< 1 Regii 20 >

1 Şi Ben-Hadad, împăratul Siriei, şi-a adunat toată oştirea lui; şi erau treizeci şi doi de împăraţi cu el, şi cai şi care; şi s-a urcat şi a asediat Samaria şi s-a războit împotriva ei.
अरामका राजा बेन-हददले आफ्ना सबै सेनालाई जम्मा गरे । तिनीसित बत्तिस स-साना राजा, घोडाहरू र रथहरू थिए । तिनी माथि उक्लेर सामरियालाई घेरा हाली यसको विरुद्धमा लडे ।
2 Şi a trimis mesageri la Ahab, împăratul lui Israel, în cetate, şi i-a spus: Astfel spune Ben-Hadad:
तिनले इस्राएलका राजा आहाबको सहरमा सन्देशवाकहरू पठाएर भने, “बेन-हदद यसो भन्नुहुन्छ, '
3 Argintul tău şi aurul tău sunt ale mele; soţiile tale de asemenea şi copiii tăi cei mai plăcuţi sunt ai mei.
तपाईंका सुन र चाँदी मेरा हुन् । साथै, तपाईंका सबैभन्दा राम्रा-राम्रा पत्नीहरू र बालबच्चा मेरै हुन्' ।”
4 Şi împăratul lui Israel a răspuns şi a zis: Domnul meu, împărate, conform spusei tale, eu, şi tot ceea ce am, sunt al tău.
इस्राएलका राजाले भने, “हे मेरा मालिक राजा, तपाईंले भन्नुभएझैँ म र मेरा सबै तपाईंकै हुन् ।”
5 Şi mesagerii s-au întors şi au zis: Astfel vorbeşte Ben-Hadad, spunând: Deşi am trimis la tine, spunând: Să îmi dai argintul tău şi aurul tău şi soţiile tale şi copiii tăi;
सन्देशवाकहरू फर्केर आएर भने, “बेन-हदद यसो भन्नुहुन्छ, 'तपाईंले तपाईंका चाँदी, तपाईंका सुन, तपाईंका पत्नीहरू र बालबच्चा मलाई दिनुपर्छ भनी मैले समाचार पठाएँ ।
6 Totuşi voi trimite pe servitorii mei la tine mâine, cam în acest timp, şi ei vor cerceta casa ta şi casele servitorilor tăi; şi va fi astfel: că orice este plăcut în ochii tăi, ei vor pune în mâna lor şi vor lua.
तर म भोली यसै बेलातिर मेरा दासहरूलाई पठाउने छु, र तिनीहरूले तपाईंको घर र तपाईंका अधिकारीहरूका घरहरू खोजतलास गर्ने छन् । तिनीहरूलाई इच्छा लागेअनुसार तिनीहरूले आफ्ना हातले ती ल्याउने छन्' ।”
7 Atunci împăratul lui Israel a chemat pe toţi bătrânii ţării şi a spus: Cunoaşteţi, vă rog, şi vedeţi cum acest om caută ticăloşie, pentru că a trimis la mine după soţiile mele şi după copiii mei şi după argintul meu şi după aurul meu şi nu l-am refuzat.
तब इस्राएलका राजाले देशका धर्म-गुरुहरूलाई जम्मा गरी भने, “यी मानिसले त सङ्कष्ट ल्याउन खोज्दै छन् भनी ख्याल गर्नुहोस् । मेरा पत्नीहरू, बालबच्चा, चाँदी र सुन लैजान तिनले मकहाँ समाचार पठाएका छन्, तर मैले इन्कार गरिदिएको छु ।”
8 Şi toţi bătrânii şi tot poporul i-au zis: Să nu îi dai ascultare, nici să nu consimţi.
सारा धर्म-गुरु र मानिसहरूले आहाबलाई भने, “तिनको कुरा नसुन्नुहोस्, वा तिनको आज्ञामा सहमति नजनाउनुहोस् ।”
9 De aceea el a spus mesagerilor lui Ben-Hadad: Spuneţi domnului meu, împăratul: Pentru tot ce ai trimis la servitorul tău la început voi face; dar acest lucru nu pot să îl fac. Şi mesagerii au plecat şi i-au adus din nou cuvânt.
