< 1 Regii 16 >

1 Atunci cuvântul DOMNULUI a venit la Iehu, fiul lui Hanani, împotriva lui Baaşa, spunând:
فەرمایشتی یەزدان بۆ یێهوی کوڕی حەنانی هات سەبارەت بە بەعشا:
2 Pentru că te-am ridicat din ţărână şi te-am făcut prinţ peste poporul meu Israel şi ai umblat în calea lui Ieroboam şi ai făcut pe poporul meu Israel să păcătuiască, pentru a mă provoca la mânie cu păcatele lor,
«لەبەر ئەوەی لە خۆڵەوە تۆم بەرزکردەوە و تۆم کردە فەرمانڕەوای ئیسرائیلی گەلەکەی خۆم، بەڵام تۆ ڕێچکەی یارۆڤعامت گرتەبەر و وات لە ئیسرائیلی گەلەکەی من کرد گوناه بکەن و بە گوناهەکانیان پەستم بکەن،
3 Iată, voi îndepărta posteritatea lui Baaşa şi posteritatea casei lui; şi voi face casa ta precum casa lui Ieroboam, fiul lui Nebat.
لەبەر ئەوە بەعشا و بنەماڵەکەی ڕیشەکێش دەکەم، بنەماڵەکەی تۆ وەک بنەماڵەکەی یارۆڤعامی کوڕی نەڤاتی لێ دەکەم.
4 Pe cel care va muri din Baaşa, în cetate, câinii îl vor mânca; şi pe cel care moare dintre ai lui în câmp, păsările cerului îl vor mânca.
هەرکەسێکی بەعشا لە شار بمرێت سەگ دەیخوات، ئەوەشی لە کێڵگە بمرێت باڵندەی ئاسمان.»
5 Şi restul faptelor lui Baaşa şi ce a făcut şi puterea lui, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraţilor lui Israel?
ڕووداوەکانی دیکەی پاشایەتی بەعشا، ئەوەی کردی و ئەو پاڵەوانییەتییەی کە نواندی لە پەڕتووکی کاروباری ڕۆژانەی پاشاکانی ئیسرائیل تۆمار کراون.
6 Astfel Baaşa a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat în Tirţa; şi Ela, fiul său, a domnit în locul său.
بەعشا لەگەڵ باوباپیرانی سەری نایەوە و لە تیرزە نێژرا. ئیتر ئێلەی کوڕیشی لە جێی ئەو بوو بە پاشا.
7 Şi de asemenea prin mâna profetului Iehu, fiul lui Hanani, a venit cuvântul DOMNULUI împotriva lui Baaşa şi împotriva casei lui, pentru tot răul pe care l-a făcut în ochii DOMNULUI, în a-l provoca la mânie cu lucrarea mâinilor sale, fiind ca şi casa lui Ieroboam; şi pentru că l-a ucis.
هەروەها لە ڕێگەی یێهو پێغەمبەری کوڕی حەنانیەوە فەرمایشتی یەزدان هات سەبارەت بە بەعشا و بنەماڵەکەی بەهۆی هەموو ئەو خراپانەی لەبەرچاوی یەزدان کردبووی، بەوەی کە بە کردەوەکانی پەستی کرد، وەک بنەماڵەی یارۆڤعامی لێهات، هەروەها بەهۆی ئەوەشەوە کە بنەماڵەی یارۆڤعامی لەناو برد.
8 În anul al douăzeci şi şaselea al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început Ela, fiul lui Baaşa, să domnească peste Israel în Tirţa, doi ani.
لە بیست و شەشەمین ساڵی پاشایەتی ئاسا پاشای یەهودا، ئێلەی کوڕی بەعشا لە تیرزە بوو بە پاشای ئیسرائیل، دوو ساڵ پاشایەتی کرد.
9 Şi servitorul său, Zimri, căpetenie a jumătate din carele lui, a uneltit împotriva sa în timp ce era în Tirţa bând şi îmbătându-se în casa lui Arţa, administratorul casei sale în Tirţa.
