< 1 Regii 15 >

1 Şi în anul al optsprezecelea al împăratului Ieroboam, fiul lui Nebat, Abiiam a domnit peste Iuda.
느밧의 아들 여로보암 왕 제 십팔년에 아비얌이 유다 왕이 되고
2 Trei ani a domnit el în Ierusalim. Şi numele mamei lui era Maaca, fiica lui Abişalom.
예루살렘에서 삼년을 치리하니라 그 모친의 이름은 마아가라 아비살롬의 딸이더라
3 Şi el a umblat în toate păcatele tatălui său, pe care le făcuse înaintea lui; şi inima lui nu a fost împăcată cu DOMNUL Dumnezeul lui, ca inima lui David, tatăl său.
아비얌이 그 부친의 이미 행한 모든 죄를 행하고 그 마음이 그 조상 다윗의 마음 같지 아니하여 그 하나님 여호와 앞에 온전치 못하였으나
4 Totuşi, din cauza lui David, DOMNUL Dumnezeul său i-a dat o candelă în Ierusalim, pentru a înălţa pe fiul său după el şi pentru a întemeia Ierusalimul;
그 하나님 여호와께서 다윗을 위하여 예루살렘에서 저에게 등불을 주시되 그 아들을 세워 후사가 되게 하사 예루살렘을 견고케 하셨으니
5 Deoarece David făcuse ceea ce era drept în ochii DOMNULUI şi nu se abătuse de la niciun lucru pe care i-l poruncise el în toate zilele vieţii sale, în afară de fapta cu Urie hititul.
이는 다윗이 헷 사람 우리아의 일 외에는 평생에 여호와 보시기에 정직히 행하고 자기에게 명하신 모든 일을 어기지 아니하였음이라
6 Şi a fost război între Roboam şi Ieroboam în toate zilele vieţii lui.
르호보암과 여로보암 사이에 사는 날 동안 전쟁이 있었더니
7 Şi restul faptelor lui Abiiam şi tot ce a făcut, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraţilor lui Iuda? Şi a fost război între Abiiam şi Ieroboam.
아비얌과 여로보암 사이에도 전쟁이 있으니라 아비얌의 남은 사적과 무릇 행한 일이 유다 왕 역대지략에 기록되지 아니하였느냐
8 Şi Abiiam a adormit cu părinţii săi; şi l-au îngropat în cetatea lui David; şi fiul său, Asa, a domnit în locul său.
아비얌이 그 열조와 함께 자니 다윗성에 장사되고 그 아들 아사가 대신하여 왕이 되니라
9 Şi în al douăzecilea an al lui Ieroboam, împăratul lui Israel, Asa a domnit peste Iuda.
이스라엘 왕 여로보암 제 이십년에 아사가 유다 왕이 되어
10 Şi patruzeci şi unu de ani a domnit el în Ierusalim. Şi numele mamei lui era Maaca, fiica lui Abişalom.
예루살렘에서 사십 일년을 치리하니라 그 모친의 이름은 마아가라 아비살롬의 딸이더라
11 Şi Asa a făcut ceea ce era drept în ochii DOMNULUI, precum a făcut David, tatăl său.
아사가 그 조상 다윗같이 여호와 보시기에 정직하게 행하여
12 Şi a alungat pe sodomiţi din ţară şi a îndepărtat toţi idolii pe care tatăl său îi făcuse.
남색하는 자를 그 땅에서 쫓아내고 그 열조의 지은 모든 우상을 없이 하고
13 Şi de asemenea pe Maaca, mama sa, chiar pe ea a îndepărtat-o de la a fi împărăteasă, pentru că făcuse un idol într-o dumbravă; şi Asa i-a distrus idolul şi l-a ars lângă pârâul Chedron.
