< 1 Samuel 25 >
1 Și Samuel a murit; și toți israeliții s-au adunat și l-au plâns și l-au înmormântat în casa lui, la Rama. Și David s-a ridicat și a coborât în pustiul Paran.
2 Și era în Maon un bărbat, a cărui averi erau în Carmel; și acest bărbat era foarte bogat și avea trei mii de oi și o mie de capre; și își tundea oile în Carmel.
3 Și numele bărbatului era Nabal; și numele soției sale, Abigail; și ea era o femeie cu o bună înțelegere și cu o înfățișare frumoasă; dar bărbatul era arogant și rău în lucrurile sale; și el era din casa lui Caleb.
4 Și David a auzit când era în pustiu că Nabal își tundea oile.
5 Și David a trimis zece tineri și David a spus tinerilor: Urcați-vă la Carmel și mergeți la Nabal și salutați-l în numele meu;
6 Și astfel să spuneți celui ce trăiește în prosperitate: Pace deopotrivă ție și pace casei tale și pace la tot ceea ce ai.
7 Și acum, am auzit că ai tunzători; acum, pe păstorii tăi, care au fost cu noi, nu i-am vătămat, nici nu le-a lipsit nimic, tot timpul cât au fost în Carmel.
8 Întreabă pe tinerii tăi și ei îți vor arăta. De aceea, să găsească tinerii favoare în ochii tăi, pentru că venim într-o zi bună; dă, te rog, orice îți este la îndemână servitorilor tăi și fiului tău David.
9 Și când tinerii lui David au ajuns, i-au vorbit lui Nabal conform cu toate aceste cuvinte în numele lui David și apoi au încetat.
10 Și Nabal a răspuns servitorilor lui David și a zis: Cine este David? Și cine este fiul lui Isai? Sunt mulți servitori în aceste zile care fug fiecare de la stăpânul său.
11 Să iau atunci eu pâinea mea și apa mea și carnea mea pe care am înjunghiat-o pentru tunzătorii mei și să le dau unor oameni, pe care nu îi cunosc de unde sunt?
12 Astfel tinerii lui David s-au întors pe calea lor și au mers înapoi și au venit și i-au istorisit toate aceste spuse.
13 Și David a spus oamenilor săi: Încingeți-vă fiecare sabia. Și și-au încins fiecare sabia; și David de asemenea și-a încins sabia; și s-au urcat după David cam patru sute de bărbați; iar două sute au rămas lângă lucruri.
14 Dar unul dintre tineri i-a spus lui Abigail, soția lui Nabal, spunând: Iată, David a trimis mesageri din pustiu ca să salute pe stăpânul nostru; și el i-a batjocorit.
15 Dar oamenii au fost foarte buni cu noi și nu am fost vătămați, nici nu ne-a lipsit vreun lucru, cât timp am umblat cu ei, când eram în câmpii;
16 Ei ne-au fost un zid deopotrivă noaptea și ziua, tot timpul cât am fost cu ei păzind oile.
17 De aceea acum, să știi și să iei aminte la ce dorești să faci, pentru că răul este hotărât împotriva stăpânului nostru și împotriva întregii lui case, pentru că el este într-atât un fiu al lui Belial, încât nimeni nu poate vorbi cu el.
18 Atunci Abigail s-a grăbit și a luat două sute de pâini și două burdufuri cu vin și cinci oi gata pregătite și cinci măsuri de grâne prăjite și o sută de ciorchini de stafide și două sute de turte de smochine și le-a pus pe măgari.
19 Și a spus servitorilor ei: Mergeți înaintea mea; iată, eu vin după voi. Dar nu i-a spus soțului ei, Nabal.
20 Și a fost astfel, pe când călărea pe măgar, a coborât pe partea ascunsă a dealului și, iată, David și oamenii săi coborau spre ea; și ea i-a întâlnit.
21 Și David spusese: Într-adevăr în zadar am păzit tot ce avea acesta în pustiu, astfel încât nimic nu s-a pierdut din tot ce îi aparținea; și el mi-a răsplătit rău pentru bine.
22 Astfel și chiar mai mult să facă Dumnezeu dușmanilor lui David, dacă voi lăsa din tot ce îi aparține până la lumina dimineții pe vreunul care urinează la perete.
23 Și când Abigail l-a văzut pe David, s-a grăbit și a sărit jos de pe măgar și a căzut cu fața la pământ înaintea lui David și s-a plecat până la pământ.
