< 2 Cronici 17 >
1 Și Iosafat, fiul său, a domnit în locul său și s-a întărit împotriva lui Israel.
2 Și a pus trupe în toate cetățile întărite din Iuda și a pus garnizoane în țara lui Iuda și în cetățile lui Efraim, pe care Asa, tatăl său, le luase.
3 Și DOMNUL a fost cu Iosafat, deoarece a umblat în căile dintâi ale tatălui său, David, și nu a căutat pe Baali,
4 Ci l-a căutat pe DOMNUL Dumnezeul tatălui său și a umblat în poruncile lui și nu după faptele lui Israel.
5 De aceea DOMNUL a întemeiat împărăția în mâna lui și tot Iuda a adus lui Iosafat daruri; și el a avut bogății și onoare din abundență.
6 Și inima lui a fost înălțată în căile DOMNULUI; mai mult, a îndepărtat înălțimile și dumbrăvile din Iuda.
7 De asemenea, în al treilea an al domniei lui, a trimis după prinții săi: Ben-Hail și Obadia și Zaharia și Natanael și Micaia, pentru a învăța poporul în cetățile lui Iuda.
8 Și cu ei a trimis leviți: pe Șemaia și pe Netania și pe Zebadia și pe Asael și pe Șemiramot și pe Ionatan și pe Adonia și pe Tobia și pe Tob-Adonia, leviții; și cu ei pe Elișama și pe Ioram, preoții.
9 Și ei au învățat poporul în Iuda și au avut cartea legii DOMNULUI cu ei și au mers prin toate cetățile lui Iuda și au învățat poporul.
10 Și frica DOMNULUI a căzut peste toate împărățiile țărilor în jurul lui Iuda, astfel încât nu au făcut război împotriva lui Iosafat.
11 De asemenea câțiva dintre filisteni au adus lui Iosafat daruri și tribut de argint; și arabii i-au adus turme, șapte mii șapte sute de berbeci și șapte mii șapte sute de țapi.
12 Și Iosafat s-a înălțat mult peste măsură; și a construit cetățui în Iuda și cetăți de provizii.
13 Și a avut multe afaceri în cetățile lui Iuda; și bărbații de război, războinicii viteji, erau în Ierusalim.
14 Și acesta este numărul lor, conform casei părinților lor: Din Iuda, căpeteniile peste mii: Adna, mai marele, și cu el războinici viteji, trei sute de mii.
15 Și lângă el era căpetenia Iohanan și cu el două sute optzeci de mii.
16 Și lângă el era Amasia, fiul lui Zicri, care de bunăvoie s-a oferit DOMNULUI; și cu el două sute de mii de războinici viteji.
17 Și din Beniamin: Eliada, un războinic viteaz, și cu el bărbați înarmați cu arc și scut, două sute de mii.
18 Și lângă el era Iozabad și cu el o sută optzeci de mii, gata pregătiți pentru război.
19 Aceștia au servit împăratului, în afară de aceia pe care împăratul i-a pus în cetățile întărite prin tot Iuda.