< 1 Cronici 27 >
1 Și copiii lui Israel, după numărul lor, adică părinții mai mari și căpeteniile peste mii și sute și administratorii lor care au servit pe împărat în orice lucru al rândurilor, care au intrat și au ieșit, lună de lună, în toate lunile anului, în fiecare rând erau douăzeci și patru de mii.
Filii autem Israel secundum numerum suum, principes familiarum, tribuni, et centuriones, et præfecti, qui ministrabant regi iuxta turmas suas, ingredientes et egredientes per singulos menses in anno, viginti quattuor millibus singuli præerant.
2 Peste primul rând pentru luna întâi era Iașobeam, fiul lui Zabdiel. Și în rândul lui erau douăzeci și patru de mii.
Primæ turmæ in primo mense Iesboam præerat filius Zabdiel, et sub eo vigintiquattuor millia.
3 Mai marele tuturor căpeteniilor oștirii a fost, în prima lună, dintre copiii lui Pereț.
De filiis Phares, princeps cunctorum principum in exercitu mense primo.
4 Și peste rândul lunii a doua a fost Dodai ahohitul. Și din rândul lui a fost, de asemenea, Miclot, conducătorul; în rândul lui, de asemenea, au fost douăzeci și patru de mii.
Secundi mensis habebat turmam Dudia Ahohites, et post se alter nomine Macelloth, qui regebat partem exercitus viginti quattuor millium.
5 A treia căpetenie a oștirii pentru a treia lună a fost Benaia, fiul lui Iehoiada, un mare preot. Și în rândul lui au fost douăzeci și patru de mii.
Dux quoque turmæ tertiæ in mense tertio, erat Banaias filius Ioiadæ sacerdos: et in divisione sua viginti quattuor millia.
6 Acesta este acel Benaia, războinic între cei treizeci și peste cei treizeci. Și în rândul lui a fost Amizadab, fiul său.
Ipse est Banaias fortissimus inter triginta, et super triginta. præerat autem turmæ ipsius Amizabad filius eius.
7 A patra căpetenie, pentru luna a patra, a fost Asael, fratele lui Ioab; și Zebadia, fiul lui după el. Și în rândul lui au fost douăzeci și patru de mii.
Quartus, mense quarto, Asahel frater Ioab, et Zabadias filius eius post eum: et in turma eius vigintiquattuor millia.
8 A cincea căpetenie, pentru luna a cincea, a fost Șamehut izrahitul. Și în rândul lui au fost douăzeci și patru de mii.
Quintus, mense quinto, princeps Samaoth Iezerites: et in turma eius vigintiquattuor millia.
9 A șasea căpetenie, pentru luna a șasea, a fost Ira, fiul lui Icheș din Tecoa. Și în rândul lui au fost douăzeci și patru de mii.
Sextus, mense sexto, Hira filius Acces Thecuites: et in turma eius vigintiquattuor millia.
10 A șaptea căpetenie, pentru luna a șaptea, a fost Haleț pelonitul, dintre copiii lui Efraim. Și în rândul lui au fost douăzeci și patru de mii.
Septimus, mense septimo, Helles Phallonites de filiis Ephraim: et in turma eius vigintiquattuor millia.
11 A opta căpetenie, pentru luna a opta, a fost Sibecai hușatitul, dintre zerahiți. Și în rândul lui au fost douăzeci și patru de mii.
Octavus, mense octavo, Sobochai Husathites de stirpe Zarahi: et in turma eius vigintiquattuor millia.
12 A noua căpetenie, pentru luna a noua, a fost Abiezer din Anatot, dintre beniamiți. Și în rândul lui au fost douăzeci și patru de mii.
Nonus, mense nono, Abiezer Anathothites de filiis Iemini: et in turma eius vigintiquattuor millia.
13 A zecea căpetenie, pentru luna a zecea, a fost Maharai netofatitul, dintre zerahiți. Și în rândul lui au fost douăzeci și patru de mii.
Decimus, mense decimo, Marai, et ipse Netophathites de stirpe Zarai: et in turma eius vigintiquattuor millia.
14 A unsprezecea căpetenie, pentru luna a unsprezecea, a fost Benaia piratonitul, dintre copiii lui Efraim. Și în rândul lui au fost douăzeci și patru de mii.
Undecimus, mense undecimo, Banaias Pharathonites de filiis Ephraim: et in turma eius vigintiquattuor millia.
15 A douăsprezecea căpetenie, pentru luna a douăsprezecea, a fost Heldai netofatitul, din Otniel. Și în rândul lui au fost douăzeci și patru de mii.
Duodecimus, mense duodecimo, Holdai Netophathites, de stirpe Gothoniel: et in turma eius vigintiquattuor millia.