त्यसैले आहाबले बेन-हददका सन्देशवाहकरूलाई भने, “मेरा मालिक राजालाई भनिदेऊ, 'तपाईंले पहिलो पटक आफ्नो दासमार्फत भन्नुभएको हरेक कुरामा म सहमत हुन्छु, तर यो दोस्रो मागलाई चाहिँ स्वीकार गर्दिनँ' ।” त्यसैले सन्देशवाहकरू त्यहाँबाट प्रस्थान गरे र बेन-हददको निम्ति यो जवाफ लिएर गए ।
10 Şi Ben-Hadad a trimis la el şi a spus: Astfel să îmi facă dumnezeii şi încă mai mult, dacă ţărâna Samariei va fi suficientă să umple mâna întregului popor care mă urmează.
तब बेन-हददले आहाबलाई जवाफ पठाए, “सामरियाको बाँकी धूलो मेरो हरेक मानिसलाई एक-एक मुट्ठी दिन पुग्यो भने पनि देवताहरूले मलाई त्यस्तै वा त्योभन्दा कठोर व्यवहार गरून् ।”
11 Şi împăratul lui Israel a răspuns şi a zis: Spuneţi-i: Să nu se fălească cel care îşi încinge armura ca cel care şi-o dă jos.
इस्राएलका राजाले जवाफ दिए, “बेन-हददलाई भन्, 'भर्खरै कवच भिर्ने मानिसले त्यो फुकाल्ने मानिसले झैँ घमण्ड गर्नुहुँदैन' ।”
12 Şi s-a întâmplat, când Ben-Hadad a auzit acest mesaj, pe când el bea, el şi împăraţii lui în corturi, că a spus servitorilor săi: Desfăşuraţi-vă de bătălie. Şi ei s-au desfăşurat de bătălie împotriva cetăţii.
बेन-हदद र तिनी मुनिका राजाहरूले तिनीहरूका पालहरूमा मद्य पिइरहँदा तिनले यो समाचार सुने । बेन-हददले आफ्ना मानिसहरूलाई आज्ञा दिए, “युद्धको लागि पङ्क्तिबद्ध होओ ।” त्यसैले तिनीहरू त्यस सहरलाई आक्रमण गर्न तयार भए ।
13 Şi, iată, a venit un profet la Ahab, împăratul lui Israel, spunând: Astfel spune DOMNUL: Ai văzut tu toată această mare mulţime? Iată, o voi da în mâna ta în această zi; şi tu vei cunoaşte că eu sunt DOMNUL.
तब हेर, एक जना अगमवक्ता इस्राएलका राजाकहाँ आई भने, “परमप्रभु भन्नुहुन्छ, 'के तैँले यो विशाल सेनालाई देख्दै छस्? हेर्, म आज यसलाई तेरो हातमा सुम्पिदिने छु, र म नै परमप्रभु हुँ भनी तैँले थाहा पाउने छस्' ।”
14 Şi Ahab a spus: Prin cine? Iar el a spus: Astfel spune DOMNUL: Prin tinerii prinţilor provinciilor. Apoi el a spus: Cine va începe bătălia? Iar el a răspuns: Tu.
आहाबले जवाफ दिए, “कोद्वारा?” परमप्रभुले जवाफ दिनुभयो, “जिल्ला-जिल्लाका जिल्लापालहरूको सेवा गर्ने जवान अधिकृतहरूद्वारा ।” तब आहाबले भने, “कसले युद्धको थालनी गर्ने छ?” परमप्रभुले जवाफ दिनुभयो, “तैँले ।”
15 Atunci el a numărat pe tinerii prinţilor provinciilor, şi ei au fost două sute treizeci şi doi; şi, după ei a numărat tot poporul, pe toţi copiii lui Israel, şapte mii.
