< 1 Regii 7 >
1 Dar Solomon şi-a construit casa lui în treisprezece ani şi şi-a terminat toată casa.
ソロモン己の家を建しが十三年を經て全く其家を建終たり
2 A construit de asemenea casa pădurii Libanului; lungimea ei era de o sută de coţi şi lăţimea ei de cincizeci de coţi şi înălţimea ei de treizeci de coţi, pe patru rânduri de stâlpi de cedru, cu bârne de cedru peste stâlpi.
彼レバノン森の家を建たり其長は百キユビト其濶は五十キユビト其高は三十キユビトなり香柏の柱四行ありて柱の上に香柏の梁あり
3 Şi aceasta a fost acoperită cu cedru pe deasupra bârnelor care au fost aşezate pe patruzeci şi cinci de stâlpi, cincisprezece într-un rând.
四十五本の柱の上なる梁の上は香柏にて蓋へり柱は一行に十五本あり
4 Şi erau ferestre în trei rânduri şi era lumină lângă lumină pe trei rânduri.
また窻三行ありて牖と牖と三段に相對ふ
5 Şi toate uşile şi uşorii erau pătrate, cu ferestre; şi era lumină lângă lumină pe trei rânduri.
戸と戸柱は皆大木をもて角に造り牖と牖と三段に相對へり
6 Şi el a făcut un portic din stâlpi; lungimea lui era de cincizeci de coţi şi lăţimea lui de treizeci de coţi; şi porticul era înaintea lor; şi ceilalţi stâlpi şi bârna groasă erau înaintea lor.
又柱の廊を造れり其長五十キユビト其濶三十キユビトなり柱のまへに一の廊ありまた其柱のまへに柱と階あり
7 Apoi a făcut un portic pentru tronul unde judeca, Porticul Judecăţii; şi acesta era acoperit cu cedru de la o parte a podelei până la cealaltă.
又ソロモン審判を爲すために位の廊即ち審判の廊を造り牀板より牀板まで香柏をもて蔽へり
8 Şi casa lui unde a locuit avea o altă curte în interiorul porticului, care era de lucrare asemănătoare. Solomon a făcut de asemenea o casă pentru fiica lui Faraon, pe care o luase de soţie, asemenea acestui portic.
ソロモンの居住る家は其廊の後の他の庭にありて其工作同じかりきソロモン亦其娶りたるパロの女のために家を建しが此廊に同じかりき
9 Toate acestea erau din pietre de preţ, conform cu măsura pietrelor cioplite, tăiate cu ferăstrăul, pe interior şi pe exterior, de la temelie până la streaşină, şi tot astfel pe exterior spre curtea cea mare.
是等は内外とも基礎より檐にいたるまで又外面にては大庭にいたるまで皆鑿石の量にしたがひて鋸にて剖たる貴き石をもて造れるものなり
10 Şi temelia era din pietre de preţ, pietre mari, pietre de zece coţi şi pietre de opt coţi.
又基礎は貴き石大なる石即ち十キユビトの石八キユビトの石なり
11 Şi deasupra erau pietre de preţ, după măsurile pietrelor cioplite şi cedri.
其上には鑿石の量に循ひて貴き石と香柏あり
12 Şi curtea cea mare de jur împrejur era cu trei rânduri de pietre cioplite şi un rând de bârne de cedru, deopotrivă pentru curtea interioară a casei DOMNULUI şi pentru porticul casei.
又大庭の周圍にに三層の鑿石と一層の香柏の厚板ありヱホバの家の内庭と家の廊におけるが如し
13 Şi împăratul Solomon a trimis şi a adus pe Hiram din Tir.
爰にソロモン人を遣はしてヒラムをツロより召び來れり
14 El era fiul unei văduve din tribul lui Neftali şi tatăl lui era un bărbat din Tir, un lucrător în aramă; şi el era umplut cu înţelepciune şi înţelegere şi iscusit să lucreze orice fel de lucrări în aramă. Şi el a venit la împăratul Solomon şi i-a lucrat toată lucrarea.
彼はナフタリの支派なる嫠婦の子にして其父はツロの人にて銅の細工人なりヒラムは銅の諸の細工を爲すの智慧と慧悟と知識の充ちたる者なりしがソロモン王の所に來りて其諸の細工を爲り
15 Fiindcă a turnat doi stâlpi de aramă, de optsprezece coţi înălţime fiecare; şi un fir de doisprezece coţi cuprindea pe fiecare dintre ei.
彼銅の柱二を鋳たり其高各十八キユビトにして各十二キユビトの繩を環らすべし
16 Şi a făcut două capiteluri de aramă turnată, de pus pe vârfurile stâlpilor; înălţimea unui capitel era de cinci coţi şi înălţimea celuilalt capitel era de cinci coţi;
又銅を鎔して柱頭を鋳て柱の顛に置ゆ此の頭の高も五キユビト彼の頭の高も五キユビトなり
17 Şi reţele de lucrare înlănţuită şi împletituri de lucrare cu lanţ, pentru capitelurile care erau pe vârful stâlpilor; şapte pentru un capitel şi şapte pentru celălalt capitel.
