< 1 Regii 18 >
1 Şi s-a întâmplat, că după multe zile, cuvântul DOMNULUI a venit la Ilie în anul al treilea, spunând: Du-te, arată-te lui Ahab; şi voi trimite ploaie pe pământ.
衆多の日を經たるのち第三年にヱホバの言エリヤに臨みて曰く往て爾の身をアハブに示せ我雨を地の面に降さんと
2 Şi Ilie a mers să se arate lui Ahab. Şi era o foamete aspră în Samaria.
エリヤ其身をアハブに示さんとて往り時に饑饉サマリアに甚しかりき
3 Şi Ahab l-a chemat pe Obadia, care era guvernatorul casei sale. (Şi Obadia se temea mult de DOMNUL;
茲にアハブ家宰なるオバデヤを召たり
4 Fiindcă s-a întâmplat, când Izabela a stârpit pe profeţii DOMNULUI, că Obadia a luat o sută de profeţi şi i-a ascuns câte cincizeci într-o peşteră şi i-a hrănit cu pâine şi apă.)
(オバデヤは大にヱホバを畏みたる者にてイゼベルがヱホバの預言者を絶たる時にオバデヤ百人の預言者を取て之を五十人づつ洞穴に匿しパンと水をもて之を養へり)
5 Şi Ahab i-a spus lui Obadia: Du-te în ţară, la toate fântânile de apă şi la toate pâraiele; poate găsim iarbă pentru a salva caii şi catârii, ca să nu pierdem toate animalele.
アハブ、オバデヤにいひけるは國中の水の諸の源と諸の川に往け馬と騾を生活むる草を得ることあらん然ば我儕牲畜を盡くは失なふに至らじと
6 Astfel, şi-au împărţit ţara între ei pentru a trece prin ea; Ahab a mers pe o cale, singur, şi Obadia a mers pe altă cale, singur.
彼等巡るべき地を二人に分ちアハブは獨にて此途に往きオバデヤは獨にて彼途に往けり
7 Şi pe când Obadia era pe cale, iată, Ilie l-a întâlnit; şi el l-a recunoscut şi a căzut cu faţa la pământ şi a spus: Tu eşti, domnul meu Ilie?
オバデヤ途にありし時觀よエリヤ彼に遭り彼エリヤを識て伏て言けるは我主エリヤ汝は此に居たまふや
8 Şi el i-a răspuns: Eu sunt; du-te, spune domnului tău: Iată, Ilie este aici.
エリヤ彼に言けるは然り往て汝の主にエリヤは此にありと告よ
9 Şi el a spus: Cu ce am păcătuit eu, ca să dai pe servitorul tău în mâna lui Ahab, ca să mă ucidă?
彼言けるは我何の罪を犯したれば汝僕をアハブの手に付して我を殺さしめんとする
10 Precum DOMNUL Dumnezeul tău trăieşte, nu este naţiune sau împărăţie, la care domnul meu nu a trimis să te caute; şi când ei spuneau: Nu este acolo; el lua un jurământ de la împărăţie sau naţiune, că nu te-au găsit.
汝の神ヱホバは生くわが主の人を遣はして汝を尋ねざる民はなく國はなし若しエリヤは在ずといふ時は其國其民をして汝を見ずといふ誓を爲しめたり
11 Şi acum tu spui: Du-te, spune domnului tău: Iată, Ilie este aici.
汝今言ふ往て汝の主にエリヤは此にありと告よと
12 Şi se va întâmpla, imediat ce eu voi pleca de la tine, că Duhul DOMNULUI te va duce nu ştiu unde; şi astfel, când vin şi îi spun lui Ahab şi el nu te va găsi, că mă va ucide; dar eu, servitorul tău, mă tem de DOMNUL din tinereţea mea.
然ど我汝をはなれて往ときヱホバの霊我しらざる處に汝を携へゆかん我至りてアハブに告て彼汝を尋獲ざる時は彼我を殺さん然ながら僕はわが幼少よりヱホバを畏むなり
13 Nu i s-a spus domnului meu ce am făcut când Izabela a ucis pe profeţii DOMNULUI, cum am ascuns o sută de bărbaţi dintre profeţii DOMNULUI, câte cincizeci într-o peşteră şi i-am hrănit cu pâine şi apă?