तब आहाबले जिल्ला-जिल्लाका जल्लापालहरूको सेवा गर्ने जवान अधिकृतहरूलाई भेला गराए । तिनीहरू दुई सय बत्तिस जना थिए । त्यसपछि तिनले इस्राएलका सबै सिपाहीलाई जम्मा गरे । तिनीहरू सात हजार थिए ।
16 Şi au ieşit la amiază. Dar Ben-Hadad bea şi se îmbăta în corturi, el şi împăraţii, cei treizeci şi doi de împăraţi, care îl ajutau.
तिनीहरू मध्य दिनमा बाहिर निस्के । बेन-हदद र तिनको समर्थन गर्ने तिनीमुनिका बत्तिस जना राजा पालमा मद्य पिएर मातिरहेका थिए ।
17 Şi tinerii prinţilor provinciilor au ieşit cei dintâi; şi Ben-Hadad a trimis şi i-au spus, zicând: Au ieşit nişte bărbaţi din Samaria.
पहिले जिल्ला-जिल्लाका जिल्लापालहरूको सेवा गर्ने जवान अधिकृतहरू अगाडि बढे । बेन-हददद्वारा पठाइएका चेवा गर्ने मानिसहरूले तिनलाई भने, “सामरियाबाट मानिसहरू आउँदै छन् ।”
18 Şi el a spus: Dacă au ieşit pentru pace, prindeţi-i vii; şi dacă au ieşit pentru război, prindeţi-i vii.
बेन-हददले भने, “तिनीहरू मेलमिलाप वा युद्ध जेसुकैको लागि आएको भए तापनि तिनीहरूलाई जिउँदै ल्याओ ।”
19 Astfel, aceşti tineri ai prinţilor provinciilor au ieşit din cetate, ei şi armata care îi urma.
त्यसैले जिल्ला-जिल्लाका जिल्लापालहरूको सेवा गर्ने जवान अधिकृतहरू सहरबाट बाहिर गए, र सेना तिनीहरूको पछिपछि लागे ।
20 Şi au ucis, fiecare pe omul lui; şi sirienii au fugit; şi Israel i-a urmărit; şi Ben-Hadad, împăratul Siriei, a scăpat pe un cal cu călăreţii.
हरेकले आ-आफ्नो प्रतिद्वन्द्वीलाई मार्‍यो । अरामीहरू भागे, र इस्राएलीहरूले तिनीहरूलाई खेदे । अरामका राजा बेन-हदद केही घोडचढीहरूसँगै घोडामा चढेर उम्के ।
21 Şi împăratul lui Israel a ieşit şi a lovit caii şi carele şi a ucis pe sirieni cu un mare măcel.
तब इस्राएलका राजा बाहिर निस्केर घोडाहरू र रथहरूलाई आक्रमण गरे, र अरामीहरूको ठुलो संहार गरे ।
22 Şi profetul a venit la împăratul lui Israel şi i-a spus: Du-te, întăreşte-te şi însemnează şi vezi ce faci, pentru că la întoarcerea anului împăratul Siriei se va urca împotriva ta.
त्यसैले अगमवक्ता इस्राएलका राजाकहाँ आई भने, “जानुहोस्, र आफैलाई बलियो पार्नुहोस्, अनि तपाईंले जे गर्दै हुनुहुन्छ त्यसलाई बुझेर योजना बनाउनुहोस् किनकि नयाँ वर्षमा अरामका राजा तपाईंको विरुद्धमा आउने छन् ।”
23 Şi servitorii împăratului Siriei i-au spus: Dumnezeii lor sunt dumnezei ai dealurilor; de aceea au fost mai tari decât noi; dar să luptăm împotriva lor în câmpie şi cu siguranţă noi vom fi mai tari decât ei.