柱の上にある頭の爲に組物の網と鏈樣の槎物を造れり此頭に七つ彼頭に七つあり
18 Şi a făcut stâlpii şi două rânduri cu rodii de jur împrejur pe fiecare reţea, pentru a acoperi capitelurile care erau pe vârful stâlpilor; şi astfel a făcut pentru celălalt capitel.
又二行の石榴を一の網工の上の四周に造りて柱の上にある頭を蓋ふ他の頭をも亦然せり
19 Şi capitelurile, care erau pe vârful stâlpilor, erau din lucrarea de crin a porticului, de patru coţi.
柱の上にある頭は四キユビトの百合花の形にして廊におけるがごとし
20 Şi capitelurile de pe cei doi stâlpi aveau de asemenea rodii deasupra, în faţa pântecelui care era lângă reţea; şi rodiile erau două sute în rânduri de jur împrejur pe celălalt capitel.
二の柱の頭の上には亦網工の外なる腹の所に接きて石榴あり他の柱の四周にも石榴二百ありて相列べり
21 Şi a pus stâlpii în porticul templului; şi a pus stâlpul din dreapta şi i-a pus numele Iachin; şi a pus stâlpul din stânga şi i-a pus numele Boaz.
此柱を拝殿の廊に竪つ即ち右の柱を立て其名をヤキンと名け左の柱を竪て其名をボアズと名く
22 Şi pe vârful stâlpilor era o lucrare de crin; astfel a fost lucrarea stâlpilor terminată.
其柱の上に百合花の形あり斯其柱の作成り
23 Şi a făcut o mare turnată, de zece coţi de la o margine la cealaltă; era rotundă de jur împrejur şi înălţimea ei era de cinci coţi; şi un fir de treizeci de coţi o înconjura de jur împrejur.
又海を鋳なせり此邊より彼邊まで十キユビトにして其四周圓く其高五キユビトなり其四周は三十キユビトの繩を環らすべし
24 Şi sub marginea ei de jur împrejur erau butoni înconjurând-o, zece la un cot, înconjurând marea de jur împrejur; butonii erau turnaţi în două rânduri, când aceasta a fost turnată.
其邊の下には四周に匏瓜ありて之を環れり即ち一キユビトに十づつありて海の周圍を圍り其匏瓜は海を鋳たる時に二行に鋳たるなり
25 Stătea pe doisprezece boi, trei privind spre nord şi trei privind spre vest şi trei privind spre sud şi trei privind spre est; şi marea era pusă deasupra lor şi toate părţile dinapoi ale lor erau în interior.
其海は十二の牛の上に立り其三は北に向ひ三は西に向ひ三は南に向ひ三は東に向ふ海其上にありて牛の後は皆内に向ふ
26 Şi aceasta era groasă de un lat de palmă; şi marginea ei era lucrată ca marginea unei cupe, cu flori de crini; conţinea două mii de baţi.
海の厚は手寛にして其邊は百合花にて杯の邊の如くに作れり海は二千斗を容たり
27 Şi a făcut zece postamente de aramă; de patru coţi era lungimea unui postament şi de patru coţi lăţimea lui şi de trei coţi înălţimea lui.
又銅の臺十を造れり一の臺の長四キユビト其濶四キユビト其高三キユビトなり
28 Şi lucrătura postamentelor era astfel, aveau margini late şi marginile erau între îmbinări;
其臺の製作は左のごとし臺には嵌板あり嵌板は邊の中にあり
29 Şi pe marginile care erau între îmbinări erau lei, boi şi heruvimi; şi peste îmbinări era un postament deasupra; şi dedesubtul leilor şi al boilor erau anumite adăugări făcute din lucrătură subţire.
邊の中にある嵌板の上に獅子と牛とケルビムあり又邊の上に座あり獅子と牛の下に花飾の垂下物あり
30 Şi fiecare postament avea patru roţi de aramă şi osii de aramă; şi cele patru colţuri ale lui aveau suporturi; sub lighean erau suporturi turnate, pe partea fiecărei adăugări.
其臺には各四の銅の輪と銅の軸あり其四の足には肩のごとき者あり其肩のごとき者は洗盤の下にありて凡の花飾の旁に鋳つけたり
31 Şi gura lui din interiorul capitelului şi până deasupra era de un cot; dar gura lui era rotundă după lucrătura postamentului, de un cot şi jumătate; şi de asemenea pe gura ei erau sculpturi cu marginile lor, pătrate, nu rotunde.
其口は頭の内より上は一キユビトなり其口は圓く一キユビト半にして座の作の如し又其口には雕工あり其鏡板は四角にして圓からず
32 Şi sub margini erau patru roţi; şi osiile roţilor erau prinse de postament; şi înălţimea unei roţi era de un cot şi o jumătate de cot.
四の輪は鏡板の下にあり輪の手は臺の中にあり輪は各高一キュビト半
33 Şi lucrătura roţilor era ca lucrătura unei roţi de car; osiile lor şi obezile lor şi butucii lor şi spiţele lor erau toate turnate.
