< 1 Regii 16 >

1 Atunci cuvântul DOMNULUI a venit la Iehu, fiul lui Hanani, împotriva lui Baaşa, spunând:
Un Tā Kunga vārds notika uz Jeū, Hananus dēlu, pret Baešu tā:
2 Pentru că te-am ridicat din ţărână şi te-am făcut prinţ peste poporul meu Israel şi ai umblat în calea lui Ieroboam şi ai făcut pe poporul meu Israel să păcătuiască, pentru a mă provoca la mânie cu păcatele lor,
Tāpēc ka Es tevi esmu paaugstinājis no pīšļiem un tevi cēlis par valdītāju pār Saviem Israēla ļaudīm, un tu esi staigājis Jerobeama ceļā un Manus Israēla ļaudis pavedis uz grēkiem, ka tie Mani ar saviem grēkiem kaitina,
3 Iată, voi îndepărta posteritatea lui Baaşa şi posteritatea casei lui; şi voi face casa ta precum casa lui Ieroboam, fiul lui Nebat.
Redzi, tad Es atmetīšu Baešas pēcnākamos un viņa nama pēcnākamos, un darīšu ar tavu namu kā ar Jerobeama, Nebata dēla, namu.
4 Pe cel care va muri din Baaşa, în cetate, câinii îl vor mânca; şi pe cel care moare dintre ai lui în câmp, păsările cerului îl vor mânca.
Kas no Baešas mirst pilsētā, to suņi ēdīs, un kas no viņa mirst laukā, to ēdīs putni apakš debess.
5 Şi restul faptelor lui Baaşa şi ce a făcut şi puterea lui, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraţilor lui Israel?
Un kas vēl stāstāms par Baešu, un ko viņš ir darījis, un viņa spēks, tas rakstīts Israēla ķēniņu laiku grāmatā.
6 Astfel Baaşa a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat în Tirţa; şi Ela, fiul său, a domnit în locul său.
Un Baeša gāja dusēt pie saviem tēviem un tapa aprakts Tircā, un viņa dēls Ēla palika par ķēniņu viņa vietā.
7 Şi de asemenea prin mâna profetului Iehu, fiul lui Hanani, a venit cuvântul DOMNULUI împotriva lui Baaşa şi împotriva casei lui, pentru tot răul pe care l-a făcut în ochii DOMNULUI, în a-l provoca la mânie cu lucrarea mâinilor sale, fiind ca şi casa lui Ieroboam; şi pentru că l-a ucis.
Bet Tā Kunga vārds notika caur pravieti Jeū, Hananus dēlu, pret Baešu un viņa namu, visa ļauna dēļ, ko viņš bija darījis priekš Tā Kunga acīm, ka tas viņu bija apkaitinājis ar savu roku darbu un tāds pat bijis kā Jerobeama nams, un ka viņš šo bija apkāvis.
8 În anul al douăzeci şi şaselea al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început Ela, fiul lui Baaşa, să domnească peste Israel în Tirţa, doi ani.
Asas, Jūda ķēniņa, divdesmit sestā gadā, Ēla, Baešas dēls, palika par ķēniņu pār Israēli Tircā, (un valdīja) divus gadus.
9 Şi servitorul său, Zimri, căpetenie a jumătate din carele lui, a uneltit împotriva sa în timp ce era în Tirţa bând şi îmbătându-se în casa lui Arţa, administratorul casei sale în Tirţa.
Un viņa kalps Zimrus, virsnieks pār ratu pulku vienu pusi, sacēlās pret viņu. Kad viņš Tircā dzēra un bija piedzēries Tircas nama uzrauga Arcas namā,
10 Şi Zimri a intrat şi l-a lovit şi l-a ucis, în anul al douăzeci şi şaptelea al lui Asa, împăratul lui Iuda, şi a domnit în locul său.
Tad Zimrus nāca iekšā un to sita un nokāva Asas, Jūda ķēniņa, divdesmit septītā gadā, un palika par ķēniņu viņa vietā.
11 Şi s-a întâmplat, când a început să domnească, îndată ce a şezut pe tronul său, că a ucis toată casa lui Baaşa; nu i-a lăsat pe niciunul care urinează la perete, nici dintre rudele lui, nici dintre prietenii lui.
Kad viņš nu bija palicis par ķēniņu un sēdēja uz sava goda krēsla, tad viņš apkāva visu Baešas namu; viņš neatlicināja neviena, kas pie sienas mīž, nedz viņa radus, nedz viņa draugus.
