de dormit. Astfel Ioșabeat, fiica împăratului Ioram, soția preotului Iehoiada (căci era sora lui Ahazia) l-a ascuns de Atalia, astfel că ea nu l-a ucis.
王の娘エホシバはアハジヤの子ヨアシを王の子たちの殺される者のうちから盗み取り、彼とそのうばを寝室においた。こうしてエホシバがヨアシをアタリヤから隠したので、アタリヤはヨアシを殺さなかった。エホシバはヨラム王の娘、またアハジヤの妹で、祭司エホヤダの妻である。
12 Și el a fost cu ei ascuns în casa lui Dumnezeu, șase ani; și Atalia a domnit peste țară.
こうしてヨアシは神の宮に隠れて彼らと共におること六年、その間アタリヤが国を治めた。

< 2 Cronici 22 >