< 1 Regii 16 >

1 Atunci cuvântul DOMNULUI a venit la Iehu, fiul lui Hanani, împotriva lui Baaşa, spunând:
Factus est autem sermo Domini ad Iehu filium Hanani contra Baasa, dicens:
2 Pentru că te-am ridicat din ţărână şi te-am făcut prinţ peste poporul meu Israel şi ai umblat în calea lui Ieroboam şi ai făcut pe poporul meu Israel să păcătuiască, pentru a mă provoca la mânie cu păcatele lor,
Pro eo quod exaltavi te de pulvere, et posui te ducem super populum meum Israel, tu autem ambulasti in via Ieroboam, et peccare fecisti populum meum Israel, ut me irritares in peccatis eorum:
3 Iată, voi îndepărta posteritatea lui Baaşa şi posteritatea casei lui; şi voi face casa ta precum casa lui Ieroboam, fiul lui Nebat.
ecce, ego demetam posteriora Baasa, et posteriora domus eius: et faciam domum tuam sicut domum Ieroboam filii Nabat.
4 Pe cel care va muri din Baaşa, în cetate, câinii îl vor mânca; şi pe cel care moare dintre ai lui în câmp, păsările cerului îl vor mânca.
Qui mortuus fuerat de Baasa in civitate, comedent eum canes: et qui mortuus fuerit ex eo in regione, comedent eum volucres cæli.
5 Şi restul faptelor lui Baaşa şi ce a făcut şi puterea lui, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraţilor lui Israel?
Reliqua autem sermonum Baasa, et quæcumque fecit, et prælia eius, nonne hæc scripta sunt in Libro verborum dierum regum Israel?
6 Astfel Baaşa a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat în Tirţa; şi Ela, fiul său, a domnit în locul său.
Dormivit ergo Baasa cum patribus suis, sepultusque est in Thersa: et regnavit Ela filius eius pro eo.
7 Şi de asemenea prin mâna profetului Iehu, fiul lui Hanani, a venit cuvântul DOMNULUI împotriva lui Baaşa şi împotriva casei lui, pentru tot răul pe care l-a făcut în ochii DOMNULUI, în a-l provoca la mânie cu lucrarea mâinilor sale, fiind ca şi casa lui Ieroboam; şi pentru că l-a ucis.
Cum autem in manu Iehu filii Hanani prophetæ verbum Domini factum esset contra Baasa, et contra domum eius, et contra omne malum, quod fecerat coram Domino, ad irritandum eum in operibus manuum suarum, ut fieret sicut domus Ieroboam: ob hanc causam occidit eum, hoc est, Iehu filium Hanani, prophetam.
8 În anul al douăzeci şi şaselea al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început Ela, fiul lui Baaşa, să domnească peste Israel în Tirţa, doi ani.
Anno vigesimo sexto Asa regis Iuda, regnavit Ela filius Baasa super Israel in Thersa duobus annis.
9 Şi servitorul său, Zimri, căpetenie a jumătate din carele lui, a uneltit împotriva sa în timp ce era în Tirţa bând şi îmbătându-se în casa lui Arţa, administratorul casei sale în Tirţa.
Et rebellavit contra eum servus suus Zambri, dux mediæ partis equitum: erat autem Ela in Thersa bibens, et temulentus in domo Arsa præfecti Thersa.
10 Şi Zimri a intrat şi l-a lovit şi l-a ucis, în anul al douăzeci şi şaptelea al lui Asa, împăratul lui Iuda, şi a domnit în locul său.
Irruens ergo Zambri, percussit, et occidit eum anno vigesimo septimo Asa regis Iuda, et regnavit pro eo.
11 Şi s-a întâmplat, când a început să domnească, îndată ce a şezut pe tronul său, că a ucis toată casa lui Baaşa; nu i-a lăsat pe niciunul care urinează la perete, nici dintre rudele lui, nici dintre prietenii lui.
Cumque regnasset, et sedisset super solium eius, percussit omnem domum Baasa, et non dereliquit ex ea mingentem ad parietem, et propinquos et amicos eius.
