< 2 Cronici 2 >
1 Și Solomon a hotărât să construiască o casă pentru numele DOMNULUI și o casă pentru împărăția sa.
솔로몬이 여호와의 이름을 위하여 전을 건축하고 자기 권영을 위하여 궁궐 건축하기를 결심하니라
2 Și Solomon a numărat șaptezeci de mii de bărbați să poarte sarcini și optzeci de mii să cioplească piatră la munte și trei mii șase sute să îi supravegheze.
솔로몬이 이에 담군 칠만과 산에 올라 작벌할 자 팔만과 일을 감독할 자 삼천 육백을 뽑고
3 Și Solomon a trimis la Hiram, împăratul Tirului, spunând: Așa cum te-ai purtat cu David, tatăl meu, și i-ai trimis cedri să își construiască o casă în care să locuiască, tot astfel poartă-te cu mine.
사자를 두로 왕 후람에게 보내어 이르되 당신이 전에 내 부친 다윗에게 백향목을 보내어 그 거할 궁궐을 건축하게 한 것 같이 내게도 그리하소서
4 Iată, eu construiesc o casă numelui DOMNULUI Dumnezeul meu, să i–o dedic lui și să ard înaintea lui tămâie dulce și pentru pâinile punerii înainte neîncetat și pentru ofrande arse dimineața și seara, în sabate și la lunile noi și la sărbătorile solemne ale DOMNULUI Dumnezeul nostru. Aceasta este o rânduială pentru totdeauna pentru Israel.
이제 내가 나의 하나님 여호와의 이름을 위하여 전을 건축하여 구별하여 드리고 주 앞에서 향재료를 사르며 항상 떡을 진설하며 안식일과 초하루와 우리 하나님 여호와의 절기에 조석으로 번제를 드리려 하니 이는 이스라엘의 영원한 규례니이다
5 Și casa pe care o construiesc este mare, fiindcă mare este Dumnezeul nostru, peste toți dumnezeii.
내가 건축하고자 하는 전은 크니 우리 하나님은 모든 신보다 크심이라
6 Dar cine este în stare să îi construiască o casă, văzând că cerul și cerul cerurilor nu pot să îl cuprindă? cine sunt eu atunci să îi construiesc o casă, în afară doar de a arde sacrificiu înaintea lui?
누가 능히 하나님을 위하여 전을 건축하리요 하늘과 하늘들의 하늘이라도 주를 용납지 못하겠거든 내가 누구관대 어찌 능히 위하여 전을 건축하리요 그 앞에 분향하려 할 따름이니이다
7 Trimite-mi de aceea un bărbat iscusit să muncească cu aur și cu argint și cu aramă și cu fier și cu purpură și cu stacojiu și cu albastru și care știe să cioplească împreună cu oamenii iscusiți care sunt cu mine în Iuda și în Ierusalim, de care David, tatăl meu, s-a îngrijit să mi-i dea.
이제 청컨대 당신은 금 은 동 철로 제조하며 자색 홍색 청색실로 직조하며 또 아로새길 줄 아는 공교한 공장하나를 내게 보내어 내 부친 다윗이 유다와 예루살렘에서 예비한 나의 공교한 공장과 함께 일하게 하고
8 Trimite-mi de asemenea cedri, brazi și santal din Liban, căci cunosc că servitorii tăi știu să taie lemnărie în Liban; și, iată, servitorii mei vor fi cu servitorii tăi,
또 레바논에서 백향목과 잣나무와 백단목을 내게로 보내소서 내가 알거니와 당신의 종은 레바논에서 벌목을 잘하나니 내 종이 당신의 종을 도울지라
9 Și să îmi pregătească lemnărie din abundență, căci casa pe care mă pregătesc să o construiesc va fi minunată și mare.
이와 같이 나를 위하여 재목을 많이 예비하게 하소서 내가 건축하려 하는 전은 크고 화려할 것이니이다
10 Și, iată, voi da servitorilor tăi, tăietorii care taie lemnărie, douăzeci de mii de măsuri de grâu bătut, douăzeci de mii de măsuri de orz și douăzeci de mii de bați de vin și douăzeci de mii de bați de untdelemn.
