< 1 Cronici 12 >
1 Și aceștia sunt cei care au venit la David la Țiclag, în timp ce încă se ascundea din cauza lui Saul, fiul lui Chiș; și ei erau printre războinici, ajutoare la război.
2 Erau înarmați cu arcuri și puteau folosi și mâna dreaptă și cea stângă în aruncare de pietre și trăgând săgeți din arc, erau dintre frații lui Saul, al lui Beniamin.
3 Mai marele era Ahiezer, apoi Ioaș, fiii lui Șemaa din Ghibea; și Ieziel și Pelet, fiii lui Azmavet; și Beraca și Iehu, antotitul;
4 Și Ismaia din Gabaon, un războinic printre cei treizeci și peste cei treizeci; și Ieremia și Iahaziel și Iohanan și Iozabad din Ghederot,
5 Eluzai și Ierimot și Bealia și Șemaria și Șefatia harofitul,
6 Elcana și Iesia și Azareel și Ioezer și Iașobeam, coreiți,
7 Și Ioela și Zebadia, fiii lui Ieroham din Ghedor.
8 Și dintre gadiți s-au separat acolo pentru David în întăritura din pustie, războinici viteji și bărbați războinici pregătiți pentru bătălie, care puteau purta scut și platoșă, a căror fețe erau ca fețele leilor și erau atât de iuți precum căprioarele pe munți;
9 Ezer, întâiul; Obadia, al doilea; Eliab, al treilea;
10 Mișmana, al patrulea; Ieremia al cincilea;
11 Atai, al șaselea; Eliel al șaptelea;
12 Iohanan, al optulea; Elzabad al nouălea;
13 Ieremia, al zecelea; Macbanai, al unsprezecelea.
14 Aceștia erau dintre fiii lui Gad, căpetenii ale oștirilor, unul dintre cei mai mici era peste o sută și cel mai mare peste o mie.
15 Aceștia sunt cei care au mers peste Iordan în prima lună, când inundase toate malurile lui; și au pus pe fugă pe toți cei din văi și spre est și spre vest.
16 Și acolo au venit copiii lui Beniamin și Iuda la întăritura lui David.
17 Și David a ieșit să îi întâmpine și le-a răspuns și le-a zis: Dacă veniți în pace să mă ajutați, inima mea va fi unită cu voi, dar dacă veniți să mă trădați dușmanilor mei, văzând că nu este nimic rău în mâinile mele, Dumnezeul părinților noștri va vedea și va mustra.
18 Atunci duhul a venit peste Amasai, care era mai marele căpeteniilor și a spus: Ai tăi suntem, David și de partea ta, fiu al lui Isai; pace, pace ție și pace ajutoarelor tale; fiindcă Dumnezeul tău te ajută. Atunci David i-a primit și i-a făcut căpetenii de ceată.
19 Și acolo au trecut unii din Manase la David, când a venit cu filistenii împotriva lui Saul la bătălie, dar ei nu l-au ajutat, fiindcă prinții filistenilor, după sfat, l-au îndepărtat, spunând: El va trece la stăpânul său Saul, spre primejdia capetelor noastre.
20 Mergând la Țiclag, acolo au trecut la el din Manase: Adnah și Iozabad și Iediael și Mihail și Iozabad și Elihu și Țiltai, căpeteniile miilor care erau din Manase.
21 Și l-au ajutat pe David împotriva cetei jefuitorilor, fiindcă ei erau toți războinici viteji și erau căpetenii în oștire.
22 Fiindcă în acel timp, zi de zi, veneau la David să îl ajute, până când a ajuns o mare oștire, precum oștirea lui Dumnezeu.
23 Și acestea sunt numerele cetelor gata înarmate de război care au venit la David în Hebron, pentru a întoarce împărăția lui Saul la David, conform cuvântului DOMNULUI.
24 Copiii lui Iuda care purtau scut și suliță erau șase mii opt sute, gata înarmați de război.
25 Dintre copiii lui Simeon, războinici viteji gata pentru război, șapte mii o sută.
26 Dintre copiii lui Levi patru mii șase sute.
27 Și Iehoiada era conducătorul aaroniților și cu el erau trei mii șapte sute;
28 Și Țadoc, un tânăr, războinic viteaz; și din casa tatălui său, douăzeci și două de căpetenii.
29 Și dintre copiii lui Beniamin, rudele lui Saul, trei mii, căci până atunci cea mai mare parte dintre ei ținuseră parte casei lui Saul.
30 Și dintre copiii lui Efraim douăzeci de mii opt sute, războinici viteji, faimoși din casa părinților lor.
31 Și din jumătatea tribului lui Manase, optsprezece mii, care erau chemați pe nume să vină să facă pe David împărat.
32 Și dintre copiii lui Isahar, care aveau înțelegerea timpurilor, pentru a cunoaște ce avea Israel de făcut; capii lor erau două sute; și toți frații lor erau la porunca lor.
33 Din Zabulon, cei care au pornit la bătălie, deprinși la război, cu toate uneltele de război, cincizeci de mii, care puteau sta umăr la umăr, nu aveau inima împărțită.
34 Și din Neftali, o mie de căpetenii, și împreună cu ei, treizeci și șapte de mii, cu scut și suliță.
35 Și dintre daniți, deprinși la război, douăzeci și opt de mii șase sute.
36 Și din Așer, cei care au pornit la bătălie, deprinși la război, patruzeci de mii.
37 Și de partea cealaltă a Iordanului, dintre rubeniți și gadiți și din jumătatea tribului lui Manase, cu tot felul de unelte de război pentru bătălie, o sută douăzeci de mii.
38 Toți acești bărbați de război, care puteau sta umăr la umăr, au venit cu toată inima la Hebron, pentru a-l face pe David împărat peste tot Israelul; și de asemenea tot restul Israelului erau într-o singură inimă pentru a-l face pe David împărat.
39 Și acolo au fost cu David trei zile, mâncând și bând; fiindcă frații lor le pregătiseră.
40 Mai mult, cei care erau aproape de ei, spre Isahar și Zabulon și Neftali, au adus pâine pe măgari și pe cămile și pe catâri și pe boi și carne, mâncare, turte de smochine și grămezi de stafide și vin și untdelemn și boi și oi din abundență, fiindcă era bucurie în Israel.