12 Astfel Zimri a nimicit toată casa lui Baaşa, conform cuvântului DOMNULUI, pe care îl vorbise împotriva lui Baaşa prin profetul Iehu,
Delevitque Zambri omnem domum Baasa, iuxta verbum Domini, quod locutus fuerat ad Baasa in manu Iehu prophetæ,
13 Pentru toate păcatele lui Baaşa şi păcatele lui Ela, fiul său, prin care păcătuiseră şi prin care făcuseră pe Israel să păcătuiască, provocând pe DOMNUL Dumnezeul lui Israel la mânie cu deşertăciunile lor.
propter universa peccata Baasa, et peccata Ela filii eius, qui peccaverunt, et peccare fecerunt Israel provocantes Dominum Deum Israel in vanitatibus suis.
14 Şi restul faptelor lui Ela şi tot ce a făcut, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraţilor lui Israel?
Reliqua autem sermonum Ela, et omnia quæ fecit, nonne hæc scripta sunt in Libro verborum dierum regum Israel?
15 În anul al douăzeci şi şaptelea al lui Asa, împăratul lui Iuda, a domnit Zimri şapte zile în Tirţa. Şi poporul era aşezat în tabără împotriva Ghibetonului, care aparţinea filistenilor.
Anno vigesimo septimo Asa regis Iuda, regnavit Zambri septem diebus in Thersa: porro exercitus obsidebat Gebbethon urbem Philisthinorum.
16 Şi poporul care era aşezat în tabără a auzit spunându-se: Zimri a uneltit şi de asemenea a ucis pe împărat; De aceea tot Israelul a făcut pe Omri, căpetenia oştirii, împărat peste Israel, în acea zi în tabără.
Cumque audisset rebellasse Zambri, et occidisse regem, fecit sibi regem omnis Israel Amri, qui erat princeps militiæ super Israel in die illa in castris.
17 Şi Omri s-a urcat de la Ghibeton şi tot Israelul cu el şi au asediat Tirţa.
Ascendit ergo Amri, et omnis Israel cum eo de Gebbethon, et obsidebant Thersa.
18 Şi s-a întâmplat, când Zimri a văzut că cetatea fusese luată, că a intrat în palatul casei împăratului şi a ars casa împăratului peste el cu foc şi a murit,
Videns autem Zambri quod expugnanda esset civitas, ingressus est palatium, et succendit se cum domo regia: et mortuus est
19 Pentru păcatele sale cu care păcătuise făcând ce este rău în ochii DOMNULUI, pentru că umblase în calea lui Ieroboam şi în păcatul lui pe care l-a făcut, pentru a face pe Israel să păcătuiască.
in peccatis suis, quæ peccaverat faciens malum coram Domino, et ambulans in via Ieroboam, et in peccato eius, quo fecit peccare Israel.
20 Şi restul faptelor lui Zimri şi trădarea lui pe care a lucrat-o, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraţilor lui Israel?
Reliqua autem sermonum Zambri, et insidiarum eius, et tyrannidis, nonne hæc scripta sunt in Libro verborum dierum regum Israel?
21 Atunci poporul lui Israel s-a despărţit în două părţi: jumătate din popor l-a urmat pe Tibni, fiul lui Ghinat, pentru a-l face împărat şi jumătate l-a urmat pe Omri.
Tunc divisus est populus Israel in duas partes: media pars populi sequebatur Thebni filium Gineth, ut constitueret eum regem: et media pars Amri.
22 Dar poporul care l-a urmat pe Omri l-a învins pe cel care îl urma pe Tibni, fiul lui Ghinat; astfel Tibni a murit, iar Omri a domnit.
Prævaluit autem populus, qui erat cum Amri, populo qui sequebatur Thebni filium Gineth: mortuusque est Thebni, et regnavit Amri.
23 În anul al treizeci şi unulea al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început Omri să domnească peste Israel, doisprezece ani; şase ani a domnit în Tirţa.