अरामका राजाका अधिकारीहरूले तिनलाई भने, “तिनीहरूका ईश्वर त पहाडहरूका ईश्वर रहेछन् । त्यसकारण तिनीहरू हामीभन्दा शक्तिशाली भएका हुन् । तर अब तिनीहरूको विरुद्धमा मैदानमा लडौँ, र निश्चय नै हामी तिनीहरूभन्दा शक्तिशाली हुने छौँ ।
24 Şi fă acest lucru: Scoate pe împăraţi, pe fiecare om din locul său, şi pune căpetenii în locul lor;
त्यसैले तपाईंले यसो गर्नुहोस्, 'सबै राजालाई तिनीहरूका पदबाट हटाई तिनीहरूको सट्टामा सेनाका नायकहरूलाई राख्नुहोस् ।
25 Şi numără-ţi o armată, ca armata pe care ai pierdut-o, cal pentru cal şi car pentru car; şi vom lupta împotriva lor în câmpie şi cu siguranţă noi vom fi mai tari decât ei. Şi el a dat ascultare vocii lor şi a făcut astfel.
तपाईंले गुमाउनुभएका सेनाजस्तै सेना तयार पार्नुहोस् । घोडाको लागि घोडा र रथको लागि रथ तयार पार्नुहोस् । यसरी हामी तिनीहरूसित मैदानमा लड्न सक्छौँ । तब निश्चय नै हामी तिनीहरूभन्दा शक्तिशाली हुने छौँ ।” त्यसैले बेन-हददले तिनीहरूको कुरा सुनेर त्यसैअनुसार गरे ।
26 Şi s-a întâmplat, la întoarcerea anului, că Ben-Hadad a numărat pe sirieni şi s-a urcat la Afec, pentru a lupta împotriva lui Israel.
नयाँ वर्षको थालनीपछि बेन-हददले अरामीहरूलाई जम्मा गरी इस्राएलको विरुद्धमा लड्न अपेकमा गए ।
27 Şi copiii lui Israel au fost număraţi şi erau toţi prezenţi şi au mers împotriva lor; şi copiii lui Israel şi-au înălţat corturile în faţa lor ca două turme mici de iezi, dar sirienii umpleau ţara.
इस्राएलीहरू पनि भेला भए, र अरामीहरूको विरुद्धमा लड्न तिनीहरूलाई खानेकुरा दिइयो । इस्राएलीहरूले तिनीहरूको सामुन्ने छाउनी हाले, र तिनीहरू बाख्राका दुईवटा स-साना बगालजस्तै थिए, जब कि अरामीहरूले पुरै मैदानलाई ढाकेका थिए ।
28 Şi a venit un om al lui Dumnezeu şi a vorbit împăratului lui Israel şi a spus: Astfel spune DOMNUL: Pentru că sirienii au zis: DOMNUL este Dumnezeu al dealurilor dar nu este Dumnezeu al văilor, de aceea voi da toată această mare mulţime în mâna ta şi veţi cunoaşte că eu sunt DOMNUL.
तब एक जना परमेश्वरका जन नजिक आई इस्राएलका राजालाई भने, “परमप्रभु भन्नुहुन्छ, 'अरामीहरूले परमप्रभु पहाडहरूका ईश्वर हुनुहुँदोरहेछ, उपत्यकाको ईश्वर होइन रहेछ भनी भनेकाले म यो विशाल सेनालाई तेरो हातमा सुम्पिदिने छु, र म नै परमप्रभु हुँ भनी तैँले थाहा पाउने छस्' ।”
29 Şi şi-au înălţat corturile unii în faţa altora şapte zile. Şi astfel a fost, că în ziua a şaptea bătălia a început; şi copiii lui Israel au ucis dintre sirieni o sută de mii de pedeştri într-o singură zi.
त्यसैले सेनाहरूले सात दिनसम्म एक-अर्काको सामुन्ने छाउनी हाले । अनि सातौँ दिनमा युद्ध सुरु भयो । इस्राएलका मानिसहरूले एकै दिनमा एक लाख पैदल अरामीलाई मारे ।
30 Dar restul au fugit la Afec în cetate; şi acolo un zid a căzut peste douăzeci şi şapte de mii dintre bărbaţii care erau rămaşi. Şi Ben-Hadad a fugit şi a intrat în cetate într-o cameră dinăuntru.