زیمری کاربەدەستی کە فەرماندەی نیوەی گالیسکەکانی پاشا بوو، پیلانی لە دژی گێڕا. کاتێک ئێلە لە ماڵی ئەرچا بوو لە تیرزە، ئەوەی کە سەرپەرشتیاری کۆشکەکەی ئەو بوو لە تیرزە، دەیخواردەوە و سەرخۆش بوو،
10 Şi Zimri a intrat şi l-a lovit şi l-a ucis, în anul al douăzeci şi şaptelea al lui Asa, împăratul lui Iuda, şi a domnit în locul său.
زیمری هاتە ژوورەوە و لێیدا و کوشتی. لە بیست و حەوتەمین ساڵی ئاسا پاشای یەهودا لە جێی ئەو بوو بە پاشا.
11 Şi s-a întâmplat, când a început să domnească, îndată ce a şezut pe tronul său, că a ucis toată casa lui Baaşa; nu i-a lăsat pe niciunul care urinează la perete, nici dintre rudele lui, nici dintre prietenii lui.
کاتێک بوو بە پاشا و لەسەر تەختەکەی ئەو دانیشت، هەموو بنەماڵەی بەعشای کوشت. بە جۆرێک کە هیچ نێرینەیەکی لە کەسوکار و نزیک و دۆستانی نەهێشتەوە.
12 Astfel Zimri a nimicit toată casa lui Baaşa, conform cuvântului DOMNULUI, pe care îl vorbise împotriva lui Baaşa prin profetul Iehu,
زیمری هەموو بنەماڵەی بەعشای لەناوبرد، هەروەکو فەرمایشتەکەی یەزدان کە لە ڕێگەی یێهو پێغەمبەرەوە سەبارەت بە بەعشا فەرمووبووی.
13 Pentru toate păcatele lui Baaşa şi păcatele lui Ela, fiul său, prin care păcătuiseră şi prin care făcuseră pe Israel să păcătuiască, provocând pe DOMNUL Dumnezeul lui Israel la mânie cu deşertăciunile lor.
لەبەر هەموو گوناهەکانی بەعشا و گوناهەکانی ئێلەی کوڕی کە کردیان و بەهۆیانەوە وایان لە ئیسرائیل کرد گوناه بکەن و بە بتە پووچەکانیان یەزدانی پەروەردگاری ئیسرائیل پەست بکەن.
14 Şi restul faptelor lui Ela şi tot ce a făcut, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraţilor lui Israel?
ڕووداوەکانی دیکەی پاشایەتی ئێلە و هەموو ئەوەی کردی لە پەڕتووکی کاروباری ڕۆژانەی پاشاکانی ئیسرائیل تۆمار کراون.
15 În anul al douăzeci şi şaptelea al lui Asa, împăratul lui Iuda, a domnit Zimri şapte zile în Tirţa. Şi poporul era aşezat în tabără împotriva Ghibetonului, care aparţinea filistenilor.
لە بیست و حەوتەمین ساڵی پاشایەتی ئاسا پاشای یەهودا، زیمری حەوت ڕۆژ لە تیرزە بوو بە پاشا، سوپاش گەمارۆی گیبەتۆنی فەلەستییەکانیان دابوو.
16 Şi poporul care era aşezat în tabără a auzit spunându-se: Zimri a uneltit şi de asemenea a ucis pe împărat; De aceea tot Israelul a făcut pe Omri, căpetenia oştirii, împărat peste Israel, în acea zi în tabără.
کاتێک ئەو ئیسرائیلییانەی کە گەمارۆی گیبەتۆنیان دابوو بیستیان گوترا زیمری پیلانی گێڕاوە و پاشاشی کوشتووە، هەموویان هەر لەو ڕۆژەدا لەناو ئۆردوگاکە جاڕیان دا و عۆمریی فەرماندەی گشتی سوپایان کردە پاشای ئیسرائیل.
17 Şi Omri s-a urcat de la Ghibeton şi tot Israelul cu el şi au asediat Tirţa.
