Jó 7

1 Porventura não tem o homem guerra sobre a terra? e não são os seus dias como os dias do jornaleiro?

Nu este un timp rânduit omului pe pământ? Nu sunt de asemenea zilele lui ca zilele unui angajat?

2 Como o cervo que suspira pela sombra, e como o jornaleiro que espera pela sua paga,

Precum un servitor cu ardoare dorește umbra și cum un angajat așteaptă răsplata muncii sale,

3 Assim me deram por herança meses de vaidade: e noites de trabalho me prepararam.

Așa sunt eu făcut să moștenesc luni de deșertăciune; și nopți obositoare îmi sunt rânduite.

4 Deitando-me a dormir, então digo, Quando me levantarei? mas comprida é a noite, e farto-me de me voltar na cama até à alva.

Când mă culc, eu spun: Când mă voi ridica și noaptea să fi trecut? Și sunt sătul de răsuciri până la răsăritul zilei.

5 A minha carne se tem vestido de bichos e de torrões de pó: a minha pele está gretada, e se fez abominável.

Carnea mea este îmbrăcată cu viermi și bulgări de țărână; pielea mea este crăpată și a devenit dezgustătoare.

6 Os meus dias são mais velozes do que a lançadeira do tecelão, e pereceram sem esperança.

Zilele mele sunt mai iuți decât suveica țesătorului și sunt petrecute fără speranță.

7 Lembra-te de que a minha vida é como o vento; os meus olhos não tornarão a ver o bem.

Amintește-ți că viața mea este vânt, ochiul meu nu va mai vedea binele.

8 Os olhos dos que agora me veem não me verão mais: os teus olhos estarão sobre mim, porém não serei mais.

Ochiul celui ce m-a văzut nu mă va mai vedea, ochii tăi sunt peste mine și eu nu mai sunt.

9 Assim como a nuvem se desfaz e passa, assim aquele que desce à sepultura nunca tornará a subir. (Sheol h7585)

Precum norul este mistuit și se împrăștie, tot așa cel ce coboară în mormânt nu va mai urca. (Sheol h7585)

10 Nunca mais tornará à sua casa, nem o seu lugar jamais o conhecerá.

Nu se va mai întoarce la casa lui, nici locul lui nu îl va mai cunoaște.

11 Por isso não reprimirei a minha boca: falarei na angústia do meu espírito; queixar-me-ei na amargura da minha alma.

De aceea nu îmi voi înfrâna gura; voi vorbi în chinul duhului meu, mă voi plânge în amărăciunea sufletului meu.

12 Sou eu porventura o mar, ou a baleia, para que me ponhas uma guarda?

Sunt eu o mare sau o balenă, de ai pus o gardă peste mine?

13 Dizendo eu: consolar-me-á a minha cama: meu leito aliviará a minha ancia;

Când spun: Patul meu mă va mângâia, culcușul meu îmi va ușura plângerea;

14 Então me espantas com sonhos, e com visões me assombras:

Atunci tu mă înspăimânți cu vise și mă îngrozești prin viziuni,

15 Pelo que a minha alma escolheria antes a estrangulação: e antes a morte do que a vida.

Astfel că sufletul meu alege strangulare și moarte mai degrabă decât viața mea.

16 A minha vida abomino, pois não viveria para sempre: retira-te de mim; pois vaidade são os meus dias.

Sunt scârbit de ea; nu voi trăi întotdeauna; lasă-mă în pace, căci zilele mele sunt deșertăciune.

17 Que é o homem, para que tanto o estimes, e ponhas sobre ele o teu coração,

Ce este omul să îl preamărești? Și să îți apleci inima peste el?

18 E cada manhã o visites, e cada momento o proves?

Și să îl cercetezi în fiecare dimineață și să îl încerci în fiecare clipă?

19 Até quando me não deixarás, nem me largarás, até que engula o meu cuspo?

Cât timp nu te vei depărta de mine, nici nu mă vei lăsa în pace până ce îmi voi fi înghițit scuipatul?

20 Se pequei, que te farei, ó Guarda dos homens? porque fizeste de mim um alvo para ti por tropeço, para que a mim mesmo me seja pesado?

Am păcătuit, ce să îți fac, păzitorule de oameni? De ce m-ai pus ca semn împotriva ta, astfel încât sunt o povară pentru mine însumi?

21 E porque me não perdoas a minha transgressão, e não tiras a minha iniquidade? porque agora me deitarei no pó, e de madrugada me buscarás, e não estarei lá.

Și de ce nu îmi ierți fărădelegea și nu îmi iei nelegiuirea? Căci acum voi dormi în țărână; și mă vei căuta dimineața, dar nu voi mai fi.