बाँकी रहेकाहरू अपेक सहरभित्र भागे, र सत्ताइस हजारमाथि पर्खाल ढलेर बज्र्यो । बेन-हदद भागेर सहरको भित्री कोठामा गए ।
31 Şi servitorii săi i-au spus: Iată acum, am auzit că împăraţii casei lui Israel sunt împăraţi milostivi; să ne punem, te rog, sac peste coapse şi funii pe capete şi să ieşim înaintea împăratului lui Israel; poate că te va lăsa cu viaţă.
बेन-हददका अधिकारीहरूले तिनलाई भने, “अब हेर्नुहोस्, इस्राएलको घरानाका राजाहरू कृपालु छन् भनी हामीले सुनेका छौँ । हाम्रा कम्मरको वरिपरि भाङ्ग्रा लगाएर शिरका वरिपरि फेटा बाँधेर इस्राएलका राजाकहाँ जाऔँ । सायद तिनले तपाईंको ज्यान जोगाउनुहुने छ ।”
32 Astfel s-au încins cu sac peste coapsele lor şi au pus funii pe capetele lor şi au venit la împăratul lui Israel şi au spus: Servitorul tău Ben-Hadad spune: Te rog, lasă-mă să trăiesc. Iar el a spus: Mai este încă în viaţă? El este fratele meu.
त्यसैले तिनीहरूले आ-आफ्ना कम्मरवरिपरि भाङ्ग्रा लगाए, र शिरमा फेटा बाँधे अनि इस्राएलका राजाकहाँ आई भने, 'तपाईंका दास बेन-हददले भन्नुभएको छ, 'कृपया, मलाई बाँच्न दिनुहोस्' ।” आहाबले भने, “के तिनी अझै जिउँदै छन्? तिनी त मेरा भाइ हुन् ।”
33 Şi oamenii au căutat cu atenţie la cuvintele lui, dacă vreun lucru va ieşi de la el, şi au prins în grabă aceasta şi au zis: Fratele tău, Ben-Hadad. Atunci el a spus: Mergeţi, aduceţi-l. Atunci Ben-Hadad a ieşit la el, iar el l-a făcut să se urce în car.
अब ती मानिसहरूले राजाबाट कुनै चिन्ह सुन्ने अपेक्षा गर्दै थिए । त्यसैले तिनीहरूले झट्टै उत्तर दिए, “ज्यू, हजुरका दास बेन-हदद जीवितै हुनुहुन्छ ।” तब बेन-हददले भने, “गएर तिनलाई ल्याओ ।” तब बेन-हदद तिनीकहाँ आए, र आहाबले तिनलाई आफ्नो रथमा चढाए ।
34 Şi Ben-Hadad i-a spus: Cetăţile, pe care le-a luat tatăl meu de la tatăl tău, le voi înapoia; şi îţi vei face străzi în Damasc, precum tatăl meu a făcut în Samaria. Atunci, Ahab a spus: Eu te voi trimite cu acest legământ. Astfel el a făcut legământ cu el şi l-a trimis.
बेन-हददले आहाबलाई भने, “मेरा पिताले तपाईंका पिताबाट लिनुभएका सहरहरू म तपाईंलाई पुनर्स्थापित गरिदिने छु, र मेरा पिताले सामरियामा गरेझैँ तपाईंले आफ्नो लागि दमस्कसमा बजारहरू स्थापित गर्न सक्नुहुन्छ ।” आहाबले जवाफ दिए, “यो सम्झौतासहित म तिमीलाई छाडिदिने छु ।” त्यसैले आहाबले तिनीसित सम्झौता गरी तिनलाई जान दिए ।
35 Şi un anume bărbat dintre fiii profeţilor a spus aproapelui său în cuvântul DOMNULUI: Loveşte-mă, te rog. Şi bărbatul a refuzat să îl lovească.
अगमवक्ताका छोराहरूमद्ये कोही एक जनाले आफ्नो कुनै अगमवक्ता साथीलाई परमप्रभुको वचनद्वारा भने, “मलाई हिर्काऊ ।” तर ती मानिसले तिनलाई हिर्काउन इन्कार गरे ।
36 Atunci i-a spus: Pentru că nu ai ascultat de vocea DOMNULUI, iată, imediat ce te vei fi depărtat de la mine, un leu te va ucide. Şi imediat ce s-a depărtat de la el, un leu l-a găsit şi l-a ucis.