내가 당신의 벌목하는 종에게 용정한 밀 이만석과 보리 이만석과 포도주 이만말과 기름 이만말을 주리이다 하였더라
11 Atunci Hiram, împăratul Tirului, i-a răspuns într-un înscris, pe care l-a trimis la Solomon: Pentru că DOMNUL a iubit pe poporul său, te-a făcut împărat peste ei.
두로 왕 후람이 솔로몬에게 답장하여 가로되 여호와께서 그 백성을 사랑하시므로 당신을 세워 그 왕을 삼으셨도다
12 Hiram a mai spus: Binecuvântat fie DOMNUL Dumnezeul lui Israel, care a făcut cerul și pământul, care i-a dat împăratului David un fiu înțelept, umplut cu chibzuință și înțelegere, care să poată construi o casă pentru DOMNUL și o casă pentru împărăția sa.
또 가로되 천지를 지으신 이스라엘 하나님 여호와는 송축을 받으실지로다 다윗 왕에게 지혜로운 아들을 주시고 명철과 총명을 품부하시사 능히 여호와를 위하여 전을 건축하고 자기 권영을 위하여 궁궐을 건축하게 하시도다
13 Și acum, ți-am trimis un bărbat iscusit, umplut cu înțelegere, de-al tatălui meu, Hiram,
내가 이제 공교하고 총명한 사람을 보내오니 전에 내 부친 후람에게 속하였던 자라
14 Fiul unei femei dintre fiicele lui Dan, și tatăl său a fost un bărbat din Tir, iscusit în lucrarea cu aur și cu argint și cu aramă și cu fier și cu piatră și cu lemnărie și cu purpură și cu albastru și cu in subțire și cu stacojiu, de asemenea să cioplească orice fel de cioplitură și să conceapă orice plan care i se va da, cu oamenii tăi iscusiți și cu oamenii iscusiți ai domnului meu David, tatăl tău.
이 사람은 단의 여자 중 한 여인의 아들이요 그 아비는 두로 사람이라 능히 금, 은,동, 철과, 돌과, 나무와, 자색, 청색, 홍색실과, 가는 베로 일을 잘하며 또 모든 아로새기는 일에 익숙하고 모든 기묘한 식양에 능한 자니 당신의 공교한 공장과 당신의 부친 내 주 다윗의 공교한 공장과 함께 일하게 하소서
15 Și, de aceea, grâul și orzul, untdelemnul și vinul, despre care domnul meu a vorbit, să îl trimită servitorilor săi;
내 주의 말씀하신 밀과 보리와 기름과 포도주는 주의 종들에게 보내소서
16 Și vom tăia lemn din Liban, cât de mult ai nevoie; și ți-l vom aduce pe plute, pe mare, la Iafo; și tu îl vei duce până la Ierusalim.
우리가 레바논에서 당신의 쓰실 만큼 벌목하여 떼를 엮어 바다에 띄워 욥바로 보내리니 당신은 수운하여 예루살렘으로 올리소서 하였더라
17 Și Solomon a numărat pe toți străinii care erau în țara lui Israel, după numărătoarea cu care David, tatăl său, i-a numărat; și s-au găsit o sută cincizeci și trei de mii șase sute.
전에 솔로몬의 부친 다윗이 이스라엘 땅에 거한 이방 사람을 조사하였더니 이제 솔로몬이 다시 조사하매 모두 십 오만 삼천 육 백인이라
18 Și a pus pe șaptezeci de mii dintre ei să fie purtători de sarcini și optzeci de mii să fie cioplitori, la munte, și trei mii șase sute supraveghetori, să pună poporul la muncă.
그 중에 칠만인은 담군이 되게 하였고 팔만인은 산에서 벌목하게 하였고 삼천 육백인은 감독을 삼아 백성들에게 일을 시키게 하였더라