< 1 Regii 9 >
1 Şi a fost aşa, după ce Solomon a terminat de construit casa DOMNULUI şi casa împăratului şi toată dorinţa lui Solomon pe care a dorit să o împlinească,
And it came to pass, when Solomon had made an end of building the house of Yahweh, and the house of the king, and everything that Solomon desired, which he was pleased to make,
2 DOMNUL i s-a arătat lui Solomon a doua oară, precum i se arătase la Gabaon.
then appeared Yahweh unto Solomon, a second time, —as he appeared unto him, in Gibeon.
3 Şi DOMNUL i-a spus: Am auzit rugăciunea ta şi cererea ta, pe care ai făcut-o înaintea mea; am sfinţit această casă, pe care ai construit-o, pentru a pune numele meu acolo pentru totdeauna; şi ochii mei şi inima mea vor fi acolo întotdeauna.
And Yahweh said unto him—I have heard thy prayer and thy supplication, wherewith thou hast made supplication before me, I have hallowed this house, which thou hast built, to put my Name there unto times age-abiding, —and mine eyes and my heart shall be there, continually:
4 Şi dacă vei umbla înaintea mea, precum tatăl tău, David, a umblat în integritate a inimii şi în cinste, pentru a face conform cu tot ce ţi-am poruncit, şi vei păzi statutele mele şi judecăţile mele,
As for thee, therefore, if thou wilt walk before me, as David thy father walked, with a whole heart and with uprightness, to do according to all that I have commanded thee, —and, my statutes and my regulations, wilt keep,
5 Atunci voi întemeia tronul împărăţiei tale peste Israel pentru totdeauna, precum am vorbit lui David, tatăl tău, spunând: Nu îţi va lipsi un bărbat pe tronul lui Israel.
then will I establish the throne of thy kingdom over Israel, unto times age-abiding, —as I promised unto David thy father, saying, There shall not be cut off to thee a man, from off the throne of Israel.
6 Dar dacă cumva vă veţi întoarce de la a mă urma, voi sau copiii voştri, şi nu veţi păzi poruncile mele şi statutele mele pe care le-am pus înaintea voastră, ci veţi merge şi veţi servi altor dumnezei şi vă veţi închina lor,
If ye, turn back, ye or your sons, from following me, and keep not my commandments, my statutes, which I have set before you, —but depart and serve other gods, and bow yourselves down to them,
7 Atunci voi stârpi pe Israel din ţara pe care le-am dat-o; şi această casă, pe care am sfinţit-o pentru numele meu, o voi arunca dinaintea feţei mele; şi Israel va fi un proverb şi o zicătoare printre toate popoarele;
then will I cut off Israel, from the face of the soil, which I have given unto them, and, the house which I have hallowed for my Name, will I suffer to be carried away from before me, —and Israel shall become a byword and a mockery, among all the peoples;
8 Şi această casă, ce este înaltă, oricine va trece pe lângă ea va fi înmărmurit şi va şuiera către ea; şi vor spune: De ce a făcut DOMNUL astfel ţării acesteia şi casei acesteia?
and, this house which had been renowned, shall be desolate, every one that passeth by it, shall be astonished and shall whistle, —and men shall say—For what cause, hath Yahweh done, thus, unto this land, and unto this house?
9 Şi vor răspunde: Pentru că au părăsit pe DOMNUL Dumnezeul lor, care i-a scos pe părinţii lor din ţara Egiptului şi au apucat pe alţi dumnezei şi li s-au închinat şi le-au servit; de aceea a adus DOMNUL asupra lor tot acest rău.
And men will answer—Because they forsook Yahweh their God, who brought forth their fathers out of the land of Egypt, and laid hold of other gods, and bowed themselves down to them, and served them, for this cause, hath Yahweh brought in upon them all this ruin.
10 Şi s-a întâmplat, la sfârşitul a douăzeci de ani după ce Solomon construise cele două case, casa DOMNULUI şi casa împăratului,
And it came to pass, at the end of twenty years, when Solomon had built the two houses, —the house of Yahweh, and the house of the king;
11 (Şi Hiram, împăratul Tirului, îl aproviziona pe Solomon cu cedri şi brazi şi aur, conform cu toată dorinţa lui), că împăratul Solomon i-a dat lui Hiram douăzeci de cetăţi în ţara Galileei.
Hiram king of Tyre having supplied Solomon with timber of cedar, and with timber of fir, and with gold, according to all his desire, that, then, King Solomon gave unto Hiram twenty cities, in the land of Galilee.
12 Şi Hiram a ieşit din Tir pentru a vedea cetăţile pe care Solomon i le dăduse; şi ele nu i-au plăcut.
And Hiram came out from Tyre to view the cities which, Solomon, had given him, —and they were not pleasing in his eyes.
13 Şi a spus: Ce sunt aceste cetăţi pe care mi le-ai dat, fratele meu? Şi le-a numit ţara Cabul până în această zi.