तब अगमवक्ताले आफ्ना मित्र अगमवक्तालाई भने, “तिमीले परमप्रभुको कुरा नमानेकाले तिमी मबाट जानेबित्तिकै एउटा सिंहले तिमीलाई मार्ने छ ।” ती मानिस प्रस्थान गर्नेबित्तिकै एउटा सिंह आएर तिनलाई मारिदियो ।
37 Apoi a găsit un alt bărbat şi i-a spus: Loveşte-mă, te rog. Şi bărbatul l-a lovit, astfel încât prin lovire l-a rănit.
तब अगमवक्ताले अर्को मानिसलाई फेला पारी तिनलाई भने, “मलाई हिर्काऊ ।”
38 Astfel, profetul a plecat şi l-a aşteptat pe împărat pe cale şi s-a deghizat cu cenuşă pe faţa lui.
त्यसैले ती मानिसले तिनलाई हिर्काई घाइते बनाए । तब अगमवक्ता प्रस्थान गरे र बाटोनेर राजाको प्रतीक्षा गरे । तिनले आँखामा पट्टी बाँधेर गुप्त भेष बनाएका थिए ।
39 Şi pe când trecea împăratul, a strigat către împărat şi a spus: Servitorul tău a ieşit în mijlocul luptei; şi, iată, un om s-a abătut şi a adus la mine un om şi a spus: Păzeşte pe acest om; dacă va lipsi cumva, atunci viaţa ta va fi pentru viaţa lui sau altfel îmi vei plăti un talant de argint.
राजा त्यही बाटो भएर आउँदा अगमवक्ताले राजालाई बोलाएर भने, “तपाईंका दास युद्धको मुखैमा गएका थिए, र एक जना सिपाहीले मलाई रोकेर मकहाँ एक जना मानिस लिएर आई मलाई भन्यो, 'यो मानिसको रक्षा गर । कुनै कारणले गर्दा यो मानिस हरायो भने यसको सट्टामा तिमीले आफ्नो प्राण दिनुपर्ने छ वा तिमीले करिब चौँतिस किलोग्राम चाँदी तिर्नुपर्ने हुन्छ ।'
40 Şi pe când servitorul tău era ocupat încoace şi încolo, el a dispărut. Şi împăratul lui Israel i-a spus: Aceasta îţi este judecata; tu însuţi ai hotărât-o.
तर तपाईंका दास यताउता जाँदैमा व्यस्त भएकाले त्यो मानिस भाग्यो ।” तब इस्राएलका राजाले तिनलाई भने, “तेरो दण्ड यही हुने छ जुन तँ आफैले निधो गरिस् ।”
41 Şi el s-a grăbit şi şi-a luat cenuşa de pe faţa lui; şi împăratul lui Israel l-a recunoscut că era dintre profeţi.
तब ती अगमवक्ताले झट्टै आफ्ना आँखाबाट पट्टी निकाले, र तिनी त एक अगमवक्ता रहेछन् भनी इस्राएलका राजाले चिने ।
42 Iar el i-a spus: Astfel spune DOMNUL: Pentru că ai dat drumul din mâna ta unui om pe care l-am rânduit în întregime nimicirii, de aceea viaţa ta va merge pentru viaţa lui şi poporul tău pentru poporul lui.
अगमवक्ताले राजालाई भने, “परमप्रभु भन्नुहुन्छ, 'मैले मृत्युदण्ड तोकेको मानिसलाई तैँले आफ्नो हातबाट फुत्किन दिएकोले त्यसको प्राणको सट्टा तेरो प्राण र तिनीहरूका मानिसहरूको सट्टा तेरा मानिसहरू हुने छन्' ।”
43 Şi împăratul lui Israel a mers la casa lui trist şi nemulţumit şi a venit în Samaria.
त्यसैले इस्राएलका राजा उदास भए, र रिसाएर सामरियामा आफ्नो महलमा आइपुगे ।

< 1 Regii 20 >