또 그 모친 마아가가 아세라의 가증한 우상을 만들었으므로 태후의 위를 폐하고 그 우상을 찍어서 기드론 시냇가에서 불살랐으나
14 Dar înălţimile nu au fost îndepărtate; totuşi inima lui Asa a fost împăcată cu DOMNUL în toate zilele sale.
오직 산당은 없이하지 아니하니라 그러나 아사의 마음이 일평생 여호와 앞에 온전하였으며
15 Şi el a adus lucrurile pe care tatăl său le dedicase şi lucrurile pe care el însuşi le dedicase, în casa DOMNULUI: argint şi aur şi vase.
저가 그 부친의 구별한 것과 자기의 구별한 것을 여호와의 전에 받들어 드렸으니 곧 은과 금과 기명들이더라
16 Şi a fost război între Asa şi Baaşa, împăratul lui Israel, în toate zilele lor.
아사와 이스라엘 왕 바아사 사이에 일생 전쟁이 있으니라
17 Şi Baaşa, împăratul lui Israel, s-a urcat împotriva lui Iuda şi a zidit Rama, ca să nu permită nimănui să iasă sau să intre la Asa, împăratul lui Iuda.
이스라엘 왕 바아사가 유다를 치러 올라와서 라마를 건축하여 사람을 유다 왕 아사에게 왕래하지 못하게 하려 한지라
18 Atunci Asa a luat tot argintul şi aurul care era rămas în tezaurele casei DOMNULUI şi în tezaurele casei împăratului şi le-a dat în mâna servitorilor săi şi împăratul Asa i-a trimis la Ben-Hadad, fiul lui Tabrimon, fiul lui Hezion, împăratul Siriei, care locuia în Damasc, spunând:
아사가 여호와의 전 곳간과 왕궁 곳간에 남은 은, 금을 몰수히 취하여 그 신복의 손에 붙여 다메섹에 거한 아람 왕 헤시온의 손자 다브림몬의 아들 벤하닷에게 보내며 가로되
19 Este alianţă între mine şi tine şi între tatăl meu şi tatăl tău: iată, ţi-am trimis un dar de argint şi aur; vino şi rupe înţelegerea ta cu Baaşa, împăratul lui Israel, ca să plece de la mine.
`나와 당신 사이에 약조가 있고 내 부친과 당신의 부친 사이에도 있었느니라 내가 당신에게 은금 예물을 보내었으니 와서 이스라엘 왕 바아사와 세운 약조를 깨뜨려서 저로 나를 떠나게 하라'하매
20 Astfel Ben-Hadad a dat ascultare împăratului Asa şi a trimis pe căpeteniile oştirilor sale împotriva cetăţilor lui Israel şi au lovit Iionul şi Danul şi Abel-Bet-Maaca şi tot Chinerotul, împreună cu toată ţara lui Neftali.
벤하닷이 아사 왕의 말을 듣고 그 군대장관들을 보내어 이스라엘 성들을 치되 이욘과 단과 아벨벧마아가와 긴네렛 온 땅과 납달리 온 땅을 쳤더니
21 Şi s-a întâmplat, când Baaşa a auzit aceasta, că s-a oprit de la construirea Ramei şi a locuit în Tirţa.
바아사가 듣고 라마 건축하는 일을 그치고 디르사에 거하니라
22 Atunci împăratul Asa a făcut o proclamaţie prin tot Iuda; nimeni nu a fost scutit; şi au îndepărtat pietrele de la Rama şi lemnăria ei, cu care Baaşa construise; şi împăratul Asa a zidit cu ele Gheba lui Beniamin şi Miţpa.
이에 아사 왕이 온 유다에 영을 내려 한 사람도 모면하지 못하게 하여 바아사가 라마를 건축하던 돌과 재목을 가져오게 하고 그것으로 베냐민의 게바와 미스바를 건축하였더라
23 Restul faptelor lui Asa şi toată puterea lui şi tot ce a făcut şi cetăţile pe care le-a construit, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraţilor lui Iuda? Totuşi în timpul bătrâneţii sale a fost bolnav de picioare.
