< 1 Cronici 27 >
1 Și copiii lui Israel, după numărul lor, adică părinții mai mari și căpeteniile peste mii și sute și administratorii lor care au servit pe împărat în orice lucru al rândurilor, care au intrat și au ieșit, lună de lună, în toate lunile anului, în fiecare rând erau douăzeci și patru de mii.
Israel sepai jalamkaite le a vaibol teuvin lengpa hongbit dia a sepaite ahon hon a aki vaihop dan u chu hiti ahi. Sepai hon khat a mi sangsomni le li alhing uvin, kum khat le lhakhat cheh pan ala teiyun ahi.
2 Peste primul rând pentru luna întâi era Iașobeam, fiul lui Zabdiel. Și în rândul lui erau douăzeci și patru de mii.
Sepai hon ho panmun la masapen a lamkai chu Zabdiel chapa Jashobeam ahi,
3 Mai marele tuturor căpeteniilor oștirii a fost, în prima lună, dintre copiii lui Pereț.
Ama hi Perez insung a kon sepai vaihom ho jouse lah a jong thaneipen ahi.
4 Și peste rândul lunii a doua a fost Dodai ahohitul. Și din rândul lui a fost, de asemenea, Miclot, conducătorul; în rândul lui, de asemenea, au fost douăzeci și patru de mii.
Sepaihon lhanina a pan la a lamkai chu Ahoah insungmi Dodai kitipa ahin, anoidou a thanei vaihom din Mikloth kitipa akikoi e.
5 A treia căpetenie a oștirii pentru a treia lună a fost Benaia, fiul lui Iehoiada, un mare preot. Și în rândul lui au fost douăzeci și patru de mii.
A lhathum channa a pan la sepaihon lamkai chu Jehoiada chapa Benaiah ahi.
6 Acesta este acel Benaia, războinic între cei treizeci și peste cei treizeci. Și în rândul lui a fost Amizadab, fiul său.
Beniah kitipa hi David sepai hangsan, mihat somthum ho lamkai a jong ana pang ahi. Achapa Ammizabad chu anoidou din apansah e.
7 A patra căpetenie, pentru luna a patra, a fost Asael, fratele lui Ioab; și Zebadia, fiul lui după el. Și în rândul lui au fost douăzeci și patru de mii.
Joab naopa Asahel in a lhali channa sepai hon te alamkaiyin ahi. Amahi achapa Zebadiah in athijouin apanmun akhel tai.
8 A cincea căpetenie, pentru luna a cincea, a fost Șamehut izrahitul. Și în rândul lui au fost douăzeci și patru de mii.
A lhanga channa sepaihon lamkai chu Shammah ahin, amahi Izrahite tinjong aki hei.
9 A șasea căpetenie, pentru luna a șasea, a fost Ira, fiul lui Icheș din Tecoa. Și în rândul lui au fost douăzeci și patru de mii.
A lhagup channa din Tekoa vangkhoa kon, Ikkesh chapa Ira chu lamkai in apang’e.
10 A șaptea căpetenie, pentru luna a șaptea, a fost Haleț pelonitul, dintre copiii lui Efraim. Și în rândul lui au fost douăzeci și patru de mii.
A lhasagi channan Pelon akon a Ephraim insungmi Helez a lamkai e.
11 A opta căpetenie, pentru luna a opta, a fost Sibecai hușatitul, dintre zerahiți. Și în rândul lui au fost douăzeci și patru de mii.
A lhaget channan Hushah a kon Zerah insungmi Sibbecai a lamkaiyin.
12 A noua căpetenie, pentru luna a noua, a fost Abiezer din Anatot, dintre beniamiți. Și în rândul lui au fost douăzeci și patru de mii.
A lhako channan Benjamin gamsung, Anathoth a kon Abiezer a lamkai in.
13 A zecea căpetenie, pentru luna a zecea, a fost Maharai netofatitul, dintre zerahiți. Și în rândul lui au fost douăzeci și patru de mii.
A lhasom nan Netophah a kon Zerah insungmi Maharai in a lamkaiye.
14 A unsprezecea căpetenie, pentru luna a unsprezecea, a fost Benaia piratonitul, dintre copiii lui Efraim. Și în rândul lui au fost douăzeci și patru de mii.
A lhasom le khat nan Epharaim, Pirathon a kon Benaiah a lamkaiyin.
15 A douăsprezecea căpetenie, pentru luna a douăsprezecea, a fost Heldai netofatitul, din Otniel. Și în rândul lui au fost douăzeci și patru de mii.
A lhasom le ni na in Netophah a kon Othniel insungmi Heled in a lamkaiye.
16 Mai mult, peste triburile lui Israel, conducătorul rubeniților a fost: Eliezer, fiul lui Zicri; dintre simeoniți: Șefatia, fiul lui Maaca;
Reuben phung lamkai chu Zicri, Eliezer chapa ahi. Simeon phung lamkai chu Maacah chapa, Shephatiah ahi.
17 Dintre leviți: Hașabia, fiul lui Chemuel; dintre aaroniți: Țadoc;
Levi Phung lamkai, Kemuel chapa Hashabiah ahin, Aaron themgaote phung lamkai chu Zadok ahi.