16 Mai mult, peste triburile lui Israel, conducătorul rubeniților a fost: Eliezer, fiul lui Zicri; dintre simeoniți: Șefatia, fiul lui Maaca;
Porro tribubus præerant Israel, Rubenitis, dux Eliezer filius Zechri: Simeonitis, dux Saphatias filius Maacha:
17 Dintre leviți: Hașabia, fiul lui Chemuel; dintre aaroniți: Țadoc;
Levitis, Hasabias filius Camuel: Aaronitis, Sadoc:
18 Din Iuda: Elihu, unul din frații lui David; din Isahar: Omri fiul lui Mihail;
Iuda, Eliu, frater David: Issachar, Amri filius Michael.
19 Din Zabulon: Ișemaia, fiul lui Obadia; din Neftali: Ierimot, fiul lui Azriel;
Zabulonitis, Iesmaias filius Abdiæ: Nephthalitibus, Ierimoth filius Ozriel:
20 Dintre copiii lui Efraim: Hoșea, fiul lui Azazia; din jumătatea tribului lui Manase: Ioel, fiul lui Pedaia;
filiis Ephraim, Osee filius Ozaziu: dimidiæ tribui Manasse, Ioel filius Phadaiæ:
21 Din jumătatea tribului lui Manase, în Galaad: Ido, fiul lui Zaharia; din Beniamin: Iaasiel, fiul lui Abner;
et dimidiæ tribui Manasse in Galaad, Iaddo filius Zachariæ: Beniamin autem, Iasiel filius Abner.
22 Din Dan: Azareel, fiul lui Ieroham. Aceștia au fost prinții triburilor lui Israel.
Dan vero, Ezrihel filius Ieroham: hi principes filiorum Israel.
23 Dar David nu a luat numărul lor de la vârsta de douăzeci de ani în jos; deoarece DOMNUL spusese că va înmulți pe Israel ca stelele cerurilor.
Noluit autem David numerare eos a viginti annis inferius: quia dixerat Dominus ut multiplicaret Israel quasi stellas cæli.
24 Ioab, fiul Țeruiei, a început să numere, dar nu a terminat, deoarece acolo a fost furia DOMNULUI asupra lui Israel, și numărul nu a fost pus la socoteala cronicilor împăratului David.
Ioab filius Sarviæ cœperat numerare, nec complevit: quia super hoc ira irruerat in Israel: et idcirco numerus eorum qui fuerant recensiti, non est relatus in fastos regis David.
25 Și peste tezaurele împăratului a fost Azmavet, fiul lui Adiel; și peste cămările din câmpuri, în cetăți și în sate și în cetățui, a fost Ionatan, fiul lui Ozia;
Super thesauros autem regis fuit Azmoth filius Adiel. his autem thesauris, qui erant in urbibus, et in vicis, et in turribus, præsidebat Ionathan filius Oziæ.
26 Și peste muncitorii câmpului, pentru aratul pământului a fost Ezri, fiul lui Chelub;
Operi autem rustico, et agricolis, qui exercebant terram, præerat Ezri filius Chelub:
27 Și peste vii a fost Șimei ramatitul; peste înmulțirea viilor pentru beciurile de vin, a fost Zabdi șipmitul;
vinearumque cultoribus, Semeias Romathites: cellis autem vinariis, Zabdias Aphonites.
28 Și peste măslini și sicomori, care erau în lunci, a fost Baal-Hanan din Gheder; și peste beciurile de untdelemn a fost Ioaș;
Nam super oliveta et ficeta, quæ erant in campestribus, Balanam Gederites: super apothecas autem olei, Ioas.
29 Și peste cirezile care au păscut în Saron a fost Șitrai saronitul; și peste cirezile care erau în văi a fost Șafat, fiul lui Adlai;
Porro armentis, quæ pascebantur in Saron, præpositus fuit Setrai Saronites: et super boves in vallibus Saphat filius Adli:
30 Peste cămile de asemenea a fost Obil ismaelitul; și peste măgari a fost Iehdia din Meronot;
super camelos vero, Ubil Ismahelites: et super asinos, Iadias Meronathites.
31 Și peste turme a fost Iaziz hagarenitul. Toți aceștia au fost administratorii averii împăratului David.
super oves quoque Iaziz Agareus. omnes hi, principes substantiæ regis David.
32 De asemenea Ionatan, unchiul lui David, a fost sfătuitor, un înțelept și un scrib; și Iehiel, fiul lui Hacmoni, a fost cu fiii împăratului;
Ionathan autem patruus David, consiliarius, vir prudens et litteratus: ipse et Iahiel filius Hachamoni erant cum filiis regis.
33 Și Ahitofel a fost sfătuitorul împăratului; și Hușai architul a fost tovarășul împăratului;
Achitophel etiam consiliarius regis, et Chusai Arachites amicus regis.
34 Și după Ahitofel a fost Iehoiada, fiul lui Benaia, și Abiatar; și generalul armatei împăratului a fost Ioab.
Post Achitophel fuit Ioiada filius Banaiæ, et Abiathar. Princeps autem exercitus regis erat Ioab.