ئینجا عۆمری و هەموو ئیسرائیل لەگەڵی لە گیبەتۆنەوە کشانەوە و تیرزەیان گەمارۆ دا.
18 Şi s-a întâmplat, când Zimri a văzut că cetatea fusese luată, că a intrat în palatul casei împăratului şi a ars casa împăratului peste el cu foc şi a murit,
ئەوە بوو کە زیمری بینی شارەکە گیرا، چووە ناو قەڵای کۆشکی پاشا، کۆشکی پاشای بە ئاگر بەسەر خۆیدا سووتاند و مرد،
19 Pentru păcatele sale cu care păcătuise făcând ce este rău în ochii DOMNULUI, pentru că umblase în calea lui Ieroboam şi în păcatul lui pe care l-a făcut, pentru a face pe Israel să păcătuiască.
ئەمەش بەهۆی ئەو گوناهانەوە بوو کە کردی، بەوەی لەبەرچاوی یەزدان خراپەکاری کرد، بەدوای ڕێگای یارۆڤعام کەوت و هەمان گوناهی ئەوی کرد کە بەهۆیەوە وای کردبوو ئیسرائیل گوناه بکات.
20 Şi restul faptelor lui Zimri şi trădarea lui pe care a lucrat-o, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraţilor lui Israel?
ڕووداوەکانی دیکەی پاشایەتی زیمری و ئەو پیلانەی کە گێڕای لە پەڕتووکی کاروباری ڕۆژانەی پاشاکانی ئیسرائیل تۆمار کراون.
21 Atunci poporul lui Israel s-a despărţit în două părţi: jumătate din popor l-a urmat pe Tibni, fiul lui Ghinat, pentru a-l face împărat şi jumătate l-a urmat pe Omri.
لەو کاتەدا گەلی ئیسرائیل بووە دوو بەش، نیوەی گەل بەدوای تیڤنی کوڕی گینەتەوە بوون هەتا بیکەنە پاشا، نیوەکەی دیکەش بەدوای عۆمرییەوە بوون.
22 Dar poporul care l-a urmat pe Omri l-a învins pe cel care îl urma pe Tibni, fiul lui Ghinat; astfel Tibni a murit, iar Omri a domnit.
ئەو نیوەیەی گەل کە بەدوای عۆمرییەوە بوون زاڵبوون بەسەر ئەو نیوەیەی کە بەدوای تیڤنی کوڕی گینەتەوە بوون، جا تیڤنی کوژرا و عۆمری بوو بە پاشا.
23 În anul al treizeci şi unulea al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început Omri să domnească peste Israel, doisprezece ani; şase ani a domnit în Tirţa.
لە سی و یەکەمین ساڵی پاشایەتی ئاسا پاشای یەهودا عۆمری بوو بە پاشای ئیسرائیل، بۆ ماوەی دوازدە ساڵ پاشایەتی کرد، شەش ساڵ لە تیرزە بوو.
24 Şi a cumpărat dealul Samariei de la Şemer pentru doi talanţi de argint şi a construit pe deal şi a pus numele cetăţii pe care o construise, după numele lui Şemer, stăpânul dealului, Samaria.
ئینجا چیای سامیرەی لە شەمەر بە دوو تالنت زیو کڕی و دەستی بە بنیادنان کرد لە چیاکە، ئەو شارەی کە بنیادی نا، ناوی لێنا سامیرە بە ناوی شەمەری خاوەنی چیای سامیرەوە.
25 Dar Omri a lucrat ce este rău în ochii DOMNULUI şi a făcut mai rău decât toţi cei care au fost înaintea lui.
عۆمریش لەبەرچاوی یەزدان خراپەکاری کرد، لە هەموو ئەوانەی پێش خۆی زیاتر خراپەی کرد.
26 Fiindcă a umblat în toată calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, şi în păcatul lui cu care făcuse pe Israel să păcătuiască, pentru a provoca pe DOMNUL Dumnezeul lui Israel la mânie cu deşertăciunile lor.