イゼベルがヱホバの預言者を殺したる時に吾なしたる事即ち我がヱホバの預言者の中百人を五十人づつ洞穴に匿してパンと水を以て之を養ひし事は吾主に聞えざりしや
14 Şi acum tu spui: Du-te, spune domnului tău: Iată, Ilie este aici; şi el mă va ucide.
しかるに今汝言ふ往て汝の主にエリヤは此にありと告よと然らば彼我を殺すならん
15 Şi Ilie a spus: Precum DOMNUL oştirilor trăieşte, înaintea căruia stau în picioare, în această zi mă voi arăta negreşit lui.
エリヤいひけるは我が事ふる萬軍のヱホバは活く我は必ず今日わが身を彼に示すべしと
16 Astfel Obadia a mers să îl întâlnească pe Ahab şi i-a spus; şi Ahab a mers să îl întâlnească pe Ilie.
オバデヤ乃ち往てアハブに會ひ之に告ければアハブはエリヤに會んとて往きけるが
17 Şi s-a întâmplat, când Ahab l-a văzut pe Ilie, că Ahab i-a spus: Eşti tu cel care tulbură pe Israel?
アハブ、エリヤを見し時アハブ、エリヤに言けるは汝イスラエルを惱ます者此にをるか
18 Iar el a răspuns: Nu eu am tulburat pe Israel, ci tu şi casa tatălui tău, în aceea că aţi părăsit poruncile DOMNULUI şi tu ai urmat Baalilor.
彼答へけるは我はイスラエルを惱さず但汝と汝の父の家之を惱すなり即ち汝等はヱホバの命令を棄て且汝はバアルに從ひたり
19 De aceea acum, trimite şi adună la mine tot Israelul pe muntele Carmel şi pe cei patru sute cincizeci de profeţi ai lui Baal şi pe cei patru sute de profeţi ai dumbrăvilor, care mănâncă la masa Izabelei.
されば人を遣てイスラエルの諸の人およびバアルの預言者四百五十人並にアシラ像の預言者四百人イゼベルの席に食ふ者をカルメル山に集めて我に詣しめよと
20 Astfel, Ahab a trimis la toţi copiii lui Israel şi a adunat profeţii la muntele Carmel.
是においてアハブ、イスラエルの都の子孫の中に人を遣り預言者をカルメル山に集めたり
21 Şi Ilie a venit la tot poporul şi a spus: Până când veţi şchiopăta voi între două opinii? Dacă DOMNUL este Dumnezeu, urmaţi-l pe el; dar dacă este Baal, atunci urmaţi-l pe el. Şi poporul nu i-a răspuns un cuvânt.
時にエリヤ總の民に近づきて言けるは汝等何時まで二の物の間にまよふやヱホバ若し神ならば之に從へされどバアル若し神ならば之に從へと民は一言も彼に答ざりき
22 Atunci a spus Ilie poporului: Eu, numai eu, am rămas profet al DOMNULUI; dar profeţii lui Baal sunt patru sute cincizeci de bărbaţi.
エリヤ民に言けるは惟我一人存りてヱホバの預言者たり然どバアルの預言者は四百五十人あり
23 Să ni se dea de aceea doi tauri; şi ei să îşi aleagă un taur pentru ei şi să îl taie bucăţi şi să îl pună pe lemne şi să nu pună foc dedesubt; şi eu voi pregăti celălalt taur şi îl voi pune pe lemne şi nu voi pune foc dedesubt;
然ば二の犢を我儕に與へよ彼等は其一の犢を選みて之を截り剖き薪の上に載せて火を縦たずに置べし我も其一の犢を調理へ薪の上に載せて火を縦ずに置べし
24 Şi să chemaţi numele dumnezeilor voştri, iar eu voi chema numele DOMNULUI; şi Dumnezeul care răspunde prin foc, acela să fie Dumnezeu. Şi tot poporul a răspuns şi a zis: Bine spus.