So he said—What cities are these which thou hast given me, my brother? And he called them, Unfruitful Land, [as they are called] unto this day.
14 Şi Hiram a trimis împăratului o sută douăzeci de talanţi de aur.
Now Hiram had sent to the king, —a hundred and twenty talents of gold.
15 Şi acesta este motivul pentru tributul de oameni pe care împăratul Solomon l-a ridicat, pentru a construi casa DOMNULUI şi propria lui casă şi Milo şi zidul Ierusalimului şi Haţor şi Meghido şi Ghezer.
Now, the following, is an account of the tax which King Solomon raised, for building the house of Yahweh and his own house, and Millo, and the wall of Jerusalem, —and Hazor and Megiddo, and Gezer.
16 Fiindcă Faraon, împăratul Egiptului, se urcase şi luase Ghezerul şi îl arsese cu foc şi îi ucisese pe canaaniţii care locuiau în cetate şi o dăduse zestre fiicei sale, soţia lui Solomon.
Pharaoh king of Egypt, had gone up and captured Gezer, and burned it with fire, the Canaanites also who were dwelling in the city, had he slain, —and had given it as a dowry, to his daughter, wife of Solomon.
17 Şi Solomon a construit Ghezerul şi Bet-Horonul de jos,
So then Solomon built Gezer, and Beth-horon, the nether,
18 Şi Baalatul şi Tadmorul în pustie, în ţară,
and Baalath and Tadmor in the wilderness, in the land;
19 Şi toate cetăţile pentru rezerve pe care Solomon le avea şi cetăţile pentru carele lui şi cetăţile pentru călăreţii lui şi tot ceea ce Solomon a dorit să construiască în Ierusalim şi în Liban şi în toată ţara stăpânirii sale.
also all the store cities, which Solomon had, and the cities for chariots, and the cities for horsemen, —and the desire of Solomon that he was pleased to build in Jerusalem, and in Lebanon, and in all the land that he ruled over.
20 Şi tot poporul care era rămas dintre amoriţi, hetiţi, fereziţi, heviţi şi iebusiţi, care nu erau dintre copiii lui Israel,
All the people that were left, of the Amorites, the Hittites, the Perizzites, the Hivites and the Jebusites, who were, not of the sons of Israel;
21 Pe copiii lor care rămăseseră după ei în ţară, pe care copiii lui Israel de asemenea nu i-au putut nimici în întregime, peste aceia Solomon a ridicat un tribut de robie până în această zi.
their sons, who were left after them in the land, whom the sons of Israel were not able to devote to destruction, Solomon levied them for a toiling labour-band [which remaineth] unto this day.
22 Dar dintre fiii lui Israel, Solomon nu a făcut robi; ci ei erau oameni de război şi servitori ai săi şi prinţi ai săi şi căpetenii ale sale şi conducători ai carelor sale şi călăreţi ai săi.
But, of the sons of Israel, Solomon devoted none to bond-service, —but, they, were men of war, and his servants, and his generals, and his heroes, and captains of his chariots, and his horsemen.
23 Aceştia erau mai marii ofiţerilor care erau peste lucrarea lui Solomon: cinci sute cincizeci, care supravegheau poporul care lucra în lucrare.
These, were the chiefs of the officers, who were over the work, for Solomon, five hundred and fifty, —who ruled over the people that wrought in the work.
24 Dar fiica lui Faraon s-a urcat din cetatea lui David la casa ei pe care Solomon o construise pentru ea; atunci a construit el Milo.
Scarcely had Pharaoh’s daughter come up out of the city of David, into her own house, which he had built for her, when he built Millo.
25 Şi de trei ori într-un an Solomon aducea ofrande arse şi ofrande de pace pe altarul pe care îl zidise DOMNULUI şi ardea tămâie pe altarul care era înaintea DOMNULUI. Astfel el a terminat casa.
And Solomon used to offer, three times a year, ascending-sacrifices and peace-offerings, upon the altar which he had built unto Yahweh, and to offer incense at the altar which was before Yahweh, —thus Solomon gave completeness unto the house.
26 Şi împăratul Solomon a făcut o flotă de corăbii în Eţion-Gheber, care este lângă Elot, pe ţărmul Mării Roşii, în ţara Edomului.
A fleet also, did King Solomon build in Ezion-geber, which is beside Eloth on the shore of the Red Sea, in the land of Edom.
27 Şi Hiram a trimis în flotă pe servitorii săi, marinari care aveau cunoştinţă despre mare, cu servitorii lui Solomon.
And Hiram sent in the fleet his servants, seamen, having knowledge of the sea, —with the servants of Solomon;
28 Şi au venit la Ofir şi au luat de acolo aur, patru sute douăzeci de talanţi, şi i l-au adus împăratului Solomon.
and they came to Ophir, and fetched from thence, gold, four hundred and twenty talents, —and brought it to King Solomon.