12 Astfel Zimri a nimicit toată casa lui Baaşa, conform cuvântului DOMNULUI, pe care îl vorbise împotriva lui Baaşa prin profetul Iehu,
Tā Zimrus izdeldēja visu Baešas namu pēc Tā Kunga vārda, ko viņš pret Baešu bija runājis caur pravieti Jeū,
13 Pentru toate păcatele lui Baaşa şi păcatele lui Ela, fiul său, prin care păcătuiseră şi prin care făcuseră pe Israel să păcătuiască, provocând pe DOMNUL Dumnezeul lui Israel la mânie cu deşertăciunile lor.
Visu Baešas grēku dēļ un Ēlas, viņa dēla, grēku dēļ, ar ko tie bija grēkojuši un Israēli paveduši uz grēkiem, apkaitinādami To Kungu, Israēla Dievu, ar neliešu elkiem.
14 Şi restul faptelor lui Ela şi tot ce a făcut, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraţilor lui Israel?
Un kas vēl stāstāms par Ēlu un viss, ko viņš darījis, tas rakstīts Israēla ķēniņu laiku grāmatā.
15 În anul al douăzeci şi şaptelea al lui Asa, împăratul lui Iuda, a domnit Zimri şapte zile în Tirţa. Şi poporul era aşezat în tabără împotriva Ghibetonului, care aparţinea filistenilor.
Asas, Jūda ķēniņa, divdesmit septītā gadā Zimrus palika par ķēniņu (un valdīja) septiņas dienas Tircā, un tie ļaudis bija apmetušies pret Ģibetonu, kas Fīlistiem pieder.
16 Şi poporul care era aşezat în tabără a auzit spunându-se: Zimri a uneltit şi de asemenea a ucis pe împărat; De aceea tot Israelul a făcut pe Omri, căpetenia oştirii, împărat peste Israel, în acea zi în tabără.
Un tie ļaudis, kas tur bija apmetušies, dzirdēja sakām: Zimrus dumpi cēlis un arī ķēniņu nokāvis. Tad viss Israēls lēģerī tai dienā cēla karavirsnieku Amru par ķēniņu pār Israēli.
17 Şi Omri s-a urcat de la Ghibeton şi tot Israelul cu el şi au asediat Tirţa.
Un Omrus cēlās un viss Israēls līdz ar viņu no Ģibetonas un apmetās pret Tircri.
18 Şi s-a întâmplat, când Zimri a văzut că cetatea fusese luată, că a intrat în palatul casei împăratului şi a ars casa împăratului peste el cu foc şi a murit,
Kad nu Zimrus redzēja, ka pilsēta bija uzņemta, tad viņš gāja ķēniņa nama pilī un sadedzināja ķēniņa namu un sevi pašu ar uguni un nomira,
19 Pentru păcatele sale cu care păcătuise făcând ce este rău în ochii DOMNULUI, pentru că umblase în calea lui Ieroboam şi în păcatul lui pe care l-a făcut, pentru a face pe Israel să păcătuiască.
Savu grēku dēļ, ar ko viņš bija apgrēkojies, ļaunu darīdams priekš Tā Kunga acīm, staigādams Jerobeama ceļā un viņa grēkos, ko tas darīja, Israēli pavezdams uz grēkiem.
20 Şi restul faptelor lui Zimri şi trădarea lui pe care a lucrat-o, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraţilor lui Israel?
Un kas vēl stāstāms par Zimru un viņa dumpi, ko viņš cēlis, tas rakstīts Israēla ķēniņu laiku grāmatā.
21 Atunci poporul lui Israel s-a despărţit în două părţi: jumătate din popor l-a urmat pe Tibni, fiul lui Ghinat, pentru a-l face împărat şi jumătate l-a urmat pe Omri.
Tad Israēla ļaudis dalījās divējos pulkos, viena ļaužu puse pieķērās Tibnum, Ģinata dēlam, šo celt par ķēniņu, un otra puse pieķērās Amrum.
22 Dar poporul care l-a urmat pe Omri l-a învins pe cel care îl urma pe Tibni, fiul lui Ghinat; astfel Tibni a murit, iar Omri a domnit.
Bet tie ļaudis, kas Amrum pieķērās, bija stiprāki, nekā tie ļaudis, kas Tibnum, Ģinata dēlam, pieķērās, un Tibnus nomira un Omrus palika par ķēniņu.
23 În anul al treizeci şi unulea al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început Omri să domnească peste Israel, doisprezece ani; şase ani a domnit în Tirţa.
Asas, Jūda ķēniņa, trīsdesmit pirmā gadā Omrus palika par ķēniņu pār Israēli, un valdīja divpadsmit gadus; Tircā viņš valdīja sešus gadus.