18 Din Iuda: Elihu, unul din frații lui David; din Isahar: Omri fiul lui Mihail;
Judah te lamkai chu David sopipa Elihu ahin, Issachar lamkai chu Michael chapa Omri ahi.
19 Din Zabulon: Ișemaia, fiul lui Obadia; din Neftali: Ierimot, fiul lui Azriel;
Zebulun lamkai in Obadiah chapa Ishmaiah apangin, Naphtali lamkai chu Azriel chapa Jeremoth ahi.
20 Dintre copiii lui Efraim: Hoșea, fiul lui Azazia; din jumătatea tribului lui Manase: Ioel, fiul lui Pedaia;
Ephraim Phung lamkai chu Azaziah chapa Hoshea ahin, Lhumlam Manasseh lamkai chu Pedaiah chapa Joel ahi.
21 Din jumătatea tribului lui Manase, în Galaad: Ido, fiul lui Zaharia; din Beniamin: Iaasiel, fiul lui Abner;
Solam Gilead a Manasseh lamkai chu Zechariah chapa Iddo ahi. Benjamin lamkai a Abner chapa Jaasiel apang in.
22 Din Dan: Azareel, fiul lui Ieroham. Aceștia au fost prinții triburilor lui Israel.
Dan lamkaiyin Jeroham chapa Azarel apang’e.
23 Dar David nu a luat numărul lor de la vârsta de douăzeci de ani în jos; deoarece DOMNUL spusese că va înmulți pe Israel ca stelele cerurilor.
Leng David in mijatsim abolna achun kum somni a pat anoilam ho asimtha pon ahi. Ajehchu, Pathenin Israel chate chu van'a ahsi jat a phatthei aboh dia akitepna akoisa ahitai.
24 Ioab, fiul Țeruiei, a început să numere, dar nu a terminat, deoarece acolo a fost furia DOMNULUI asupra lui Israel, și numărul nu a fost pus la socoteala cronicilor împăratului David.
Zeruiah chapa Joab chun mijatsim ejat a aboldoh kigot vang'in alosap jing’e. Ajehchu Pathen lunghan na chang a, Leng David khang a Israel mijatsim chu lolhing lou ahitai.
25 Și peste tezaurele împăratului a fost Azmavet, fiul lui Adiel; și peste cămările din câmpuri, în cetăți și în sate și în cetățui, a fost Ionatan, fiul lui Ozia;
Adiel chapa Azmaveth chu lengpa thilkholna ngahtup din nganse ahin, Uzziah chapa Jonathan chu khopi thilkholna mun jouse ngahtup din nganse ahitai.
26 Și peste muncitorii câmpului, pentru aratul pământului a fost Ezri, fiul lui Chelub;
Kelub chapa Ezri chun Lengpa loubol ho vetup din Loumun angah in,
27 Și peste vii a fost Șimei ramatitul; peste înmulțirea viilor pentru beciurile de vin, a fost Zabdi șipmitul;
Ramah a kon Shimei chu Lengpa lengpi lei ngahtup in apang in, Sepham a kon Zabdi chu Lengpa Ju le Lengpi twi thah a apang’e.
28 Și peste măslini și sicomori, care erau în lunci, a fost Baal-Hanan din Gheder; și peste beciurile de untdelemn a fost Ioaș;
Geder a kon a Baal-Hanan chun Judah te moul bul a um Lengpa Olive honsung chule theichang, theiba lei chu angahtup in ahi. Lengpa heng’a Olive thao thah jing din Joash ngansena achang’e.
29 Și peste cirezile care au păscut în Saron a fost Șitrai saronitul; și peste cirezile care erau în văi a fost Șafat, fiul lui Adlai;
Sharon a kon Shitrai chu Sharon munjang lang’a Bong ching in apangin. Adlai chapa Shaphat chu phaicham lang’a apang e.
30 Peste cămile de asemenea a fost Obil ismaelitul; și peste măgari a fost Iehdia din Meronot;
Ishamel chilhah Obil in Sangong saote aching in. Meronoth a kon Jehdeiah in Sangaan aching e.
31 Și peste turme a fost Iaziz hagarenitul. Toți aceștia au fost administratorii averii împăratului David.
Hagrite mi Jaziz in Lengpa kelngoi le kelcha aching in. Amaho chengse hi Lengpa gou ching jeng ahiuve.
32 De asemenea Ionatan, unchiul lui David, a fost sfătuitor, un înțelept și un scrib; și Iehiel, fiul lui Hacmoni, a fost cu fiii împăratului;
David pa-ngahpa Jonathan chu michingtah le thil hethei tah chule lengpa semang khat ahin. Hachmoni chapa Jehiel chu lengpa chapa jilkung in apang’e.
33 Și Ahitofel a fost sfătuitorul împăratului; și Hușai architul a fost tovarășul împăratului;
Ahithophel kitipa hi Leng insung a thumop themtah ahin. Ark kho a Hushai kitipa hi Lengpa dia agol khat ahi.
34 Și după Ahitofel a fost Iehoiada, fiul lui Benaia, și Abiatar; și generalul armatei împăratului a fost Ioab.
Benaiah leh Abiathar chapa Jehoiada in Ahithophel athi jouvin a panmun ahin khel in, Joab chu Lengpa sepai jalamkai a apangtai.