아사의 남은 사적과 모든 권세와 무릇 그 행한 일과 성읍을 건축한 것이 유다 왕 역대지략에 기록되지 아니하였느냐 그러나 저가 늙을 때에 발에 병이 있었더라
24 Şi Asa a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat cu părinţii săi în cetatea lui David, tatăl său; şi Iosafat, fiul său, a domnit în locul său.
아사가 그 열조와 함께 자매 그 열조와 함께 그 조상 다윗의 성에 장사되고 그 아들 여호사밧이 대신하여 왕이 되니라
25 Şi Nadab, fiul lui Ieroboam, a început să domnească peste Israel în al doilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, şi el a domnit peste Israel doi ani.
유다 왕 아사 제 이년에 여로보암의 아들 나답이 이스라엘 왕이 되어 이년을 이스라엘을 다스리니라
26 Şi a făcut ce este rău în ochii DOMNULUI şi a umblat în calea tatălui său şi în păcatul lui, prin care a făcut pe Israel să păcătuiască.
저가 여호와 보시기에 악을 행하되 그 아비의 길로 행하며 그가 이스라엘로 범하게 한 그 죄중에 행한지라
27 Şi Baaşa, fiul lui Ahiia, din casa lui Isahar, a uneltit împotriva lui; şi Baaşa l-a lovit la Ghibeton, care aparţinea filistenilor; fiindcă Nadab şi tot Israelul asediau Ghibetonul.
이에 잇사갈 족속 아히야의 아들 바아사가 저를 모반하여 블레셋 사람에게 속한 깁브돈에서 저를 죽였으니 이는 나답과 온 이스라엘이 깁브돈을 에워싸고 있었음이더라
28 Chiar în al treilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, Baaşa l-a ucis şi a domnit în locul său.
유다 왕 아사 제 삼년에 바아사가 나답을 죽이고 대신하여 왕이 되고
29 Şi s-a întâmplat, când a domnit, că el a lovit toată casa lui Ieroboam; nu a lăsat lui Ieroboam pe vreunul care sufla, până când l-a nimicit, conform spusei DOMNULUI, pe care o vorbise prin servitorul său, Ahiia şilonitul;
왕이 될 때에 여로보암의 온 집을 쳐서 생명 있는 자를 하나도 남기지 아니하고 다 멸하였는데 여호와께서 그 종 실로 사람 아히야로 하신 말씀과 같이 되었으니
30 Din cauza păcatelor lui Ieroboam cu care păcătuise şi prin care făcuse pe Israel să păcătuiască, prin provocarea cu care îl provocase pe DOMNUL Dumnezeul lui Israel la mânie.
이는 여로보암이 범죄하고 또 이스라엘로 범하게 한 죄로 인함이며 또 저가 이스라엘 하나님 여호와의 노를 격동시킨 일을 인함이었더라
31 Şi restul faptelor lui Nadab şi tot ce a făcut, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraţilor lui Israel?
나답의 남은 사적과 무릇 행한 일이 이스라엘 왕 역대지략에 기록되지 아니하였느냐
32 Şi a fost război între Asa şi Baaşa, împăratul lui Israel, în toate zilele lor.
아사와 이스라엘 왕 바아사 사이에 일생 전쟁이 있으니라
33 În al treilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească Baaşa, fiul lui Ahiia, peste tot Israelul în Tirţa, timp de douăzeci şi patru de ani.
유다 왕 아사 제 삼년에 아히야의 아들 바아사가 디르사에서 온이스라엘의 왕이 되어 이십 사년을 치리하니라
34 Şi el a făcut ce este rău în ochii DOMNULUI şi a umblat în calea lui Ieroboam şi în păcatul lui, prin care făcuse pe Israel să păcătuiască.
바아사가 여호와 보시기에 악을 행하되 여로보암의 길로 행하며 그가 이스라엘로 범하게 한 그 죄중에 행하였더라

< 1 Regii 15 >