Anno trigesimo primo Asa regis Iuda regnavit Amri super Israel, duodecim annis: in Thersa regnavit sex annis.
24 Şi a cumpărat dealul Samariei de la Şemer pentru doi talanţi de argint şi a construit pe deal şi a pus numele cetăţii pe care o construise, după numele lui Şemer, stăpânul dealului, Samaria.
Emitque montem Samariæ a Somer duobus talentis argenti: et ædificavit eum, et vocavit nomen civitatis, quam extruxerat, nomine Semer Domini montis Samariam.
25 Dar Omri a lucrat ce este rău în ochii DOMNULUI şi a făcut mai rău decât toţi cei care au fost înaintea lui.
Fecit autem Amri malum in conspectu Domini, et operatus est nequiter super omnes, qui fuerunt ante eum.
26 Fiindcă a umblat în toată calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, şi în păcatul lui cu care făcuse pe Israel să păcătuiască, pentru a provoca pe DOMNUL Dumnezeul lui Israel la mânie cu deşertăciunile lor.
Ambulavitque in omni via Ieroboam filii Nabat, et in peccatis eius quibus peccare fecerat Israel: ut irritaret Dominum Deum Israel in vanitatibus suis.
27 Şi restul faptelor lui Omri şi tot ce a făcut şi puterea lui pe care a arătat-o, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraţilor lui Israel?
Reliqua autem sermonum Amri, et prælia eius, quæ gessit, nonne hæc scripta sunt in Libro verborum dierum regum Israel?
28 Astfel Omri a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat în Samaria; Şi Ahab, fiul său, a domnit în locul său.
Dormivitque Amri cum patribus suis, et sepultus est in Samaria: regnavitque Achab filius eius pro eo.
29 Şi în anul al treizeci şi optulea al lui Asa, împăratul lui Iuda, Ahab, fiul lui Omri, a început să domnească peste Israel; şi Ahab, fiul lui Omri, a domnit peste Israel în Samaria douăzeci şi doi de ani.
Achab vero filius Amri regnavit super Israel anno trigesimo octavo Asa regis Iuda. Et regnavit Achab filius Amri super Israel in Samaria viginti et duobus annis.
30 Şi Ahab, fiul lui Omri, a făcut ce este rău în ochii DOMNULUI mai mult decât toţi cei care au fost înaintea lui.
Et fecit Achab filius Amri malum in conspectu Domini super omnes, qui fuerunt ante eum.
31 Şi s-a întâmplat, ca şi cum ar fi fost un lucru uşor pentru el să umble în păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, că a luat de soţie pe Izabela, fiica lui Etbaal, împăratul sidonienilor, şi a mers şi i-a servit lui Baal şi i s-a închinat.
Nec suffecit ei ut ambularet in peccatis Ieroboam, filii Nabat: insuper duxit uxorem Iezabel filiam Ethbaal regis Sidoniorum. Et abiit, et servivit Baal, et adoravit eum.
32 Şi a ridicat un altar pentru Baal în casa lui Baal, pe care o construise în Samaria.
Et posuit aram Baal in templo Baal, quod ædificaverat in Samaria,
33 Şi Ahab a făcut o dumbravă; şi Ahab a făcut mai mult, pentru a provoca pe DOMNUL Dumnezeul lui Israel la mânie, decât toţi împăraţii lui Israel care au fost înaintea lui.
et plantavit lucum: et addidit Achab in opere suo, irritans Dominum Deum Israel super omnes reges Israel, qui fuerunt ante eum.
34 În zilele lui Hiel betelitul a construit Ierihonul; i-a pus temelia în Abiram, întâiul său născut, şi i-a pus porţile în cel mai tânăr fiu al său, Segub, conform cuvântului DOMNULUI, pe care îl spusese prin Iosua, fiul lui Nun.
In diebus eius ædificavit Hiel de Bethel, Iericho: in Abiram primitivo suo fundavit eam, et in Segub novissimo suo posuit portas eius: iuxta verbum Domini, quod locutus fuerat in manu Iosue filii Nun.

< 1 Regii 16 >