斯して汝等は汝等の神の名を龥べ我はヱホバの名を龥ん而して火をもて應る神を神と爲べしと民皆答て斯言は善と言り
25 Şi Ilie a spus profeţilor lui Baal: Alegeţi-vă un taur şi pregătiţi-l întâi, pentru că voi sunteţi mulţi; şi chemaţi numele dumnezeilor voştri, dar să nu puneţi foc dedesubt.
エリヤ、バアルの預言者に言けるは汝等は多ければ一の犢を選みて最初に調理へ汝等の神の名を呼ぶべし但し火を縦なかれと
26 Şi ei au luat taurul care le-a fost dat şi l-au pregătit; şi au chemat numele lui Baal de dimineaţă până la amiază, spunând: Baale, ascultă-ne. Dar nu a fost nicio voce, nici nu a răspuns nimeni. Şi săreau pe altarul care fusese făcut.
彼等乃ち其與られたる犢を取て調理へ朝より午にいたるまでバアルの名を龥てバアルよ我儕に應へたまへと言り然ど何の聲もなく又何の應る者もなかりければ彼等は其造りたる壇のまはりに踊れり
27 Şi s-a întâmplat la amiază, că Ilie i-a batjocorit şi a spus: Strigaţi cu voce tare, pentru că el este dumnezeu; fie vorbeşte, sau urmăreşte ceva, sau este într-o călătorie, sau poate doarme şi trebuie trezit.
日中におよびてエリヤ彼等を嘲りていひけるは大聲をあげて呼べ彼は神なればなり彼は默想をるか他處に行しか又は旅にあるか或は假寐て醒さるべきかと
28 Şi au strigat cu voce tare şi s-au tăiat după obiceiul lor cu săbii şi suliţe, până când sângele a ţâşnit pe ei.
是において彼等は大聲に呼はり其例に循ひて刀劍と槍を以て其身を傷つけ血を其身に流すに至れり
29 Şi s-a întâmplat, când miezul zilei a trecut şi ei au profeţit până la timpul oferirii sacrificiului de seară, că nu a fost nici voce, nici cineva care să răspundă, nici cineva care să dea ascultare.
斯して午時すぐるに至りしが彼等なほ預言を言ひて晩の祭物を献ぐる時にまで及べり然ども何の聲もなく又何の應ふる者も无く又何の顧る者もなかりき
30 Şi Ilie a spus către tot poporul: Apropiaţi-vă de mine. Şi tot poporul s-a apropiat de el. Şi el a reparat altarul DOMNULUI care era dărâmat.
時にエリヤ都の民にむかひて我に近よれと言ければ民皆彼に近よれり彼乃ち破壞たるヱホバの壇を修理ヘり
31 Şi Ilie a luat douăsprezece pietre, conform numărului triburilor fiilor lui Iacob, către care cuvântul DOMNULUI a venit, spunând: Israel va fi numele tău;
エリヤ、ヤコブの子等の支派の數に循ひて十二の石を取れり(ヱホバの言昔ヤコブに臨みてイスラエルを汝の名とすべしと言り)
32 Şi cu pietrele a zidit un altar în numele DOMNULUI; şi a făcut un şanţ în jurul altarului, atât de mare încât să conţină două măsuri de sămânţă.
彼其石にてヱホバの名を以て壇を築き壇の周圍に種子二セヤを容べき溝を作れり
33 Şi a pus lemnele în ordine şi a tăiat taurul în bucăţi şi l-a pus pe lemne şi a spus: Umpleţi patru vedre cu apă şi turnaţi-o pe ofranda arsă şi pe lemne.
又薪を陳列べ犢を截剖て薪の上に載せて言けるは四の桶に水を滿て燔祭と薪の上に沃げ
34 Şi a spus: Faceţi aceasta a doua oară. Şi au făcut aceasta a doua oară. Şi el a spus: Faceţi aceasta a treia oară. Şi au făcut aceasta a treia oară.
又いひけるは再び之を爲せと再びこれをなせしかば又言ふ三次これを爲せと三次これをなせり
35 Şi apa curgea împrejurul altarului şi el a umplut de asemenea şanţul cu apă.