24 Și a căzut la picioarele lui și a spus: Asupra mea, domnul meu, asupra mea să fie această nelegiuire; și să vorbească, te rog, roaba ta în auzul tău și ascultă cuvintele roabei tale.
25 Să nu iei aminte domnul meu, te rog, la acest om al lui Belial, adică la Nabal, pentru că precum îi este numele, tot astfel este și el; Nabal este numele lui și prostie este în el; dar eu, roaba ta, nu am văzut pe tinerii domnului meu, pe care i-ai trimis.
26 De aceea acum, domnul meu, precum DOMNUL trăiește și precum sufletul tău trăiește, văzând că DOMNUL te-a oprit să ajungi să verși sânge și să te răzbuni cu propria ta mână, acum, să fie dușmanii tăi și cei care caută să facă rău domnului meu, ca Nabal.
27 Și acum, această binecuvântare pe care a adus-o roaba ta domnului meu, să fie dată tinerilor care urmează pe domnul meu.
28 Te rog, iartă fărădelegea roabei tale, pentru că DOMNUL va face într-adevăr domnului meu o casă sigură, deoarece domnul meu luptă bătăliile DOMNULUI și rău nu s-a găsit în tine în toate zilele tale.
29 Totuși un om se ridică să te urmărească și să caute sufletul tău; dar sufletul domnului meu va fi legat în mănunchiul vieții cu DOMNUL Dumnezeul tău; și el va arunca sufletele dușmanilor tăi, ca din mijlocul unei praștii.
30 Și se va întâmpla, când DOMNUL va fi făcut domnului meu conform cu tot binele pe care l-a vorbit referitor la tine și te va fi rânduit conducător peste Israel,
31 Că aceasta nu va fi o mâhnire pentru tine, nici poticnire a inimii pentru domnul meu, fie că ai vărsat sânge fără motiv sau că domnul meu s-a răzbunat el însuși, dar când DOMNUL se va purta bine cu domnul meu, atunci să îți amintești de roaba ta.
32 Și David i-a spus lui Abigail: Binecuvântat fie DOMNUL Dumnezeul lui Israel, care te-a trimis în această zi să mă întâlnești;
33 Și binecuvântat fie sfatul tău și binecuvântată fii tu, care m-ai oprit în această zi de a ajunge la vărsare de sânge și de la a mă răzbuna cu propria mea mână.
34 Căci, într-adevăr, precum DOMNUL Dumnezeul lui Israel trăiește, care m-a oprit de la a te vătăma, dacă nu te-ai fi grăbit și nu ai fi venit să mă întâlnești, cu siguranță nu i-ar fi rămas lui Nabal până la lumina dimineții vreunul care urinează la perete.
35 Astfel David a primit din mâna ei ceea ce îi adusese și i-a spus: Urcă-te în pace la casa ta; vezi, am dat ascultare vocii tale și te-am primit.
36 Și Abigail a venit la Nabal; și, iată, el ținea un ospăț în casa lui, ca ospățul unui împărat; și inima lui Nabal era veselă, pentru că era foarte beat; de aceea ea nu i-a spus nimic, mic sau mare, până la lumina dimineții.
37 Dar s-a întâmplat dimineața, când vinul ieșise din Nabal și soția sa i-a spus toate aceste lucruri, că inima lui a murit în el și el a devenit ca o piatră.
38 Și s-a întâmplat cam după zece zile, că DOMNUL l-a lovit pe Nabal încât el a murit.
39 Și când David a auzit că Nabal a murit, a spus: Binecuvântat fie DOMNUL, care a pledat în cauza ocării mele din mâna lui Nabal și care a oprit pe servitorul său de la rău; fiindcă DOMNUL a întors stricăciunea lui Nabal asupra capului său. Și David a trimis și a vorbit îndeaproape cu Abigail, pentru a o lua de soție.
40 Și când servitorii lui David au venit la Abigail, în Carmel, i-au vorbit, spunând: David ne-a trimis la tine, ca să te ia de soție.
41 Și ea s-a ridicat și s-a plecat cu fața la pământ și a spus: Iată, lasă roaba ta să fie o servitoare pentru a spăla picioarele servitorilor domnului meu.
42 Și Abigail s-a grăbit și s-a ridicat și a călărit pe un măgar, cu cinci fete ale ei care mergeau după ea; și a mers după mesagerii lui David și a devenit soția lui.
43 David de asemenea a luat pe Ahinoam din Izreel; și amândouă au fost soțiile sale.
44 Dar Saul o dăduse pe Mical, fiica sa, soția lui David, lui Palti, fiul lui Laiș, care era din Galim.