輪の工作は戰車の輪の工作の如し其手と縁と輻と轂とは皆鋳物なり
34 Şi erau patru suporturi la cele patru colţuri ale unui postament; şi suporturile erau parte din postament.
臺の四隅に四の肩の如き者あり其肩のごとき者は臺より出づ
35 Şi în capătul postamentului era un cerc de jur împrejur de o jumătate de cot; şi pe capătul postamentului îmbinările lui şi marginile lui erau din aceeaşi bucată.
臺の上の所の高半キユビトは其周圍圓し又臺の上の所の手と鏡板も臺より出づ
36 Fiindcă pe plăcile îmbinărilor lui şi pe marginile lui, a cioplit heruvimi, lei şi palmieri, conform cu proporţia fiecăreia şi adăugări de jur împrejur.
其手の板と鏡板には其各の隙處に循ひてケルビムと獅子と棕櫚を雕刻み又其四周に花飾を造れり
37 Astfel a făcut cele zece postamente, toate aveau o singură turnare, o singură măsură şi o singură mărime.
是のごとく十の臺を造れり其鋳法と量と形は皆同じ
38 Apoi a făcut zece lighene de aramă, un singur lighean conţinea patruzeci de baţi; şi fiecare lighean era de patru coţi; şi pe fiecare din cele zece postamente era un lighean.
又銅の洗盤十を造れり洗盤は各四十斗を容れ洗盤は各四キユビトなり十の臺の上には各一の洗盤あり
39 Şi a pus cinci postamente în partea dreaptă a casei şi cinci în partea stângă a casei; şi a pus marea în partea dreaptă a casei spre est, în faţa sudului.
其臺五を家の右の旁に五を家の左の旁に置ゑ家の右の東南に其海を置り
40 Şi Hiram a făcut lighenele şi lopeţile şi oalele. Astfel Hiram a terminat de făcut toată lucrarea pe care a făcut-o împăratului Solomon pentru casa DOMNULUI:
ヒラム又鍋と火鏟と鉢とを造れり斯ヒラム、ヱホバの家の爲にソロモン王に爲る諸の細工を成終たり
41 Cei doi stâlpi şi cele două vase ale capitelurilor care erau pe vârful celor doi stâlpi; şi cele două reţele, pentru a acoperi cele două vase ale capitelurilor care erau pe vârful stâlpilor;
即ち二の往と其柱の上なる頭の二の毬と柱の上なる其頭の二の毬を蓋ふ二の網工と
42 Şi patru sute de rodii pentru cele două reţele, două rânduri de rodii pentru fiecare reţea, pentru a acoperi cele două vase ale capitelurilor care erau pe stâlpi;
其二の網工の爲の石榴四百是は一の網工に石榴二行ありて柱の上なる二の毬を蓋ふ
43 Şi cele zece postamente şi zece lighene pe postamente;
又十の臺と其臺の上の十の洗盤と
44 Şi o mare şi doisprezece boi sub mare;
一の海と其海の下の十二の牛
45 Şi vasele şi lopeţile şi oalele; şi toate aceste vase, pe care Hiram le-a făcut împăratului Solomon pentru casa DOMNULUI, erau din aramă strălucitoare.
及び鍋と火鏟と鉢是也ヒラムがソロモン王にヱホバの家のために造りし此等の器は皆光明ある銅なりき
46 În câmpia Iordanului le-a turnat împăratul, în pământ argilos între Sucot şi Ţartan.
王ヨルダンの低地に於てスコテとザレタンの間の粘土の地にて之を鋳たり
47 Şi Solomon a lăsat toate vasele necântărite, pentru că erau foarte multe; nici nu s-a aflat greutatea aramei.
ソロモン其器甚だしく多かりければ皆權ずに措り其銅の重しれざりき
48 Şi Solomon a făcut toate vasele care aparţineau casei DOMNULUI: altarul de aur şi masa de aur, pe care erau pâinile punerii înainte,
又ソロモン、ヱホバの家の諸の器を造れり即ち金の壇と供前のパンを載る金の案
49 Şi sfeşnicele de aur pur, cinci la dreapta şi cinci la stânga, înaintea oracolului, cu florile şi lămpile şi mucările de aur,
および純金の燈臺是は神殿のまへに五は右に五は左にあり又金の花と燈盞と燈鉗と
50 Şi vasele şi mucările şi oalele şi lingurile şi cenuşarele de aur pur; şi balamalele de aur, deopotrivă pentru uşile casei interioare, locul preasfânt, şi pentru uşile casei, adică, ale templului.
純金の盆と剪刀と鉢と皿と滅燈器と至聖所なる内の家の戸のため及び拝殿なる家の戸のためなる金の肘鈕是なり
51 Astfel a fost terminată toată lucrarea pe care împăratul Solomon a făcut-o pentru casa DOMNULUI. Şi Solomon a adus în ea lucrurile pe care David, tatăl său, le dedicase; argintul şi aurul şi vasele, le-a pus în tezaurele casei DOMNULUI.
斯ソロモン王のヱホバの家のために爲る諸の細工終れり是においてソロモン其父ダビデが奉納めたる物即ち金銀および器を携へいりてヱホバの家の寳物の中に置り