24 Şi a cumpărat dealul Samariei de la Şemer pentru doi talanţi de argint şi a construit pe deal şi a pus numele cetăţii pe care o construise, după numele lui Şemer, stăpânul dealului, Samaria.
Un viņš pirka Samarijas kalnu no Zemera par diviem talentiem sudraba, un taisīja (pilsētu) tai kalnā un nosauca tās pilsētas vārdu, ko viņš bija uztaisījis, pēc Zemera, tā kalna kunga, vārda Samariju.
25 Dar Omri a lucrat ce este rău în ochii DOMNULUI şi a făcut mai rău decât toţi cei care au fost înaintea lui.
Un Omrus darīja, kas Tam Kungam nepatika, un bija ļaunāks nekā visi, kas priekš viņa bijuši.
26 Fiindcă a umblat în toată calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, şi în păcatul lui cu care făcuse pe Israel să păcătuiască, pentru a provoca pe DOMNUL Dumnezeul lui Israel la mânie cu deşertăciunile lor.
Un viņš staigāja visos Jerobeama, Nebata dēla, ceļos un viņa grēkos, ar ko tas Israēli bija apgrēcinājis, apkaitinādams To Kungu, Israēla Dievu, ar saviem neliešu elkiem.
27 Şi restul faptelor lui Omri şi tot ce a făcut şi puterea lui pe care a arătat-o, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraţilor lui Israel?
Un kas vēl stāstāms par Amru, ko viņš darījis, un viņa vara, ko viņš parādījis, tas rakstīts Israēla ķēniņu laiku grāmatā.
28 Astfel Omri a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat în Samaria; Şi Ahab, fiul său, a domnit în locul său.
Un Omrus gāja dusēt pie saviem tēviem un tapa aprakts Samarijā, un viņa dēls Ahabs palika par ķēniņu viņa vietā.
29 Şi în anul al treizeci şi optulea al lui Asa, împăratul lui Iuda, Ahab, fiul lui Omri, a început să domnească peste Israel; şi Ahab, fiul lui Omri, a domnit peste Israel în Samaria douăzeci şi doi de ani.
Un Ahabs, Omrus dēls, palika par ķēniņu pār Israēli Asas, Jūda ķēniņa, trīsdesmit astotā gadā, un Ahabs, Omrus dēls, valdīja pār Israēli divdesmit un divus gadus Samarijā.
30 Şi Ahab, fiul lui Omri, a făcut ce este rău în ochii DOMNULUI mai mult decât toţi cei care au fost înaintea lui.
Un Ahabs, Omrus dēls, darīja, kas Tam Kungam nepatika, vairāk nekā visi, kas priekš viņa bijuši.
31 Şi s-a întâmplat, ca şi cum ar fi fost un lucru uşor pentru el să umble în păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, că a luat de soţie pe Izabela, fiica lui Etbaal, împăratul sidonienilor, şi a mers şi i-a servit lui Baal şi i s-a închinat.
Un viņam šķita mazu lietu esam, staigāt Jerobeama, Nebata dēla, grēkos. Un viņš ņēma Izebeli, Etbaāla, Sidoniešu ķēniņa, meitu par sievu, un nogāja un kalpoja Baālam un metās priekš tā zemē.
32 Şi a ridicat un altar pentru Baal în casa lui Baal, pe care o construise în Samaria.
Un viņš uzcēla Baālam altāri Baāla namā, ko viņš Samarijā bija taisījis.
33 Şi Ahab a făcut o dumbravă; şi Ahab a făcut mai mult, pentru a provoca pe DOMNUL Dumnezeul lui Israel la mânie, decât toţi împăraţii lui Israel care au fost înaintea lui.
Ahabs arī taisīja Ašeru, tā ka Ahabs vairāk darīja, kaitinādams To Kungu, Israēla Dievu, nekā visi Israēla ķēniņi, kas priekš viņa bijuši.
34 În zilele lui Hiel betelitul a construit Ierihonul; i-a pus temelia în Abiram, întâiul său născut, şi i-a pus porţile în cel mai tânăr fiu al său, Segub, conform cuvântului DOMNULUI, pe care îl spusese prin Iosua, fiul lui Nun.
Viņa laikā Ķiēls no Bēteles uztaisīja Jēriku; viņa pamatus tas lika par savu pirmdzimto dēlu Abiramu, un viņa vārtus tas iecēla par savu jaunāko dēlu Zegubu, pēc Tā Kunga vārda, ko Viņš runājis caur Jozua, Nuna dēlu.

< 1 Regii 16 >