水に壇の周廻に流るまた溝にも水をみたしたり
36 Şi s-a întâmplat, pe timpul ofrandei sacrificiului de seară, că profetul Ilie s-a apropiat şi a spus: DOAMNE Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi al lui Israel, să se cunoască în această zi că tu eşti Dumnezeu în Israel şi că eu sunt servitorul tău şi că am făcut toate aceste lucruri la cuvântul tău.
晩の祭物を献ぐる時に及て預言者エリヤ近よりて言けるはアブラハム、イサク、イスラエルの神ヱホバよ汝のイスラエルにおいて神なることおよび我が汝の僕にして汝の言に循ひて是等の諸の事を爲せることを今日知しめたまへ
37 Ascultă-mă, DOAMNE, ascultă-mă, ca acest popor să ştie că tu eşti DOMNUL Dumnezeu şi că tu le-ai întors inima înapoi.
ヱホバよ我に應へたまへ我に應へたまへ此民をして汝ヱホバは神なることおよび汝は彼等の心を翻へしたまふといふことを知しめたまへと
38 Atunci focul DOMNULUI a căzut şi a mistuit ofranda arsă şi lemnele şi pietrele şi ţărâna şi a supt apa care era în şanţ.
時にヱホバの火降りて燔祭と薪と石と塵とを焚つくせり亦溝の水を餂涸せり
39 Şi când tot poporul a văzut aceasta, au căzut cu feţele la pământ; şi au spus: DOMNUL, el este singurul Dumnezeu; DOMNUL, el este singurul Dumnezeu.
民皆見て伏ていひけるはヱホバは神なりヱホバは神なり
40 Şi Ilie le-a spus: Luaţi pe profeţii lui Baal; să nu scape niciunul dintre ei. Şi i-au luat; şi Ilie i-a coborât la pârâul Chişon şi i-a ucis acolo.
エリヤ彼等に言けるはバアルの預言者を執へよ其一人をも逃遁しむる勿れと即ち之を執へたればエリヤ之をキシヨン川に曳下りて彼處に之を殺せり
41 Şi Ilie i-a spus lui Ahab: Urcă-te, mănâncă şi bea, pentru că este zgomot de ploaie mare.
斯てエリヤ、アハブにいひけるは大雨の聲あれば汝上りて食飮すべしと
42 Astfel Ahab s-a urcat să mănânce şi să bea. Şi Ilie s-a urcat pe vârful Carmelului; şi s-a plecat la pământ şi şi-a pus faţa între genunchi,
アハブ乃ち食飮せんとて上れり然どエリヤはカルメルの嶺に登り地に伏て其面を膝の間に容ゐたりしが
43 Şi a spus servitorului său: Urcă acum, priveşte spre mare. Şi el s-a urcat şi a privit şi a spus: Nu este nimic. Iar el a spus: Du-te din nou de şapte ori.
其少者にいひけるは請ふ上りて海の方を望めと彼上り望みて何もなしといひければ再び往けといひて遂に七次に及べり
44 Şi s-a întâmplat a şaptea oară, că el a spus: Iată, se ridică un nor mic din mare, ca o mână de om. Iar el a spus: Urcă-te şi spune lui Ahab: Pregăteşte-ţi carul şi coboară, ca să nu te oprească ploaia.
第七次に及びて彼いひけるは視よ海より人の手のごとく微の雲起るとエリヤいふ上りてアハブに雨に阻められざるやう車を備へて下りたまへと言ふべしと
45 Şi s-a întâmplat între timp, că cerul s-a înnegrit cu nori şi vânt şi a fost o ploaie mare. Şi Ahab s-a urcat în carul său şi a mers la Izreel.
驟に雲と風おこり霄漢黑くなりて大雨ありきアハブはヱズレルに乗り往り
46 Şi mâna DOMNULUI a fost peste Ilie; şi el şi-a încins coapsele şi a alergat înaintea lui Ahab la intrarea în Izreel.
ヱホバの能力エリヤに臨みて彼其腰を束帶びヱズレルの入口までアハブの前に趨りゆけり