بەدوای ڕێگای یارۆڤعامی کوڕی نەڤات کەوت و هەمان گوناهی ئەوی کرد کە بەهۆیەوە وای کردبوو ئیسرائیل گوناه بکات، بە پەستکردنی یەزدانی پەروەردگاری ئیسرائیل بە بتە پووچەکانیان.
27 Şi restul faptelor lui Omri şi tot ce a făcut şi puterea lui pe care a arătat-o, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraţilor lui Israel?
ڕووداوەکانی دیکەی پاشایەتی عۆمری و ئەوەی کردی و ئەو پاڵەوانییەتییەی کە نواندی لە پەڕتووکی کاروباری ڕۆژانەی پاشاکانی ئیسرائیل تۆمار کراون.
28 Astfel Omri a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat în Samaria; Şi Ahab, fiul său, a domnit în locul său.
عۆمری لەگەڵ باوباپیرانی سەری نایەوە و لە سامیرە نێژرا. ئیتر ئەحاڤی کوڕی لەدوای خۆی بوو بە پاشا.
29 Şi în anul al treizeci şi optulea al lui Asa, împăratul lui Iuda, Ahab, fiul lui Omri, a început să domnească peste Israel; şi Ahab, fiul lui Omri, a domnit peste Israel în Samaria douăzeci şi doi de ani.
ئەحاڤی کوڕی عۆمری لە سی و هەشتەمین ساڵی پاشایەتی ئاسا پاشای یەهودا بوو بە پاشای ئیسرائیل، بیست و دوو ساڵ لە سامیرە پاشایەتی ئیسرائیلی کرد.
30 Şi Ahab, fiul lui Omri, a făcut ce este rău în ochii DOMNULUI mai mult decât toţi cei care au fost înaintea lui.
ئەحاڤی کوڕی عۆمریش لە هەموو ئەوانەی پێش خۆی زیاتر لەبەرچاوی یەزدان خراپەکاری کرد.
31 Şi s-a întâmplat, ca şi cum ar fi fost un lucru uşor pentru el să umble în păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, că a luat de soţie pe Izabela, fiica lui Etbaal, împăratul sidonienilor, şi a mers şi i-a servit lui Baal şi i s-a închinat.
نەک هەر تەنها گوناهەکانی یارۆڤعامی کوڕی نەڤاتی بەلاوە کەم بوو، بەڵکو ئیزابێلی کچی ئەسبەعلی پاشای سەیدائییەکانیشی هێنا و چوو بەعلی پەرست و کڕنۆشی بۆ برد.
32 Şi a ridicat un altar pentru Baal în casa lui Baal, pe care o construise în Samaria.
لەناو پەرستگای بەعل قوربانگایەکیشی بۆ بەعل دروستکرد، کە لە سامیرە بنیادی نابوو.
33 Şi Ahab a făcut o dumbravă; şi Ahab a făcut mai mult, pentru a provoca pe DOMNUL Dumnezeul lui Israel la mânie, decât toţi împăraţii lui Israel care au fost înaintea lui.
هەروەها ئەحاڤ ستوونە ئەشێرایەکی دروستکرد و لە هەموو پاشاکانی ئیسرائیلیش کە لەپێش خۆیەوە بوون زیاتری کرد بۆ پەستکردنی یەزدانی پەروەردگاری ئیسرائیل.
34 În zilele lui Hiel betelitul a construit Ierihonul; i-a pus temelia în Abiram, întâiul său născut, şi i-a pus porţile în cel mai tânăr fiu al său, Segub, conform cuvântului DOMNULUI, pe care îl spusese prin Iosua, fiul lui Nun.
لە سەردەمی ئەحاڤ، حیێلی بێت‌ئێلی ئەریحای بنیاد نایەوە. کاتێک دەستی بە دانانی بناغەکە کرد، ئەبیرامی کوڕە نۆبەرەکەی مرد، هەروەها کاتێک دەرگاکانی چەقاند سگوڤی کوڕە بچووکەکەی مرد، هەروەک چۆن فەرمایشتی یەزدان لەسەر زاری یەشوعی کوڕی نون فەرمووبووی.

< 1 Regii 16 >